Cititi si va cruciti! Printesa viorii: 15 ani, 50 de premii, n-are ce manca. “Peste la masa? Ce frumos ar fi!” Bisnitarii care ne conduc tara…ARUNCA CU SUTE DE MII DE EURO!!!

Cine dorește să o cunoască pe Anna și să o ajute să-și termine cu bine studiile o poate face apelând familia la numărul 031.426.85.78

 

Este cea mai răsfățată când urcă pe scenă și cântă. Blondă, suavă, strălucitoare, cu aer de top model, zici că Anna e un personaj de pe covorul roșu. Așa e la fiecare recital, prințesa scenei. La final, după flori și aplauze, prințesa nu mai zâmbește. Își trage pe ea un palton ponosit și pleacă acasă cu tramvaiul. Acasă, adică într-un apartament prăfuit din București, cu mobilă șubredă, veche de 20 de ani.

E seară și mama e încă la serviciu, face curățenie acasă la un client. Și-a luat cu ea și medicamentele pentru depresie. Bunica e în sufragerie, așteaptă să vină ora să-și ia pastilele de cancer. Îi pune masa Annei: o farfurie micuță cu cartofi prăjiți. Sunt mai mult fripți, căci bunica n-a mai avut decât o lingură de ulei în casă. Până la pensie mai e mult, iar uleiul e scump. Și oricum, pensia ei abia trece de 200 de lei, iar mama nu ia mai mult de 500 de lei salariu. Nu le dă mâna să-și cumpere nici măcar deodorant, folosesc bicarbonat de sodiu ca antiperspirant. Se scaldă toate trei în aceeași apă, pe rând, căci apa caldă costă o avere pentru ele.

La prânz au împărțit în trei o singură porție de ciorbă. Au primit-o de la Fundația Sfânta Macrina și, ca să le ajungă, bunica a lungit-o cu trei căni de apă. Au mâncat-o așa, mai mult apă chioară. Tot de la fundație a primit și cutia cu pateu pe care i-a dat-o Annei la școală, la pachet. Fata e în clasa a zecea la Liceul de Muzică George Enescu. I-a fost rușine să-și întindă pateul pe pâine acolo, chiar în fața colegilor. Ei își cumpără hamburgeri și pizza și îi aduc părinții cu mașini scumpe la școală. Unii au chiar mașină cu șofer personal. Așa că Anna s-a dus într-un colț mai ferit și acolo a desfăcut pateul, ascunsă de colegi. Și asta a fost o zi bună, când a avut ce să mănânce. Altă dată a trecut ziua cu un singur măr.

“La magazinul de jos știu eu un depozit unde dau merele mai stricate cu un leu 50 kilul. Le cureți cu cuțitul partea stricată și sunt ca noi. Numai de acolo îi cumpăr fructe, sunt cele mai ieftine. Pește la masă? Hm, ce frumos ar fi! N-am mai mâncat de la începutul anului”, ne spune bunica.

Uneori, pe copilă o mai încearcă ispita și îndrăznește să-și dorească și ea un sandviș de la Mc-ul de alături, unde se strâng în pauză, la masă, colegii ei. Dar un sandviș acolo e scump, banii ăia mai bine îi ține să-și cumpere sacâz pentru vioară. Odată, ca să-și cumpere o carte la 37 de lei a făcut economii trei luni de zile. Dulciuri mănâncă atunci când ia bunica pensia. Când vine poștașul, bunica repede coboară la magazin și, fericită, cumpără două ciocolate mici cu rom, la ofertă: două bucăți la un leu.

 

La trei ani știa tabla înmulțirii, la patru ani scria

Așa trăiește Anna zi de zi. Are 15 ani, iar tata, un neamț, nu mai vrea să știe nimic de ea. Când era ea mică, el era atât de zgârcit, încât aproape că ținea frigiderul sub lacăt. Fetița avea un an și tata nu o lăsa să mănânce nimic până nu sosea el acasă. “Era zgârcit cât toată Germania la un loc!”, își amintește bunica. Din fericire, mama a reușit să fugă într-o zi din Germania cu copila în brațe și așa a reușit să și divorțeze.

Muzică Anna face de la cinci ani, când un profesor s-a decis că are “auz absolut”. A câștigat 50 de premii și are mai bine de 100 de recitaluri. Este cea mai bună din clasa ei, aproape în fiecare an are zece pe linie. Anul trecut, însă, a fost cam supărată căci a scos “numai” 9. 78, cea mai mică medie din viața ei de elevă.

La trei ani știa tabla înmulțirii, la patru ani scria. În clasa întâi îi speria pe toți profesorii: era singurul copil care reușea să stea nemișcat ore întregi, cu mâinile agățate de o vioară aproape cât ea. Ziceai că e răstignită. Băieții, de pildă, nu prea reușeau. Vioara cântărea prea mult pentru ei, după câteva minute picau leșinați. Pe vremea aia, fetița Anna jinduia să aibă și ea o păpușă Barbie. Dar ea avea numai păpuși ieftine și urâte, din acelea cărora le cădea capul imediat cum le luai în mână să te joci cu ele. De abia pe la zece ani a avut prima ei păpușă Barbie, primită. N-a avut mama bani să i-o cumpere ea.

“Cred că e foarte trist să nu-ți mai dorești nimic”

La 12 ani deja era vedetă în școală, era unul dintre copiii cu cele mai multe premii. Colegii îi pronunțau numele cu respect; ajunsese, așa, un fel de model pentru fetițele mai puțin talentate, trimise de părinți cu forța să devină artiste. Își doreau să fie în pielea Annei. Anna avea o dorință secretă: să-i cumpere mama acel hanorac alb cu mov și cu glugă pe care îl văzuse ea odată într-o vitrină. Dar costa 30 de lei, al dracului de scump. Nu i l-a cumpărat, așadar, niciodată. Și acum, după trei ani, Anna stă pe marginea patului și încă mai visează la hanoracul acela. Dar cum ar fi fost, oare, să aibă o viață îndestulată și să nu-și mai dorească nimic? Stă un pic pe gânduri: “Mai bine nu. Cred că e foarte trist să nu-ți mai dorești nimic”.

Marele ei vis este ca într-o zi să cânte în Orchestra Vienei. Dar până atunci se luptă să facă rost de bani ca să-și continue școala de muzică. În medie, o costă 1000 – 1.200 de lei pe lună să facă liceul și să meargă la concursuri. Plătește 100 de lei ore suplimentare pe săptămână, taxe pentru concursuri, drum și cazare și apoi mai sunt o grămadă de alte mărunțișuri de întreținere a viorii. 140 de lei costă corzile noi, 100 de lei părul nou de arcuș (toate acestea se înlocuiesc o dată la câteva luni) și multe altele…

Dacă n-ar mai strânge ceva bani din concursuri, fata ar trebui să abandoneze școala căci n-ar avea de unde plăti totul. Anna nu este numele ei real. Ne-a explicat, însă, că sărăcia este o umilință mult prea mare pentru ea ca să poată suporta să-i dezvăluim identitatea în ziar.

http://www.jurnalul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *