1.Colonel (r) Vasile Zarnescu – Holocaust-ologii – vectori ai razboiului axiologic

 

Pentru a înțelege mai bine, în toată perfidia ei, propaganda prin care este insinuat holocau$tul în România – propagandă care, iată, a ajuns să pretindă construirea unui monument dedicat acestei făcături sioniste –, este necesar să republic studiul cu acest titlu, care, inițial, a fost tipărit, în serial, în Justițiarul (Sibiu), nr. 3-4(60-61), 24 februarie 2002, pag. 28; continuare în nr. 5(62), 17 martie 2002, pag. 14; nr. 6(63), 27 martie 2002, pag. 4; nr. 6 (63) (bis), 2 aprilie 2002, pag. 14; nr. 7(64), 23 aprilie 2002, pag. 14; etc., pînă la sfîrșitul verii lui 2002. Firește, după transmiterea către redacția revistei a textului de față, el a rămas nemodificat, chiar dacă, în decursul anului 2002, apăruseră alte situații, care confirmau – chiar în decursul publicării – cele scrise.

Redau, mai jos, textul de acum șase ani. Desigur, pentru înțelegerea textului am introdus unele precizări, puse între paranteze drepte, acolo unde a fost strict necesar.

***

Explicatio

 

În calitate de ortodox și de dacoromân get-beget, adică de grăunte al acestui popor primordial, ancestral, paleocreștin, dar și încreștinat de Sfîntul Apostol Andrei, consider, așa cum se spune și în Biblie, că toate „neamurile“ sunt date de la Dumnezeu și, de aceea, sunt îndreptățite, în egală măsură, la o viață fericită, trăită în dreptate, libertate și egalitate față de alte popoare, nefiind nici unul „popor ales“ de Dumnezeu și, deci, „superior“ celorlalte. Ca atare, în cele ce urmează, dacă ne referim la alde Wiesel, Ioanid, Kaplan în calitate de evrei, o facem doar spre a-i defini drept ceea ce sunt în raport cu alte nații, popoare, ca germanii, românii, francezii, polonii ș.a. Dacă îi incriminăm de ceva, atunci o facem nu pentru calitatea lor de evrei, ci de indivizi care sunt născuți și formați ca intelectuali în România, dar au devenit nerecunoscători față de pămîntul care i-a purtat, față de nația română, din mijlocul și prin efortul căreia s-au ridicat. Mai mult, ca să își motiveze, într-un fel, nerecunoștința, au devenit, din evrei-de-origine-română, evrei-antiromâni-la-modul-extremist. Firește, evreii care nu sunt născuți în România, dar care îi susțin pe respectivii evrei antiromâni, sunt, în baza principiului asociativității, la fel de reprehensibili: prietenii dușmanilor noștri sunt, și ei, în aceeași măsură, dușmanii noștri – precum sunt sioniștii antiromâni.

 

Unii cercetători români avansează ideea că evreii ar fi tot o ramură a tracilor – a străvechilor geto-daci –, emigrată în Palestina cu zeci de milenii în urmă. Ion Miulescu afirma chiar că ar mai fi existînd un trib nomad, trăind izolat în deșert, care păstrează elemente ale limbii și obiceiurilor ancestrale ale geto-dacilor. Sub aspect științific și istoric, ipoteza merită luată în seamă. Chiar dacă ar fi fost așa, rezultanta evoluției istorice reprezentată, ulterior, de evreii din Palestina – care, la rîndul lor, au trebuit să se răspîndească în lume –, au denaturat radical rădăcina originară, devenind, în esență, „oaia neagră“ a stră-stră-moșilor lor, care vor fi fost derivați, „roiți“ din sorgintea noastră comună. Suntem deschiși verificării unor astfel de ipoteze, fără păreri preconcepute, motiv în plus pentru care nu putem fi acuzați – din cauza a ceea ce voi releva în continuare –, de antisemitism față de ipoteticele noastre rude, care au devenit „pierderi colaterale“ din trunchiul originar, probabil din cauza aerului încins din Palestina. Dar, în nici un caz nu putem accepta calomnierea, culpabilizarea și satanizarea noastră pentru niște vini închipuite de imaginația turmentată de mirosul banilor, proprie reprezentanților așa-zisului „popor ales“, urmași ai unor zarafi alungați din Templu.

Oricum, atunci cînd actualii evrei impun politica lui restitutio in integrum și cînd vor bani-de-holocaust, ei sunt în postura hoților care strigă „Hoții!“

O armă axiologică ofensivă: inducerea slugărniciei

 

Dar sunt mult mai mulți evrei cinstiți – mai ales rabini de mare ținută morală și intelectuală – care contestă sionismul și, implicit, politica statului Israel cu argumente teologice. Dar, pentru că sunt justițiari și spun adevărul, se organizează, în jurul lor, o tăcere izolatoare, pentru ca ei să treacă neobservați, iar acțiunile, protestele, ideile lor să nu mai aibă efect. Elocvent, în acest sens, este că editura Hasefer, din România, traduce și tipărește în tiraj mare și ieftin numai operele evreilor sioniști – precum rabinul A. Cohen, grafomanul și mitomanul Elie Wiesel, Jean Ancel ș.a. –, iar pe ale antisioniștilor nu. În ceea ce ne privește, suntem de acord cu ideea principală a sionismului – toți evreii să meargă în țara lor –, dar să nu calce în picioare legile internaționale, pe baza dogmei „poporului ales“.

 

Cît despre afirmația senatorului Corneliu Vadim Tudor, publicată în România Mare (nr. 643, din 8 noiembrie 2002, pag. 13), cum că „politicienii și analiștii americani au acceptat ideea unui guvern de uniune națională, care să includă și P.R.M., cu condiția moderării discursului politic și a renunțării la atacurile contra S.U.A. și a Israelului“, ea, afirmația, pare plauzibilă, dacă ținem cont că apărarea naționalismului a fost cartea scoasă, din mînecă, atunci cînd au ajuns la ananghie, de toate partidele fals-naționaliste (P.D.S.R., P.N.L., P.N.Ț.C.D., ETC.). Dacă ea reflectă, într-adevăr, o situație reală, atunci afirmația nu este, totuși, decît tot o formă de intimidare a P.R.M. și a forțelor politice care promovează ideea unității naționale – precum este Partidul Unității Națiunii Române (P.U.N.R.), Partidul Național Liberal-Câmpeanu (P.N.L.-C.) etc. –, impunîndu-le, astfel, „moderarea discursului“ în vederea „renunțării la atacurile contra S.U.A. și a Israelului“. De ce să se renunțe la atacurile – verbale, firește – contra S.U.A. și a Israelului?! Adică S.U.A. și Israelul să nu fie atacate nici măcar verbal?! Atunci, care mai este democrația internațională?! În ce mai constă „corectitudinea politică“?! În aplicarea politicii „dublului standard?!

Evident, prin această presiune politică se confirmă, încă o dată, constatarea lui Norman Finkelstein referitoare la „imunitatea față de critici, oricît de justificate ar fi acestea“. (Ca să nu mai vorbim de situația creată, prin inițiativa de maximă slugărnicie a României, urmată de Israel, de acordare militarilor americani a imunității față de Curtea Penală Internațională, ca și cum ei ar fi mai presus de Lege). Adevărul este că discursurile președintelui P.R.M. nici măcar nu sunt, totdeauna, radicale, căci, de cele mai multe ori, se cantonează în sfera pamfletului, care, oricum, este literatură și nu politică și, mai ales, politologie. Dacă vreți atacuri dure contra S.U.A. și a Israelului, citiți lucrările lui Norman Finkelstein și Roger Garaudy, precum și pe cele indicate de ei în textele lor, atît ale unor evrei, cît și neevrei. Acolo sunt atacuri, realmente, dure, căci este vorba de politologie, de știința politicii. În respectivele lucrări se relevă că S.U.A. și Israelul nu sunt domnișoare de pension, care să nu suporte măcar atacuri verbale, ci, dimpotrivă, sunt… „cocote bătrîne“, căci exigențele limbajului academic ne împiedică să le numim „curve bătrîne“, în ciuda marii diferențe de vîrstă dintre ele.

Într-adevăr, dacă senatorul C. V. Tudor s-a referit, în termeni duri, dar exacți, la corupți, printre care niște români, evrei sau americani, a fost vorba de escroci – fie ei și de mare calibru ca Sever Mureșan, Sorin Beraru, Shimon Nahor ș.a. –, care au venit în România să fure, căci la asta se pricep. Dar, relevă Garaudy, rabinul Moshe Menuhin (tatăl celebrului violonist) avertiza, în cartea sa The Decadence of Judaism, publicată în 1969, că, „opusă universalismului profeților evrei, interpretarea tribală și naționalistă a unicității și a poporului ales, de către aceia pe care îi numește «barbari tribali precum Ben Gurion, Moshe Dayan și bandele militare care au pervertit Israelul», a făcut din Agenția Evreiască și din organizațiile sioniste, în lumea întreagă, «organe de guvernămînt ale Israelului», cu aceeași ideologie rasială ca aceea a antisemiților. «Aș vrea să le spun israelienilor: reveniți la Dumnezeul părinților voștri, la iudaismul profetic, respingeți regimul napalmului. Întoarceți-vă la granițele date în 1947 de către Națiunile Unite pe seama arabilor săraci și duceți o viață constructivă și nu distructiv㻓. Trebuie reamintit că Armata Israelului a atacat deliberat, cu napalm, nava Liberty, a prietenilor lor americani, pretextînd că a făcut-o „din greșeală, confundînd-o cu un cargou egiptean care transporta cai“. Dar nava Liberty era o navă spion, pe care Mossadul o cunoștea foarte bine, căci era plină cu tot felul de antene și nu putea fi confundată în nici un caz cu un cargou-herghelie nici măcar noaptea, darămite în miezul zilei, cu cer senin! De altfel, bombele cu napalm sunt în arsenalul obișnuit al armatei Israelului. Deci, rabinul Menuhin făcea o trimitere „generică“, în firea politicii israeliene. De asemenea, e important de precizat că lucrarea Decadența Iudaismului a avut, inițial, titlul Naționalismul evreiesc – o crimă și un monstruos blestem istoric.

Similar, Theo Klein, fost conducător al C.R.I.F., scria: „Sloganul «Securitate înainte de toate», proclamat de Netaniahu, este o manevră criminală“ (Le Monde, 2 mai 1998). Coordonatorul Enciclopediei iudaice, profesorul Leibowitz, în cartea sa Israel și iudaism, anticipa: „Americanii nu sunt interesați decît de ideea de a menține aici o armată de mercenari sub uniforma Tsahalului, pe care o vor folosi cum și cînd vor voi“. Și conchidea: „Forța pumnului evreu vine de la mănușa de oțel americană și de la dolarii cu care este căptușită“ (apud Roger Garaudy, Procesul sionismului israelian, Ed. Samizdat, 1999, pag. 113). Reamintim, toți aceștia sunt evrei de mare ținută intelectuală și de mare probitate morală. Și mulți dintre ei trăiesc chiar în Israel. Dar nu ei sunt extremiștii, teroriștii. Ei sunt oamenii normali, umani, animați de iubirea aproapelui și încrezători în revenirea la coexistența pașnică dintre evrei și arabi, precum și dintre evreii și popoarele în cadrul cărora trăiesc ei, ca minoritari. Fundamentaliștii, extremiștii, teroriștii sunt – după opinia celor invocați de R. Garaudy în cărțile sale – tocmai cei aflați la conducerea Israelului sau a organizațiilor sioniste internaționale.

Asemenea titluri și citate se regăsesc frecvent în literatura iudaică, iar ele sunt de o duritate politică extremă, fiindcă se referă nu la niște escroci – fie ei găinari, fie „tunari“ –, ci la guvernanți  care, ați văzut, sunt caracterizați ca fiind criminali sub specie politică. În comparație cu ele, alegațiile președintelui P.R.M. la adresa escrocilor evrei sau americani sunt simple ironii literare, mai mult sau mai puțin caustice, fără efect politic, deoarece, după cum s-a constatat, dezvăluirile sale au fost ignorate de Poliție și de Parchet. Ele au constituit doar muniție pentru propaganda antiromânească autohtonă sau externă. Dar ele sunt făcute „din țînțar armăsar“ – vezi cazul cu mitraliera, intens mediatizat în Occident – tocmai cu scopul de a fi pus la index ca „extremist, antisemit, antiamerican, antimaghiar“ etc., iar, ulterior, după ce i s-au pus în cîrcă aceste calomnii funeste, să fie „izolat“, să fie silit să-și „modereze discursul“, împreună cu partidul pe care-l conduce; adică, fiind deja moderat, să nu mai spună nimic, să fie obedient, să facă sluj, ca toate lichelele postdecembriste în fața F.M.I., a Băncii Mondiale, a Congresului Mondial Evreiesc și a celorlalte organisme internaționale mondialiste.

Ca dovadă a aplicării politicii dublului standard față de România este faptul că, după întîlnirea de la Praga, din 21 noiembrie 2002, presiunea ocultă și/sau explicită asupra P.R.M. va deveni extrem de mare, deși, actualmente, el reprezintă aproape jumătate din electorat și, deci, este prima forță politică a Poporului Român. Și atunci, cum să îți permiți, tu, o putere străină, să dispui de voința celei mai mari părți a electoratului unui popor?! Ba, mai mult, cu ajutorul „coloanei a V-a“, se intenționează scoaterea liderului P.R.M. din viața politică.

Argumentul ontologic “Garaudy-Finkelstein”

Prin noțiunea pe care o introduc acum, aici, de „holocaust-olog“, trebuie să se înțeleagă – conform grafiei și semnificației acestui cuvînt compus – pseudoteoreticianul holocaustului, care suferă de anumite tare morale: este „olog“ la minte și la suflet, este impostor, este escrocul intelectual care „exploatează suferința evreiască“, confecționînd – spune Norman Finkelstein – o „victimizare înșelătoare, (din) care se scurg avantaje considerabile – în particular, imunitatea față de critici, oricît de justificate ar fi acestea. Cei care se bucură de această imunitate, aș putea adăuga, nu sunt imuni la corupția morală tipică ce decurge de aici. Din această perspectivă, performanța lui Elie Wiesel ca interpret oficial al Holocaustului nu este o întîmplare. Este clar că el nu a ajuns în această poziție datorită atitudinii sale umaniste sau talentului literar (pentru că nu-i e proprie nici una dintre aceste calități pozitive, precizează, caustic, Finkelstein în notele de la subsol – n.n., V.I.Z.). Mai plauzibil este că Wiesel are acest rol conducător pentru că el articulează dogmele fără greșeală, susținînd, astfel, interese legate de Holocaust“ (cf. INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI, Ed. Antet, 2001, pag. 5-6). Propoziția „el articulează dogmele fără greșeală“ înseamnă, mai direct spus, că este un mare farsor, dar un meschin demagog.

Firește, nu este vorba de dogme teologice, cum s-ar putea crede la prima vedere, ci de dogmele sionismului, pe care le relevă, mai explicit, Roger Garaudy în cărțile sale, care i-au adus condamnarea în baza legii Gayssot, după care a fost copiată O.U.G. nr. 31/2002.

Prima dogmă este că evreii reprezintă „poporul ales“ de Dumnezeu. După opinia mea, propoziția «evreii reprezintă „poporul ales“ de Dumnezeu» înseamnă că evreii au fost aleși de către Dumnezeu pentru ca să facă experiențe istorice pe ei, spre a arăta altor popoare că nu trebuie să procedeze că evreii. În interpretarea rabinilor sioniști, propoziția înseamnă, invers, că „evreii sunt singurul popor superior, cărora trebuie să li se supună toate celelalte popoare“. Aceasta este, de altfel, semnificația integrală a primei dogme, în esență rasistă și extremistă.

A doua dogmă, elaborată de rabinii sioniști, prin care se „justifică“ înființarea statului israelian, a fost sintetizată în enunțul „Un pămînt fără popor pentru un popor fără pămînt“, în care este vorba de teritoriul Palestinei. Palestinienii care trăiau acolo din vechime, evident, nu existau de vreme ce s-a decretat că Palestina este „un pămînt fără popor“; iar dacă existau, cumva, ei trebuiau expulzați.

A treia dogmă, derivată din cea anterioară, pe care unul dintre primii șefi ai Israelului, David Ben Gurion, a considerat-o ca fiind „soluția finală“, este epurarea etnică, adică una din formele de manifestare a extremismului. De aceea, a și fost supranumit „marele expulzator“. Pentru a-i finaliza soluția, Golda Meir a declarat că „palestinienii, pur și simplu, nu există“ (sic), deși existența lor era foarte concretă, căci se ducea – și se duce și acum – un război necruțător contra lor.

A patra dogmă, decurgînd, la fel, din cea anterioară, este tot o denaturare a ideilor din Vechiul Testament – „o lectură integristă a Bibliei“, cum o califică Roger Garaudy –, anume că „terenurile de care vorbește Biblia, de la Nil pînă la Eufrat, aparțin evreilor“. Prin ea se „justifică“ acțiunile de cucerire a teritoriilor și de destabilizare a statelor arabe limitrofe graniței inițiale a Israelului, stabilită, în 1947, de O.N.U. De fapt, de regulă, Israelul nu respectă hotărîrile O.N.U.

A cincea dogmă este cea mai edificatoare privind natura sionismului, văzut ca afacere – după cum îl definise însuși Herzl – dar și ca politică teroristă: „Înființarea statului Israel reprezintă răzbunarea Holocaustului“.

În sfîrșit, a șasea este dogma „celor șase milioane“ de evrei omorîți în al Doilea Război Mondial, adică așa-zisul „Holocaust“, cu H mare, în sensul că ar fi vorba de unicitatea acestuia, adică numai evreii ar fi avut de suferit. Ceea ce este absolut fals. Fals este că nu au murit „șase milioane“ de evrei, ci mai puțin – vreo 4,5 milioane [după unii, iar după alții chiar mai puțin, ajungîndu-se la cifra de doar cîteva sute de mii!] –, iar, apoi, chiar dacă ar fi murit atîția, nu este o cifră prea mare în comparație cu pierderile altor popoare, care se ridică la 50-60 sau chiar 100 de milioane de oameni. Dar, dincolo de dimensiunea cantitativă, esențială este aceea calitativă: într-adevăr, între asasinarea unui singur om sau a locuitorilor poloni din Lidice, francezi din Oradour sau români din Moisei, a celor 4,5 milioane de evrei, 60 de milioane de slavi, nu este nici o diferență. Dar a-i da, într-una, cu cele „șase milioane“ de evrei care n-au fost șase și, totodată, a ignora – ba, mai mult, a refuza recunoașterea – celorlalte zeci de milioane de victime ale altor popoare, a refuza holocaustul armenilor făcut de turci, holocaustul amerindienilor comis de yankei, înseamnă că, vorba lui Eichmann, cele șase milioane reprezintă doar de o „statistică“, manipulată pentru a face un mare gheșeft.

De fapt, toate dogmele enumerate, pe care Garaudy le intitulează „Miturile fondatoare ale politicii israeliene“, sunt absolut false, bazate pe falsificarea textelor biblice de către nișteatei – cum au fost și sunt toți conducătorii Israelului. Dar respectivele falsuri dobîndesc – printr-o agresiune informațională bine concertată și cu sprijinul S.U.A. – o valoare de întrebuințare specială: fac bani. De aceea, ele reprezintă „interesele“ despre care releva Finkelstein că le apără Wiesel, aflat în fruntea „holocaust-ologilor“. Referitor la miturile – sau la dogmele – enumerate, Garaudy conchidea: „Această folosire a textelor biblice pentru a justifica o politică a crimei nu are nici o bază religioasă, ci numai o lectură integristă a textelor sacre,lectură care devine o sîngeroasă escrocherie rasistă“ (s.n. – V.I.Z.).

Consecința pernicioasă a practicii acestor „holocaust-ologi“ a fost prezumată de rabbi Arnold Jacob Wolf, director la Yale University: „Se pare că, în universitățile noastre, Holocaustul este vîndut, nu predat“ (sic). Între timp, această prezumție a devenit realitate. Pentru că, nu numai în S.U.A și în statele satelite acestora, dar și în România, ca urmare a insistenței premierului Adrian Năstase, a fost impusă, prin O.U.G. nr. 31/2002, introducerea studierii holocaustului (adică a sionismului) în manualele școlare, tot la fel cum Ministerul Educației din Israel a introdus învățarea sionismului și, implicit, a holocaustului. Or, întrucît suntem în epoca apologiei deșănțate a economiei de piață „monoteiste“, adică supuse dominației dolarului, această impunere – făcută hodoronc-tronc, după o vizită în S.U.A., atent regizată, dar rămasă tot insipidă –, nu putea fi exhibată fără o motivație foarte puternică, adică fără să fi fost un joc consistent de interese și nu doar unul superficial, la „o ceașcă de cafea în bucătărie“, fie ea și bucătăria lui George W. Bush.

Încă din vremea lui Balzac, un erou de-al său se lamenta: „În loc de morală, avem interese“. Acum, situația este mult mai gravă, căci trăim într-o epocă a inversării valorilor, o epocă în care războiul axiologic a devenit preponderent față de războiul convențional. În acest sens, simptomatică este supragonflarea rolului care li se atribuie „holocaust-ologilor“ de către anumite centre oculte de putere, în speranța că, pînă la urmă, îi va face valizi, din „ologi“ cum sunt. Trebuie să mărturisesc, totuși, că, deși cumpărasem cartea INDUSTRIA HOLOCAUSTULUI pe la începutul anului, cînd apăruse pe tarabe, am citit-o abia după producerea scandalului mediatic declanșat de declarațiile nerușinate ale proaspătului decorat de d-l Ion Iliescu, Eliezer Wiesel, un mare nobel-ist pentru pace. După ce am citit acest op, foarte dens, mi-am dat seama că s-a adeverit, încă o dată, ceea ce afirmase Finkelstein: că, prin postura de victimă în care pozau, interesat, toți farsorii de teapa lui Wiesel își apropriau un statut extrem de important: „imunitatea față de critici, oricît de justificate ar fi acestea“. După care, evident, își apropriau și mangoții verzi, cu portretele președinților americani pe ei. Căci ăsta era scopul lor: să facă bani din afacerea holocaustului. De aici și sugestia unui ziar britanic, de a propune ca, în loc de holocaust, să îl numim „holocash“. De altfel, după cum recunoscuse Th. Herzl în scrisoarea către Cecil Rhodes, pentru Th. Herzl „sionismul era o afacere“.

Acesta este argumentul „Garaudy-Finkelstein“; îi mai spun „ontologic“, fiindcă Roger Garaudy și Norman Finkelstein există și sunt și evrei. [N.B. Între timp, am fost asigurat anul trecut – 2007 – de un prieten, româno-francezul George Pișcoci-Dănescu, care îl cunoaște personal, de multă vreme, pe Roger Garaudy că el, Roger Garaudy, nu este evreu. Îi cer iertare nonagenarului filozof dacă l-am jignit făcîndu-l evreu!]. Dacă nu erau evrei, nu aveau atîta credit, îndeosebi în fața evreilor – mai puțin în fața sioniștilor, care, firește, îi contestă vehement –, iar dacă nu ar fi existat, s-ar fi spus că i-am scornit noi. Adevărul este că am uzat de numele lor deoarece ei sunt la originea provocării, de către alții, a celor mai mari scandaluri mediatice pe plan internațional – despre Garaudy s-a vorbit puțin chiar și în presa noastră. Aceasta s-a întîmplat în ziarul Adevărul, care a dezvăluit că Librăria Antitotalitară din Paris, a românului George-Pișcoci-Dănescu, a fost vandalizată de sioniști, iar patronul ei maltratat (sub privirea polițiștilor), deoarece difuza cărțile lui Roger Garaudy!

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *