Zece state UE, Norvegia și Elveția restricționează încă accesul muncitorilor români

Zece dintre cele 26 de state membre UE (fără România) aplică restricții cetățenilor români pe piața muncii, acestora adăugându-li-se și alte state europene precum Norvegia sau Elveția.

Libera circulație pe piața muncii este un drept fundamental care permite cetățenilor unui stat membru al UE să muncească într-un alt stat membru al UE în aceleași condiții ca și cetățenii statului membru gazdă. Potrivit legislației comunitare, este posibilă restricționarea liberei circulații pe piața muncii pentru cetățenii din statele nou-intrate în UE. Restricțiile pot fi aplicate pentru o perioadă de maximum 7 ani, astfel că, în cazul României și Bulgariei, limitările impuse pe piața muncii mai pot fi menținute până cel mai târziu la 1 ianuarie 2014.

Tratatul de aderare la UE prevede o revizuire a restricțiilor impuse pe piața muncii pînă la 31 decembrie 2011, când țările care încă mențin limitările trebuie să notifice Comisia Europeană în privința unei decizii.

Țările UE care aplică în continuare restricții românilor pe piața muncii, la cinci ani de la aderarea la Uniune sunt: Austria, Belgia, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie și Olanda. Spania, care alături de Portugalia, Ungaria și Grecia, renunțase la aplicarea restricțiilor începând cu 1 ianuarie 2009, a decis reintroducerea acestora în vară, motivând rațiuni economice legate de rata de șomaj la nivel național de aproximativ 20%. Până în prezent, Marea Britanie și Olanda au anunțat prelungirea restricțiilor până la sfârșitul lui 2013.

Potrivit datelor EURES, românii și bulgarii care doresc să muncească în Austria au în continuare nevoie de un permis de muncă (Beschäftigungsbewilligung), ce trebuie solicitat de către angajator. Odată ce lucrătorul a fost angajat legal pe o perioadă de un an, accesul liber pe piața muncii va fi confirmat de către Serviciul Pieței Muncii (Arbeitsmarktservice) competent la nivel local. Membrii de familie care locuiesc în Austria vor avea drept la acces liber pe piața muncii numai după 18 luni. Acest drept expiră în cazul părăsirii Austriei pentru o perioadă care nu are caracter temporar.

În Belgia, potrivit datelor EURES, restricțiile pentru români se vor menține, cel puțin până la 31 decembrie 2011. Pentru a putea munci în Belgia, românii trebuie să se afle în posesia unui permis de muncă. Pentru a obține permis de muncă este necesar ca un angajator din Belgia să înainteze autorităților competente o cerere pentru a obține autorizația de muncă pentru cetățeanul în cauză. O dată ce autorizația de ocupare este obținută de angajator, lucrătorul va obține și el permisul de muncă.

Elveția nu este țară membră UE dar impune unele dintre cele mai dure restricții cetățenilor români. Astfel, cei care doresc să stea în această țară mai mult de trei luni au nevoie de permis de ședere iar în cazul în care vor să se angajeze, românii și bulgarii au nevoie și de un permis de muncă, chiar și atunci când doresc să lucreze pe o perioadă mai mică de trei luni. Restricțiile se vor menține până la 31 mai 2016 și ar putea fi prelungite până în 2019. Practic, până la 31 mai 2016, cetățenilor bulgari și români li se permite intrarea pe piața muncii exclusiv sub rezerva a trei restricții: controlul respectării principiului priorității naționale (au prioritate cetățenii elvețieni și cetățenii străinii aflați deja pe piața elvețiană a muncii); controlul condițiilor de salarizare și de muncă; numărul maxim, stabilit separat și mărit în fiecare an, al permiselor de ședere de scurtă durată și al permiselor de ședere.

Franța a impus la rândul său restricții românilor și bulgarilor pe piața muncii, care vor fi menținute cel puțin până la 31 decembrie 2011. Potrivit EURES, angajatorii francezi pot beneficia de o procedură de introducere a mâinii de lucru străine simplificată pentru 61 de meserii repartizate în șapte mari domenii de activitate. Un solicitant de muncă nu poate veni în Franța spontan pentru a căuta un loc de muncă. Piața franceză a muncii nefiind deschisă, înscrierea la oficiile franceze pentru ocuparea forței de muncă nu este posibilă.

În Germania, românii și bulgarii pot solicita un loc de muncă numai dacă dețin un permis de muncă UE eliberat de Bundesagentur für Arbeit (Agenția Federală a Muncii) (BA) și pot fi angajați numai dacă posedă un astfel de permis. Cetățenii noilor state membre au prioritate față de cei din țări terțe care ajung în Germania pentru a solicita un loc de muncă. Nu mai este necesar ca acești lucrători să posede permis de ședere, în conformitate cu Freizügigkeitsgesetz/EU (Regimul liberei circulații/UE).

Irlanda menține la rândul său restricțiile pe piața muncii, astfel că românii și bulgarii care vor să se angajeze vor avea în continuare nevoie de un permis de muncă. Legislația irlandeză prevede însă că oricare dintre acești cetățeni care se aflau în Irlanda la data aderării, respectiv la 1 ianuarie 2007, de cel puțin 12 luni și care dețineau un permis de muncă valabil pentru această perioadă, nu vor mai fi supuși acestor restricții, ci, împreună cu familiile lor, vor avea acces nelimitat la piața forței de muncă și la Serviciile naționale de ocupare a forței de muncă.

În Italia, Guvernul aplică dispoziții tranzitorii pentru cetățenii români începând de la data aderării, la 1 ianuarie 2007. Nu există nicio restricție însă în ceea ce privește muncitorii liber profesioniști. Dispozițiile tranzitorii prevăd deschiderea pentru următoarele sectoare: agricultură, servicii hoteliere și turism; servicii casnice și servicii de îngrijire; construcții; inginerie; management și muncă înalt calificată; muncă sezonieră.

Românii care doresc să muncească în Luxemburg sunt de asemenea nevoiți să obțină un permis de muncă, această țară introducând un regim tranzitoriu de la 1 ianuarie 2007. Autoritățile luxemburgheze au decis ca în cazul anumitor sectoare permisul de muncă să fie acordat cu bunăvoință absolută resortisanților bulgari și români, în conformitate cu o procedură minimală și simplificată, fără ca obligativitatea permisului de muncă să fie însă abolită. Sectoarele vizate de această deschidere sectorială sunt agricultura, viticultura și domeniul hotelier.

De asemenea, în Malta fiecare muncitor care vine din țara sa de origine are nevoie de un permis de muncă pentru a putea intra pe piața forței de muncă.

Guvernul de la Londra, care a decis la rândul său aplicarea de restricții de la data aderării României și Bulgariei la UE, a anunțat, miercuiri, că va prelungi aceste limitări până la sfârșitul anului 2013. Marea Britanie va deveni astfel, unul dintre statele UE care au impus și menținut în cazul României și Bulgariei perioada maximă de 7 ani de restricții. Guvernul olandez a decis de asemenea, săptămâna trecută, să prelungească restricțiile pentru români și bulgari cu încă doi ani.

Spania reprezintă un caz particular și o premieră în UE. După ce a decis, inițial, în 2009, eliminarea restricțiilor pe piața muncii, Guvernul de la Madrid a revenit asupra deciziei în vara acestui an, limitând accesul românilor pe piața muncii cu începere de la 1 august. Decizia Spaniei a fost aprobată de Comisia Europeană, iar Guvernul de la Madrid a dat asigurări că este vorba despre o situație temporară, generată de rata mare a șomajului din Peninsula Iberică.

Sursa: Mediafax

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *