Cui folosește embargoul !? Tarile UE nu vor mai importa petrol din Iran

Iata ce aflam din articolulAcord de principiu al Guvernelor din tarile UE: Importurile de petrol din Iran, interzise:

Guvernele tarilor membre UE au ajuns la un acord de principiu ce vizeaza interzicerea importurilor de petrol din Iran, anunta Reuters, citand surse diplomatice europene, potrivit Mediafax. Data de la care va intra in vigoare embargoul nu a fost deocamdata stabilita, insa informatia a atras imediat cresteri ale cotatiilor petrolului si aurului. Embargoul european face parte dintr-un plan al Occidentului menit sa preseze Teheranul sa abandoneze programul sau nuclear.
Acordul a venit in urma discutiilor de la sfarsitul lui decembrie dintre delegatii tarilor UE, iar obiectiile, venite in special din partea Greciei, au fost retrase, au precizat diplomatii: “Au fost facute numeroase progrese. Principiul de a introduce un embargou asupra importurilor de petrol din Iran a fost convenit”, a spus una dintre surse.
Si Statele Unite au impus de la 1 ianuarie noi sanctiuni Iranului, prin care exclud din sistemul financiar american bancile care colaboreaza cu banca centrala din Iran, blocand astfel principala sursa de plati pentru petrolul iranian.
Diplomatii europeni au precizat ca este luata in calcul si interzicerea exporturilor de echipamente petroliere catre Iran si noi masuri impotriva livrarilor de petrol. Ei au precizat ca se discuta inca daca embargoul asupra importurilor de petrol iranian sa fie aplicat imediat dupa aprobare sau dupa cateva luni.
Unele tari eurpene sunt ingrijorate in legatura cu impactul economic al acestui embargou, intr-o perioada in care Europa se lupta cu problema datoriilor suverane.
Iranul furnizeaza statelor din UE circa 450.000 de barili de petrol pe zi, Uniunea Europeana fiind a doua mare piata pentru petrolul iranian dupa China.
Comisarul pentru Energie Guenther Oettinger a declarat ca daca importurile de petrol iranian vor fi interzise, Uniunea se va putea aproviziona din alta parte, in special din Arabia Saudita.
Tensiunile dintre Occident si Iran, al doilea mare producator de titei din OPEC, au urcat deja cotatia petrolului.

Iranul ameninta ca va ataca portavionul american John C. Stennis daca acesta va fi mutat inGolf

Articolul zilei (07.11.2011): A APARUT MOTIVUL ATACARII IRANULUI? ONU vor oferi probe si fotografii ce demonstreaza faptul ca Iranul dezvolta pe ascuns armenucleare

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *