Ura jidănească împotriva creștinilor: la Ierusalim, atacarea crestinilor de catre evreii ultrareligiosi a devenit un fapt banal

Creștinii din Palestina sunt tot mai des victime ale discriminării religioase. Și, pentru unii poate în mod surprinzător, atacurile nu sunt săvârșite de musulmani. PubLicația israeliană Haaretz a prezentat cazurile mai multor membri ai Bisericii Armene din Ierusalim, de la înalți prelați la simpli credincioși, care s-au plâns că poliția nu face nimic pentru a stopa atacurile asupra lor, săvârșite de evreii ultrareligioși.

Înjurăturile la adresa creștinilor, scuipatul prelaților și chiar agresiunile fizice au devenit un fapt banal și cotidian în partea veche a Ierusalimului. În general aceste atacuri rămân fără răspuns, dar există și cazuri când oamenii se satură să întoarcă obrazul de zeci de ori.

Presa israeliană a prezentat cazul lui Johannes Martarsian, un student armean la teologie care a ripostat și l-a lovit în figură pe evreul care l-a scuipat. Incidentul a avut loc în mai 2008 și tânărul a fost chemat în fața instanței. Judecătorul Dov Pollock a decis însă să nu-l condamne pe student, ținând cont că acesta era scuipat și umilit continuu timp de câțiva ani.

Narek Garabedian, un alt tânăr venit din Canada să studieze la seminarul teologic armean din Ierusalim, a declarat presei că nu se aștepta să fie agresat și scuipat zilnic de evreii ultrareligioși. “Când văd un bărbat ultra-ortodox care vine spre mine pe stradă mă întreb de fiecare dată dacă voi fi scuipat sau nu”, a declarat acesta.

Și el, fost jucător de fotbal americam, a ripostat luna trecută când a fost scuipat de doi evrei. “Eram foarte furios. I-am împins în perete pe cei doi și i-am întrebat de ce fac asta. Aceștia și-au cerut scuze înspăimântați și i-am lăsat să plece. Dar nu tot timpul se întâmplă așa. De multe ori cei care te scuipă ripostează violent”, a declarat pentru Haaretz studentul la teologie.

Reprezentanții Bisericii Armene se plâng că deși au fost înregistrate atacuri chiar și asupra înalților prelați, poliția israeliană nu ia măsuri împotriva agresorilor, preferând în general să ignore incidentele de acest gen.

Dar victime nu sunt doar armenii. Și preoții care aparțin Patriarhiei Ortodoxe Grecești sunt scuipați în plină stradă de evrei fanatici. “Trec pe lângă mine și mă scuipă”, a declarat preotul Gabriel Bador, de 78 de ani. “În general îi ignor, dar este greu. De multe ori mă opresc și întreb de ce”, a spus acesta.

Sursa: FrontPress.ro
comentariu rapcea.ro: cred că citatele următoare din Talmud, vă vor lămuri cu privire la comportamentul evreilor față de creștini. Și, apropos, evreii care trăiesc printre noi și nu ne scuipă în față, se abțin doar de frică. În sinea lor, mulți fac ceea ce au fost învățați de hahami: URĂSC CREȘTINII ȘI CREȘTINISMUL “CU URĂ IUDAICĂ, SĂNĂTOASĂ”.

Intr-adevar, Talmudul, —care exalta sentimente de simpatie nationala, catre jidovi, —predica, din contra, O URA SALBATICA impotriva celor ce nu sunt jidovi, si mai ales in contra crestinilor. (Sixte de Sienne, jidov convertit, a extras din Talmud pasajul urmator: ,,Ordonam ca toti evreii sa BLESTEME, de trei ori pe zi, poporul crestin si sa roage pe Dumnezeu sa-l cufunde si sa-l extermine, cu regii si printii lui. Hahamii vor recita, in Sinagoga, de trei ori pe zi aceasta rugaciune, in ura lui Isus din Nazaret“. (Talmud Babli, 0 —1, tr. 1, c. 4. —Vezi Sixti Sinensis, Biblioth. Sancta, 1610).

,,Trebuie sa smulgi inima goi-ului SI SA OMORI PE CEL MAI BUN DINTRE CRESTINI.” (Rabi Brentz, Judenbalg, p. 21. —Vezi si Rohling, L, cit., p. 66-67. De altfel, iata o conditie , sine qua non, pentru a deveni un bun haham: ,,Tot discipolul ce nu cauta si nu practica RAZBUNAREA si nu-si pastreaza URA, ca sarpele, nu poate fi considerat ca un bun haham.” (Bartolocci, Bibliot. rabbinica, II, p. 428. — Vezi si Ruppert, L. cit., p. 33.)

,,Cel ce varsa sangele unui goi, aduce o jertfa lui Dumnezeu.” (Ialk. Chimeoni, Ad. Pent., f. 245, c. 3. —Vezi Rohling, L. cit. p. 76.)

D-rul Justus, in brosura sa, Iudenspigel im Lichte der Wahrheit, citeaza acest pasaj din Talmud:
,,Este de mirat ca sangele Klipothelor, —adica al fecioarelor neevreice, —sa fie o jertfa atat de placuta cerului. In adevar. A varsa sangele unei fetite ne-evreice este un sacrificiu tot atat de sfant, ca acela al celor mai pretioase parfumuri, —si in acelasi timp un mijloc de a te impaca cu Dumnezeu, si de a atrage bine-cuvantarile sale.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *