Cui îi este frică de umbra lui Hitler !? Un episod din “Star Trek” a fost difuzat abia după patru decenii !

Sensibilitatea autorităților germane a făcut ca unul dintre episoadele binecunoscutului serial să fie pus “la index” vreme de 43 de ani.

În episodul “Patterns of Force”, din sezonul al doilea al “Star Trek”, este înfățișată o societate asemănătoare până la identificare cu cea din Germania nazistă. Svastica este omniprezentă, iar Al Treilea Reich este descris drept “cea mai eficientă societate creată vreodată”.

Chiar dacă liderii planetei Ekon sunt personajele negative ale episodului, multă vreme s-a considerat că difuzarea lui este nepotrivită. Abia în 1995 a fost lansat pe casetă video, iar până anul acesta nu a fost programat pe vreun post de televiziune gratuit.

Ironia sorții, atât William Shatner (interpretul Căpitanului Kirk), cât și Leonard Nimoy (Spock) sunt de origine evreiască. Cei doi membri ai echipajului navetei Enterprise care ajung pe Ekon reușesc în cele din urmă să readucă pacea între cele două planete aflate în conflict.

“Programând episodul în cauză, fanii ‘Star Trek’ au posibilitatea de a urmări serialul în întregime, pentru prima dată”, a declarat Simone Emmelius, directorul editorial al ZDF. Chiar și așa, au fost luate măsuri de protecție a minorilor: a fost difuzat după ora 22.00, purtând avertizarea “nerecomandat copiilor sub 16 ani”.

Episodul respectiv poate fi vizionat AICI: http://fliiby.com/file/289676/q4aj18zl9j.html

De Ioan Tomescu – Click

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *