Salvatore Giuliano – mafiotul devenit haiduc

Un tânăr sicilian idealist, sărac și, mai presus de toate, temperamental, cum stă bine unui meridional, a îndrăznit să se rupă de vechile legi nescrise ale Mafiei. În decursul scurtei, dar fulminantei și violentei sale cariere din anii 1940-1950, Turiddu, cum îl numeau prietenii, nu doar că a intrat în universul folclorului modern sicilian, dar a câștigat inimile tuturor admiratorilor (și mai ales ale admiratoarelor) săi, devenind cel mai îndrăgit ”mafioso”. Un „mafioso” bun, dacă vreți. Un rebel frumos și nebun care a trădat deopotrivă Mafia și autoritățile, devenind un haiduc-patriot în toată puterea cuvântului. Dacă viața sa a fost romantică și tumultoasă prin excelență, misteriosul său sfârșit nu face decât să adauge greutate legendei celui mai iubit fiu al Siciliei!

Turi – Fulgerul Chipeș

“Ultimul cavaler al Siciliei”, “Fulgerul Chipeș” sau “Banditul Gentilom”, cum l-au denumit cu afecțiune țăranii sicilieni, a văzut lumina zilei pe data de 16 noiembrie 1922, în cătunul Montelepre din provincia Palermo.

“Scorpion” tipic prin caracter și manifestare, Salvatore Giuliano a fost cel de-al patrulea copil al lui Salvatore și Maria Giuliano, care formau imaginea vie a unei familii sărace de agricultori insulari. Prietenii de joacă și colegii de școală de mai târziu l-au îndrăgit instinctiv, fiind cuceriți de caracterul justițiar și idealist al haiducului de mai târziu, și l-au numit, în dialectul sicilian, cu diminutivele de Turi și Turiddu.

Copil inteligent și mereu primul la învățătură între colegii săi de clasă, Turiddu a beneficiat de o educație primară, fiind totuși nevoit să abandoneze școala. Tradiția locului, dar mai ales sărăcia familiei sale, i-au impus să lase în urmă pentru totdeauna porțile școlii.

Avea doar 13 ani când a început să lucreze pământul alături de tatăl și frații săi mai mari. Munca câmpului l-a exasperat rapid. Prin urmare, tânărul i-a cerut unui unchi îndepărtat să-l ia cu sine, drept cărăuș de butoaie cu ulei de măsline.

Activitatea sa zilnică consta acum în parcurgerea drumurilor bolovănoase ale Siciliei, hurducăit în căruță, alături de unchi și butoaie. Evident, nu i-a plăcut nici această îndeletnicire.

La vârsta de 18 ani îl găsim pe Turi angajat al unei companii de telefoane locală. Băiatul se cățăra cât era ziua de lungă, instalând pe marginea drumurilor stâlpi și fire de telegraf în toată provincia Palermo. Nici această îndeletnicire banală nu era pentru el. Soarta avea planuri spectaculoase pentru mezinul familiei Giuliano.

Vremurile nu mai aveau răbdare cu oamenii, ba chiar înnebuniseră de-a dreptul…

Norii sângerii ai celui de-al Doilea Război Mondial începuseră să se adune și pe cerul Siciliei. Invazia Aliaților în insulă a dus la o mobilizare fără precedent al tinerilor. Salvatore urma să îmbrace haina militară a regimului lui Mussolini, când în anul 1943, Aliații au invadat Sicilia. Turiddu nu a așteptat ca războiul să-i bată la ușă, ci s-a decis să facă primul pas.

Prin urmare, a intrat plin de curaj în periculoasa lume a traficanților de arme, implicându-se mai apoi în contrabanda generalizată din insulă. Tot atunci, de teama bandiților de rând care pândeau drumurile prăfuite ale Siciliei, Turi și-a luat primul pistol. Între tânăr și arma sa, a apărut o dragoste la prima vedere, iar efectul a durat toată viața: din acel moment, Salvatore nu a mai renunțat niciun moment la portul armelor asupra sa.

Data la care a început să ucidă a fost ziua de 1 septembrie 1943. Turiddu transporta un camion de grâu achiziționat ilegal, grâu cu care intenționa să-și hrănească familia și vecinii. La un punct de control din Quatro Molini, supus unui control de rutină, Turri a încercat să fugă, dar carabinierul a tras în el două gloanțe, reușind să-l rănească în picior.

Țintaș desăvărșit, haiducul incipient s-a întors și a tras un singur cartuș – direct în inima carabinierului. Pe când fugea, s-a precipitat, scăpându-și actele de indentitate pe jos.
Nu s-a mai întors după ele.

Familia l-a dus la Palermo, unde un medic i-a scos gloanțele din picior pe viu, fără anestezie (era război, iar toată morfina fusese rechiziționată și trimisă trupelor italiene de pe front). Medicul, cunoștință de familie de-a lui Salvatore Giuliano senior, l-a adăpostit și îngrijit pe Turi până când acesta s-a refăcut total.

Represaliile autorităților au sosit sub forma unui raid polițienesc, în urma căruia numeroși localnici din Montelepre, inclusiv familia lui Salvatore, au fost ridicați și duși la închisoarea din Monreale. De unul singur, înarmat doar cu pistolul și curajul său nebunesc înnăscut, Turiddu atacă noapte pușcăria, eliberându-și consătenii și rudele. Inimile oamenilor erau cucerite definitiv de tânărul cu alură de Rudolf Valentino și briantină în părul pieptănat pe spate, care ne privește șmecherește din fotografiile de epocă…

Sicilia, viitor stat american?

Alături de consătenii care s-au decis să-l urmeze până la moarte, tânărul Salvatore s-a refugiat în Munții Sagana, unde a fondat o adevărată armată personală. “Recruții” săi – colectați de voie-de nevoie din drojdia imundă a societății siciliene, circa 50 de bandiți de joasă speță, ucigași, dezertori și vagabonzi – așteptau să fie coordonați și conduși de acest Robin Hood meridional.

Turiddu le-a impus o disciplină strictă, organizându-i și antrenându-i în stil paramilitar. Primii bani obținuți din jafuri asupra caselor celor bogați au fost folosiți exclusiv pentru cumpărarea de armament. Astfel, la primele ciocniri cu carabinierii, oamenii lui Turiddu au ripostat cu mitraliere grele.

Eroul nostru, purtat de idealismul său nativ, visa mai departe de o carieră de bandit. Salvatore începe să fie interesat de politică și mai ales de naționalismul separatist. Scârbit de disprețul cu care insula sa era privită de guvernul italian, sicilianul din el s-a revoltat. Turiddu voia nici mai mult, nici mai puțin decât ruperea definitivă a Siciliei de statul italian și proclamarea independenței insulei. La finele anului 1945, intră cu arme și bagaje în rândul Mișcării Voluntare pentru Independența Siciliei, organizație cu orientare separatist-teroristă, din rândurile căreia făceau parte personalități importante ale societății siciliene, precum baronul Lucio Tasca, ducele Gugliermo Paterno și politicianul socialist Antonio Canepa.

Turi primește gradul de colonel, intrând în conducerea aripii armate a mișcării separatiste. Personajului nostru i se promite achitarea pentru toate crimele sale și ale oamenilor săi, în cazul în care separatiștii ar fi obținut victoria. Mai mult, ar fi primit chiar un post de conducere în cadrul ipoteticului guvern sicilian. Cu toate că era doar comandantul militar al mișcării, Salvatore a refuzat să se subordoneze tuturor ordinelor conducătorilor.

Nemulțumit de ideile acestora, Turi inițiază o serie de atacuri pe cont propriu asupra obiectivelor guvernamentale și posturilor de poliție. Tot atunci își începe și cariera de haiduc, jefuind mai mulți cetățeni avuți din insulă. Banii strânși sunt donați văduvelor de război și copiilor orfani; Turi donează o sumă de bani și campaniei electorale a formațiunii politice extremiste din care făcea parte. La alegerile din anul 1946, mișcarea separatistă nu a obținut voturile scontate. Dezamagit, eroul nostru vine cu o idee fără precedent: se gândește foarte serios, nici mai mult, nici mai puțin decât la aderarea Siciliei la Statele Unite ale Americii!

Giuliano a mers până acolo încât i-a trimis o scrisoare personală președintelui de atunci al SUA, Harry Truman, în care îi cerea acestuia să nu mai piarda vremea și să anexeze Sicilia Statelor Unite. El, Salvatore, ar fi urmat să se ocupe de toate formalitățile, inclusiv de construirea unei baze militare pentru soldații americani. Evident, Truman nu i-a răspuns niciodată.

Masacrul din Portella della Ginestra

” Turi, fiule meu, judecata Domnului nu este întotdeauna la fel cu cea a oamenilor” – Părintele Reni, confesorul lui Turiddu

Surd la îndemnul confesorului său din copilărie, Salvatore a rămas în continuare o problemă spinoasă pentur autoritățile neguvernabilei insule. În numele organizației sale, Turiddu a continuat să lupte neobosit contra a ceea ce el numea “ocuparea frumoasei Sicilii de către porcii aia aroganți și înfumurați de la Roma”. Atacurile sale au devenit celebre în toată lumea și l-au tranformat într-o legendă vie.

La începutul anului 1946, duce o luptă violentă cu forțele de ordine ale autoritățile, lângă Montedoro. Războiul de stradă avea să capete proporții de bătălie, cei peste 1.000 de luptători ai lui Turiddu ținând în loc mai multe companii de carabinieri.

Acțiunile și luptele sale au ținut aprins idealul unei independențe a sicilienilor față de statul italian, perceput aici drept disprețuitor și exploatator. Forțele armate și carabinierii erau incapabili să-i lichideze mișcarea sau să-l captureze.

Țăranii sicilieni îl vedeau drept un trimis divin, iar bogații proprietari de pământuri se temeau de el în asemenea grad, încât ajuseseră să-l caute personal pentru a-i oferi sumele de bani dorite, astfel ca temperamentalul Turiddu să nu ajungă să le “colecteze” direct din casele lor, la miez de noapte…

Tânărul ajunsese să fie înconjurat de o aureolă de legende, mituri și povești, în care fantasticul și realul se împleteau.

Printre întâmplările reale se detașează cea în care Salvatore a dat peste un poștaș care, în loc să trimită banii cuveniți familiilor siciliene, deturna sumele, expediindu-le de urgență rudelor sale din Statele Unite.
Turi l-a împușcat după o judecată sumară, apoi s-a decis să facă personal pe poștașul pentru famiile nedreptățite.

În timp ce o jefuia pe respectabila Contesă de Pratameno, nu s-a atins de verigheta garnisită cu diamante a acesteia. Haiducului i-a atras atenția cartea pe care o citea respectabila aristocrată. După ce a citit volumul, i l-a înapoiat contesei printr-un subordonat, împreună cu o scrisoare omagială încheiată cu mii de mulțumiri.

Se năștea astfel legenda “Banditului Gentilom”.

Tot atunci a ținut să se dezică de toate acțiunile Mafiei. Din nefericire pentru lupta sa politică, tot mai mulți lideri separatiști erau arestați, iar fondurile sale deveneau tot mai limitate. Atunci s-a decis să-și intensifice jafurile. Aproape toți banii erau împărțiți familiilor sărace afectate de secetă și de taxele prea mari.

Salvatore a căzut apoi victimă unei manipulări a Mafiei, care s-a văzut brusc scoasă din centrul atenției de către un tânăr capabil, care făcea acte incredibile de caritate pentru tagma oamenilor săraci, tagmă disprețuită de marii capi. După ce a primit o scrisoare de la o sursă misterioasă, Giuliano și-a condus oamenii într-un raid în trecătoarea muntoasă de la Portella della Ginestra, intenționând capturarea celui mai înfocat comunist sicilian, Girolamo Li Causi.

Încercarea de capturare s-a transormat într-un masacru. 14 civili, incluzând o femeie și 3 copii, au fost uciși, iar 30 răniți. Salvatore nu a tras niciun foc, ordonând oamenilor săi să tragă pe deasupra mulțimii.

Pe baza datelor noi, istoricii moderni susțin că oamenii infiltrați de Mafie pentru discreditarea Fulgerului Chipeș au tras fără milă în civili. De altfel, în prezent, pe monumentul ridicat în memoria victimelor, este scris că acestea au fost în totalitate ucise de Mafie și de proprietarii de pământuri îndelung “vămuiți” de eroul sicilian, fără să-l menționeze pe Turiddu printre vinovaț. Incidentul a dus la un adevărat scandal național, care s-a încheiat în anul 1956 cu condamnarea tuturor oamenilor lui Turi.

Unde ești tu, Turiddu?

Turi devenise incomod, indezirabil în egală măsură pentru autorități și Mafie. Și-a văzut în continuare de războiul său personal cu comuniștii și cu milionarii italieni, care nu erau destul de filantropi, în opinia sa. Treptat, interesul societății siciliene în problema secesiunii a devenit tot mai estompat odată cu trecerea timpului, astfel încât, în pragul anului 1948, mișcarea separatistă siciliană își pierduse aproape toți susținătorii.

Singur și rebel, Turiddu continua să sfideze autoritățile, scriind scrisori comisariatelor și îndrăznind să cineze seara, la vedere, în restaurantele de lux din Palermo. La plecare, Turi lăsa notițe pe șervețele, amintindu-le carabinierilor că trecuse și pe acolo.

În consecință, recompensa pusă pe capul său s-a dublat, iar Roma a creat o forță polițienească specializată în stârpirea banditismului sicilian și capturarea lui Salvatore. Nu mai puțin de 300 de carabinieri au atacat fortăreața muntoasă unde se ascundea acesta, dar majoritatea oamenilor săi au scăpat din încercuire. Pe 14 august 1949, oamenii lui Turiddu minează un drum pe care urma să treacă un convoi de poliție care se îndrepta spre cazarmele din Bellolampo, în apropiere de Palermo. Rezultatul a fost moartea a 7 carabinieri și rănirea gravă a altor unsprezece. Exasperat, guvernul italian trimite 1.000 de militari din trupele de elită, sub comanda colonelului Ugo Luca.

Iar de aici, lucrurile devin destul de confuze, circumstanțele morții lui Salvatore nefiind lămurite pe deplin. Pe data de 5 iulie 1950, se pare că Giuliano a fost ucis în Castelvertrato. Conform raportului oficial, căpitanul de carabinieri Antonio Perenze l-a împușcat de aproape, în timp ce Turi s-ar fi opus încătușării.

Ancheta ulterioară nu a făcut decât să încurce și mai rău ițele. Reporterul de investigații Tommaso Bessozi a declarat că singurul lucru care se știe cu exactitate este acela că Turiddu era mort. Gaspare Pisciotta, omul de încredere al lui Salvatore, a declarat că poliția i-ar fi promis iertarea tuturor faptelor, precum și o sumă de bani, dacă reușește să-l ucidă pe Turi. Pisciotta a murit 4 ani mai târziu în închisoare. Prietenii lui Turridu i-au turnat în ceai 20 centigrame de stricnină.

La procesul victimelor din Portella della Ginestra, Gaspare Pisciotta a declarat că “cei care mi-au promis iertare și bani pentru viața lui Turi sunt Bernardo Mattarela, Prințul Alliata, Marchesano, premierul monarhist de atunci al Italiei, și Antonio Scelba, ministrul de afaceri interne”. Cum era de așteptat, niciunul dintre magistrații amintiți nu a fost condamnat…

În cultura populară siciliană, eroii și luptătorii locali nu mor niciodată. Odată cu trecerea anilor, zvonurile despre o așa numită auto-înscenare a morții lui Turiddu au început să se întețească. Conform unor apropiați ai familiei sale, Turridu a fugit din Sicilia în Tunisia, de unde s-ar fi îmbarcat ulterior spre Statele Unite. Versiunile populare insistau asupra faptului că Salvatore și-a trucat propria înmormântare, în coșciugul său fiind pusă o sosie împușcată ulterior de oamenii săi de încredere. Păcălind autoritățile și forțele de ordine care l-au hăituit 27 de ani fără să-l fi capturat, Turi s-ar fi îmbarcat noaptea pe un vas cu destinația portul Tunis.

Giuseppe Casarrubea, un istoric italian al cărui tată s-a numărat printre victimele lui Turiddu, a petrecut peste 10 ani căutând să lămurească misteriosul sfârșit al haiducului sicilian. A insistat pe lângă procurorii siclieni pentru a obține o aprobare pentru deshumarea rămășițelor pământești ale lui Salvatore Giuliano din Montelepre. Experții vor preleva mostre ADN din scheletul descoperit și le vor compara apoi cu mostre care aparțin rudelor în viață ale banditului gentilom.

Giuseppe Casarubea și Mario Cerenghio, un alt istoric pasionat de caz, susțin că fotografiile de epocă ale trupului lui Turri, făcute de carabinieri, reprezintă imaginile unui bărbat ale cărui trăsături nu seamănă deloc cu cele ale “Regelui din Montelepre”.

Pe de altă parte, raportul oficial menționează că mama și sora lui Salvatore i-au identificat cadavrul, dar istoricii contrazic și acest amănunt, deoarece după spusele martorilor oculari, cele două femei au leșinat înainte de a vedea cadavrul.

Printre cei care așteaptă rezultatul analizei ADN (prelevat în data de 9 octombrie 2010), se numără și Salvatore Sciortino, nepotul lui Turi, care declara că i-a dus unchiului său flori la mormânt timp de peste 40 de ani, dar nu l-ar deranja de loc să afle că i-a adus omagiile altui decedat, în timp ce mult iubitul său unchi o ducea regește în sânul temutei comunități siciliene din America.

Turiddu a devenit și un reputat personaj cinematografic și literar. În anul 1961 apare prima peliculă dedicată sicilianului, intitulată Salvatore Giuliano; filmul este regizat de către Francesco Rosi, unul dintre cei mai mari admiratori ai eroului.

Celebrul scriitor Mario Puzo publică la rândul său, volumul Sicilianul, la finele anului 1984. Cartea a fost ecranizată trei ani mai târziu, în regia lui Michael Cimino, avându-l pe actorul Cristopher Lamger în rolul lui Turi.

În anul 1985, compozitorul italian Lorenzo Ferrero a compus opera Salvatore Giuliano, care a avut premiera pe data de 25 ianuarie la Teatro dell’Opera din Roma.

Autoritățile italiene nu au făcut publică, până în prezent, o concluzie clară bazată pe rezultatele testelor ADN. Se pare că Turiddu a luat cu sine taina dispariției sale. Cum stă bine oricărui personaj de legendă!

De Parlog Nicolae – Descopera

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *