Geniu românesc: O orădeancă a descoperit secretul tinereții și a fost medaliată cu aur la un salon internațional de inventică

Simona Bișboacă a lucrat opt ani până a obținut metoda cea mai bună pentru extragerea antioxidanților din struguri

ORADEA

Simona Bișboacă a lucrat opt ani până a obținut metoda cea mai bună pentru extragerea antioxidanților din struguri

Orădeanca Simona Bișboacă a uimit savanții de la Salonul Internațional de Inventică de la Varșovia (3-5 noiembrie), fiind medaliată cu aur și argint pentru două produse originale, o „bombă“ de antioxidanți și propolis dizolvat în apă, fără alcool.

Salonul Internațional de Inventică (3-5 noiembrie) de la Varșovia a marcat împlinirea a 100 ani de la acordarea premiului Nobel pentru chimie, Mariei Sklodowska Curie. Deși s-a aflat la prima participare la un astfel de eveniment, orădeanca Simona Bișboacă, în vârstă de 32 de ani, a uimit cu produsele sale elita cercetătorilor. Pentru produsul desemnat „cel mai puternic antioxidant” denumit „Antioxi Vita”, Simona Bișboacă a fost medaliată cu aur și i s-a acordat un premiu special din partea Asociației Inventatorilor din Coreea de Sud. Al doilea produs prezentat de către Simona Bișboacă a fost  cel intitulat „Propolis dizolvat în apă”, care i-a adus medalia de argint și un premiu special, oferit de către Asociația Asiatică pentru Invenții și Creativitate. La salon au participat cercetători din peste 30 de țări, din Europa, Orientul Mijlociu și Asia.

Tinerețe din reziduri de struguri

Tânăra inventatoare este doctorand și a absovit Facultatea de Tehnologia și Prelucrarea Produselor Alimentare, din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca, în anul 2003. Încă dinainte de a termina facultatea, din 2001, când a fost la un schimb de experiență la Bologna, Simonei i-a venit ideea realizării acestui produs antioxidant, pe bază de sâmburi, pielițe și rahis de struguri atent selecționați. „Un flacon de 100 de ml are principii active în echivalentul a 80 de litri de vin Cabernet Sauvignon, despre care se știe că are cel mai mare conținut de antioxidanți”, a spus Simona Bișboacă. Aceasta a lucrat pe cont propriu, timp de opt ani, la găsirea metodei de a extrage și a stabiliza antioxidanții din struguri, într-o concentrație atât de mare. „Mi-am făcut un laborator acasă, iar pentru anumite analize mergeam la laboratorul facultății. Am încercat foarte multe variante și trebuie să recunosc că au fost zile întregi în care nu am ieșit din laborator”, a povestit Simona, care pentru a se putea întreține pe timpul cercetărilor, care cereau investiții în timp, dar și în bani, a lucrat ca designer de interior și exterior. „Acum nu mai am timp de design, fiindcă ma axez exclusiv pe cercetare”, a spus Simona, care va participa în luna decembrie la un nou salon de inventică, la Seul, alături de fratele său Adrian Timar, care a ajutat-o de altfel și în cercetările întreprinse până acum. Cei doi lucrează împreună la noi produse, pe nișa produselor alimentare fără aditivi.

  

Bombă de antixodanți și propolis

Întrebată dacă „Antioxi Vita” este un elixir al tinereții fără bătrânețe, orădeanca s-a abținut să-și laude „marfa”, însă a recunoscut că acesta are proprietăți care reduc îmbătrânirea celulară. „Produsul te ajută să îmbătrânești încet, frumos și sănătos”, a spus cercetătoarea în chimie alimentară. Potrivit acesteia, cel mai în vârstă consumator al produsului creat de ea are 89 de ani și consumă 5 ml pe zi, iar cel mai tânăr are doi ani. Pentru adulți și tineri, doza recomandată este de 2 ml pe zi. „Propolisul dizolvat în apă”, al doilea produs cu care a impresionat în Varșovia, este deosebit prin faptul că nu conține alcool, putând fi folosit chiar și de către copii. Ambele invenții au fost brevetate și se găsesc în magazine naturiste și farmacii din toată țara.

Mândră că e româncă

De doi ani, Simona este membră a Asociției Inventatorilor din România. În ciuda faptului că a stârnit interesul unor cercetători din toată lumea, Simona nu se gândește să plece din țară. Este mândră de faptul că este româncă, iar invențiile sale poartă însemnul „produs românesc”. „Deviza mea este: dacă vrei, se poate”, a spus, și chiar a demonstrat, Simona. „Există posibilitatea să încep să export în Polonia și sunt în discuții avansate cu rețele de distribuție din Italia și Germania”, a mărturisit orădeanca, semn că inventica românească este pe drumul cel bun, în ciuda tuturor piedicilor.

Sursa: adevarul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *