cercetatorii_romi_au_descoperit_ca_romanii_au_putini_bani_in_portofeleUn grup de cercetŃtori romi a descoperit cŃ romÔnii de■in unele dintre cele mai sŃrace portofele dintre to■i cetŃ■enii Uniunii Europene. CercetŃtorul-║ef al proiectului spune cŃ echipa sa a ajuns la aceasta concluzie dupŃ mai bine de 20 de ani de studii efectuate pe teren.

“Spre deosebire de cercetŃtorii britanici, care analizeazŃ totul ţn condi■ii de laborator, cercetŃtorii romi ║i-au efectuat studiul pe teren. Timp de 20 de ani, ei au cercetat cu aten■ie portofelele cetŃ■enilor din toate statele Uniunii Europene, iar concluzia este una singurŃ: romÔnii au cei mai pu■ini bani ţn portofele dintre to■i europenii. Le cam bate vÔntul prin portofele, cum se zice”, sunŃ verdictul sumbru al lui Mastercard Gogonel, ║eful echipei de speciali║ti romi.

╬ntrebat despre sursele de finan■are ale proiectului de cercetare, Mastercard Gogonel a insistat asupra faptului cŃ, pentru acest studiu, nu s-au alocat sume de la buget. “CercetŃtorii romi s-au autofinan■at, to■i banii i-am ob■inut chiar ţn timpul muncii de cercetare. Majoritatea banilor au fost din surse externe, dupŃ cum o demonstreazŃ chiar rezultatele studiului”, a declarat acesta.

Sursa: TimesNewsRoman

Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

┬ę 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares