Feed on
Posts
Comments

In urma cu niste zile (nu multe !), proTV-iștii au insistat să îmi ia un interivu pe tema noului scandal sexual marca MISA, din Argentina. Cand am auzit că nici un reprezentant MISA – din cei contactați, nu a dorit să facă declarații pe tema respectivă, mi-am spus că dacă voi tăcea, din comoditate sau interes personal, sunt la fel de vinovat ca și cei care se ascund.

Trebuie să spun că mi-am călcat pe inimă să apar din nou pe acest subiect, pentru că orice asociere de imagine cu MISA dăunează, indeferent de poziția adoptată cu referire la subiectul respectiv. Acesta este și motivul pentru care mulți oameni importanți din politică, justiție sau din alte domenii de activitate, cursanți sau foști cursanți yoga, nu își manifestă public poziția față de povestea MISA.

Am acceptat deci un interviu de cca. 5 minute, în care mi-am expus părerea cu privire la excesivitatea prezenței sexualității în corpusul de învățături de la MISA, enumerând activitățile sexuale despre care cred că nu cadrează cu o școală spirituală autentică (producția de filme porno, vide-chat, dans la bară prin cluburi) și care fac mult rău imaginii yogăi, prin asociere. Din tot ce am spus, cei de la PROTV au dat doar un fragment, dar care exprimă în esență ceea ce am scris mai sus. Iată, textual, declarația mea difuzată de ProTV:

„Genul acesta de activități preponderent sexuale, nu fac cinste lui Gregorian Bivolaru ca persoană și nici sistemului yoga, pe care îl descalifică în fața a milioane de oameni”.
Chiar dacă nu s-a difuzat și partea de explicații anterioare (despre ce gen de „activități preponderent sexuale” vorbeam), ea se deducea din materialul știrii, care explica despre filmări porno și alte asemenea, exemplificând cu o fotografie de pe o scenă unde erau mai mulți bărbați și femei (în costume de dansatori), sumar îmbrăcați, făceau ceva (probabil un ritual sau o scenă de spectacol).

Ei bine, la povestea argentiniană, care a ajuns în România datorită unei declarații a primarului din zona respectivă și a unor ziariști care au scris un articol (deci fără să își fi băgat coada farmazonii din România !), MISA nu a dat nici un răspuns oficial. Nici că e albă, nici că e neagră.

La acel moment, nu au explicat ce caută acolo, despre ce este vorba. Au așteptat probabil să fie concepută de „biroul de presă” (și aprobată de Grieg) versiunea oficială ce trebuia prezentată mass-mediei, așa cum fac ei de fiecare dată.

Probabil că după interviu, știriștii de la PROTV au reușit să îl prindă pe Dan Ciuciulete (instructorul MISA din Argentina) la telefon , iar poziția acstuia a fost extrem de vagă și prudentă, făcând pe neștiutorul cu privire la acuzele ce se aduceau de ziariștii argentinieni.
Ei bine, acum, când scandalul s-a stins, hop apar și ei (ca de obicei, mult prea târziu), cu „varianta oficială”, sub forma unui „interviu” cu Dan Ciuciulete (ca să nu pară toată faza prefabricată, ci să îi dea aerul ăla de spontaneitate…).

Problema este că limbajul de lemn folosit în interviu (de ambele părți) trădează făcătura și denotă premeditare, dacă nu cumva interviul cu pricina nu a existat niciodată, fiind opera unui scribuleț cu normă de karmayoga pe site-ul oficial MISA, peste care s-a pus celebra ștampiluță cu DA-ul gregorian.

În esență, interviul este maculatură curată, obositor de citit datorită exprimării tipice a la MISA, ce rivalizează cu limbajul politicienilor care, la fel, vorbesc mult fără să spună nimic concret. Ceva de genul că „înstrăinătate MISA-Bivolaru-continența sunt extrem de apreciate, nu ca în România cea înapoiată”, totul spoit cu multă laudă la adresa valorii școlii de yoga, cursurilor și cărților lui G.B., cu scâncete despre cât de rea și neânțelegătoare este presa cea manipulată de farmazoni. Vedeți că se poate contrage și într-o singură frază toată polologhia de „interviu” !?

Dar să spun câte ceva de partea unde se vorbește despre mine. Mai întâi să prezint în citat ce se spune:

Yogaesoteric: În articolele publicate de presă au apărut și „punctele de vedere” ale unor așa-ziși „specialiști”. Care este opinia dumneavoastră despre acestea?
Dan Ciuciulete: Pentru a da un plus de crezare aberațiilor pe care le repetă de ani în șir, fabricanții de „știri” din România, în loc să se documenteze în mod real, la fața locului, aduc în față tot felul de indivizi care își dau cu părerea despre lucruri despre care nu au habar. De data aceasta Mihai Rapcea, cursant yoga care probabil nu prea practică yoga și de aceea nu prea are mari realizări, afirmă cu aplomb, cum că asocierea practicii yoga cu sexualitatea ar „descalifica sistemul yoga”. Din experiența mea de instructor yoga am remarcat că singurii care nu apreciază valoarea continenței sexuale sunt aceia care nu sunt capabili să o practice, pentru că nu au voința necesară pentru efortul pe care îl presupune învățarea continenței sexuale masculine. Îi pot spune lui Mihai Rapcea pe această cale că, prin mai multe țări pe unde am fost, foarte mulți oameni au afirmat că le-au fost de un real folos informațiile oferite în cadrul cursurilor tipărite de yoga, precum și cărțile și articolele pe acest subiect scrise de domnul profesor de yoga Gregorian Bivolaru.

Aceste cuvinte ne doare !!! Sau, măcar ne gâdilă…
deci am râs cu poftă când am citit exprimarea copilărească cu care eram „atacat” la virilitate, continență și cunoștințe de yoga. De unde atâta frustrare, domnu` instructor Ciuciulete, la o ființa atât de „elevată” – cum se presupune că trebuie să fie un instructor de yoga de la MISA ?

Ideea este că nu m-am prezentat nicăieri drept „specialist” în nimic, cu atât mai puțin în yoga. Și nu cunosc prea multe persoane care să poată emite astfel de pretenții. Și cu siguranță Dan Ciuciulete sau Gregorian Bivolaru nu fac parte din această categorie.

Pe urmă se spune că sunt „adus” (în calitatea mea de „specialist”) să îmi „dau cu părerea” despre lucruri de care nu am habar. Ba am habar domnu Ciuciulete ! M-am săturat de toată propaganda siropoasă prin care se recrutează starletele de video-chat și dansatoarele via Japonia – din rândul colegelor mele de curs. M-am săturat de toate „textele” și folclorul țesut în jurul sexualității „cu continență”, care nu apar în nici o școală sau text tradițional de yoga, ci numai în „traducerile” „corectate” de Grieg. Și atunci, ies și spun adevărul, răspicat. Chiar dacă vă deranjează pe unii și vă strică „ploile” și afacerile ridicate sub paravanul MISA !

Am habar pentru că am fost la toate audierile de martori din 2004, din dosarul Extaz, cu fetele aduse de pe aeroport. Și dacă am aflat atunci adevărul, acesta este și unul dintre motivele pentru care m-am retras din rândul apărătorilor MISA. Și nu știu câți dintre voi, așa-zișii „instructori de yoga” au sărit în 2004 ca mine – pentru a-și apăra maestrul și școala de yoga.

Spre deosebire de tine, domnule instructor Ciuciulete, eu știu de unde a pornit Gregorian Bivolaru în concepțiile sale despre brahmacharia. Știi matale cum o definea acesta în anul 1982, când preda yoga în apartamentul fostei mele maestre într-ale avocaturii (regretata doamnă Felicia Ionescu) !? Redau din caietele ei de curs (multe purtând scrisul de mână a lui Grieg): Brahmacharia constă fie în a rămâne abstinent (a nu avea activitate sexuală), fie în a întreține relații sexuale cu măsură, fără a ejacula prea des !!!

Între timp, conceptul de brahmacharia s-a „updatat”, și a apărut „continența amoroasă” infinită, în care yoghinul de la MISA „transmută în mod total și perfect potențialul sexual creator, în forme superioare de energie” !!!

Faza asta imi amintește de un moment de-al meu, în care mă căzneam să rămân continent pe perioade cât mai lungi de timp și eram disperat de faptul că, indiferent cât de multe ore de hatha yoga, pranayama și meditații făceam, nu reușeam să fiu continent „perfect” pe termen nedefinit (țin minte că odată am făcut 7 ore de uddyane și nauli, iar noaptea am avut poluție).

I-am luat la rând atunci pe toți marii instructori de la curs, am ajuns până la Grieg, și nici unul nu a putut să îmi dea un sfat competent. Ajunsesem să dorm cu săculețul de teci de hamei la nas, ca să evit poluțiile nocturne. Mi se spunea să continui să lucrez, și să „aștept”. Apoi am înteles și sfatul lor, de oameni trecuți de prma tinerețe: că odată cu înaintarea în vârstă, nu e nici o problemă să te abții să ejaculezi, chiar perioade lungi de timp, dacă nu prea mai ai ce. Când ești însă tânăr și cu potențial sexual mare, lucrurile stau altfel.

Despre cât de practicant yoga sau de continent sunt eu, nu are sens să scriu aici, că doar încă nu mi-au murit toți lăudătorii (sau lăudătoarele, în cazul de față). Eu mă bucur de continență (atâta câtă este), nu mă laud cu ea.

Dar, dacă ai constatat sunt atât de „incapabil” să practic continența de ce nu mă ajutați să o fac !? Vorba unui ciumpalac, „Toate FETELE sa apeleze la MINE !” ca să mă învețe continența sexuală !!!


Revenind la declarația mea de la PROTV, află domnule Ciuciulete, că nu „asocierea practicii yoga cu sexualitatea „descalifica sistemul yoga” ci practicile aberante marca MISA și toate concepțiile aberante, denaturate și distructive ce vin cu ele, fac rău imaginii sistemului yoga. Aberația „cuplului deschis”, a „relațiilor multiple” și „păstrării stării de shakti” evitând nașterea de copii „care înjumătățește potențialul erotic al femeii” – sunt atacuri directe la adresa familiei și a ordinii sociale – ȘI TREBUIE TRATATE CA ATARE, ca dovadă că se și întâmplă acest lucru peste tot pe unde puiește MISA pe fața pământului.

Mă opresc acum aici, din lipsă de timp. Dar promit că voi reveni…

PS: si o relatare despre continenta, primita de la o cititoare a blogului. Chiar daca nu subscriu ideilor ei despre continenta (eu apreciez ca atare practica respectiva), merita sa o public:

Proprietatile amorului fara continenta, cu descarcare ( sau cum mi-am dat seama de smecheriile din Misa)

Dupa 16 ani de yoga a la Misa, pot trage niste concluzii in ceea ce priveste amorul cu “continenta” propovaduit acolo: pur si simplu, e o pacaleala.

O fantasma dupa care alearga toti si pe care nu o prinde niciunul.
Nu exista nimeni in Misa care sa fie perfect continent.
Nimeni , nici macar un singur barbat.

Si daca , dupa atatia ani de zile nu exista nici macar un singur rezultat, la ce bun atat chin?
Ani de chin in care barbatii isi neaga propria lor chemare naturala: aceea de a ejacula, de a  avea un orgasm “cu descarcare”.

Cui ii este frica de un barbat multumit din punct de vedere sexual?
Cuiva care ar vrea sa il controleze atat pe el cat si pe femeia lui.

Cuiva care ar pretinde ca detine cheia tineretii vesnice, cand de fapt scopul ar fi altul.

Cum ar actiona un sarlatan ce ar dori sa controleze o mare de oameni?
Prin promisiuni: “Iti pot oferi tinerete, virilitate vesnica”, “trebuie doar sa faci cum iti spun”.

Hai sa admitem ca la nivel de cuplu ar reusi sa controleze, amestecandu-se in viata privata a celor din miscarea respectiva… si totusi…nu e de ajuns.

Ar inventa atunci ideea amorului liber: un singur barbat spalat pe creier ar putea influenta nu doar una, ci mai multe femei…Bingo!

Seamana cu ceva cunoscut?!

Am picat si eu in capcana asta. Stateam cu ceasul in mana atunci cand erau programate “fuziunile la unison” si ii spuneam iubitului meu: la si 11 facem consacrarea….ACUM! Trebuie sa ai erectie ACUM! ca e si 17 si trebuie sa trecem la penetrare!

Ce faci?!! Cum adica mai vrei sa ma penetrezi?! Nu vezi ca e si 58??! trebuie sa ii multumim mamei divine!

Oare asta este firescul? Asa ne-a programat Dumnezeu? Nu cred.

Este doar o caricatura trista a relatiei frumoase care poate fi intre un barbat si o femeie.

Am o banuiala (confirmata atat de catre alti oameni care pun la indoiala “continenta” cat si de practica proprie): – amorul cu abtinere, fara descarcare , ii face pe oameni sa devina obsedati , in timp de sex. Sa le fie greu sa se mai gandeasca la altceva.

Si atunci oamenii cauta solutii pentru obsesia lor…si …apare sistemul “salvator”…Misa.
Misa care are TOATE raspunsurile la TOATE intrebarile….dar care nu prea are rezultate.

Mai taiem si din portia de proteine a “spalatului pe creier”…pe langa faptul ca nu are voie sa se atinga de carnitza, hai sa nu il lasam sa se atinga nici de albusurile de ou, ca sunt nocive(!)….

Rezulta portretul robot al barbatului misan ( ma refer la majoritatea lor)…il stiti nu?!

Mi-am dat seama de mecanismele de control ale Misei.
Si le-am taiat de pe lista.

Barbatul meu este cel mai fericit barbat: poate sa ejaculeze cand are chef. Si chiar e super!!!
Da , stiu, suntem niste animale! macar suntem niste animale fericite, care nu sunt obsedate de sex.

O facem o data, de 2 ori pe saptamana , ne simtim foarte bine, este intens, este exact cum ne dorim.

Iar in rest… am descoperit ca viata inseamna si altceva in afara de sex: exista sporturi, exista plimbari, o multime de lucruri pe care le poti invata…

Ne odihnim mai bine, suntem in mod real mai fericiti decat atunci cand mergeam la cursurile Misa, nu mai trebuie sa avem orgasm la unison cu inca 20000 de spalati pe creier.

Intr-un cuvant: suntem mai liberi.

by Felina
loading...

14 Responses to “Ajutooooor ! Virilitatea mea este in pericol !!! :))”

  1. eu sunt says:

    Am avut o depresie severa in urma cu 2 ani cind G a mintit (si continua sa minta in prezent)cu nerusinare intr-o situatie legata de bani cu scopul de a intra in posesia lor;a fost ocazia cu care am realizat dupa apropae 20 de ani cine este el cu adevarat,nicidecum un maestru yoga,scopul lui fiind nu eliberarea fiintelor ci inlantuirea lor si imbogatirea lui si a clicii Misa pe spinarea altora,una dintre modalitatile prin care ii spala pe creier pe ignoranti(mai ales pe incepatori) fiind si alimentatia defectuoasa;datorita colesterolului extrem de scazut si a lipsei masive de fier dupa 18 ani de alimentatie a la Misa ,la recomandarea medicului nutritionist a trebuit sa iau luni de zile suplimente de vitamine si minerale ptr a compensa lipsa lor din alimentatia a la misa si mi-am revenit;nu mai spun ca nici pishic nu mai sunt in starea de leguma care ii face pe “yoghinii” de la misa sa fie total dezinteresati de planul social ,nesimtiti fata de suferinta aproapelui pina la inuman si obsedati de sexualitate datorita spalarii pe creier care se practica in ashram si la grupurile de vira si de shakti;nu mai spun ca aveam mereu certuri cu iubitul ca nu reuseste sa fie continent si ca nu se inscrie in tiparul de “vira”iar pe deasupra isi si permitea sa umble ca un fluture din floare in floare desi nu era continent ,ptr ca la indicatia lui G trebuia sa fim un cuplu deschis, fapt ce a dus in cele din urma bineinteles la distrugerea relatiei;dupa 20 de ani de incercari diperate de a fi ceea ce numeste g cuplu fericit si implinit rezultatul a fost distrugerea relatiei desi a fost o iubire ca in povesti;si in momentul de fata nu exsita la misa nici macar un singur cuplu fericit si continent;stiu fete care au dat declaratii in filmele misa despre continenta si cuplu cit de fericite si implinite sunt dar in realitate sufereau mai rau ca o fiinta de rind “neinitiata”in tainele detasarii:)ptr ca acestea nu sunt splate pe creier cu ideea ca asta ti-e karma si ca trebuie sa te detasezi;si chestia comica este ca tot fetele de la misa sunt cele care sunt considerate femei usoare desi acesta nu este decit unul din efectul nesimtirii barabtilor de la misa in frunte cu G barbati care le trimit ei insisi la “initiere” la g,in baruri la bara sau in japonia ca sa faca bani si sa ii intretina pe ei care sunt preocupati doar de “cautarea spirituala”;cam asta este cuplul continent a la Misa in citeva cuvinte.

  2. alin says:

    Ce parere ai de noul cod civil in domeniul dreptului la imagine? Crezi ca o sa se aplice asa cum se prevede?

  3. un yoghin says:

    Salut, incerc de multi ani sa fiu continent. De cele mai multe ori reusesc sa am orgasm fara ejaculare, dar, de obicei o data la cateva luni mai scap cate o picatura. Nu am obtinut cine stie ce rezultate fenomenale spirituale, dar am testat de curand cum e sa nu fii continent. Sunt casatorit si incercam de vreo doua luni sa facem un copil, asa ca in perioada fertila a sotiei, ejaculez aproape de fiecare data cand facem dragoste. Ideea este ca se simte mare diferenta ca intensitate a orgasmului, cat de mult dureaza, daca mai am sau nu erectie dupa orgasm. Pot sa zic ca sunt cam dezamagit de orgasmul cu ejaculare. Eu ii zic “jumatate de orgasm”. Dupa ce facem o data sau de doua ori dragoste cu ejaculare, imi doresc sa facem si fara ejaculare, ca sa am si eu un orgasm intreg si fara senzatia aceea de deprimare si lipsa de energie emotionala care imi apare la ejaculare. Un alt aspect obiectiv pe care l-am verificat a fost ca daca nu ejaculez la orgasm, se pastreaza erectia ferma si putem continua sa facem dragoste ca sa ajunga si sotia la orgasm, daca nu a ajuns inaintea mea. Din cate am observat eu, cred ca tine mai degraba de un anumit control mental decat de numarul de uddhiane si nauli pe care le faci. Pot sa zic ca am avut vise erotice si am fost continent in somn, adica mi-a intrat practica atat de mult in subconstient in cat mi-am adus aminte in vis ca trebuie sa fiu continent.

  4. daniela says:

    Dumnezeule mare, daca exista frumusetea intregii Creatii in credinta crestina, de ce mai este nevoie sa ne murdarim cu noroiul altora? Nu are aceeasi profunzime si tainicie si isihasmul crestin?
    Fiinta umana este creata dupa o formula triadica, in care primeaza rationalitatea (capul), apoi vitalitatea (organele vitale: inima si plamanii) si pe ultimul loc, dar nu fara importanta, partea „consumatoarelor”, a „placerilor” (pofta pantecelui si sexualitatea).
    Ordinea lor le atesta si gradul importantei lor in viata. Prin ratiune ne legam de Dumnezeu, prin vitalitate dobandim energiile creatoare in viata pamanteasca, iar ultimul segment ne leaga doar de „lumesc”.
    Daca sexul ar fi fost atat de important in comuniunea Om-Dumnezeu, pai mintea ar fi stat intre picioare si organele cu pricina pe gat.
    Dar cum astazi prea putin il mai cugetam pe Dumnezeu, suntem mai putin activi si preponderent pasivi, aproape vegetativi, apatici, sterili in idei supreme si, ca atare, in creativitate, traim din plin era sexualitatii, a animalitatii si indobitocirii naivilor.

    Cu Dumnezeu si pentru Dumnezeu sa fie fiece suflet!

  5. Andi says:

    Draga colega,
    si eu fac amor cu continenta de niste ani de zile, desi din cand in cand (o data la cateva saptamani, cand sunt incarcat, imi mai dau drumul, sanatos. Simt ca toate tehnicile de transmutare si sublimare invatate la curs nu ma ajuta sa fiu perfect continent. Chiar si cu practicarea posturilor sexuale secrete, tot nu am rezolvat aceasta problema a incarcarii in timp. Au fost perioade in care mi-am dorit mult sa fiu perfect continent. Ajunsesem sa lucrz cate 8-10 ore de yoga pe zi, faceam shirshasana cate o ora, si tot nu am reusit. Cam 2-3 ore dupa ce lucram, era perfect, apoi aveam din noua acea stare de animal in calduri, care se gandeste numai la sex. De obicei, se termina cu polutii nocturne. Daca vreau sa ma calmez si sa fiu echilibrat, o data la catva timp imi dau drumul si ejaculez, fara sa simt ca ma devitalizez.
    In ce priveste procreerea, am discutat cu mai multi colegi de curs care au vrut sa faca copii dupa ani de zile de continenta sexuala. E drept, nici unul nu a fost continent perfect, desi s-au straduit. Toti au avut greutati in a procreea, iar doi dintre ei s-au dus si si-au facut analiza fertilitatii. Au descoperit ca sunt aproape infertili datorita numarului mic de spermatozoizi. Un medic de la curs a emis o teorie, ca cica organismul “invata” ca nu mai este nevoie sa fabrice spermatozoizii, la cei ce practica continenta, si atunci fertilitatea barbatilor continenti scade d.p.d.v al numarului de spermatozoizi fabricati.
    In cazul celor doi, au reusit sa procreeze dupa ce au luat tratament naturist (branca ursului si inca ceva, nu mai stiu ce), plante care au facut ca numarul de spermatozoizi sa revina la normal.

  6. ina says:

    stateam eu si cugetam de ce toata preocuparea asta pt sex la misa (si asta apare si in alte secte si in societate in general) si concluzia la care am ajuns e ca (pe langa avantajele financiare sau fizice pt G sau unii instructori) preocuparea asta pentru sex inseamna focalizare pe swadistana si implicit pastrarea nivelului preponderent de vibratie pe acest nivel – iar o energie perturbata la acest nivel duce la iluzionare si de aici rezulta toate halucinatiile / revelatii misanilor, ceea ce rezulta este pastrarea masei de adepti intr-o lume fantasmagorica si oamenii sunt mai usor de manipulat

  7. Manjusri Bodhisattva says:

    În acestă chestiune care vă dă de furcă trebuie să ținut cont de faptul că orice manifestare fizică are drept cauză o atitudine mentală.
    Doar acolo, la nivelul minții, se poat găsi răspunsuri.
    Continența sau orice altceva nu poate fi realizat fără participarea totală a minții. Doar mintea poate controla procesul respectiv. Acesta e răspunsul pe care îl căuta Mihai Rapcea și pe care nu l-a primit de la nimeni.
    Nu asana dictează atitudinea mentală ci invers.
    Nimeni nu poate realiza nici o asana fără participarea minții.
    Mintea este cea care comandă corpului poastura respectivă și nu corpul comanda minții atitudinea.
    Orice om care nu a devenit conștient de acest aspect este sclavul impulsurilor pe care minte le recepționează de la simțuri și la care răspunde cu o comandă sau alta spre a satisface cererea care vine de la simțul respectiv.
    Când omul în cauză devine conștient de faptul că mintea este sclava impulsurilor date de simțuri are șansa să se elibereze din această sclavie schimbând treptat atitudinea minții și răspunsurile la acele impulsuri.
    Desăvârșirea spirituală, în definitiv, este tot exprimarea unei stări mentale, adică starea de minte necondiționată.

  8. alexandru says:

    bai baietzashi si fetitze iar visati si aveti halucinatzii
    daca sunteti nepuntinciosi , nu inseamna ca nu exista cei putini si alesi care reusesc ; dar pentru asta e nevoie de ceva … poate reusiti sa gasiti in alte vieti … nu-i graba; ma refer la cei care sunt suparati pe continenta si practica yoga de la misa

  9. Spanda says:

    pt @alexandru the Choosen One
    poate nu stiai, dar nici macar ‘eliberatul’ GB nu-i perfect continent … asa ca daca ‘Alesul’ vostru nu e, ma intreb daca un ‘ales’ micut asa ca tine are vreun rezultat :). Daca da: Teach us! Show us our ‘precious’!

  10. Spanda says:

    pt @alexandru the Choosen One
    Oare sa o intrebam pe prietena , pardon iubita ta 😉

  11. MR says:

    Despre continenta in general, sau cea a lui Grieg in special, nu pot afirma nimic sigur. Nu i-am tinut eu lumanarea la pat ca sa vad ce si cat face. De la femeile care au fost la el, stiu ca e perfect continent (cu exceptia a doua-trei cazuri, care au spus altceva).
    Primul caz, in 2002 sau 2003 (nu mai stiu exact) am fost sunat dimineatza devreme (pe la 6) si chemat de urgenta la Pipera (eram karmayoghin desi nu mai eram in ashram), in calitatea mea de avocat. Motivul ? O femeie facea scandal in sala unde Grieg isi tinea audientele, dupa curs. Ea afirma in gura mare ca Grieg a facut amor cu ea si ejaculase, iar Grieg nu mai stia cum sa o dea afara. Parea cam stanjenit cand am ajuns eu acolo. Florin Calin deja incercase sa traga de femeie cu fortza, eu nu am prins decat finalul scandalului. Am cerut sa nu fie bruscata, am luat-o cu binisorul si am coborat cu ea, iesind din cladire.
    Al doilea caz, a fost al fostei sotii a lui Grieg, Theodora, care ar fi fost data afara din ashram pentru ca ar fi inceput sa povesteasca “prostii” despre viatza amoroasa a lui Grieg dinainte de 1990 (de infiintarea MISA-ei), cum ca omul ejacula la greu… ceea ce nu prea mai cadra cu imaginea de maestru perfect eliberat… treaba asta o stiu din auzite din mai multe surse din ashram… deci nu bag mana in foc pentru ea, dar se pare ca e veridica.

    Deci, niste dubii exista.
    Ce mi se pare interesant este faptul ca NIMENI din cei ce comenteaza aici, nici macar Alexandru, nu neaga afirmatiile din articol referitoare la video-chat, trimis fete in Japonia sau filmele porno marca MISA. Astept opinia lui Alexandru pe tema asta.

  12. un neyoghin says:

    Dragutilor,continenti sau nu,voi cautati doar orgasmul,nu unirea cu Dumnezeu.Iubirea neconditionata,nu mintea neconditionata,va fac DIVINI.Incepeti sa va centrati in inima,sa practicati meditatiaMERCABA combinata cu meditatia SPATIUL SACRU AL INIMII si veti cunoaste plinatatea unimii cu Dumnezeu.S-au practicati rugaciunea inimii.S-au amandoua si abia atunci ve-ti realiza intregimea.O sa gasiti toate raspunsurile fara sa mai trebuiasca sa va raportati la continenta sau necontinenta.

  13. un neyoghin says:

    erata-merkaba,nu mercaba.

  14. Fericita in simplitate says:

    Dragalasilor, cand a trebuit(vrand ne-vrand) sa merg la Obor2, ma amuzam urmarind-ul pe ‘marele continent G’ cum dupa fiecare partida de sex, inca in erectie, se retragea catre baie…. de fiecare data! Nimeni nu avea voie sa intre in baie in acelasi timp cu el… nici cea mai sexoasa dintre mandre!! Apoi de cateva ori am auzit scandaluri intre fetele care nu erau prea atrase de G, cum ca atunci cand spalau dusul, dupa escapadele sexuale a lui G, gaseau urme…va las sa ghiciti ce fel de urme!! Bineinteles, toate acele fete care aveau curajul,sau nebunia sa spuna asa ceva, eram mutate in alte locuri!!!
    Asa ca…
    Iar in legatura cu continenta sexuala, daca aceasta nu vine din interior, din dorinta barbatului de a-si satisface femeia, e toata o falsitate grasa!! Logodnicul meu nu a fost niciodata la yoga, nu a auzit niciodata de continenta, si totusi e un continent(partial) super!!! Ma face fericita cum nu am fost niciodata la Misa, cu toti cei asa zisi yoghini practicatori de relatii libere!! Si el este la fel de fericit, ejaculeaza daca vrea, cand vrea, si aveam de gand sa facem si un copil dupa nunta!!
    Asa sa ne ajute Dumnezeu!
    Si la toata lumea va doresc la fel!

Leave a Reply