Rom-rom-telecom, “crestinofobia” si corectitudinea politica

Ne-a stricat Crăciunul. Ne-a blocat sarmaua în gât. Nu ai cum să scapi: mormăitul sacadat e pe toate canalele. “Colindul Romtelecom”, pe lângă că e enervant la culme, mai rău decât “V-am prins vrăjitoarelor!”, “Adidas Torsion” sau “Perlan Bonux”, are și un lejer iz de blasfemie. “Domnul” din varianta originală nu e nici domnul Ionescu de la etajul doi, nici domnul Popescu de la Contabilitate!

Comparat însă cu reclama Red Bull de la Crăciunul trecut, în care Iosif era făcut taur de către Fecioara Maria (în varianta engleză, chiar “ox”, bou) putem spune că anul ăsta am scăpat ieftin. Așa că nici prin cap nu mi-ar fi trecut să scriu despre mizeria asta, dacă n-ar fi apărut Victor Socaciu cu un proiect de lege inspirat de colindul pervertit.

Cantautorul deputat vrea să interzică folosirea în reclame a simbolurilor din patrimoniul cultural național. Inițiativa ar putea fi lăudabilă, dacă ar fi și aplicabilă. Cum procedăm? Facem un opis cu toate colindele interzise explicit în spoturi? Ar fi vorba de mii și tot ar scăpa, prin vreun cătun de munte, un Lerui Ler necatalogat. O listă cu clădiri și busturi intangibile? În locul lui Eminescu, în clipul de la “Catena” ar apărea Goga sau Coșbuc. Bacovia sau Petică. Ienăchiță Văcărescu sau Traian T. Coșovei. În locul Ateneului, Nico le-ar arăta copiilor Biserica din Densuș, Vila Minovici sau casa de la Hobița.

Soțul Marinei Almășan pare să se fi specializat în inițiative abracadabrante, după ce mai an, voia să dubleze filmele în limba română, nu cumva să se forțeze copiii să citească subtitrarea! Intervenția lui Socaciu de acum nu face decât să arunce totul în derizoriu. Să maimuțărească ideea unei dezbateri care inflamează deja Occidentul. Și care, odată și odată va trebui să aibă loc și la noi. E vorba despre stabilirea limitelor până la care poate merge libertatea de expresie și dincolo de care începe blasfemia.

În România, conservatorismul și toleranța fac ca blasfemia să fie încă un cuvânt folosit rar. Deși nu au lipsit ocaziile: ici, o “expoziție” cu crucifixe plasate “artistic” în pisoare, dincoace, niște tablouri cu chriști virili și excitați de marii magdalene cu aer de starlete porno, dincolo un oengist care a cerut interzicerea clopotelor de la biserici, pentru că nu-i lasă pe oameni să doarmă duminica până târziu.

Au fost totuși doar ecouri sporadice ale unui fenomen care în Vest a fost deja botezat “Creștinofobie”. Și care a iscat o cumplită ciocnire de idei dublată de proteste și manifestații de stradă. Franța pare să fie cea mai răvășită de aceste lupte. În mai puțin de jumătate de an, două piese de teatru i-au scos pe catolici în stradă, în semn de protest.

Într-una, a lui Romeo Castelucci, “Asupra conceptului de față a lui Dumnezeu”, actorii aruncă cu grenade și excremente în obrazul lui Hristos, în vreme ce în sală este emanat peste spectatori un miros pestilențial. Într-alta, “Golgota Picnic” de Rodrigo Garcia, Hristos este numit “el puto diablo” (aproximativ curvarul diavolului) și este prezentat ca încarnarea barbariei și terorii. Rana din coastă îi este umplută cu bancnote, în vreme ce pe jos sunt împrăștiați hamburgeri în semn de “omagiu” pentru minunea înmulțirii pâinilor.

Protestelor organizațiilor catolice, care se plâng de “creștinofobie” au primit drept replică protestele organizațiilor pentru drepturile omului, care nu acceptă nici un fel de îngrădire a libertății de exprimare. Unde este adevărul?

Într-un editorial de un excepțional bun simț din L’Express, gânditoarea Chantal Delsol încearcă un răspuns, pornind de la o întrebare simplă: ce s-ar întâmpla dacă un caricaturist ar desena un cetățean care se șterge la fund cu Declarația Drepturilor Omului? Sau un cuplu homosexual desfrânat, care pretinde să înfieze un copil pentru a-l sodomiza? Sau lagărul de la Auschwitz cu tușe burlești? Ar fi aceste desene acceptate în numele libertății de expresie? Nici vorbă! Îndrăznețului i s-ar pune rapid pumnul în gură.

Societatea modernă pledează pentru libertate totală, fie ea și blasfemiatoare. Dar legea împotriva homofobiei, bunăoară, este ea însăși o lege împotriva unui altfel de blasfemie, observă Delsol. Una de tip nou. Poți să-ți râzi cât vrei de familia tradițională, burgheză, dar îți este interzis să iei în răspăr familia monoparentală. Este permis să iei în tărbacă un băștinaș, dar e oripilant să te legi de un imigrant.

Există o geometrie variabilă a dreptului de a blasfemia, constată gânditoarea. Creștinii sunt făcuți fundamentaliști dacă sar în apărarea valorilor pe care le venerează. În schimb au fost inventate noi obiecte, obiceiuri, principii, moravuri, pe care societatea seculară le-a impus spre a fi venerate și pe care le consideră intangibile. Tabu. “Orice s-ar spune, modernitatea nu a instituit libertatea de expresie. Doar a schimbat sanctuarele”, își încheie Delsol pledoaria.

Gânditoarea se oprește aici. Pentru noile standarde occidentale a mers și așa prea departe. Noi, însă, încă putem constata că asistăm la impunerea unei noi religii: cea a corectitudinii politice. Care și-a propus să demoleze toate principiile pe baza cărora a apărut și s-a format societatea tradițională europeană: familie, biserică, școală. O religie arogantă și fundamentalistă, care impune idoli schimonisiți în numele diversității, constrânge la toleranță și silește la iubire. Și a cărei propagandă agresivă seamănă înfricoșător cu ateismul științific și teoria omului nou din comunism.

Slavă Domnului, în ciuda unor simptome răzlețe, noi încă suntem sănătoși! Încă mai deschidem ușa unei femei fără să fim acuzați de hărțuire sexuală și încă spunem bancuri cu Ițic și Ștrul fără să fim acuzați de antisemitism! Încă!

De Adrian Pătrușcă – Evenimentul Zilei

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *