Procesul comunismului în nordul Bucovinei

Victime ale terorii antiromanesti Orasul Orhei blog Procesul comunismului în nordul BucovineiÎnceputul calvarului

În regiunea Cernãuți, represiunile, care au urmat încorporãrii Nordului Bucovinei în U.R.S.S., s-au desfãșurat în trei etape: 1940, 1941 și 1944-1945. Primele semne ale terorii bolșevice, însã, au fost arestãrile pe neprins de veste. Spre exemplu, țãranul Constantin Gafu din comuna Molnița, tatã a cinci copii minori, figureazã în lista primilor acuzați, fiind numit de patronii noii puterii „dușman al poporului”. Mai tîrziu, acest om, din inima satului, a fost pedepsit sub aceastã etichetã odioasã, apoi a fost mînat pe drumul deportãrilor.

La începutul lunii septembrie, a fost supusã calvarului și Victoria Gociu, mamã a patru copii. Aceastã țãrancã, simplã și nevinovatã, a fost deportatã, tot din motive artificiale, alãturi de tatãl sãu și de cei patru copii, de asemenea minori. Suspectați de autoritãțile instalate, românii din Nordul Bucovinei erau urmãriți la tot pasul. Mai mult decît atîta, oamenii puteau fi închiși în beciurile cazematelor bolșevice, supuși și diferitelor pedepse crîncene. Spre exemplu, li se înfigeau ace sub unghii și erau loviți cu arma la genunchi, pînã cãdeau. Celor acuzați li se dãdea de mîncare numai pește sãrat și erau impuși sã stea culcați în noroi.

Astfel, la baștina lui Gh. Asachi, Benjamin Fundoianu, Artur Verona, fațetele adevãrului erau negate de un spectacol al suferințelor nesfîrșite. Rapsozii timpului, în creațiile lor, definesc aceastã perioadã ca una „uitatã de Dumnezeu”. Bãștinașii duceau un mod de viațã la limita suportabilului, iar cei care n-au nimerit sub arma chinului, trebuiau sã plãteascã biruri chinuitoare, trãind cu o unicã speranțã: mîine va fi mai bine!

Acest mîine așteptat nu a venit niciodatã, pentru unii țãrani. În acest timp, în Patria istoricã, care le aparținea, domina un alt aer de existențã – mai senin. Deci, poate fi înțeleasã, omenește vorbind, opțiunea țãranilor asupriți de a evada din „raiul comunist”. Or, unica lor posibilitate de a scãpa de coșmarul realitãții era fuga în România!

În primãvara anului 1941, românii rãmași dincolo de „granițele” Patriei istorice fuseserã anunțați cã: a apãrut o lege care prevede dreptul de a pãrãsi ținutul. Doritorii urmau sã depunã cereri la organele locale, în limba rusã sau ucraineanã și, chipurile, drumurile le erau deschise. Cei care nu cunoșteau limbile respective, se adresau primarilor sau secretarilor consiliilor sãtești. E drept cã țãranului i se scria aceastã cerere de emigrare/repatriere, dar pentru cinci ruble. Zvonul fusese însã artificial. De fapt, a fost lansat de reprezentanții Comisariatului Norodnic (cum se numea el atunci) al Afacerilor Interne în scopul testãrii atitudinii bãștinașilor fațã de noul regim social-politic. Astfel, încep sã fie jucate noile piesele dramatice, alese de bolșevici, pentru țãranii români.

 

Masacrul de la Fîntîna Albã

La 3 aprilie 1941, peste 5.000 de români din satele de pe Valea Prutului, conduși de idealurile naționale și dornici de o existențã, sãracã, dar mai liniștitã, s-au îndreptat spre centrul raional Hliboca, unde urmau sã înmîneze organelor administrative cererile pregãtite dinainte, pentru care fiecare țãran a plãtit cîte cinci ruble. Mulțimea flutura steaguri cu imagini sfinte. Sediul N.K.V.D., care se afla în centrul localitãții, avea în fațã o piațã largã.

Organele de conducere ale N.K.V.D., însã, refuzaserã sã primeascã cererile țãranilor, iar aceștia, indignați de acest refuz, au început sã protesteze. Disperatã, mulțimea luã drumul cãtre granițã în speranțã cã, organizîndu-se într-o procesiune religioasã, cu prapuri și cruci luate din bisericã, va reuși sã-i convingã, totuși, pe grãniceri și sã treacã dincolo de sîrma ghimpatã, în mod pașnic.

Dar, în apropiere de Fîntîna Albã, procesiunea a fost opritã, iar la semnalul unui comandant, grãnicerii care ocupaserã din timp, la marginea pãdurii, o linie de bãtãlie, au început sã doboare cu gloanțe de armã rîndurile coloanei ce înainta spre punctul de trecere al frontierei.

Puțini au reușit sã scape din acel masacru. Sute de bãrbați și femei, de copii și bãtrîni, au fost rãpuși de gloanțe, iar cei scãpați, ca printr-o minune, au fost urmãriți, hãituiți prin pãdure și, pînã la urmã, întemnițați.

 

Masacrul de la Lunca

Masacrul de la Fîntîna Albã nu a fost singurul în acea perioadã de tristã amintire, ci a fost precedat de masacrul de la Lunca. Scenariul evenimentului este urmãtorul: în noaptea de 6 spre 7 februarie, altã coloanã de români bucovineni a încercat sã treacã, în mod pașnic, frontiera sovietico-românã, din apropierea rîului Herțușca. De fapt, aceastã încercare de a trece frontiera a fost din timp planificatã. Tineri din Mahala, Coteni, Buda, Boian, Horecea, Corovia, Plaiul Cosminului, Godinești, înspãimîntați de represiunile organizate de autoritãțile sovietice, dar și de recrutãrile forțate la diferite munci în Siberia sau în alte pãrți din nordul înghețat al Rusiei, s-au adunat în lunca Prutului și își așteptau cãlãuza plãtitã. Aceasta avea sã-i treacã printr-un loc tainic, necunoscut de grãniceri. La rîndul ei, cãlãuza n-a mai venit, iar grãnicerii au fost informați despre intențiile românilor, așteptînd doar momentul potrivit sã tragã în coloana de tineri, care înaintau pe valea Prutului, aglomerîndo.

Unele izvoare evocã un grup de 400 de persoane, doritori sã treacã frontiera, dintre care numai 47 au izbutit, cu prețul vieții, sã o treacã, ceilalți tineri au fost împușcați. Din altele izvoare aflãm cã grupul a fost format din circa 2000 de persoane, dintre care 470 au fost omorîte. Cei scãpați de dinții morții, dar și cei care au reușit sã treacã frontiera precizeazã cã atunci s-au împreunat rînduri peste rînduri de oameni, deci un numãr mare de suflete românești.

Mult timp, în valea Prutului nu a existat nici mãcar o cruce sã aminteascã de cumplitul eveniment. De-abia în urmã cu cîțiva ani, pe locul presupusului mormînt comun a fost ridicatã o cruce de lemn. Poate ea, de una singurã, sã dea expresie durerii imense a mai multor sate de pe valea Prutului, care au pierdut atîtea vieți nevinovate?

 

Marile deportãri

În noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, în jur de treisprezece mii de persoane (copii, tineri, femei, bãrbați), din regiunea Cernãuți, au fost deportate în Siberia și Kazahstan. Numai din raionul Herța au fost deportați în jur de douã mii de inși (din Horbova – 147, din Bãnceni – 43, din Buda Mare – 39, din Pasat – unul dintre cele mai tinere sate ale ținutului Herța – 20, din Lunca – 35, din Slobozia – 30, din Mogoșești – 42, din Satu Mare – 50, din Mihoreni – 34, din Hreațca – 20, din Probotești – 26 de persoane). Acestea sunt datele atestate scriptic.

În realitate exodul forțat de populație a fost mult mai mare și cu efecte dintre cele mai dureroase. Dupã 1945, cînd o micã parte a deportaților din 1941 a primit dreptul sã se întoarcã la locul de naștere, în Bucovina bîntuia foametea cauzatã de secetã, iar de „sus” s-a primit ordin sã se confiște țãranilor și ultimul bob de grîu. Astfel, podurile caselor, unde, de obicei, țãranii pãstrau cerealele, au rãmas pustiite. Recent s-a fãcut publicã și o altã informație privind evenimentele tragice din acele timpuri: pe timpul foametei din 1946-1947, S.U.A. și Canada au acordat U.R.S.S. un consistent ajutor umanitar, constînd în mii de tone de cereale. Cu pãrere de rãu, în Nodul Bucovinei, ca și în Basarabia, nu a ajuns nici o mînã de grîu.

Putem sã venerãm noi, astãzi, steluța roșie? Sã o prindem în piept, asemenea unor certați cu memoria? Sau asemenea unor tineri naivi, intoxicați de vechea ideologie, care mai obișnuiesc sã facã acest lucru, la diverse date aniversare??? Si la etapa actualã, sã aduci o carte, în limba românã, din România parcã constituie un pericol pentru grãniceri. Aceștia, de cele mai multe ori, scotocesc în geantã, rãvãșind lucrurile, apoi întreabã: Ce fel de cãrți? De ce materie sunt? La Cernãuți nu sunt cãrți?

material de Grigore Gherman,

student la UNM din București

sursa: FoaieNationala

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *