Tango…

Au trecut… 9 luni de tango !? Nouă luni de gestație, cam cât îi ia unui om să iasă în lume… Născut pentru tango… re-născut în tango… Ceea ce a fost o dragoste la prima vedere, s-a transformat într-o pasiune calmă, care este însă devoratoare. De timp în primul rând. Cei din jurul meu îmi reproșează că “pierd” prea mult timp cu tango-ul (doar patru seri pe săptămână (asta când nu merg la practica sau milonga)… și tot mi se pare puțin.

Încerc să găsesc o punte de comunicare cu cei care ridică din umeri, neâncrezători, când le vorbesc despre tango. Parcă vorbesc cu niște surzi, insensibili la cuvintele frumoase, la vraja tangoului. În entuziasmul meu, le pun să asculte (de obicei pe telefon) o melodie care mie îmi place, sau le arăt pe youtube un cuplu care dansează tango… de obicei fără efect. Sunt surprins să văd că vraja nu se propagă. Tangoul este o creatură pretențioasă. Își alege “victimele” cu grijă, uneori în mod surpinzător, acolo unde nu te-ai aștepta.

Unii, pun întrebări prostești care îi plasează din start în opoziție cu această superbă creatură a nopții, tangoul: “faci tango de 9 luni !?? și n-ai terminat de învațat dansul ăsta ? când începeți altceva, gen salsa, bachata, merenghe sau cha-cha ?”. Tango… în bezna minții !

Chiar dacă este o creatură a nopții și a misterului, tangoul nu este pentru oricine.

Cum ar putea un privitor ce nu rezonează cu melancolia și dramatismul tangoului, să înțeleagă pasionalitatea, senzualitatea și Adevărul tulburător pe care îl resimți când trăiești tangoul ?! Mă simt la fel de neputincios în a traduce “tangoul” pentru astfel de oameni, precum este un văzător ce încearcă să explice unui orb despre lumină și culori.

Poate dacă aș încerca să explic mecanismul acestui dans… modul în care se… propagă prin cei doi dansatori, lider și follower… este ceva similar modului în care un banc de stavrizi ce înnoată în ocean, cotesc cu toții, la unison, acordați perfect, de un curent marin sau un impuls pe care numai ei îl resimt. Sau precum acele stoluri de rândunele, ce zboară perfect sincronizate, ca niște avioane la parada militară, schimbând simultan direcția, cu o grație desăvârșită.

Cei ce privesc un dans de tango, fără să știe să danseze, își imaginează că dansatorii au pus la punct în prealabil o coregrafie, că s-au înțeles asupra mișcărilor, într-un program artistic complex ce începe de la primele note ale muzicii și până la ultimele. Ei nu își pot explica altfel această fluență și armonizare între cei doi parteneri, ce îi face să se miște de parcă ar fi o singură ființă, un singur trup, cu 4 picioare. Nimic mai greșit ! Nu contest că poate, la nivel de elită, acolo unde este vorba de un spectacol  sau de un concurs, dansatorii de tango profesioniști pun la punct și execută coregrafii atent elaborate. Dar în tangoul de zi cu zi, în acel dans spontan, fiecare melodie are parte de o interpretare unică, la fel ca viața, irepetabilă. Cheia acestui dans constă în a învăța să comunici intenția, prin mișcare, cu partenera. Chiar dacă ai învățat principalele figuri de tango, asta nu te ajută cu nimic, fără acea măiestrie de a “propune” partenerei, prin intenția transmisă corect, mișcarea pe care dorești să o faceți. La rândul ei, follower-ul (cum i se mai spune în tango partenerei), trebuie să își dezvolte la maxim suplețea mișcărilor, flexibilitatea și receptivitatea față de lider, pentru a prelua impulsul dat de acesta și de a propune – prin originalitatea interpretării mișcării, noi teme care să potențeze inițiativele liderului.

În momentul de față învăț încă principalele “figuri” de tango, dar accentul cade pe muzicalitate, ritm, și mai ales, pe măiestria transmiterii intenției către parteneră. În tango, femeia face aproape totul, în sensul că ea exprimă amplu, prin mișcările sale – frumusetea muzicii. Către ea se îndreaptă ochii privitorului. Dar mișcarea ei depinde în mod direct de arta bărbatului de a o conduce, cu siguranță și fermitate, acolo unde dorește.

Un cuplu bun de dansatori de tango îți poate revela – prin dansul său, timpi, ritmuri și elemente muzicale de care nu ai fi fost altfel conștient, ascultând doar melodia în sine. În asta constă magia dansului de tango.

Cumva, tangoul dansat din pasiune, cu încăpățânare și un pic de nebunie, devine sursa unei bucurii ce te înrobește și te face să îți dorești mai mult. Atunci când spiritul magic al tangoului își manifestă vraja, cu primele acorduri muzicale, sufletul tresaltă, se trezește din amorțire și caută manifestări jucăușe, grave, melodramatice sau chiar brutale, pe care le exprimă prin dans.

Tangoul este unul dintre puținele dansuri de societate, ce poartă cu sine un cod strict de maniere, atunci când este dansat la milonga. Modul de a invita partenera, momentul ales, structura unei serii de melodii, melodia de încheiere, toate poartă ampreenta unui romantism iremediabil, a unei lumi în care bărbatul și femeia, reuniți pe ringul de dans, se regăsesc în rolurile naturale hărăzite de Dumnezeu, dincolo de aiurelile extremiste ale feminismului sau macho-ismului ce îmbolnăvesc și alienează societatea modernă.

Poate tocmai de aceea, cei care vin spre tango sunt cei ce nu se regăsesc în rolurile “moderne” oferite de societate bărbatului și femeii. În tango nu vorbești; nu explici partenerei ce intenționezi să îi conduci. Conduci pur și simplu. Nu din brațe, brutal. Ci din centrul de greutate, natural, armonizându-te permanent cu mișcarea ei. Stilul și modalitatea de transmitere a intenției fiecărui dansator este unic. El poate varia de la o persoană la alta sau chiar la același individ, în funcție de personalitatea, caracterul, temperamentul și chiar starea de spirit de la acel moment.

Nu poți dansa tango în mod mecanic. Nu exisă rețete prefabricate sau pași automați. Muzica de tango este extrem de variată și complexă, în ciuda aparențelor. Ritmul, tempoul, se poate schimba pe ne-simțite, momentele de pauză pot alterna cu cele de maximă culme, după reguli numai de compozitor știute. Tango-ul necesită concentrare totală la celălat și în egală măsură atenție la muzică. Mi s-a întâmplat să am momente în care nu m-am putut deconecta de anumite probleme și mintea îmi zbura, în ciuda dorinței de a dansa. La nivel de intenție acest lucru se simte imediat în tango, iar partenera mi-a reproșat că sunt cu mintea în altă parte. Acest lucru se petrecea la nivel de fracțiuni de secundă, și este perceptibil pentru că afectează fluiditatea mișcării, fermitatea și continuitatea intenției. Cumva, poate fi asemănat cu acea practică spirituală chinezească, tai-chi (sau qi qong), doar că împreună cu un partener, fapt ce nu simplifică deloc lucrurile, ba chiar le complică, pentru că nu te poți lăsa furat de “peisaj” fără să îți dai seama, ci ai mereu pe cineva lângă tine care îți sesizează nehotărârea sau împrăștierea.

O femeie care dansează tango de multă vreme, și are experiența transmiterii intenției, nu prea mai poate fi mințită ușor de către bărbatul cu care dansează. Simte în mișcare, iar acest lucru îi conferă o privire ce te pătrunde în suflet. Probabil că la fel stau lucrurile și viceversa, sau poate doar îmi imaginez. Dar cred că un bărbat și o femeie pot afla mult mai multe unul despre altul, după un singur tango, decât după o săptămână de conversație verbală.

Tangoul este o creatură periculoasă, ce te poate răni, dacă nu o tratezi cu respect. Nu mă refer aici la degetele strivite de dansatorii neatenți sau stângaci. E vorba de tragedia umană inerentă recunoașterii propriei condiții, sincerității cu tine și cu celălalt, pe care o presupune acest dans. În tango, măștile cad, iar dacă ceea ce iese la iveală nu îți convine și nu găsești puterea de a trece peste, mai departe, poți rămâne traumatizat. Sinceritatea recunoașterii spontane a realității unei exitențe poate mediocre, sortite eșecului sau singurătății, nu este pentru oricine. Însă fascinația tangoului te poate purta peste prăpăstii de netrecut altfel, într-un veritabil catarsis, regăsindu-te pe malul celălalt mai puternic, mai complet. Lucru valabil în special pentru femei, care trăiesc mai acut decât noi, bărbații, drama singurătății. Nu de puține ori am resimțit îmbrățișări timide sau “uscate” (de rigiditatea așteptărilor neâmplinite) din partea partenerelor ocazionale de dans, la care intuiam că nu au mai îmbrățișat de multă vreme un bărbat – în afara ringului de dans. Și aceste lucruri le simți în tango.

Personal, trăiesc cu amuzament și încântare copilărească tangoul. Deși sufletul îmi exaltă pe ritmurile amețitoare ale muzicii, trupul este stângaci precum al unui urs ce se ridică uimit în două picioare și țopăie cuprins de frenezia revelației bipede. Mai am mult până la a șlefui cât de cât asperitățile și stângăciile, până la a reclădi legătura, comunicarea dintre vibrația sufletului meu și trup, pentru a exprima într-un mod decent și elegant spiritul tangoului. Dar, parafrazând-o pe Maia Morgenstein în reclama aceea pentru cafea, “plăcerea gustului (tangoului) îmi umple sufletul, și mi-aș dori ca ea să nu se termine nicicând…

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *