SECETA: NU MAI AVEM APA – Productia de electricitate a Hidroelectrica, doar 10% din total …

Termocentralele asigură două treimi din totalul consumului național de electricitate, aproape de două ori mai mult decât în mod obișnuit. Consecințele vor fi vizibile în factura la curent

Producția de electricitate a Hidroelectrica reprezenta vineri, la ora 15.30, doar 9% din total, de trei ori mai puțin decât în mod uzual din cauza secetei cumplite care afectează România.  Și luni, la aceeași oră, centralele hidroelectrice asigurau doar 10% din consumul de energie. Vineri după amiază, cu cei 590 de MW,  Hidroelectrica producea mai puțin decît un reactor al centralei nucleare de la Cernavodă – 712MW, potrivit datelor Transelectrica. Luni la aceeași oră, sitauația era doar cu puțin mai bună: 757 MW, adică 10% don consum.

 

Această situație, nemaiîntâlnită din 2003, are cauze încă de la sfârșitul verii, când Hidroelectrica a anunțat că nu mai este capabilă să onoreze livrările de curent asumate prin contractele bilaterale pentru că nu mai are apă în lacuri. Compania a activat și cauza de forță majoră, prin care i se permite să diminueze cu circa 30% cantitățile de curent către beneficiari.
Greul aprovizionării cu energie a sistemului național a căzut, de mai bine de trei luni, acum în sarcina termocentralelor, care acoperă 63% din consum, fie că sunt pe cărbune fie pe păcură ori gaze. Cernavodă are 21% din producție, la fel ca în mod obișnuit, în timp ce morile de vânt au ajuns să acopere 6%, chiar 8%, din producția de energie-energia produsă din surse eoliene este fluctuantă prin natura sa.
Toate capacitățile de generare de energie electrică produceau vineri după amiază  6.600 MW. Luni, se ajunsese la 7.500 MW.
Curentul produs de termocentrale este mult mai scump decât cel hidro așa că este de așteptat ca energia să se scumpească. Deocamdată, Agenția de Reglementare nu a aprobat nicio majorare de tarif dar mai multe voci din piață au spus că acest lucru este de așteptat să se întâmple cât de curând.
sursa: money.ro
loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *