IA JURĂ ȘI TU MĂCAR O DATĂ PE VIAȚA ȘI PE EVOLUȚIA TA SPIRITUALĂ !!!

Zilele astea am citit șieu articolul despre care se tot comentează la mine pe site. Ăla de pe yogaesoteric, cu titlul “Consecințele tragice și ireversibile ale unui jurământ strâmb” semnat chipurile – de Dan Bozaru.

De ce nu cred că e semnat de Dan Bozaru o spun direct: la MISA nu mișcă nimic fără ordinul sau aprobarea lui Gregorian Bivolaru. Iar Dan Bozaru nu face excepție de la regulă. Oamenii de bază sunt aleși pe criteriul obedienței față de lider, iar el strălucește la acest capitol. Deci, nu cred că a fost inițiativa lui să scrie, ci i s-a dat “temă de vacanță” de la domn` profesor, ca de altfel și în cazul celorlalte articole în care sunt bălăcăriți unii și alții, inclusiv eu.

Cred că de multe ori m-au înjurat în barbă și Nicușor Catrina și Dani, când primeau de la Grieg astfel de teme de “compoziție” pe care erau nevoiți să le abordeze ca pe niște teste spirituale ale încrederii în Maestru. Băi băieți, voi n-ați obosit să tot credeți așa, de-a surda ?

Oricum, citind articolul despre Iris – pe care am cunoscut-o și eu – deși nu i-am fost apropiat, m-am întrebat cât de nenorocit și de porc tre să fi ca să îți bați joc de memoria unei persoane decedate, care a fost o persoană ok, ce nu a supărat pe nimeni, ba dimpotrivă. Cât de porc ? Cam la fel de porc ca acela care a terfelit memoria Monicăi Ceșa acu niște ani de zile, la spirala de la Costinești, zicând că moartea i se trage de la faptul că l-a vărbit de rău pe maestru și școala de yoga.

De ce zic de chestiile astea ? De ce mi s-a pus pata pe nenoriciții care fac treaba asta ? Pentru că nu se limitează să își bată joc de tragedia unor ființe care le-au fost apropiate, de boala și suferința lor, ci se mai și folosesc de ea, cam cum se folosesc jidanii sioniști de moartea evreilor din lagărele naziste, pentru a primi despăgubiri.

Da, este același mecanism jegos ! În cazul Articolului despre Iris, se ating două ținte: i se mai trage una în freză lui Claudiu, la imagine (că poate or citi discipolii lui), și s-o înmuia pezevenghiul și dă înapoi puzderia de case și hoteluri puse pe numele lui, iar al doilea scop al articolului este acela de a opri torentul de dezvăluiri “din casă” care până acum era blocat de jurămintele teribile pe care le depuneau cei ce luau cunoștiință de aceste secrete, jurăminte făcute “pe viața și pe evoluția spirituală” a respectivului, mai ceva ca cele asumate în lojile masonice.

Cu privire la Claudiu, dacă vreți să i-o trageți, vă dau un sfat gratis: scrieți articolele în thailandeză, poate așa o să vă atingeți scopul, că altfel… mai durează până învață discipolii lui Claudiu româna…

Pentru că, ce ni se spune în esență în gunoiul de articol semnat de Dan Bozaru ?! Lecția articolului este: DACĂ NU ÎȚI ȚII GURA ȘI NU PĂSTREZI SECRETUL, O SĂ MORI CA IRIS MANOLESCU ! NU UITA CĂ AI JURAT PE VIAȚA ȘI PE EVOLUȚIA TA SPIRITUALĂ ! Curat – murdar coane Fănică !!!

Cred că orice yoghin din MISA care s-a apropiat cât de cât de centrul mișcării de yoga a jurat măcar o dată în viață să păsteze secretele încredințate, jurământ teribil, pe viața și pe evoluția lui spirituală. Întrebarea mea este: GREGORIAN BIVOLARU JURAT VREODATĂ !?

Eu vreau ca Grieg, căruia noi i-am dăruit încrederea și dragostea noastră atâția ani, să jure și el măcar o dată PE VIAȚA ȘI PE EVOLUȚIA LUI SPIRITUALĂ, că:

-          nu ne-a înșelat încrederea

-          că nu este un excroc care se folosește de oameni, în special de femeile de la curs, pe care le trimite să facă bani în industria sexului

-          că nu minte niciodată, așa cum ar trebui să facă un adevărat Maestru Spiritual, aflat în deplină comuniune cu Adevărul.

 

Știu că Iris Manolescu, ca și Lili Dumitru, practicau în mod exagerat de mult (cu orele) shirshasana (statul pe cap), și deloc întâmplător, amândouă au avut probleme la creier. Toate școlile de yoga tradiționale sfătuiesc practicanții să abordeze gradat tehnicile de yoga, în caz contrar existând riscul îmbolnăvirii. Eu aș pune problemele celor două colege ale noastre mai degrabă pe seama unei exageriri în practică decât pe seama încălcării unor jurăminte. Sunt convins că și Grieg vede la fel lucrurile, dar nu și le poate asuma. Ar fi o dovadă de incompetență criminală din partea lui.

Mihai Rapcea

PS: Si pentru ca multi m-au intrebat ce se poate face daca ai jurat ca prostul si acum regreti ca te-ai lasat manipulat sa juri cu astfel de juraminte infricosatoare, le dau urmatorul sfat:  Sa mearga la Biserica, sa caute un preot, sau la duhovnic, sa primeasca canon de pocainta si sa li se citeasca rugaciunile speciale pentru dezlegare. Daca sunt sinceri in pocainta lor, Dumnezeu iarta si sterge pacatul. De altfel, aceasta solutie o recomanda in secret si Gregorian Bivolaru celor apropiati lui si care jura stramb… dar evident, aceasta este o “tehnica secreta” care nu a fost inserata in conferintele despre juramantul spiritual… de ce oare ?!!!

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *