ÎN premieră, un specialist în economie afirmă adevărul despre Criză: Criza globală a fost generată artificial pentru a putea fi creat un guvern mondial

Un stat totalitar își va face apariția pe teritoriul Uniunii Europene în urma crizei, ce se va putea compara cu dictatura Uniunii Sovietice, în timp ce actualii membri ai UE își vor ceda independența în contul datoriilor, consideră economistul leton de origine rusă Dmitri Smirnov, lector la Școala Superioară de Studii Economice Ventspils din Letonia.

În aproape 20 de ani, potrivit acestuia, odată cu trecerea crizei, un guvern mondial va conduce întreagă lume, relatează miercuri (16 noiembrie 2011) agenția de presă rusă Novîi Reghion.

Criza va duce la faliment statele zonei euro, iar pentru datorii li se va lua independența. Euro nu este în pericol. Dimpotrivă, pentru a salva euro, toți trebuie să adere la zona euro și să-și piardă independența. Se va spune că putem supraviețui doar împreună. Avem nevoie de a crea un stat totalitar, de a-i aduna pe toți în aceeași oală, pentru a-i subjuga” – a declarat Smirnov într-un interviu acordat marți seara, în cadrul emisiunii “Razvoro» la postul de radio Baltkom 93,9.

Conform estimărilor sale, ar trebui să se producă patru valuri ale crizei înainte de apariția unui guvern mondial. “Primul val a fost în 2008, al doilea este așteptat în 2012-2013. Perioada dintre acestea este de 4-5 ani și, apoi, durata totală a crizei al cărei scop este înființarea unui guvern mondial va fi de 20 de ani”, prognozează Smirnov.

El susține că actuala criză globală a fost generată în mod artificial cu un scop concret. “Criza este o modalitate de jaf, atunci când unul dă faliment, iar celălalt câștigă din aceasta”, explică economistul, în opinia căruia, autorii principali ai turbulențelor financiare sunt băncile legate de Rezerva Federală a SUA.

Pe blogul său de pe resursa “Ventasbalss.ru”, expertul explică faptul că politicienii, atât europeni, cât și americani, lucrează pentru unul și același grup de persoane, carepoate fi numit convențional “guvernul mondial”. Totodată, el atrage atenția că măsurile luate până în prezent pentru salvarea zonei euro nu au avut decât un caracter cosmetic și cu efect pe termen scurt.

În luna septembrie, amintește el, după ce finanțistul George Soros a chemat la o reformă radicală a UE, fără să propună în acest sens nimic concret, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a propus pentru salvarea UE introducerea obligațiunilor europene comune.

Până în prezent, fiecare stat din zona euro emite propriile obligațiuni și are propria sa datorie. În caz de reformă, se propune unificarea tuturor obligațiunilor și emiterea unor obligațiuni unice ale zonei euro, scrie Smirnov pe blogul său.

Este vorba, potrivit lui, de crearea unui spațiu unic al datoriei. Această idee a fost sprijinită deja, cu mult entuziasm, de Franța, Germania și Italia – principalele țări din zona euro.

Liderii acestora au încercat deja să convingă parlamentele din țările lor pentru a susține introducerea unor obligațiuni unice. Chiar și Vaticanul s-a pronunțat pentru un stat unic european, mai amintește el.

Introducerea unor obligațiuni unice va limita în mod semnificativ independența membrilor din zona euro, consideră economistul citat, indicând că statul nu va mai fi capabil să finanțeze în mod independent deficitul bugetar și va fi obligat să contacteze Centrul /Bruxellesul/ ca să-i aloce bani. În fine, obligațiunile unice vor impune introducerea unui buget unic al UE.

Astfel, în opinia sa, bugetele naționale vor fi practic eliminate, iar toate veniturile fiscale vor fi transferate la Bruxelles, iar acolo se va decide cine și cât să primească din bugetul comun.

În cele din urmă, cheltuielile participanților la zona euro vor fi decise la nivel central.Așa cum încearcă să convingă adepții introducerii obligațiunilor unice, aceasta va permite stabilirea unei discipline fiscale pe ansamblul zonei euro, explică Smirnov.

Astfel, concluzionează el, introducerea obligațiunilor unice facilitează crearea noului stat pe continentul european Statele Unite ale Europei, în care toate țările membre își vor pierde independența și vor coborî la nivelul unor autorități locale.

Țările afectate profund de criză vor ajunge direct sub controlul unui comisar UE/Smirnov face aici aluzie la o inițiativă recentă a Olandei/ și în custodia Comisiei Europene, structura care va decide formarea bugetelor “naționale”.

În acest caz, mai scrie expertul amintit, comisarul european va fi în măsură să intervină în guvernarea unei țări așa cum fac în prezent administratorii numiți de instanță în cazul societăților falimentare.

Împotriva țărilor care se vor face vinovate, Bruxellesul va recurge la o varietate de sancțini, de la pierderea dreptului de vot în UE, până la restricționarea accesului la fondurile europene, prognozează sumbru economistul leton. “Va fi o dictatură ceva mai drastică decât în URSS”, susține el.

Un al doilea val al crizei, așteptat anul viitor, va aduce UE în pragul colapsului, iar țările europene vor fi puse în fața alegerii – fie un stat unic, fie falimentul.

“De fapt, nu va fi nicio alegere, vor face așa cum li se va spune”, mai crede economistul de origine rusă, care anticipează că, la sfârșitul crizei, și SUA vor înceta să mai existe. Întreaga planetă va fi guvernată de un guvern mondial.

Dmitri Smirnov a devenit cunoscut în 2008 când a fost arestat de serviciile de securitate letone pentru “atentat la adresa sistemului financiar al țării”, după ce anticipase o agravare a crizei economice în Letonia și o devalorizare a monedei naționale. Avertismentul său a fost confirmat de realitate ulterior.

Sursa: Financiarul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *