Franța înăsprește criteriile de acordare a cetățeniei.

 Autoritățile de la Paris nu vorbesc neapărat de reducerea numărului de imigranți, ci de selectarea unor persoane care cunosc deja limba și civilizația franceză și se pot adapta astfel mai ușor.

Anunțul autorităților franceze vine după ce zilele trecute și în Marea Britanie au fost anunțate măsuri similare care presupun ca imigranții să dea un test de limbă și istorie britanică.

În Franța, candidații vor fi nevoiți, din 2012, să prezinte o diplomă sau un atestat care să arate că înțeleg limbajul de zi cu zi.

Franța aprobă în fiecare an în jur de 100.000 de cereri de dobândire a naționalității franceze.

Numărul este posibil să nu scadă simțitor, așa cum cred autoritățile, în ciuda deciziei ministerului de interne de a înăspri condițiile cerute pentru acordarea cetățeniei prin naturalizare sau căsătorie cu un cetățean francez.

Începând cu 1 ianuarie 2012 candidații vor trebui să facă dovada unei mai bune cunoașteri a limbii franceze, dar și a istoriei și a culturii Franței.

Mai precis, solicitanții vor fi obligați să dovedească printr-o diplomă sau un atestat eliberat de un organism recunoscut de stat că înțeleg limbajul necesar vieții de zi cu zi, chiar și numai sub formă orală.

Până acum nivelul de cunoaștere al limbii era evaluat în cadrul doar al unei întrevederi individuale cu un reprezentant al prefecturii de poliție.

“Când ești francez trebuie să fii pe deplin integrat în cultura țării noastre, să-i respecți valorile”, declara ministrul Claude Gueant.

“Obiectivul este ca cei ce dobândesc naționalitatea franceză să respecte valorile republicii. Un maximum de șanse de a se integra pe deplin. Când ești francez trebuie să fii integrat în cultura țării noastre. Obiectivul, repet, nu este cantitativ, ci de a face în așa fel ca naturalizările să fie o reușită”, a declarat Claude Gueant.

El însuși fiul unui român și al unei nemțoaice, Arno Klarsfeld, președintele Oficiului pentru Imigrație și Integrare, spune că mesajul care le este adresat celor ce vor să se naturalizeze în Franța este să încerce să se integreze și să vorbească mai bine franceza.

“Franța este generoasă, faceți și dumneavoastră un efort. Odată testele de limbă, cultură și istorie franceză trecute, pentru obținerea naturalizării candidații vor trebui să semneze o cartă care amintește principiile, valorile și simbolurile de bază ale Republicii Franceze precum laicitatea și egalitatea dintre bărbați și femei”, a declarat Arno Klarsfeld.

Sursa: Radio Romania actualitati

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *