Cuviosul Staret Paisie din Moldova – Cele zece virtuti

 

Prima virtute – credința, deoarece prin credință obții tot ce dorești – a spus Domnul. Datorită libertății, credința noastră ori se micșorează ori se mărește.
A doua virtute – dragostea nefățarnică pentru Dumnezeu și oameni – prin dragoste se împlinește legea și se desăvârșește viața slujirii divine. Dragostea constă în predarea sufletului tău celuilalt și în a nu face celuilalt ceea ce nu-ți dorești ție.
A treia virtute – postul. Consider post a mânca puțin o dată pe zi. Încă nefiind sătul să te ridici de la masă.
A patra virtute – înfrânarea – mama și unirea tuturor virtuților. Înfrânarea este uciderea păcatului, lepădarea de patimi, începutul vieții duhovnicești și stăruința spre fericirea veșnică.
A cincea virtute – trezvia. Trezvia împreună cu meditația purifica mintea de gândurile împrăștiate, o face mai limpede și o îndeamnă la rugăciune. Privegherea chibzuită veselește inima.
A șasea virtute – rugaciunea lui Iisus. Aceasta este lucrarea comună a oamenilor și a îngerilor; prin această rugăciune oamenii se apropie imediat de viețuirea îngerească. Rugăciunea este bucurie dumnezeiască.
A șaptea virtute – smerenia și smerita înțelepciune. Smerenia inimii mântuiește fără greutate pe omul bătrân, bolnav, sărac și neînvățat; datorită ei se iartă toate păcatele.
A opta virtute – tăcerea, ceea ce înseamnă despărțirea de tulburările și grijile lumești sau tăcerea smerită în mijlocul mulțimii oamenilor. Cel care își înfrânează limba și se abține își va putea înfrâna întregul trup.
A noua virtute – nelipirea de lucruri și desăvârșita sărăcie.
A zecea virtute – dreapta socoteală și smerita cugetare despre fiecare lucru, deoarece fără acestea te duci către ce e rău și nu ajungi să înfăptuiești binele.
Fără aceste zece virtuți arătate mai sus este imposibil să te mântuiești.

 

Despre patimi și vicii dăunătoare și despre nașterea unora din celelalte

Înaintea fiecărui păcat diavolii îl conduc pe om spre următoarele patimi: uitarea, mânia cumplită, care este răutatea neomenească și neștiința, ca un întuneric dens. Aceste trei patimi preced fiecare păcat. Căci omul nici un păcat nu poate săvârși înainte de a face rău prin uitare, mânie sau neștiință. Din acestea ia naștere nesimțirea sufletească, ceea ce înseamnă că mintea – ochiul sufletului, se întunecă și se umple de toate patimile. Înainte de toate se naște necredința. Necredința dă naștere iubirii de sine care este și începutul și sfârșitul și rădăcina și sămânța tuturor relelor; ea este iubirea irațională față de propriul trup, când peste tot și în toate lucrurile caută să-și aleagă pentru sine ceva folositor. Această rădăcină rea a patimilor se dezrădăcinează prin dragoste, milă și renunțarea la voia proprie.
Iubirea de sine dă naștere egoismului și iubirii de argint, lăcomiei pântecelui, care înseamnă rădăcina și cauza fiecărui rău. Din acestea două: iubirea de sine și iubirea de argint, pătrund în fiecare loc nefericirea și cumplitele fărădelegi. Atât în rândul mirenilor, cât și în rândul monahilor, iubirea de argint dă naștere mândriei, din cauza căreia diavolii au căzut din slava cerească.
Mândria dă naștere iubirii de slavă deșartă cu care s-a amăgit. Adam când și-a dorit să fie ca Dumnezeu și prin care a adus suferința și blestemul pentru tot neamul omenesc. Iubirea de slavă deșartă dă naștere iubirii de plăceri datorită căreia Adam a căzut și a fost izgonit din Rai.
Iubirea de plăceri dă naștere lăcomiei pântecelui și desfrânării. Desfrâul dă naștere mâniei care distruge căldura sufletească și e dăunătoare pentru fiecare virtute.
Mânia dă putere pomenirii răului care duce la răcirea sufletului. Pomenirea răului dă naștere hulei răutăcioase la adresa fratelui. Hula dă naștere întristării premature ca o rugină care îl mănâncă pe om.
Întristarea dă naștere îndrăznelii nesăbuite. Îndrăzneala dă naștere trufiei care acționează împotriva virtuților.
Trufia dă naștere vorbăriei nemăsurate, iar vorbăria dă naștere clevetelii. Dacă cineva învinge aceste patimi, acela poate fi supus de către altele care sunt: frica, invidia, ura, fățărnicia, necredința, lingușirea, cârtirea, semeția, iubirea lumească, răutatea sufletului, lașitatea, îngâmfarea, obrăznicia, râsul care duce la cădere, deznădejdea în care omul singur se aruncă fără să vadă iubirea de oameni și mila lui Dumnezeu, care îi mântuiesc pe cei păcătoși, pentru că nu există pe pământ un asemenea păcat pentru care să nu existe iertare.
Din următoarele șapte patimi – iubirea de sine, iubirea de argint, mândria cu trufia, pomenirea răului, judecata, desfrânarea, deznădejdea, reiese finalul tuturor patimilor. Dacă cineva nu se îndulcește cu aceste patimi și le omoară, acela dobândește următoarele virtuți: credința, dragostea, postul, înfrânarea, trezvia, rugăciunea, smerenia cu smerita înțelepciune, tăcerea și dreapta socoteală.
Dacă cineva are numai una din principalele patimi, acela nicidecum nu va reuși în ceva chiar dacă ar lucra împotriva celorlalte patimi și ar avea virtuți și chiar dacă sângele său s-ar vărsa pentru Hristos, rugăciunea lui nu va fi plăcută lui Dumnezeu.
Doamne Dumnezeule, izbăvește-ne pe noi cu darul Tău de orice patimi și ispite în veci. Amin.

sursa: deveghepatriei

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *