n luna octombrie, n ziua a douazeci si sasea, pomenirea Sfntului slavitului Marelui Mucenic Dimitrie (Dumitru), izvortorul de mir si facatorul de minuni, din Tesalonic.

Acesta a fost pe vremea mparatilor Diocletian si Maximian (284-305), tragndu-se din Tesalonic, fiind din nceput evlavios si nvatator al credintei celei n Hristos. Deci mergnd Maximian la Tesalonic a fost prins sfntul si pus n temnita, pentru ca era vestit n dreapta credinta. Si laudndu-se mparatul cu un om al lui ce-l chema Lie si ndemnnd pe oamenii cetatii sa iasa sa se lupte cu el, caci ntrecea acesta pe toti cei de vrsta lui la marimea trupului si la putere. Un oarecare tnar crestin anume Nestor, mergnd la Sfntul Dimitrie unde se afla n temnita, i zise: “Robule al lui Dumnezeu, vreau sa ma lupt cu Lie; roaga-te pentru mine”. Iar sfntul nsemnndu-l la frunte cu semnul crucii, i zise: “Si pe Lie vei birui si pentru Hristos vei marturisi”. Deci lund Nestor ndrazneala din cuvintele acestea, merse de se lupta cu Lie si-i puse semetia lui jos, omorndu-l. De care lucru mparatul rusinndu-se, s-a mhnit si s-a mniat.

Si fiindca s-a aflat ca Sfntul Dimitrie a ndemnat la aceasta pe Nestor, a trimis ostasi si le-a poruncit sa-l strapunga cu sulitele pe sfntul n temnita. Pentru ca a fost pricina njunghierii lui Lie si facndu-se aceasta, ndata marele Dimitrie si-a dat sufletul n minile lui Dumnezeu, facnd dupa moartea sa multe minuni si uimitoare tamaduiri. Apoi din porunca mparatului s-a taiat si capul Sfntului Nestor.

DINTRU ALE LUI METAFRAST

Asadar, zacnd trupul sfntului mort pe pamnt, au luat apoi niste crestini cinstitele lui moaste si le-au ngropat cu cinste si cu dragoste dumnezeiasca. Iar o sluga a sfntului ce-i slujea, cnd a primit sfntul fericita junghiere, el precum a putut a strns sfintitul snge al mucenicului, n sfntul orar ce-l purta sfntul pe umere, nca si inelul sfntului ce-l purta n mna sngerndu-l cu mucenicescul snge, multe minuni a facut cu el, nct s-a umplut toata cetatea tesalonicenilor de vestea minunilor. Drept aceea nici era cu putinta a se ascunde aceasta de Maximilian, nici el a suferi zavistia; ci au prins numaidect pe acea minunata sluga, care se chema Lupul si l-au omort. Deci trecnd ctava vreme si nmultindu-se minunile si ajungnd n toate partile, un om oarecare anume Leontie, foarte de cinste si cu caldura spre credinta n Hristos, a cazut ntr-o boala foarte grea, ct socotea mai de dorit moartea si neputnd doctorii nimic a-i folosi si boala tot ntarindu-se, a nazuit la sfnta biserica a mucenicului, si ndata cum l-au dus si l-au pus acolo si el chemnd numele sfntului prin buzele sale, lesne s-a tamaduit de acea boala. Si precum Leontie curnd si lua tamaduirea, asa fara de zabava precum a putut a dat rasplatirea. Ca a stricat locasul cel mic unde era trupul sfntului, fiind foarte strmt din pricina zidului baii si a ulitei. Si a zidit din temelie locas mai mare n cetatea Tesalonicului, care sta pna astazi foarte cuvios n fata ulitei celei mari, unde este baia cea de obste. Deci vrnd acest iubitor de credinta om, ca sa mearga la Iliric unde avea si dregatoria de guvernator si vrnd el sa ia oarece parti din sfntul trup, ca sa zideasca si acolo biserica sfntului mucenic, a fost oprit de la ce voia sa faca, prin aratari de noapte, pentru ca nu luase voie de la sfntul. Pentru aceasta a facut a doua calatorie, precum se spune, si lund haina mucenicului ce era rosita de sfntul lui snge si o parte din orar, si punndu-le ntr-un sicriu de cinste, pe cele ce erau cu adevarat cinstite, ntr-acest chip a mplinit dorinta mucenicului si apararea sa. Deci vrnd a-si face calea catre Sirmium n vreme de iarna si sosind la tarmurile apei Istrului si venind apa foarte mare, era n mare mhnire. Iar Sf. Dimitrie aratndu-i-se i-a zis: “Sa nu ai nici o grija, ci tine n mini cele ce duci si treci fara de nici o ndoiala rul”. Si a ascultat guvernatorul pe cel ce i se aratase si dimineata suindu-se n car a trecut apa tinnd sicriasul n mini; iar apa i facea loc si curgea cu liniste. Deci asa trecnd fara de nici o vatamare si sosind la Sirmium a asezat acest sfnt sicriu cu odorul ce era n el n biserica ce zidise mucenicului. Si multi s-au bucurat de multele minuni si tamaduiri ce facuse acea sfnta hlamida, nca si pe cale.

Si pe Marian guvernatorul ilirienilor, care era cuprins de o boala rea din cap pna la picioare, parasindu-l doctorii si mergnd la biserica sfntului, precum i poruncise sfntul, i-a izbavit de acea boala. Si pe alt om ce avea boala de curgerea sngelui, l-a tamaduit minunat si pe altul ce era demonizat, nca si cetatea cea mare a Tesalonicului a izbavit-o de mpresurarea barbarilor si a scos-o din robia lor.

Si pe episcopul afrorilor (pe care i socotesc elinii mutati din Fenicia), care fiind robit de catre barbari l-a izbavit, aratndu-i-se sfntul si slobozindu-l din legaturile ce avea mprejur, l-a ndreptat pna la Tesalonic. Iar daca s-a dus episcopul n Africa, a zidit o biserica Marelui Mucenic Dimitrie, silindu-se nca sa-i faca si un chivot si un amvon, iar sfntul nentrziind, ci aratndu-se episcopului n vis, i-a zis: “Ia aminte, corabia ce a sosit acum la liman a adus marmore cte ti trebuie, si din acelea sa iei pentru acea trebuinta”; deci vorbind episcopul cu corabierul si neizbutind, i s-a aratat iarasi sfntul si i-a zis: “Ca la vrful corabiei zaceau marmorele”, spunndu-le tot anume cum si n ce fel de forma erau si cum ca le cumparase pe numele fratelui sau si mpreuna-mu-cenicului Victor, si cum ca acela i le-a daruit acum fiind pentru el altele la Constantinopol de i s-a mplinit trebuinta si sa spuna aievea corabierului n acest chip, ca asa l va pleca si le va lua, precum a si fost. n cetatea Tesalonicului a potolit foametea si moartea ce era, nconjurnd pe la limanuri si aratndu-se corabierilor, le-a poruncit sa porneasca cu corabiile cu bucate acolo degrab, aratndu-se atunci si aievea, de-l vedeau corabierii cu ochii si mergea sfntul departe naintea corabiilor, umblnd pe mare.

Pururea pomenitul mparat Iustinian, a zidit acel de Dumnezeu facut si fara cusur lucru, n numele adevaratei ntelepciuni a Cuvntu-lui lui Dumnezeu si cauta sa ascunda acolo toate cele de demult vechi si cinstite lucruri si pof-tind sa i se aduca acolo si vreo particica din moastele Sfntului Marelui Mucenic Dimitrie, si pornindu-se spre acel lucru cei trimisi de dnsul si apropiindu-se de mucenicescul si de Dumnezeu cinstitul mormnt al mucenicului, ndata se arata unde stralucea foc de la cinstitul sicriu si sarea de acolo vapaie de foc de-i lovea n gura si nu-i lasa sa se apropie, si glas din foc iesind si povestind acel nfricosator si minunat lucru zicea: “ncetati de a mai ncerca”; de care ngrozindu-se, au cazut cu fata la pa-mnt si lund numai tarna de acolo, s-au dus. Din care, jumatate au pus-o ca un odor n camera odoarelor, iar jumatate au trimis-o la mparat pentru sfintenie, povestindu-i cele ce li s-a ntmplat si ce li s-a grait.

Iar diavolul cel ce pururea pizmuieste cele bune, a ispitit oarecnd sa dea marea cetate a Tesalonicului n minile vrajmasilor n acest chip: a uneltit ca sa arda chivotul sfntului n biserica, si aprinzndu-se biserica de ardea, a sosit si neamul cel fara de omenie al slavinilor, si a ascuns oastea putin n laturi de la cetate. Iar poporul strngndu-se ca sa stinga focul, cel ce era purtator de grija de lucrurile cele sfinte ale bisericii, vaznd ca argintul sicriului se topise de curgea pe pamnt, s-a temut sa nu se faca vreun jaf, sa piara argintul de popor, deci striga cu glas mare zicnd: “O, prietenilor si fratilor, vrajmasii au mpresurat cetatea si au nceput a sfarma zidurile” si se mestesugia el cu cuvntul lui ca sa risipeasca multimea oamenilor si sa nu jefuiasca argintul, caci sfntul daduse insuflarea aceasta. Creznd cuvntul aceluia, precum si era de crezut si pornindu-se toti numaidect la ziduri au aflat pe vrajmasi punnd scarile la ziduri si maiestriile cele de stricaciunea cetatii si pe cei ce dadusera navala asupra cetatii numai putin dect focul; deci chemnd pe sfntul n ajutor, i-au alungat. Iar dupa ce s-a stins si focul, pazitorul acela al bisericii, a spus catre toti minunea, zicnd: Ca strigarea aceea ce facuse, nu era doara ca stia el ceva de venirea vrajmasilor, ci numai pentru paza sfntului, ca sa nu se jefuiasca argintul de popor. Care este aratata la cei chibzuiti, care stiu socoti lucrurile si cunosc dumnezeiestile rnduieli, ca cu pronia sfntului ntorcnd la capul vrajmasului mestesugurile lui, se tamadui raul cu rau, caci cu aprinderea focului a attat poporul si cu stingerea l-a ntarit, iar cu glasul cel de mntuire, care s-a dat din dumnezeiasca insuflare pazitorul bisericii le-a strigat si fiind poporul nfierbntat a mntuit si zidul si cetatea foarte usor.

Asijderea si un oarecare Ilustrie, ce se zice pe limba greaca protospatar, seznd lnga biserica sfntului, dumnezeiesc om se cunostea a fi. Acesta spunea, ca pe vremea razboiului cu avarii, cnd mparatia Mavrichie, a vazut doi barbati luminosi la chip si la stat, ca cei ce sunt n cinste si stau naintea fetei mparatului, care mergeau sa intre n biserica sfntului si cnd au fost la locul ce se cheama Trivolon, de unde se ncepe a intra n biserica, ntre cei doi stlpi mari de tetalie, ce stau spre apus, au zis slugii sa-i duca la domnul casei, si apropiindu-se el de intrarea sfntului chivot, iar sfntul degrab a deschis usile si a iesit de i-a ntmpinat si le-a dat nchinaciunea sanatatii ca unor cunoscuti si veniti de la mparatul si facnd voia mparatului, iar si au grait catre dnsul, zicnd: “Ca mparatul a poruncit sfintiei tale sa lasi cetatea si sa mergi catre dnsul, ca s-a lasat vrajmasilor cetatea aceasta”. Daca a auzit sfntul acest lucru a plns, plecnd capul, fiind cuprins cu tacere, multa vreme, arata cu chipul acesta greutatea mhnirii ce-i dadusera cuvintele acelea, de care mhnindu-se si sluga, a zis: “De as fi stiut, fratilor, ca va aduce venirea voastra atta amaraciune, nu as fi spus domnului meu”. Si dupa aceea trziu i-a ntrebat sfntul: “Adevarat, asa a placut? Asa s-a parut Domnului si Stapnului tuturor? Sa paraseasca o cetate att de mare, pe care a cumparat-o cu Sngele Sau si sa o dobndeasca cei ce nu-l cunosc?” Si ei au zis: “Asa, adevarat”. Iar sfntul si mult-milostivul mucenic, i-a tocmit si i-a nvatat sa duca raspunsul la Domnul si Stapnul tuturor, care era n acest chip: “Cunosc, iubitorule de oameni, Doamne, milosrdiile Tale, cele ce biruiesc pururea mhnirea Ta, pe care o atta pacatele noastre; cunosc ca Ti-ai pus sufletul pentru pacatosi si Ti-ai varsat sngele pentru ei, si nu s-a zaticnit niciodata aceasta buna voie a Ta si de pacatele noastre, si de vreme ce m-ai pus si pe mine pazitor acestei cetati, ma voi asemana Tie, Stapnului meu, si-mi voi pune sufletul pentru dnsii si voi pieri cu pieritorii acestia, ce cred n numele Tau. Si nu s-au despartit de la Tine, macar ca au gresit, iar Tu esti Dumnezeul celor ce se pocaiesc”. La acestea, barbatii aceia zisera: “Acestea sa spunem celui ce ne-a trimis? Acestea sa zicem mparatului? Frica ne este sa nu cumva sa se mhneasca asupra ta”; iar sfntul a zis: “Acestea sa le zica si iara sa le zica, si s-a ntors iarasi la Chimitirion si nchise sfntul chivot naintea celor cu chip ngeresc, care purcesera de se dusera dupa vorba aceasta”. Acestea le adeverea sfintitul Ilustrie, ca le vazuse aievea ntru uimire; sau vedenie si povestindu-le cetatenilor, ce mai ramasesera, le da ndraznire cu cuvntul, ca erau ngroziti si slabiti pentru boala omorului ce se ntmplase mai nainte, aflndu-se la multa neputinta si la lipsa de prada si calcarea limbilor, si-i mbuna, ca este sfntul ntr-ajutor cu dnsii si-i adeverea ca vor fi paziti cu rugaciunile sfntului, precum mai pe urma sfrsitul lucrurilor a aratat.

Iarasi un eclesiarh anume Onisifor, pazind la sfntul mormnt si se ostenea la aprinderea candelelor si a facliilor si fiind rau cu naravul, ca fura lumnarile si facliile; si facnd aceasta multa vreme, n-a lasat sfntul netamaduit naravul lui cel nepriceput si de stricaciune, si aratndu-i-se n vis, l-a mustrat si l-a nvatat cu binisorul ceea ce se cadea sa faca, zicndu-i: “Frate Onisifore, nu-mi place ce faci la faclii; ci sa stii ca facnd aceasta si pe cei ce le aduc pagubesti mult, si nsuti pe tine te-ai mpins n prapastia pierzarii. Caci cu ct se aprind mai mult facliile, se milostiveste si Dumnezeu mult spre cel ce le aduce; iar cnd se iau curnd, micsoreaza lucrul mila aceluia si sporeste osnda celui ce le ia”.

Deci oprindu-se Onisifor putin dupa cuvintele acestea, peste putina vreme iar lasndu-se de mblnzirea vedeniei, s-a apucat iarasi de cele obisnuite si le facea fara de frica. Si ntr-o zi, mergnd un crestin foarte de noapte a dus faclii foarte frumoase, care au placut lui Onisifor si ndata cum le-a aprins a mers sa le ia, dupa ce plecase cel ce le adusese. nsa vezi si grija sfntului: cum se ntinse acela la faclii, sfntul nca slobozi glas din sicriu, zicndu-i: “Dar nu te-ai mai lasat?” ntr-acest chip lovindu-se Onisifor, a cazut la pamnt cadere grea, ngrozindu-se de frica si de sunetul glasului, pna a venit un cleric cunoscut al lui, de l-a ridicat de jos si l-a tinut de si-a venit n fire; si dupa ce si-a venit n fire, si-a marturisit catre toti ndraznirea nebuniei lui si purtarea de grija a sfntului, cu cea dinti si a doua certare cu iubire omeneasca, nct nu numai el, ci si altii toti se folosira de minunea aceasta.

Cititi va rog si:

http://www.noutati-ortodoxe.ro/calendar-ortodox/sinaxar.php?date=1319601600

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *