Cand suntem in legitima aparare?
Ce inseamna, mai exact, legitima aparare la noi, in Romania? Nu ceea ce vedem la televizor, in productiile americane, ci ceea ce va prevede legislatia romaneasca odata cu intrarea in vigoare a noului Cod Penal.

In contextul in care noul Cod Civil, intrat in vigoare de la 1 octombrie, ne-a luat pe nepregatite, trebuie sa stim ce prevede cu exactitate si Codul Penal, adoptat la 26 iunie 2009 prin Legea nr. 286/2009 si publicat in Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 510 din 24 iulie 2009, si care ar trebui sa fie aplicabil incepand cu o data incerta a anului 2012.In termeni juridici, sub incidenta legitimei aparari vor intra cauze care inlatura caracterul penal al faptei. Se va afla in stare de legitima aparare un om care a savarsit o fapta penala ca sa evite unatacmaterial, direct, imediat si injust, indreptat impotriva lui, impotriva altuia sau impotriva unui interes public. Teoretic!Practic, lucrurile stau cu totul altfel. Ca sa intelegem, exact, care ne sunt drepturile atunci cand vine vorba de legitima aparare, am stat de vorba cuspecialistul in drept penal Carmen Ursu, de profesie avocat.

Inainte de toate, sa clarificam ce prevede legitima aparare in conformitate cu legislatia actuala.

In primul rand, legitima aparare trebuie demonstrata. Avem urmatoarea speta: esti pe strada, vrea cineva sa-ti fure geanta si ii dai una de cade jos. L-ai lovit mai tare decat ai prevazut tu sa-l lovesti.

Mai exact, e o actiune mai grava decat ai prevazut-o, si se intampla pe fondul tulburarii tale. Te gandesti “Sa vezi ce tare o sa ma loveasca asta acum!”. De frica sa nu patesti ceva, actionezi mult mai puternic decat te-ai fi gandit.

Ca sa demonstrezi ca te aflai in legitima aparare, ai nevoie de martori si de declaratia ta, de marturia pe care o faci in fata instantei. La legitima aparare nu probezi cu altceva. Cand exista speta “Au vrut sa ma fure, au vrut sa ma bruscheze”, exista martori pe langa tine care pot confirma ca a fost legitima aparare.

Pe de alta parte, mai exista si cazuri cand iti intra cineva in casa la ora doua noaptea si il omori. Cel mai cunoscut caz de pe la noi este cel al lui Adrian Iovan, in careinstantaa decis ca a fost legitima aparare. De ce a fost legitima aparare? Pentru ca nimeni nu a fost acolo cand s-a intamplat si sa spuna, apoi, ca lucrurile s-au intamplat altfel.

A fost depus un amendament la Legea 286/2009 referitor la momentul zilei cand o fapta penala intra sau nu sub incidenta legitimei aparari. Amendamentul a trecut si largeste aria de producere a unei fapte penale aflate sub incidenta legitimei aparari atat pe timp de zi, cat si pe timp de noapte. Asadar, nu ar trebui sa fie mentionat acest aspect si in versiunea din Monitorul Oficial?

E vorba despre amendamentul depus de fostul ministru al Justitiei,Tudor Chiuariu, si votat in uanimitate de Subcomisia pentru noul Cod de Procedura Penala. Ca sa fie clar, Codul Penal care va intra in vigoare a fost publicat in Monitorul Oficial si prevede, pe legitima aparare, asa:

Art. 19. – (1) Este justificata fapta prevazuta de legea penala savarsita in legitima aparare.
(2) Este in legitima aparare persoana care savarseste fapta pentru a inlatura un atac material, direct, imediat si injust, care pune in pericol persoana sa, a altuia, drepturile acestora sau un interes general, daca apararea este proportionala cu gravitatea atacului.
(3) Se prezuma a fi in legitima aparare, in conditiile alin. (2), acela care comite fapta pentru a respinge patrunderea unei persoane intr-o locuinta, incapere, dependinta sau loc imprejmuit tinand de aceasta, fara drept, prinviolenta, viclenie, efractie sau alte asemenea modalitati nelegale ori in timpul noptii.

Versiunea care va fi aprobata ramane cea din Monitorul Oficial. Daca vor sa mai modifice ceva, trebuie publicat in Monitorul Oficial. Daca nu e publicat in Monitorul Oficial, nu exista.

Ce va aduce nou, fata de actuala legislatie penala, Codul Penal care va intra in vigoare la o anumita data, inca neprecizata, a anului 2012?

Noul Cod va fi mai dur. Dar e normal, asta se si vrea, ca lucrurile sa fie cat mai clare si sa nu mai existe neconcordante intre legi, care au fost facute cu o mai mare acuratete.

Ce e mai clar reglementat pe legitima aparare in noul Cod Penal fata de cel care exista, in prezent, sunt prevederile referitoare la locuinta, la intrarea prin efractie si asa mai departe. In actualul Cod Penal, ele exista, insa sunt mentionate si se tine cont de ele doar la modul general.

Cu totii stim ca romanii se uita extrem de mult la productiile americane. Asadar, ce se intampla in Statele Unite pe legitima aparare si nu se va intampla in veci si in Romania?

De departe cea mai clara diferenta este ca noi avem sistemul simplu cu un judecator, nu asa cum au ei. Apoi, nu avem nici sistemul cu jurati. In Romania, nu trebuie sa impresionezi pe nimeni. Te prezinti in fata instantei si, daca ai martori care pot sa demonstreze ce s-a intamplat, ca te-ai aflat in legitima aparare, ai sanse 99% sa nu patesti nimic.

Oricum, ce vreau sa subliniez este ca la noi, in Romania, este foarte greu sa vii cu demonstratiile alea pe care le vedem la televizor in salile de judecata din America pentru ca americanii sunt mult mai deschisi la astfel de abordari decat suntem noi.

Nu in ultimul rand, cand anticipati ca va intra in vigoare Codul Penal adoptat in urma cu mai bine de doi ani?

Daca nu se intampla ceva pana atunci, noul Cod Penal ar trebui sa intre in vigoare in vara. Asadar, cel mai probabil, va fi aplicabil incepand cu vara lui 2012. Doamne ajuta!

Sursa: ziare.com

comentariu rapcea.ro: la intrebarea CAND SUNTEM IN LEGITIMA APARARE, mai putem da un raspuns pe deplin corect, atunci cand simtim romaneste si ne doare pentru toti romanii: SUNTEM IN LEGITIMA APARARE MAI ALES ATUNCI CAND ESTE IN PERICOL NEAMUL ROMANESC ! Adevratul patriot este cel care și apr țara chiar și mpotriva Guvernului su. A spus-o genialul Mihai Eminescu !

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *