Uniunea Eurobalcanică – o alternativă Uniunii Europene?

 

Spațiul balcanic aparține arealului civilizației tracilor, despre care Herodot spunea că dacă nu ar fi fost dezbinați, ar deveni cel mai puternic neam din lume. Se pare că mai târziu, această trăsătură a identității balcanice se va păstra în inconștientul colectiv al popoarelor, care în pofida faptului că vor suferi înrâurirea popoarelor care vor migra în aceste meleaguri, vor continua să păstreze trăsăturile strămoșilor săi. 

Soarta istorică va rămâne una comună: cucerirea romană, administrația politică și duhovnicească bizantină, iar destrămarea Imperiului Otoman va provoca, nu fără amestecul viclean al marilor puteri, declanșarea războaielor pentru independența și pentru liniile de frontieră. Balcanii devin cunoscuți în istorie doar în calitate de „butoiul de pulbere al Europei”.La unificarea Balcanilor au visat regii Imperiului vlaho-bulgar, domnitorii români Ștefan cel Mare, Petru Rareș, Mihai Viteazu, însă perspectivele acestui proiect au fost împiedicate fie de  niște contexte geopolitice, fie de niște contexte istorice nefavorabile.

Solidaritatea popoarelor balcanice s-a exprimat deseori în lupta pentru libertate. În 1185, românii de la sud de Dunăre, în frunte cu frații Petru și Asan se răscoală împotriva Constantinopolului, din cauza sporirea impozitelor de către împăratul Isaac al II-lea. În urma acestei răscoale, cu ajutorul țarului Serbiei Ștefan Nemani, în 1188 Bizanțul recunoaște existența țaratului româno-bulgar. Peste un an, ambițiile românilor devin și mai mari. Astfel, ei propun împăratului german Frederic Barbarossa și sârbilor, cucerirea Imperiului Bizantin și împărțirea lui. Din cauza unor conflicte politice interne, acest proiect așa și nu a fost realizat.

Ideea imperială românească renaște în domniei lui Ioniță, care cere Romei recunoașterea titlului de împărat și ridicarea episcopiei sale la rangul de Patriarhie, cererea care este respinsă de Papa Inocențiu al III-lea. Roma nu putea recunoaște decât două autorități imperiale pe pământ: Constantinopol și Roma. Totuși, în noiembrie 1204 Ioniță este recunoscut drept „rege al valahilor și al bulgarilor”.

Federația Balcanică – un eșec al comuniștilor

La începutul secolului XIX, când puterea turcilor în Balcani era de domeniul trecutului, are loc prima tentativă de crearea unui spațiu balcanic unic. În 1865, această idee este formulată de cercurile stângiste din Belgrad, lăsându-se inspirați de federalismul lui Saint-Simon, de socialismul lui Karl Marx și anarhismul lui Nikolai Bakunin. Aceștia propun crearea unei Federații Orientale Democratice, de la Alpi până la Cipru. Pe acest fond, în 1894 este constituită Liga pentru Confederația Balcanică, la care participă socialiști români, sârbi, bulgari și greci.

Prima Conferință a social-democraților din Balcani are loc la Belgrad, între 25-27 decembrie 1909, în cadrul căreia se propune crearea unei Federații a Statelor Balcanice. La această conferință au participat reprezentanții partidelor social-democrate din România, Serbia, Bulgaria, Grecia, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovenia și Macedonia. În cadrul acestei reuniuni, liderul social-democraților sârbi, Dimitri Tucovic, a declarat că „unificarea și ajutorul reciproc al popoarelor din Balcani este unica cale spre eliberarea economică, națională și politică”. În cadrul aceleași conferințe a fost adoptată o rezoluție prin care se sublinia faptul că problema balcanică poate fi soluționată doar prin unificarea tuturor popoarelor care trăiesc pe acest teritoriu, lichidarea tuturor frontierelor create în mod artificial și garantarea colaborării reciproce în apărarea de pericolele externe”. După aceasta, toate partidele de orientare social-democrată și socialistă au inclus în programele sale politice obiectivul formării Federației Balcanice.

În 1915, după o conferință desfășurată la București, s-a decis crearea unei Federații Revoluționare Balcanice de Muncă Social Democrată, care era condusă de Cristian Racovski și numără printre membrii săi pe Georgi Dimitrov și Vasil Kolarov, cunoscuți lideri comuniști bulgari.

După revoluția bolșevică de la Petrograd, din 1917, este înființată Federația Comunistă din Balcani, care își propunea unificarea sub umbrela Moscovei a Bulgariei, Iugoslaviei, Greciei și Turciei. Acceptarea României în acest proiect se condiționa cu dezmembrarea statului român, spre a exclude orice risc de dominație românească în Balcani. În cele din urmă, această organizație este desființată în 1939.

La 9 februarie 1934, la Atena reprezentanții României, Iugoslaviei, Turciei și Greciei semnează Pactul Înțelegerii Balcanice, prin care părțile se obligă să contribuie la securitatea regiunii. Concepută sub forma unei alianțe politice, militare și economice, Înțelegerea Balcanică chiar dacă nu a cuprins toate statele peninsulei  a concretizat aspirații firești și  tradiționale ale prieteniei și colaborării dintre popoarele balcanice în  numeroase domenii și a promovat țelurile apropierii și înțelegerii între semnatarii  și nesemnatarii  săi . Din păcate, Bulgaria a refuzat să se alăture pactului.

Ultima tentativă a avut loc după cel de al doilea război mondial, când liderul comuniștilor din Iugoslavia, Josip Broz Tito și liderul comuniștilor bulgari, Dimitrov Georgi au început tratativele pentru fuzionarea celor două state într-o Federație a Statelor Balcanice. Partea bulgară s-a arătat predispusă și la unele concesii, recunoscând identitatea etnică și lingvistică a minorității macedonene. Aceasta a fost una din condițiile semnării acordului de la Bled între Sofia și Belgrad la 1 august 1947, care prevedea, printre altele, rezolvarea unor probleme teritoriale, eliminarea regimului de vize și crearea unei uniuni vamale. Însă din cauza unor conflicte diplomatice dintre Iugoslavia și URSS, Bulgaria a fost nevoită să facă jocul Moscovei, alegându-și poziția de adversar al Belgradului. Kremlinul se temea de creșterea influenței Iugoslaviei în Balcani, iar liderul iugoslav era iritat de încercările sovieticilor de a menține controlul asupra statele din Sud-Estul Europei.

Uniunea Europeană – un proiect de integrare a spațiului balcanic eșuat

După un șir de războaie sângeroase care au dus la dezmembrarea Iugoslaviei, astăzi integrarea europeană este privită drept unica soluție pentru unificarea popoarelor din această regiune. Grecia, România și Bulgaria sunt deja membri ai Uniunii Europene, în timp ce statele ale fostei Iugoslavii: Serbia, Bosnia și Herțegovina, Croația și Muntenegru aspiră la statutul de membru al Uniunii. Totuși, perspectivele unui astfel de proiect este pus sub semnul întrebării din cauza crizei financiare din Europa, precum și de conflictele din interiorul UE. Cunoscutul savant și profesor american Joel Kotkin afirmă într-un articol publicat în revista „NewsWeek” că „în viitorul apropiat, „legăturile tribale” (care include rasa, etnia și religia) vor deveni mult mai importante decât frontierele politice. Concepte mai generale – precum ideologia verde, socialistă sau capitalismul de piață – pot însufleți elitele cosmopolite, însă, în general, ele nu îi motivează pe oameni. În schimb, tribul este prețuit mult mai mult decât orice ideologie universală”, susține autorul, adăugând ca „deși legăturile tribale sunt la fel de vechi ca și istoria, schimbările politice și globalizarea amplifica impactul lor”. Astfel, regionalizarea Europei și lupta „statelor de frontieră” pentru autonomia lor „împotriva zonelor concurente de influență”, precum și încercările Franței și Germaniei de ași impune ordinea pe continent, va determina, în cele din urmă, apelarea la unele proiecte geopolitice alternative. Mai ales că Uniunea Europeană și nici NATO nu mai sunt în stare să garanteze securitatea statelor din fostul lagăr socialist, mai mult decât atât, Serbia, România s-au arătat nemulțumite de politica Washingtonului și Bruxellesului în problema provinciei sârbe Kosovo, care continuă să fie o rană dureroasă pe trupul Balcanilor.

Uniunea Balcanică – proiect de alternativă

Noile contexte geopolitice (axa Paris-Berlin-Moscova, ascensiunea spectaculoasă a Chinei, formarea blocului islamic Turcia-Siria-Iran), precum și criza financiară mondială, impune necesitatea revenirea la discutarea unor perspective de unificare a spațiului balcanic.

Europa de Sud-Est obține și mai mare importanță din momentul în care devine unica sursă pentru importul de resurse energetice în Uniunea Europeană. În special este vorba de proiectul ruso-italian „Southstream” și „Nabucco”, susținut de SUA și UE. Prin peninsula Balcanică trece principalele artere de circulație care unește Europa Occidentală cu Asia Mică și Orientul Apropiat. Într-un cuvânt, Balcanii reprezintă o punte de legătură dintre regiunile din statele industrializate și regiunile eurasiatice cu resurse minerale importante.

Forța Bizanțului de altă dată decurgea din faptul el domina căile de comunicație ce venea din Europa răsăriteană și Centrală, Asia și Africa Orientală. De aceeași poziție poate să profite Uniunea Balcanică.

În termeni geopolitici, zona balcanică reprezintă un Rimland, regiune de țărm care interacționează atât cu puterea maritimă, cât și cea a uscatului, controlul căreia asigură dominația asupra Heartland-ului (centrul geopolitic). Din acest punct de vedere, Balcanii reprezintă un interes sporit pentru Rusia, Turcia, Iran și China, ceea ce deschide un șir de perspective de încheiere a alianțelor.

În 2010 China deja și-a început ofensiva economică în peninsulă, acordând Serbiei un grant de 1 miliard de euro pentru construcția a două centrale electrice și un pod peste Dunăre. Afaceri avantajoase sunt încheiate între companiile chineze și Macedonia, Slovenia și Grecia. Banii chinezi avantajează statele din Balcani deoarece, spre deosebire de organismele internaționale occidentale, Beijingul nu impune condiții economice și politice, în schimb, diminuează influența Uniunii Europene și SUA în regiune, ceea ce convine și statelor balcanice.

Fundamentul ideologic: conservatorismul, tradiționalismul și ortodoxia

Comunismul ca ideologie nu a fost în stare să creeze fundamentul necesar pentru apropierea dintre popoarelor balcanice. Unitatea acestora nu poate fi posibilă decât prin păstrarea identității și respectarea valorilor fiecărei națiuni. Din aceste considerente, Uniunea Balcanică poate fi constituită doar pornind de la valori conservatoare și tradiționaliste, luând în considerație și comunitatea în sânul Bisericii Ortodoxe. În acest scop, va fi contribui foarte mult moștenirea comună a civilizației bizantine, în solul căreia au crescut națiunile balcanice, în opoziție cu valorile Uniunii Europene, care își trag seva din principiile iluministe ale Revoluției Franceze din 1789.

Așa cum Constantinopolul creștin a fost un antipod al Romei păgâne, Uniunea Balcanică ar urma să fie un antipod al Uniunii Europene. În jurul unor astfel de idei s-ar putea regăsi Republica Moldova, România, Bulgaria, Serbia, Macedonia și Muntenegru. Balcanii nu ar deveni doar un simplu proiect geopolitic defensiv, dar și un proiect ideologic ofensiv. Dacă în trecut în centrul unui astfel de proiect încerca să se poziționeze Serbia, a venit momentul în care România și Republica Moldova ar putea să-și însușească misiunea istorică de clădire a acestei construcții. Realizarea acestui proiect nu poate avea loc decât prin schimbările paradigmelor în interiorul statelor care ar deveni membre ale Uniunii Balcanice. Vectorilor eurobalacanic ar putea deveni o platformă a noilor mișcări politice, care reprezenta o adevărată alternativă forțelor care se prezintă drept promotoare ale „integrării europene” sau „nostalgiilor comuniste”. Noul vector ar tempera mesajele populiste și ar readuce pe ordinea zilei problemele ce țin de interesele naționale ale statelor din regiune, ceea ce va însemna o nouă revoluție în societățile ieșite acum două decenii din comunism și sfârșitul crizei identitare și așa-numitei „perioade de tranziție”.

de Octavian RACU

Sursa: DanubiusInfo

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *