Țara în care timpul (cultural) s-a oprit…

Acum 2 zile am avut proces la Ploiești. Mi-am făcut obicei ca, de câte ori merg acolo cu treabă, să dau o raită și prin parcul central, unde sunt mai multe tarabe cu cărți – gen anticariat. De multe ori găsești chestii interesante. Având acasă o bibliotecă care, acu 10 ani depășea deja 5000 de volume, mi-e greu să mai găsesc noutăți, dar mi-am notat mental autorii și cărțile pe care le știu apărute în română, care mă interesează și nu le am încă.

Uneori am surprize plăcute, de genul să mai găsesc un Ion Băieșu pe care nu îl aveam, sau vre-o carte veche de spiritualitate sau istorie, din genul celor tipărite înainte de 1940 – sau după 1940, xeroxate în ilegalitate.

La cărți noi nu mă bag decât rar, și asta nu datorită prețului, cât faptului că nu se mai publică decât tâmpenii.

Am sentimentul că, din punct de vedere cultural, România s-a oprit în loc. La capitolul carte românească, copii de securiști (Manolescu-Pleșu-Patapievici-Liiceanu-Cărtărescu) au pus mâna pe cultura românească și o îmbăloșează cu producții proprii anoste, sau cu ale protejaților lor, la fel de lipsiți de talent. Nici Dan Puric, cu cele 6 cărți publicate până acum, nu mă încălzește. Originalitate de idei și limbaj forțată, lipsită de sinceritate, ca și omul în sine. Deh, ce poți cere de la unul care toată viața a interpretat roluri ? Interpretează unul în plus, acela de scriitor. Citindu-l pe Puric, îl întrevezi peste tot pe Țuțea, ale cărui idei și limbaj le copiază, îmbunătățit, modernizat.

Nici autori străini buni nu se mai publică – din păcate. Tânjesc după un Serge Brussolo câte un an, până îi apare o carte nouă. Singurul care îmi mai alină “suferința” este Salman Rushdie, care văd ca apare din ce în ce mai puternic pe piața românească, și tradus foarte bine. În rest, sunt dezamăgit de modul chicios în care scrie, publică și lansează – cel puțin în România, Pascal Bruckner – ultima lui lucrare arată ca un manual pentru calculator – care tratează dragostea !

În materie de știință și spiritualitate, singurele lucrări serioase apar la editura lui Elena Francisc, la prețuri destul de prohibitive – ce e drept.

Herald-ul, chiar dacă a avut câteva apariții bune, a capotat de o vreme. În materie de SF, Nemira ține steagul sus cu antologiile Gardner Dozois (care s-au oprit se pare la volumul 6 –ianuarie 2011 – așteptăm cu interes continuarea), în rest, liniște totală ! Nu intru în segmente de nișă, cum ar fi Stephen King, care este văd – publicat în disperare, cu niște tomuri ce depășesc ca volum Biblia și Coranul la un loc ! Pentru mine, capodopera lui de neegalat rămâne cartea scrisă împreună cu Peter Staub, Talismanul, care depășește chiar și cărțile lui Tolkien.

De vre-o 3 ani a mai apărut pe piața SF și Editura Tritonic (lansată atât de original în Vamă, la Papa Șoni, cu acel stand de care îmi amintesc cu plăcere), unde i-am putut descoperi pe îndelete, în vacanță, pe China Mieville și Neil Gaiman (un autor genial, de talia lui Brussolo, pe care îl recomand tuturor pasionaților de SF și Fantasy – ultima lui lucrare apărută în limba română, Cartea Cimitirului este excepțională – iar colaborarea cu Terry Pratchett a scos o altă capodoperă la iveală – Semne Bune, de un umor fabulos – recomand să o citiți în engleză – dacă puteți, altfel pierdeți jumătate din jocurile de cuvinte). Și, CAM ATÂT !

La ditamai țara, nimeni nu mai are curajul să cumpere drepturi de publicare și să traducă autori noi, BUNI !? Nici măcar pe Asimov nu l-a publicat în totalitate în limba română ! Nu mai vorbesc de clasici, Polirom-ul a publicat abia anul trecut (2011) “1001 de zile sau Noua Seherezada” a genialilor ILF și PETROV.

Am câteodată sentimentul că istoria – mai ales cea culturală, avansează în salturi. Acum suntem într-un moment de pauză, probabil între două sprinturi. Până și înainte de 89 am senzația că se publica mai mult – și mai bun. Dacă nu cunoști binișor o limbă străină (de preferabil engleza), riști să te trezești prizonierul lagărului cultural neo-comunist, și să privești cu jind, peste “gard”, la bunătățile ce apar – și la noi – venite din străinătate – în alte limbi.

Ar mai fi multe titluri, multe recomandari pe care le-aș face celor ce caută să citescă (fie și în vacanță) o carte bună. Mulți mă întreabă când am timp să citesc atâta și să mai și fac alte multe lucruri pe care le fac ? Păi, citesc pe unde apuc. La instanțe, cât îmi aștept rândul la procese, la volan (la semafoare), și mai ales noaptea. Mă râcâie dojana unui magistru al adolescenței mele căruia, când mă plângeam că nu am timp să le fac toate câte mi le propun, îmi reproșa – mie și generației mele: “DORMIȚI PREA MULT !”

Mihai Rapcea

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *