Dan Puric, acest protochirilă care mă seacă

Articol preluat cu urlete de indignare din partea autorului. Cei cu inima slabă, sunt rugați să evite această lectură, sau să ceară în prealabil avizul medicului. Conține cuvinte licențioase, imagini alegorice tandre și alte figuri de stil ce pot isca hohote de râs ce te lasă cu febră musculară:

Dan Puric este un actor care joacă rolul de filosof. Înainte de a juca acest rol, a fost doar un actor. După ce a absolvit UNATC a jucat la teatrul din Botoșani, iar după 1988 la Teatrul Național din București. Ca actor s-a specializat în pantomimă. Dar nu pantomima lui mă enervează. Maxim mă lasă rece și mi se pare penibilă. În schimb îmi vine să-i dau cu barda în cap  personajului pe care-l joacă de ani buni: filozoful care le știe pe toate, specializat in truisme patriotico-mistice.

Dan Puric are un cult al personalității bine construit. Habar n-am cum, dar a ajuns să apară la absolut orice emisiune despre nimic. Nu există subiect prea mic sau prea mare pentru Dan Puric. Și în legătură cu un muc de pe mânecă Dan Puric are o viziune despre viață-

Acum ceva timp, la o emisiune, ne explica grav cum el este atît de cunoscut încît îl recunosc și cerșetorii pe stradă. Normal, în pula mea,  că te recunosc, dacă îți pui vasilca aia creață și mare cît o sobă pe coperțile tututor cărților tale, expuse în vitrinele librăriilor, la raftul de lectură lejeră, între Coelho și seria “Twilight”. Ați observat cum în toate pozele, Dan Puric are o față îngîndurată, ca și cum poartă grijile noastre în spate? E studiată, să nu credeți că e accidentală. Dar Dan Puric, filosoful, este un personaj fabulos. Reușește să spună chestii de bun simț, pe care le știm cu toții, pe un ton grav, de parcă le-a descoperit doar el, iar discursul mistico-patriot este perfect calibrat pentru a peria românul prost care vrea să se simtă special. Normal că îi place să-l asculte pe Puric. Doar e unul dintre puținii oameni care îi spune că e unic. Că are un spirit complet, ce se naște doar la curbura Carpaților. Că e mai bun decît restul oamenilor doar pentru că s-a născut în același spațiu culturalo-geografic cu Dan Puric.

O altă latură care face discursul lui Dan Puric fascinant este că te uiți la el și vezi un Tudor Chirilă cu 10 ani mai bătrîn și mai sofisticat. Dacă Chirilă are discursul perfect construit pentru a impresiona fete de liceu mediocre, pe care dacă le faci să se simtă importante le fuți la strâmt, cel al lui Puric este ceva mai sus. El nu se duce la licee să vorbească, ca să se simtă important. Se duce prin amfiteatrele universităților. Țintește către fete de facultate care vor să se simtă inteligente și artistice. Genul de fete care dau la facultatea de Filosofie pentru că sună bine titlul. Care se duc la monoloage cu iz de teatru ce se țin în baruri urîte, pentru a se simți culte. Iar capacitatea lui Dan Puric de a gîdila orgoliul acestor pseudointelectuale este admirabilă.

Și de-aia îmi vine mie să îl spînzur de limbă. Că aș vrea să vină la televizor să zică „Coaie, io mănînc rahat aici ca să produc umectarea la dudui postadolescente, și îmi iese oribil de bine. Fut la pseudointelectuale cu barbă-n pizdă cum n-a văzut neam de neamul tău! Îmi ud cucul ceva de speriat! Am futut la viața mea mai mult decît ați făcut voi labă! Cu mecla asta a mea de fraier coclit și cu freza mea ca păru’ de pe cur io fut de borăsc. Borăsc de atîta futut!”

De-aia îl urăsc eu pe Dan Puric. Sunt invidios pe el. E unul dintre puținii oameni care fut mai mult decît mine. Dar nu asta e problema. Eu sunt uimit cum poate să mănînce atîta câcat cu fața aia serioasă. Nu îl bufnește râsul cînd behăie truisme și pansamente intelectuale pentru ratatul de rînd. Se uită în ochii prostului și îi spune că e special și că e norocos că s-a născut român. Că e cel mai viteaz și deștept dintre traci. Că e etapa intermediară dintre om și dumnezeu. Că ar trebui să se iubească pe sine și pe aproapele lui, pentru că suntem cu toții sămînța stelelor. Suflete de poeți. Spectrul simțirilor noastre e mult mai adînc decît al oricui altcuiva. Noi trăim mai cu viață, care e un lucru frumos! Nu aș putea niciodată să aberez în așa hal cu fața aia serioasă a lui.

Și aici mi-e puțin teamă și scîrbă. Că am impresia că a trecut de faza în care mestecă căcat pentru ochii altora. Eu am impresia că Dan Puric își înghite căcatul singur. Că se ia în serios. Că a uitat de unde a pornit. De la futut pizde de la UNATC, Filosofie și UNArte. A ajuns ca cîinele ăla a lu’ Pavlov care salivează la bec. A ajuns să mănînce căcat cum pune cineva un bec pe el. Cu toate că nu e nimic de futut prin jur.

Sursa: piticigratis.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *