Victime ale terorii antiromanesti Orasul Orhei blog Procesul comunismului n nordul Bucovineinceputul calvarului

n regiunea Cernãui, represiunile, care au urmat ncorporãrii Nordului Bucovinei n U.R.S.S., s-au desfãurat n trei etape: 1940, 1941 i 1944-1945. Primele semne ale terorii bolevice, nsã, au fost arestãrile pe neprins de veste. Spre exemplu, ãranul Constantin Gafu din comuna Molnia, tatã a cinci copii minori, figureazã n lista primilor acuzai, fiind numit de patronii noii puterii „duman al poporului”. Mai trziu, acest om, din inima satului, a fost pedepsit sub aceastã etichetã odioasã, apoi a fost mnat pe drumul deportãrilor.

La nceputul lunii septembrie, a fost supusã calvarului i Victoria Gociu, mamã a patru copii. Aceastã ãrancã, simplã i nevinovatã, a fost deportatã, tot din motive artificiale, alãturi de tatãl sãu i de cei patru copii, de asemenea minori. Suspectai de autoritãile instalate, romnii din Nordul Bucovinei erau urmãrii la tot pasul. Mai mult dect atta, oamenii puteau fi nchii n beciurile cazematelor bolevice, supui i diferitelor pedepse crncene. Spre exemplu, li se nfigeau ace sub unghii i erau lovii cu arma la genunchi, pnã cãdeau. Celor acuzai li se dãdea de mncare numai pete sãrat i erau impui sã stea culcai n noroi.

Astfel, la batina lui Gh. Asachi, Benjamin Fundoianu, Artur Verona, faetele adevãrului erau negate de un spectacol al suferinelor nesfrite. Rapsozii timpului, n creaiile lor, definesc aceastã perioadã ca una „uitatã de Dumnezeu”. Bãtinaii duceau un mod de viaã la limita suportabilului, iar cei care n-au nimerit sub arma chinului, trebuiau sã plãteascã biruri chinuitoare, trãind cu o unicã speranã: mine va fi mai bine!

Acest mine ateptat nu a venit niciodatã, pentru unii ãrani. n acest timp, nPatriaistoricã, care le aparinea, domina un alt aer de existenã – mai senin. Deci, poate fi neleasã, omenete vorbind, opiunea ãranilor asuprii de a evada din „raiul comunist”. Or, unica lor posibilitate de a scãpa de comarul realitãii era fuga n Romnia!

n primãvara anului 1941, romnii rãmai dincolo de „graniele” Patriei istorice fuseserã anunai cã: a apãrut o lege care prevede dreptul de a pãrãsi inutul. Doritorii urmau sã depunã cereri la organele locale, n limba rusã sau ucraineanã i, chipurile, drumurile le erau deschise. Cei care nu cunoteau limbile respective, se adresau primarilor sau secretarilor consiliilor sãteti. E drept cã ãranului i se scria aceastã cerere de emigrare/repatriere, dar pentru cinci ruble. Zvonul fusese nsã artificial. De fapt, a fost lansat de reprezentanii Comisariatului Norodnic (cum se numea el atunci) al Afacerilor Interne n scopul testãrii atitudinii bãtinailor faã de noul regim social-politic. Astfel, ncep sã fie jucate noile piesele dramatice, alese de bolevici, pentru ãranii romni.

 

Masacrul de la Fntna Albã

La 3 aprilie 1941, peste 5.000 de romni din satele de pe Valea Prutului, condui de idealurile naionale i dornici de o existenã, sãracã, dar mai linititã, s-au ndreptat spre centrul raional Hliboca, unde urmau sã nmneze organelor administrative cererile pregãtite dinainte, pentru care fiecare ãran a plãtit cte cinci ruble. Mulimea flutura steaguri cu imagini sfinte. Sediul N.K.V.D., care se afla n centrul localitãii, avea n faã o piaã largã.

Organele de conducere ale N.K.V.D., nsã, refuzaserã sã primeascã cererile ãranilor, iar acetia, indignai de acest refuz, au nceput sã protesteze. Disperatã, mulimea luã drumul cãtre graniã n speranã cã, organizndu-se ntr-o procesiune religioasã, cu prapuri i cruci luate din bisericã, va reui sã-i convingã, totui, pe grãniceri i sã treacã dincolo de srma ghimpatã, n mod panic.

Dar, n apropiere de Fntna Albã, procesiunea a fost opritã, iar la semnalul unui comandant, grãnicerii care ocupaserã din timp, la marginea pãdurii, o linie de bãtãlie, au nceput sã doboare cu gloane de armã rndurile coloanei ce nainta spre punctul de trecere al frontierei.

Puini au reuit sã scape din acel masacru. Sute de bãrbai i femei, de copii i bãtrni, au fost rãpui de gloane, iar cei scãpai, ca printr-o minune, au fost urmãrii, hãituii prin pãdure i, pnã la urmã, ntemniai.

 

Masacrul de la Lunca

Masacrul de la Fntna Albã nu a fost singurul n acea perioadã de tristã amintire, ci a fost precedat de masacrul de la Lunca. Scenariul evenimentului este urmãtorul: n noaptea de 6 spre 7 februarie, altã coloanã de romni bucovineni a ncercat sã treacã, n mod panic, frontiera sovietico-romnã, din apropierea rului Heruca. De fapt, aceastã ncercare de a trece frontiera a fost din timp planificatã. Tineri din Mahala, Coteni, Buda, Boian, Horecea, Corovia, Plaiul Cosminului, Godineti, nspãimntai de represiunile organizate de autoritãile sovietice, dar i de recrutãrile forate la diferite munci n Siberia sau n alte pãri din nordul ngheat al Rusiei, s-au adunat n lunca Prutului i i ateptau cãlãuza plãtitã. Aceasta avea sã-i treacã printr-un loc tainic, necunoscut de grãniceri. La rndul ei, cãlãuza n-a mai venit, iar grãnicerii au fost informai despre inteniile romnilor, ateptnd doar momentul potrivit sã tragã n coloana de tineri, care naintau pe valea Prutului, aglomerndo.

Unele izvoare evocã un grup de 400 de persoane, doritori sã treacã frontiera, dintre care numai 47 au izbutit, cu preul vieii, sã o treacã, ceilali tineri au fost mpucai. Din altele izvoare aflãm cã grupul a fost format din circa 2000 de persoane, dintre care 470 au fost omorte. Cei scãpai de dinii morii, dar i cei care au reuit sã treacã frontiera precizeazã cã atunci s-au mpreunat rnduri peste rnduri de oameni, deci un numãr mare de suflete romneti.

Mult timp, n valea Prutului nu a existat nici mãcar o cruce sã aminteascã de cumplitul eveniment. De-abia n urmã cu civa ani, pe locul presupusului mormnt comun a fost ridicatã o cruce de lemn. Poate ea, de una singurã, sã dea expresie durerii imense a mai multor sate de pe valea Prutului, care au pierdut attea viei nevinovate?

 

Marile deportãri

n noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, n jur de treisprezece mii de persoane (copii, tineri, femei, bãrbai), din regiunea Cernãui, au fost deportate n Siberia i Kazahstan. Numai din raionul Hera au fost deportai n jur de douã mii de ini (din Horbova – 147, din Bãnceni – 43, din Buda Mare – 39, din Pasat – unul dintre cele mai tinere sate ale inutului Hera – 20, din Lunca – 35, din Slobozia – 30, din Mogoeti – 42, din Satu Mare – 50, din Mihoreni – 34, din Hreaca – 20, din Proboteti – 26 de persoane). Acestea sunt datele atestate scriptic.

n realitate exodul forat de populaie a fost mult mai mare i cu efecte dintre cele mai dureroase. Dupã 1945, cnd o micã parte a deportailor din 1941 a primit dreptul sã se ntoarcã la locul de natere, n Bucovina bntuia foametea cauzatã de secetã, iar de „sus” s-a primit ordin sã se confite ãranilor i ultimul bob de gru. Astfel, podurile caselor, unde, de obicei, ãranii pãstrau cerealele, au rãmas pustiite. Recent s-a fãcut publicã i o altã informaie privind evenimentele tragice din acele timpuri: pe timpul foametei din 1946-1947, S.U.A. i Canada au acordat U.R.S.S. un consistent ajutor umanitar, constnd n mii de tone de cereale. Cu pãrere de rãu, n Nodul Bucovinei, ca i n Basarabia, nu a ajuns nici o mnã de gru.

Putem sã venerãm noi, astãzi, stelua roie? Sã o prindem n piept, asemenea unor certai cu memoria? Sau asemenea unor tineri naivi, intoxicai de vechea ideologie, care mai obinuiesc sã facã acest lucru, la diverse date aniversare??? Si la etapa actualã, sã aduci o carte, n limba romnã, din Romnia parcã constituie un pericol pentru grãniceri. Acetia, de cele mai multe ori, scotocesc n geantã, rãvãind lucrurile, apoi ntreabã: Ce fel de cãri? De ce materie sunt? La Cernãui nu sunt cãri?

material de Grigore Gherman,

student la UNM din Bucureti

sursa: FoaieNationala

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *