Cum au matrasit Iliescu&Co. averea PCR

Mijlocul lunii ianuarie 1990. Cu toate ca strania noastra Revolutie se incheiase de citeva saptamini, in tara nu era, totusi, liniste. Si nici in Bucurestiul luat aproape zilnic cu asalt de hoardele de proletari care, atunci cind nu se laudau in gura mare „noi muncim, nu gindim“, cutreierau strazile zbierand isteric „nu ne vindem tara!“. Habar nu aveau ei ca, nici daca ar fi vrut, nu ar fi avut cum sa o vanda: cu asta se ocupa deja puterea nou instalata la cârma tarii. „Vidul“ de autoritate ramas in urma prabusirii regimului comunist fusese ocupat, rapid, de Frontul Salvarii Nationale, care se mândrea, ori de câte ori avea ocazia, ca este cea mai pura „emanatie“ a Revolutiei din decembrie ‘89. Decizia transformarii „Frontului“ intr-un partid care urma sa participe la alegeri a nemultumit insa o buna parte a societatii. Astfel se face ca anumite decizii au fost luate, cel putin aparent, sub presiunea strazii.

Astfel, in urma unor miscari de protest din Capitala, noua putere a emis, pe 12 ianuarie, un decret care scotea PCR in afara legii. A doua zi, dupa ce demonstrantii se imprastiasera pe la casele lor, decretul a fost anulat sub motiv ca ar fi fost antidemocratic. Acum, privind cu obiectivitatea data de trecerea vremii, putem aprecia ca multe dintre evenimentele petrecute atunci au fost doar un joc de glezne, menit, poate, sa mascheze alte decizii, cu adevarat importante. Astfel, la o saptamana dupa joaca de-a „uite PCR-ul, nu e PCR-ul“, CFSN a emis, discret, aproape fara stiinta opiniei publice, un act cu adevarat important de care nu-si mai aminteste aproape nimeni: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990“, o insiruire de vorbe care acum, la fel ca si atunci, in urma cu 21 de ani, nu spun prin ele insele absolut nimic.

Adevarata lor semnificatie este continuta insa in numele complet al obscurului act oficial: „Decretul-Lege nr. 30/18.01. 1990 privitor la trecerea in proprietatea statului a patrimoniului fostului Partid Comunist Român“.

Fara numar, fara numar, de la PCR
Imediat dupa Decembrie ‘89, s-a tot vorbit, in fel si chip, despre averi. Mai intâi au fost puse in discutie averile, ascunse prin seifurile unor banci straine, de membrii „clanului Ceausescu“. Apoi, in anii care au urmat, discutiile s-au concentrat pe nicicind elucidatele conturi ale Securitatii. Dar, aproape niciodata nu s-a spus, mai nimic, despre o avere concreta, aflata chiar sub ochii nostri: „averea PCR“. Adica exact cea de care s-a ocupat discretul „Decret-Lege nr. 30/18.01.1990“. Este vorba despre o avere imensa care, dupa ce a fost trecuta atunci in proprietatea statului, a fost „pasata“ de la un minister la altul pâna a fost inghitita de haul „economiei de piata“.

Incercand parca sa faca pe plac publicului intoxicat cu povestile despre cintarele de aur gasite in Palatul din Primaverii, Decretul-Lege spune, in deschiderea sa: „Cadourile si trofeele primite din tara si din strainatare, existente in depozite, palate si vile, vor fi inventariate impreuna cu Ministerul Culturii. Obiectele de valoare muzeistica, istorica, de arta si cinegetice vor fi preluate de Ministerul Culturii si vor fi introduse in patrimoniul national. Restul cadourilor si trofeelor vor fi valorificate de comertul de stat. Ministerul Finantelor, impreuna cu ministerele interesate, va face reevaluarea cadourilor si trofeelor“. Dar, dupa cum avea sa se vada peste doar citiva ani, „cadourile si trofeele“ erau doar niste fleacuri.

Adevarata avere PCR era cea constituita din „fonduri fixe“, de fapt un imens patrimoniu imobiliar, detaliat in cele 14 „Anexe“ ale „Decretului- Lege nr.30/1990“. Anexe care sunt niste liste lungi, care contabilizeaza sute de „repere“, de la sedii centrale sau locale ale organelor de partid, la tot soiul de intreprinderi speciale si de la apartamente de lux si vile de protocol pina la case de vinatoare, raspindite prin tara. Toate la un loc alcatuiau „patrimoniul PCR“ pe care noile autoritati le-au repartizat ministerelor care functionau in acea perioada. Anumite evaluari, niciodata oficiale, facute la inceputul anilor ‘90, au stabilit ca „patrimoniul PCR valora, la sfârsitul anului 1989, in jur de 40 de miliarde de lei. Socotit in leii lui Ceausescu, de pe vremea cind dolarul costa, la cursul oficial, 18 lei, patrimoniul PCR ar fi valorat „la prima strigare“ aproximativ 2,2 miliarde USD.

Zestre pentru ministerele post-decembriste
Mentionat in „Anexa 1“ a Decretului-Lege nr.30/1990, ministrul Culturii a fost primul venit, primul servit, pe lista participantilor la impartirea „mostenirii“ ramase de pe urma PCR. Conform textului oficial, Cultura a primit atunci 16 obiective diverse. Primul mentionat este Castelul Buftea, cu tot cu anexele sale: de la centrala termica si statia de pompare pina la sere si rasadnite – cu tot cu terenul agricol aferent – pina la popicarie, un teren de sport si un debarcader. Urmatorul obiectiv mentionat este Castelul Arcus, din judetul Covasna, cu tot cu parcul de sase hectare, lacul de 11,2 hectare, dar si o livada de doua hectare, sere, o ciupercarie si grajduri.

Tot atunci, Ministerului Culturii i-au mai fost repartizate sediul fostului „Muzeu al PCR“ din soseaua Kiseleff nr. 3 (actualul Muzeu al Taranului Roman), Muzeul National de Istorie, spatiile fostului Consiliu de Stat din Palatul Regal, Muzeul Ceramicii si Hotel Economat din Castelul Peles – Sinaia, Palatul Olanesti, Palatul Herastrau din soseaua Kiseleff nr. 28, dar si imobilul din Stefan Ghiorghiu nr.1, Scoala interjudeteana de partid Timisoara, precum si sediul a ceea ce, cindva, ar fi urmat sa ajunga Centrul de Creatie si Cultura „Cintarea României“.

Urmatorul venit la „masa succesorala a PCR“ a fost Ministerul Invatamântului. Care a primit, mai intii si mai intâi, Academia de Studii Social-Politice din bd. Armata Poporului, cu tot cu spatiile administrative si gospodaresti (camine, cantina, depozite etc). Si, abia intrat in „capitalismul democratic“, acelasi minister nu refuza sa preia, printre altele, sediile fostelor institute locale comuniste de invatamânt politic: Scolile interjudetene de partid Galati, Cluj, Constanta, Oradea, Brasov si Timisoara. Si nici Sediul Cabinetului de partid din Tulcea, ori Hotelul-restaurant Timisoara.

Zestrea cea mai ampla, fie doar si sub aspectul numarului obiectivelor primite, a revenit primariilor locale, dar si Primariei Municipiului Bucuresti. Acestora li s-a repartizat, conform „Anexei 3“ respectiv „Anexei 3a“ a Decretului-Lege nr. 30, sediile tuturor fostelor comitete judetene ale PCR, sediile fostelor comitete municipale de partid, sediile fostelor comitete orasenesti si comunale de partid, sediile cabinetelor pentru munca ideologica din cadrul fostelor comitete judetene ale PCR. Carora li se adaugau o multime de case de oaspeti prezidentiale.

Plus hotelurile si restaurantele zise de partid, care functionasera, mai peste tot, in regim de „circuit inchis“, accesibil de obicei „maharilor de la Partid“ dupa cum se spunea pe atunci. In total primariile locale au primit 88 de „repere“ mentionate pe rind, unul câte unul. In plus, Primaria Municipiului Bucuresti mai primea, prin intermediul Oficiului de Prestari Servicii pentru Corpul Diplomatic, alte câteva zeci de imobile, de la sedii de ambasade sau consulate, pâna la sedii de firme straine care functionasera, atatea cate functionasera, in Romania socialista.

Ceva mai restrânsa a fost zestrea primita de Armata, detaliata in „Anexa 4“: „Lista imobilelor, inclusiv mijloacele fixe si obiectelor de inventar aferente, care trec la Ministerul Apararii Nationale“ care cuprindea, alaturi de noul, pe atunci, sediu al MApN, din centrul civic al Capitalei, opt case de oaspeti si vile aflate in zone de interes turistic precum si Cazarma Scrovistea.
Tot din patrimoniul PCR a fost „miluit“ si Ministerul Turismului care a primit, atunci, 26 de vile, case de odihna si hoteluri, raspândite prin cele mai frumoase zone turistice ale tarii. Alte 25 de imobile, in general cabane dar si complexuri de vânatoare si piscicole au fost atribuite, prin lege, Ministerului Apelor, Padurilor si Mediului Inconjurator. In acest caz, zestrea primita includea, fara un inventar detaliat, si terenurile, padurile si lacurile aferente.

Lista „mostenitorilor PCR“ continua, evidentiata meticulos in „Anexe“, cu Ministerul Agriculturii, care a primit mai ales Intreprinderi Agroindustriale ai caror beneficiari de baza fusesera, pâna de curind, mai ales structurile locale comuniste de partid si de stat. Plus toate unitatile de mica industrie care se ocupau cu prelucrarea si confectionarea blanurilor nobile – vulpe, nurca, dihor – din judetele Bacau, Bistrita-Nasaud, Covasna, Neamt, Satu Mare si Vâlcea.

La randul sau, intreprinderea pentru Administrarea Cladirilor Bucuresti, aflata pe atunci in subordinea Directiei de productie si prestatii din cadrul Ministerului Economiei Nationale, a primit mai multe obiective care ar fi urmat sa capete doua destinatii distincte: sa devina sedii administrative ale unor ministere sau alte organe centrale ori sa fie inchiriate, pe valuta, ambasadelor si reprezentantelor straine. Din prima categorie faceau parte Casa Poporului si sediul fostului CC al PCR, locul unde ar fi urmat sa se instaleze Ministerul Culturii, Ministerul Invatamantului, Ministerul Sporturilor si Ministerul Sanatatii, care in realitate, nu au ajuns niciodata acolo. Din cea de a doua categorie faceau parte zece imobile de lux din „zona zero“ a Capitalei. Ulterior, acestea din urma au intrat in patrimoniul RAAPPS, care a cam facut ce a vrut cu ele.

Ministerul Sanatatii, Ministerul Sporturilor si Academia Romana au fost si ele „miluite“, nu cu cu niste fleacuri, cu alte zeci de imobile provenite tot din averea fostului PCR. Iar „cu voia dumneavoastra“, ultimul pe lista mostenitorilor fostului partid unic era, conform Decretului-Lege, insusi Guvernul Romaniei, caruia i se puneau la dispozitie zece palate si vile, de la Palatele Cotroceni, Primaverii, Floreasca (Lac l si Lac ll), Snagov, „Foisor“ si „Pelisor“ la fostele vile prezidentiale din Snagov, Neptun sau Predeal.

Cam asta ar fi, enumerata foarte sumar, averea agonisita de fostul PCR. Emis de CFSN, in calitatea sa de putere politica provizorie, actul initial care stabilea „nationalizarea“ acestei averi fabuloase a capatat putere juridica abia pe 7 februarie 1990, odata cu „Hotararea de Guvern nr. 115, privind aplicarea Decretului-Lege nr. 30 din 18 ianuarie 1990 in legatura cu trecerea patrimoniului PCR in proprietatea statului“. Lege care a intrat insa in vigoare abia dupa publicarea sa in Monitorul Oficial nr. 148, din 30 iunie 1992. De atunci si pana in ziua de azi, ministerele s-au tot organizat si reorganizat. Cu timpul, bucatile din „mostenirea PCR“ s-au miscat, de colo pana colo, pana foarte multora dintre ele li s-a pierdut urma. Singurele pe care le mai vedem, cu ochiul liber, sunt imobilele care adapostesc acum institutiile cele mai importante ale statului.

S-a ales praful
Cu ceva timp in urma, am incercat sa aflam ce s-a ales din „averea PCR“, a carei matrasire generoasa a inceput o data cu „Decretul-Lege nr.30/18.01.1990“. Atunci, am considerat ca modul cel mai eficient de a afla cate ceva era sa intrebam fiecare minister in parte ce a facut cu patrimoniul primit din averea PCR. Singurele care s-au grabit atunci sa raspunda au fost RAAPPS, Ministerul Mediului, Ministerul Turismului si Acadmia Romana.

Iar fiecare dintre ele au comunicat lucruri deosebit de interesante. Astfel, RAAPPS a enumerat mai intai fostul sediu CC al PCR care, contrar celor stabilite prin „Decretul nr. 30/1990“, nu a fost atribuit ministerelor stabilite acolo, ci a ajuns, pana la urma, Ministerul Administratiei si Internelor. Cu acea ocazie am aflat ca, la data predarii, valoarea de inventar a imensei cladiri era de 12.211.169,26 RON, deci aproximativ trei milioane de euro. O fi mult, o fi putin? Desi actul oficial de acum 21 de ani promitea incheierea lor pe valuta, catre ambasade si alte institutii straine, cele zece imobile de lux mentionate anterior au ajuns tot la RAAPPS. Care le-a trecut in administrarea catorva institutii romanesti.

Astfel, imobilul din Primaverii nr.17 a fost dat in administrare, fara plata, Ministerului Afacerilor Externe. Cel din Str. Moliere nr. 13-15 a fost dat in administratia SPP la un pret de inventar de 534,45 RON. Iar cel din str. Cerchez nr. 16, a carui valoare de inventar a fost stabilita la 19.033 RON, a devenit sediu al Institutului National pentru Studierea Totalitarismului al Academiei Romane. Interesul deosebit al raspunsului oferit de RAAPPS este dat de faptul ca descrie o anumita procedura care s-a aplicat imobilelor provenite din averea PCR: oricat ar fi de luxoase si oricare ar fi pretul real al zonei, in toata cazurile s-a luat in calcul doar valoarea lor de inventar, adica niste preturi de rasul curcilor.

Un alt raspuns interesant a fost cel oferit de Ministerul Mediului, care, in calitatea sa de mostenitor al fostului Minister al Apelor, Padurilor si Mediului Inconjurator, a primit, prin Decretul nr. 30/1990, o lista intreaga de obiective diverse. In raspunsul sau, institutia facea referire doar la „Complexul si Cabana Uzlina“ care functioneaza ca „Centru de informare si educatie ecologic Uzlina“. In rest, tot ceea ce comunica este ca Agentia Nationala pentru Protectia Mediului, in sucursalele sale locale, „nu are in administrare bunuri ce au apartinut PCR“. Unde or fi disparut cele date prin Decretul-Lege nr 30/1990? S-or fi pierdut prin hatisul de organizari si reorganizari petrecute in anii de dupa 1990. Dracu stie!

Mult mai seaca, adresa de la Ministrul Turismului spunea doar ca „in conformitate cu prevederile Legii 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale, cu modificarile si completarile ulterioare si in baza HG 1041/1990 privind infiintarea societatilor comerciale pe actiuni in turism au fost infiintate societati comerciale in turism prin preluarea imobilelor din patrimoniul unitatilor economice de stat.

In prezent, societatile comerciale din turism sunt privatizate in proportie de 95%. Fata de cele de mai sus, precizam ca nu detinem informatii privind situatia juridica actuala a imobilelor enumerate“. Adica a celor date ministerului prin actul oficial de la inceputul anului 1990. Pe mana cui or fi ajuns? Cum s-o fi facut privatizarea lor? Oare la sumele modice rezultate din valoarea lor de inventar? Iarasi, dracu stie! Deosebit de conservatoare, dar si de atenta cu patrimoniul sau, Academia Romana a pastrat cele cateva imobile care i-au fost repartizate din fosta avere a PCR. Cu doua exceptii: vilele „Pinul“ si „Bradul“ din Predeal, care au fost revendicate si castigate in instanta de fostii lor proprietari.

De curand, Teodor Maries, presedintele „Asociatiei 21 Decembrie“, a afirmat ca, la sfarsitul anului 1989, in conturile PCR trebuie sa fi existat aproape 4 miliarde de dolari. La care el mai adauga alte aproximativ trei miliarde, tot in valuta forte, din conturile UTC, a organizatiilor de pionieri si soimi ai patriei. Bani despre care el este convins ca au fost „delapidati de catre oamenii lui Iliescu“. Motiv pentru care solicita deschiderea unei anchete penale. Nu se stie pe ce se bazeaza Maries. Poate ca o fi stiind el ceva. Sau poate ca spusele lui nu sunt decat o alta „fumigena“, asemanatoare celei despre „averea lui Ceausescu, ascunsa prin bancile straine“. El stie! Singura cu adevarat palpabila a fost insa „Averea PCR“.

Spuneam mai devreme ca, pe la inceputul anilor 90, acest patrimoniu a fost evaluat la circa 40 miliarde de lei „supergrei“, asa cum erau ei pe vremea lui Ceausescu. Nu stim insa daca acele evaluari nu s-au facut cumva pornind de la valoarea de inventar, infima in raport cu valoarea reala. De peste doua decenii ne tot vaitam ca averea Romaniei este jefuita ca-n codru. Dar ne facem ca uitam, sau poate ca nici nu stim, ca acest jaf a inceput demult, o data cu risipirea in cele patru zari a fostei averi a PCR. Fosta avere care, este foarte posibil sa stea la baza unora dintre agoniselile din „Top 300“. Motiv pentru care solicitam autoritatilor, pe aceasta cale, sa analizeze, in amanunt, ce s-a intamplat cu „mostenirea PCR“. Asta pentru ca, oricat de odioasa ni s-ar parea ideea, si aceea a facut parte din averea intregii tari.

Sursa: Curentul

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *