Text remarcabil despre APOCALIPSA – VIZIUNILE STARETULUI ANTONIE

Va invit sa cititi cu atentie si rabdare un excelent material despre vremurile din urma, despre faptul ca a te retrage la sat nu reprezinta o solutie, despre necesitatea ruperii de SISTEM, despre etapele prin care s-a pregatit si se pregateste venirea antihristului, despre semnul fiarei,  despre sistemul financiar bancar ca unealta, despre nesupunerea in fata puterii de orice fel, ce se dovedeste a face voia diavolului.

Viziunile Staretului rus Antonie (I)

Staretul Antonie a fost un batran duhovnicesc, preot de mir de rang inalt care a slujit, după detenția din lagărele sovietice, în parohiile Bisericii Ortodoxe Ruse a Patriarhiei Moscovei și care s-a învrednicit de două viziuni de la Dumnezeu despre timpurile de la urmă (avea in jur de 100 de ani la data acestor convorbiri, al carei an este neprecizat, dar este foarte aproape de zilele noastre), iar la scurt timp a trecut la Domnul. Sursa originala de unde a fost preluat textul o constituie cartea:

Convorbiri duhovnicesti si invataturi ale Staretului Antonie de Pr. Alexander Krasnov, care este disponibila si in limba engleza,online.

“Pe la inceputul anilor ‘70, in vremea oficierii Dumnezeiestii Liturghii, am avut parte de prima viziune. Si iata cum a fost. In vremea aceea, a inceput atractia fata de Occident si, respectiv, dispareau trasaturile proprii slavilor: simplitatea, ospitalitatea, lipsa lacomiei de bani.

Lacomia banilor (iubirea de argint), de altfel, este pusa in capul unghiului noii conceptii despre lume: banii si lucrurile sunt mai presus decat moralitatea, spiritualitatea. Cel mai groaznic s-a intamplat sa fie ca modul de viata al oamenilor ce-si zic ortodocsi, adesea, dintre cei care urmeaza cu ravna randuielile bisericesti, devine ca si al paganilor din jurul lor!

Aceeasil ipsa de modestie in viata de zi cu zi, aceleasi tendinte de a face cariera, de a ocupa o pozitie inalta in societate. Pentru copiii din familiile de credinciosi deja nu mai este chinuitoare intrarea in randul pionierilor, ale comsomolului, ale partidului.

Iar justificarea le e la indemana: “dar cum se poate fara aceasta, doar nu traim in pustiu, ci intre oameni.

Si-apoi, cand vine vorba de pacat si incerci sa intelegi, totul este pacat, asa ca vom merge si ne vom pocai“.

Atare atitudine usuratica a provocat mare ingrijorare pentru insasi posibilitatea mantuirii. Eu reciteam Evanghelia, indeosebi pasajele despre vremea de la urma, Apocalipsa: nu ma lasa in pace intrebarea despre pustiul in care oamenii trebuie sa fuga.

Si iata ca vad o mare multime de oameni ce calatoresc. Unii se pare ca nici nu merg, unii chefuiesc, altii desfraneaza, altii le fac rau oamenilor, dar, in egala masura, aceasta miscare ii atrage inainte, ca un rau.

Toti sunt foarte diferiti, fie mireni, fie clerici, militari, politicieni, toti, toti. Cea mai mare parte dintre oameni pur si simplu o iau inainte si numai unii merg linistit.

In calea lor e o prapastie infricosatoare, prapastia ce duce in iad.

S-ar parea ca toti ar trebui sa se prabuseasca in ea, dar nu. O mare parte de oameni, e adevarat, se prabuseste. Vad cum ii trage acolo, pe unii,automobilele, pe unii, chefurile, pe unii, banii, pe unii, hainele scumpe.

Unii insa trec linistit peste aceasta prapastie, chiar pe deasupra ei, s-ar putea spune.

Cate cineva nu se prabuseste, dar se lasa in prapastie – barbati luminosi ii ajuta sa iasa, ii sustin.

Se prabusesc nu numai bogatasii, dar si oameni care, in mod evident, nu dispun de cine stie ce mari bogatii. Dar toti au un singur idol – pofta lumeasca.

Era ingrozitor. Din prapastie se auzeau nu gemete, ci urletul celor nimeriti acolo si se simtea duhoare.

Nu era pur si simplu un miros,nu. Asa cum buna mireasma nu poate fi descrisa, nu mireasma florilor sau a ierbii, ci mireasma harului daruit de Dumnezeu, pe care o raspandesc moastele, icoanele facatoare de minuni. Putoarea iadului nu e pur si simplu un miros urat, cum ar fi mirosul de pucioasa, ci senzatia groazei si a neputintei intoarcerii, intr-un cuvant – iadul. Si iata un pustiu. Acolo, pe pustnici ii ispitea ucigasul, incercand sa le trezeasca patima agonisirii, poftei trupesti, mahnirii.

Multi cadeau, multi. In acelasi timp, cati domni si cati puternici ai acestei lumi s-au mantuit si nu doar s-au mantuit, ci au si fost proslaviti de Biserica, cu sfintii: ei aveau totul, insa inima lor nu apartinea putreziciunii lumii acesteia, ci celor ceresti.

Timpul nostru prin aceasta e infricosator : ispitele il pandesc pe om la orice pas si, de cele mai multe ori, sunt dintre acelea pe care si sa le intelegi e greu.

Cati oameni vin la mine, mi se pare ca pe toti ii intereseaza una si aceeasi intrebare: cum sa se mantuiasca, cum sa procedeze intr-o situatie sau alta? Dar poti oare sa iei binecuvantare pentru orice fapta pe care o faci nu numai in decursul unei zile, ci macar a unei luni?! Inseamna ca trebuie sa ne inchipuim caile ispitei, orientarile sale de baza.

Dar ele sunt neschimbate de la facerea lumii, pentru ca diavolul nu este creator. Alta e ca, pe parcursul a mii de ani, el a acumulat experienta, iar acum propunerile lui pentru omenire de a se cobori la el in iad au devenit mult mai viclene; in esenta, lumea actuala e toata o propunere a lui. Propunere, pentru ca el nu te poate obliga, nu-i sta in puteri, dar sa inveleasca pacatul intr-un ambalaj atragator pentru om, aceasta da, poftiti, slugile intunericului va stau mereu la dispozitie:

“Ce poftiti?”

O alta deosebire a zilelor de azi e apropierea grabnica a antihristului.

Multi oameni duhovnicesti spun ca el deja s-a nascut. Despre aceasta e greu de judecat. Vrajmasul e viclean, e viclean chiar si cu cei care il slujesc. Dintre ei, multi s-au considerat antihristi, erau asa in esenta conceptiilor lor despre lume, a faptelor lor, dar nu era cel despre care a vorbit Biserica. Poate ca s-a si nascut, poate ca nu, nu aceasta e intrebarea. Cand Sfantul Ignatie (Briancianinov) a fost intrebat despre venirea antihristului el a raspuns ca nu exista o data fixa, ca venirea antihristul;lmui o determina oamenii cu rautatea lor.Iata ca acum este timpul ultimelor pregatiri pentru venirea lui. E de fata si concentrarea puterii mondiale, el nu va fi doar conducatorul unei singure tari, ci al intregii lumi, si este necesara “indobitocirea” omenirii.

Dar pana si aceasta e cam putin pentru a pune toata omenirea in genunchi. Trebuie creat un astfel de sistem de viata, a carui oricat de mica incalcare ar conduce la urmari catastrofale pentru omenire – foame, frig, distrugere. Si sistemul acesta se creeaza acum.

Cum se va intampla aceasta vedem mai tarziu, dupa cativa ani”.

 

A doua viziune a Staretului Antonie. Invataturi

“Greu mi-a fost sa inteleg acei ani ai aparentei bunastari sovietice. Nu m-am gandit atunci ca am sa ajung in anii cand voi vedea implinindu-se multe dintre cele ce am vazut. Asadar, cum am mai spus, a doua viziune n-a fost prelungirea celei dintai, nu. Si, in timp, s-a produs destul de tarziu, si dupa continut e destul de deosebita. Prima viziune e, in felul sau, o povata, o inteleptire, parca. Am cerut un raspuns si l-am primit.A doua viziune e de cu totul alt gen, e cu totul altfel, pot spune. Eu nu am cerut nimic, a fost dat de sus sa vad despre ce ma intrebau oamenii care veneau la mine. Daca prima viziune putea fi povestita, mai mult sau mai putin, cu exactitate, a doua, in principiu, este imposibil de povestit. Eu, parinte Alexandru, in general, pentru prima data incerc sa iti expun acestea cat de cat consecutiv, ori sa le sistematizez. Si anume sa expun intr-o anumita ordine, ci nu asa cum mi-a fost mie dat sa vad. Caci mi-a fost dat pentru vesnic folos, pentru tine si enoriasii tai, banuiesc, intr-o alta consecutivitate. Pana la aceasta, tot ceea ce mi-a fost dat sa vad am folosit doar pentru a raspunde la intrebarile pline de nedumerire ale credinciosilor.

Vreau sa mai spun cateva cuvinte, nu despre viziune, ci despre creatie, ca sa poata fi mai bine intelese cele ce vor urma. Dumnezeu creeaza tot ceea ce este viu intr-un sistem unitar, foarte dur. Tot universul este absolut legat, prin fiece actiune, pana in cele mai mici amanunte, de cea mai umila parte a sa, iar pentru o fiinta rationala cum este omul, chiar si printr-o actiune ce nu face parte din lumea materiala – gandul. Faptele fapturilor inferioare nu pot aduce nici o dauna

universului. Ele sunt limitate la propriile instincte si acelor asemenea lor, la fel si prin proprietatile de autoreglare a naturii insasi. Altceva e omul. El este creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Si oricat am polemiza despre ce este chip si ce este asemanare, despre ce se sterge si ce nu, cu ce este inzestrat omul de la nastere si ce e chemat sa agoniseasca pe parcursul intregii sale vieti,in cazul de fata important este altceva – faptele sale, atat in lumea materiala, cat si in cea nevazuta, cum se reflecta ele asupra mediului inconjurator, asupra mediului in care traieste, cat si asupra intregului univers. Nu Dumnezeu a sters de pe fata pamantului Sodoma si Gomora, ci oamenii care s-au dezis de pronia Creatorului. Spun despre aceasta pentru ca toate nenorocirile ce au sa se intample cu natura si cu omul nu sunt o urmare a maniei lui Dumnezeu, pentru ca El este Atotiubitor si Atotmilostiv, ci sunt urmare a actiunilor atotdistrugatoarea omenirii insasi.Iar acum vreau sa vorbesc propriu zis despre viziune, despre ceea ce ii asteapta pe toti, din pacate, intr-un viitor nu prea indepartat, iar unele lucruri se si intampla chiar in momentul de fata. Asadar, iata ce am vazut eu despre viitor.Intai de toate, tot felul de catastrofe tehnologice.

Sistemul de viata creat de om este, in esenta, satanic si, pentru ca vine in contradictie absoluta cu legile lui Dumnezeu, va incepe incetul cu incetul sa se distruga.

Vor cadea avioane, se vor ineca corabii, vor exploda centrale atomice, uzine chimice. Si toate acestea pe fundalul unor fenomene naturale, care se vor intampla pe tot pamantul, dar mai ales in America. Uragane de o forta nemaivazuta, cutremure de pamant,secete nemiloase si, invers, ploi torentiale, ce vor aminti de potop. Va fi stearsa de pe fata pamantului Sodoma contemporana- New York-ul. Nu va ramane farar asplata nici Gomora- Los Angeles-ul.Se pare ca greu va fi de gasit pe pamant un loc unde omul se va simti linistit, in deplina siguranta. Omul isi va gasi linistea numai nadajduind in Dumnezeu,pamantul nu il va mai putea ocroti. Cele mai grele urmari ale dezlantuirilor naturiile vor avea de suportat orasele, pentru ca ele s-au rupt cel mai mult de ea. Un singur turn babilonian distrus, o casa contemporana, un bloc si iata – sute de morti fara pocainta, fara impartasanie, sute de suflete pierdute. Aceste case construite pe pari, care sunt, in esenta, niste sageti ce au strapuns pamantul, ca si cum s-ar indrepta incolo, catre iad; ele le vor aduce oamenilor moartea grozava sub ruine. Si cel care va ramane in viata ii va invidia pe cei care au murit intr-o clipa, pentru ca soarta lui e si mai inspaimantatoare- moartea de foame si prin asfixiere.Orasele vor prezenta o priveliste groaznica, chiar si cele ce vor fi ferite de o distrugere capitala, lipsite de apa si electricitate, caldura si aprovizionarea alimentara.

Vor aminti de niste imense cosciuge de piatra, atat de multi oameni vor muri.

Bande de ticalosi vor savarsi rautati, chiar si ziua. In orase va fi greu sa te deplasezi, iar noptile oamenii se vor strange in grupuri mari, ca impreuna sa incerce sa ajunga pana in zori. Rasaritul soarelui va anunta nu bucuria unei zile,ci mahnirea necesitatii de a trai si aceasta zi.Nu trebuie sa credeti ca la sat va domni linistea si bunastarea. Otravite, slutite,arse de seceta sau inecate de ploi, campurile nu vor mai da roadele trebuincioase. In vite vor da molime nemaivazute si oamenii, nemaifiind in stare sa le ingroape le vor lasa sa se descompuna, otravind aerul cu niste miasme groaznice. Taranii vor suferi din cauza atacurilor orasenilor, care, in cautare de hrana, se vor imprastia prin sate, gata sa omoare omul pentru o bucata de paine! Da, pentru acea bucata pe care acum nu o pot inghiti fara condimente si sosuri,vor fi varsari de sange.

Canibalismul va fi un fenomen frecvent; primind pecetea Antihristului, omenirea va sterge toate hotarele moralitatii . Si pentru sateni noaptea va fi un timp al groazei, pentru ca anume noaptea se vor intampla cele mai crunte jafuri. Dar trebuie nu doar sa supravietuiesti, ci si sa pastrezi averea pentru lucru, altfel amenintarea mortii de foame va fi o realitate. Insisi oamenii, la fel ca in oras, vor fi vanati. Dintr-o parte, va parea ca s-au intors vremurile de dinainte de potop. Dar nu. Pe atunci, asupra lumii, dainuia cuvantul luiDumnezeu: “Cresteti si va inmultiti“. Acum, insasi viata omenirii, esenta sa, e indreptata spre negarea harului si a lucrarii lui Dumnezeu. Dar nici acesta nu este sfarsitul.

La inceputul povestirii am rezumat tot ceea ce a precedat toate acestea, si nu intamplator. Foarte des, mai bine zis, aproape intotdeauna, de dupa lucrurile marunte nu le distingem pe cele cu adevarat mari. In sensul acesta, nu observam cum un mic pacat incalca legile fundamentale ale lui Dumnezeu. Dumnezeu a creat lumea aceasta si, ca un Creator, a creat-o in deplina armonie cu Sine. Va amintiti cuvantul spus despre lumea abia creata: “E buna!” Dumnezeu a spus aceasta, Dumnezeu cel Atotsuficient, Atotiubitor, Atotputernic,Atotdesavarsit, Creatorul Atotmilostiv a gasit creatia ca este buna, adica lumea se afla in armonie cu Binele, cu Dragostea, pentru ca

Dumnezeu este Dragoste.Omul este singura fiinta capabila sa influenteze existenta lumii, cununa creatiei,creata de asemenea dupa chipul si asemanarea Binelui si a Dragostei. Si poruncile care i-au fost date de catre Creator nu sunt nimic altceva decat niste indrumari pentru o viata linistita si fericita, in armonie cu El. Tot ce vine in contradictie cu aceste porunci este pierzator pentru lume, pentru tot ce este vital pentru ea, care depinde de ea.Toate incep parca de la niste fleacuri: de la o rochie mai libertina, de la invatamantul colectiv al fetelor si al baietilor, si nu sub indrumarea unei fete duhovnicesti, ci sub cea a unui invatator mirean. Degraba si acest nume se va sterge, ramanand tot unul invatator [profesor]! Invatator de ce si a ce? Multi dintre acesti invatatori, in general, sunt din punct de vedere moral uzati. Altii nu stiu si nici nu vor sa stie nimic despre regulile de convietuire in aceasta lume creata de Dumnezeu. Ce-i pot invata ei pe altii? Ii invata despre lume, insa nu ca o creatie a lui Dumnezeu, ci pentru a trai intr-o lume supusa unor duhuri diavolesti! Iata putinul din care reiese multul.

Pervertirea moralitatii.

De cate ori a incercat satana s-o faca generala,atotcuprinzatoare, s-a ciocnit de fiecare data de demascarea amenintatoare a Bisericii. Dar pentru duhurile intunericului cea mai groaznica este demascarea,scoaterea la lumina. Precum hotul se furiseaza in intuneric, fiindu-i frica de lumina, asa si invaziile dracesti sunt mai eficiente si mai ispititoare cand lipseste lumina adevarului. Lumea e in intunericul placerilor unei duzini de tari“dezvoltate”, pe care vrajmasul le-a ales ca sprijin in

misiunea de innebunire a intregii lumi.

Arma principala in aceasta afacere este lozinca libertatii.

Cat sangea fost varsat in revolutii si rasturnari de putere, in actiuni sociale si pseudoreligioase, rafuieli politice si mistice pe altarul diavolului “libertate”! Acesta este el, diavolul rasculat si invins, zidirea care a vrut sa ia locul Creatorului-acesta este cel mai de seama iubitor de libertate. Si “libertatea” lui nu e capacitatea daruita omului de a fi desavarsit in virtuti. Nu, “libertatea” lui sunt cele mai grele lanturi, al caror scop e ca, lipsindu-l pe om de orice posibilitate de a alege intre bine si rau, sa-i lase liber doar drumul spre iad. (…) Esenta acestei miscari e sa faca drum, intai de toate pentru tineri, catre satan.Observati, parinte, un drum intr-un singur sens. Incearca sa te opui: imediat vei fi stopat. Biserica Ortodoxa – ea nu-i lasa pe toti sa doarma linistit. Toti catolicii sunt gata pentru orice, ei primesc civilizatia draceasca, “progresul”. Sustinand sionismul, ei spun, de fapt, “da” venirii lui Antihrist.Si am vazut eu cate incercari face raul mondial pentru a pata Sfanta Biserica,preacurat Trupul lui Hristos! Intai de toate o vor defaima in toate ziarele, la radiosi televiziune. Iudei cu nume slave vor defaima in fel si chip clerul si pe crestini,isi vor bate joc de randuieli, de posturi, de modul de viata, de tot ceea ce a fost intotdeauna baza viabilitatii poporului.

Chiar in Biserica, in mediul duhovnicesc vor patrunde mii si mii de distrugatori catoliciti ai Ortodoxiei. Aparent evlaviosi,duhul lor e altul, strain, si poporul va parasi lacasurile lor. Vor sta restaurate si proaspat construite, dar pustii. Unde va straluci luminita adevaratei sfintenii si credinciosiei duhului credintei stramosesti? Dar cine cauta gaseste. Nimeni nu se va putea indreptati spunand: “Doamne, am cautat dar n-am gasit!”

In intunericul necredintei si al ateismului, pe tot pamantul ard luminitele adevarului.Si vor fi prigonitii si stramtorati dreptii slujitori și supuși hulelor de tot felul. Slugile diavolului nu se vor sfii nici să ucidă, dacă va îngădui Dumnezeu unui cuvios să primească cununa mucenicească. Mulți vor fi ei, drepții mucenici ai timpului de pe urmă! Dar cei de duh străin își vor aștepta conducătorul, pe antihrist. Și lor însă li se va mai oferi posibilitatea de a se salva, adică să-și dea seama cine este el, numai că

puterea și banii le vor închide multora ochii. Cumplite vremuri!

Dar toate încep de la mărunțișuri.

Clerul a încetat să mai poarte hainele cuvenite cinului. De acum și bărbile rase, după moda catolicilor și a protestanților, nu mai stârnesc mirare.A doua „libertate”, umflată în fel și chip, e libertatea pervertirii moralității. Din păcate, oamenii au primit-o și ea a devenit o parte organică a zilelor noastre. Desfrânarea nu mai e desfrânare, ci emancipare sexuală (uitați-vă cum ascundevrăjmașul fapta după cuvinte, la prima vedere, frumoase: nu desfrânare, ci sex;nu hoție, ci expropriere ș.a.m.d.). Coruperea începe la cea mai fragedă vârstă,educând, chipurile, cultura sexelor și a relațiilor dintre ele. Vor începe (iar pealocuri aceasta deja se întâmplă) să le arate copiilor corpuri dezgolite, actul sexual în desfășurare, aprinzând poftele, lăsând aceasta să treacă drept ceva normal.

Cărțile și televizorul vor fi pline de oameni goi, scene groaznice de desfrânare.Dezgolirea din zilele noastre e doar începutul.

Scopul e mult mai spurcat:grădinile Astartei și ale lui Baal, unde se împerecheau amețiți de băutură și de droguri sute și sute de păgâni. Iată acolo, spre închinare dracilor, târăsc lumeal uptătorii pentru libertate.

De cine ești învins, aceluia îi ești rob.

De această robie în ambalaj de libertate se lasă ispitiți oamenii.Dar și desfrânarea propriu-zisă le pare puțină slugilor întunericului. Ca o manifestare a culmii iubirii de libertate, a descătușării gândirii, se va servi sodomia și zoofilia. Propagarea acestei scârboșenii va atinge proporții de necrezut, poate mai mult chiar decât coruperea sexuală. Cazurile căsătoriilor între homosexuali vor beneficia de tot atâta publicitate ca și inventarea, pe timpuri, a antibioticelor! Sodomiții vor apărea peste tot: vor fi artiști, întâi de toate,politicieni, administratori.Păcatul sodomiei va deveni eticheta viitorului apropiat. Deja acum au loc orgiilelor sălbatice, carnavalurile anuale în America. Toate astea se vor întâmpla și la noi, într-un chip nu mai puțin respingător. Toți cei care se vor împotrivi acestei invazii drăcești vor fi declarați potrivnici ai libertății altora, înapoiați și persoane antisociale, fiindcă toate statele, în fruntea activităților lor, pun nu apărarea moralității, ci apărarea libertăților drăcești.Anume drăcești, pentru că nici acum nu prea întâlnești o publicație ortodoxă,decât cele propriu-zis bisericești. Iar la televiziune, arhiereii au acces numai de sărbătorile cele mari. Câte prostii se scriu și se spun, dar nu e nicio confruntare de idei, puncte de vedere privitor la concepțiile despre lume. Bună libertate, când poți numai să-ți bați joc de sfințenie! Restul e tabu. Dar și aceasta s-a început de la fleacuri și, vai, ce demult. S-a început aceasta odată cu transmiterea școlilor parohiale în administrarea zemstvelor, a puterii laice. Și au mers acolo ateii ca să educe cadre pentru revoluția din 1917!Tinerii, nimerind sub puterea satanei, din cauza păcatelor săvârșite, amețiți de băutură și droguri, nu vor putea rezista ultimei chemări către iad a ucigașului din

veac și își vor pune capăt zilelor. Numărul cazurilor de suicid va crește peste măsură. Și va crește într-atât, încât nu va mai trezi mirarea nimănui, ca o consecință firească a celor ce se petrec. Cu atât mai mult cu cât numărul celor care suferă de boli înfricoșătoare, ca rezultat al plăcerilor desfrânate sau al necumpătării, va fi atât de mare, iar suferințele acestora – atât de groaznice, că sinuciderea va părea societății ceva de genul unui act caritabil.

Vor ajunge până acolo încât vor propune oamenilor această cale, fapt ce s-ar explica doar într-un singur fel – totul este orientat spre pierderea sufletelor rătăcite.

O altă înfricoșătoare și drăcească capcană va fi îndemnarea oamenilor către câștiguri, către mărirea veniturilor personale. Această patimă a iubirii de avuție este păguboasă, ca orice necumpătare. Iar necumpătarea duce la distrugerea naturii, în orice sferă ar fi câștigați acești bani, și se reflectă asupra mediuluiînconjurător. A doua parte a acestei capcane constă în folosirea acestor bani, a acestor mijloace. Mai repet încă o dată că acest sistem de viață e nemaipomenit de fragil, monstruos de fragil. Deci și folosirea de către oameni a banilor e supusă acestei fragilități.

Ce prezintă, în sine, banii actuali? O înșelare, o fantomă, o iluzie, ca și acele„minuni” diabolice. Toată tehnica produsă devine ceva semnificativ doar înprezența a o mulțime de „dacă“: dacă este combustibil, dacă sunt piese de schimb etc. Pe lângă toate acestea, automobilul modern, în absența unor ateliere specializate, nici nu poate fi reparat! înseamnă că, în cazul în care dispare un„dacă”, toate acestea devin o grămadă de metal inutil. Exemplul este de față: ce are un țăran acum mai de preț – calul și vaca.Iar mai departe e și mai și: cea mai mare parte de bani se păstrează fie la bancă,fie în hârtii de valoare. Vor dispărea aceste bănci, vor da faliment, ca să poată fiîngenuncheați oamenii. Vor dispărea într-o clipită; asemenea repetiții au mai avutloc și cu destul succes. Iar întreprinderile se vor stopa din cauza cataclismelor naturale și a războaielor. Și cu ce se va alege omul? Cu o groază de lucruri inutile, pentru achiziționarea cărora s-au cheltuit ani de viață, a căror valoare e destul de relativă chiar și într-o lume mai reușită, iar într-o lume a catastrofelor e praf, e nimic.Îmi amintesc că femeile mă întrebau: să ai în casă covoare și cristaluri e păcat sau nu? Toată Uniunea a grămădit acestea prin case, chiar mai mult decât a avut nevoie. Și mai departe? Iar acum imaginați-vă că se deconectează electricitatea, gazele și căldura. Pe ce va schimba omul covoarele și cristalul?Pentru un topor și o sobă? Dar cine mai are asemenea lucruri? Unul sau doi dintr-o sută, poate.Și dacă a venit vorba de lucruri, cât de rațional era construită lumea până la nebunia secolelor 19 și 20. Hainele se făceau trainice, de nădejde. Se depunea efort pentru a le face și se întâmpla să le rămână și nepoților, într-atât își prețuiau oamenii timpul!

Și timpul, poate de aceasta, le ajungea pentru toate, să dovedească și la câmp, și la biserică, și de sărbători să stea cu rudele la masă.Dar acum? Încălțămintea – pentru un sezon, hainele – pentru două, ei hai, trei!Dar nu mai e timp pentru rugăciune, nici pentru biserică – lasă că mă rog acasă-, nici pentru copii. Din păcate, aceștia cresc fără supraveghere, părinții doar sunt preocupați să câștige bani.În schimb, nu trăim mai rău decât alții. Dar trăim?!

Trăiește doar omul liber, iar cel din robie, robul, doar există.

Dumnezeu L-a dat pe Fiul său Unul Născut ca să ne scoată din robie, din robia păcatului și a patimilor, iar noi, ca evreii ieșiți din robia egipteană, cârtim și vrem înapoi, în captivitate. Las’ să ne moară copiii și apropiații să fie umiliți, numai supa să fie la vreme! Numai că supa aceasta e tocmai cașcavalul din capcană. Când ușa s-a închis, iar cașcaval mai este,șoarecele oare știe că s-a prins? I-a venit ceasul, dar cașcaval mai este și el îl roade cu râvnă, fericit de prânzul căzut nu știu de unde! Dar cel ce a pus capcana a auzit cum s-a închis ușa și știe că jertfa e acolo. El poate veni îndată să ucidă victima, dar o poate lăsa să-și digere în voie prânzul. Pentru moment,poate că îi va fi strâmt, iar apoi se va obișnui. Ți-e foame? Mai ales că nici nu te ucide. Iar sfârșitul e bine știut. Bănuiesc că și șoarecele își dă seama de aceasta.Da, cumplite vremuri. De exemplu, ultimul război, de ce s-a dezlănțuit? Iată:Hitler, războinicul popor german, refacerea Europei și a lumii. Comuniștii mai adaugă la aceasta imperialismul și lupta pentru colonii. Și încă multe altele,numai că nu aceasta contează. Este, mai curând, vorba despre posibilitatea de a centraliza puterea, puterea asupra întregii lumi. Orice copac se cunoaște după rod; orice ți-ar spune vânzătorul de puieți de la piață, vei afla și vei prețui totul abia atunci când, în sfârșit, vei culege rodul. Dar care sunt roadele războiului?Milioane de ortodocși omorâți și schilodiți, atât în Rusia, cât și în Balcani.Principalul bastion al Ortodoxiei la sud-vest, Serbia, a ajuns în mâinile croaților, a catolicilor – Iosif Broz Tito e croat și Croația devine cea mai dezvoltată republică.Regiunile ortodoxe ale Iugoslaviei nu sunt doar în uitare, ci Kosovo se populează intens cu musulmani, precum astăzi Rusia și Moscova.Alt bilanț e Israelul. Propaganda a fost astfel organizată ca să se creadă că principalele victime ale războiului au fost evreii și nicidecum slavii sau, să zicem,francezii. Revenind la Balcani, pentru Tito au luptat sârbii, croații au fost cu nemții, iar, în fine, au câștigat croații. Așa și evreii. Întâi de toate, pe cine au nimicit nemții? Cea mai mare parte au fost evreii pe jumătate, fie botezați, fie toleranți în privința altor religii, nu iudeii, și, cu atât mai mult, nici unul dintre capii sionismului n-a nimerit în temnițele lui Hitler, ei au reușit să plece, pentru că știau dinainte cele ce se vor întâmpla. Dar persecuțiile, într-un fel anume tratând cele întâmplate, au avut ca rezultat crearea statului Israel. Pământ li s-a dat – puțin de tot, dar, cum se zice pe la noi, pune-i și la masă. Au luat pământul ăsta cu hapca de la arabi. Și, iarăși, arabii sunt teroriști, iar evreii – nu!Al treilea considerent ține de Europa. Ce altceva ar fi silit-o să se unească dacă nu un război global? Și, iată, acum o putem considera o țară unică, din Turcia până în Norvegia. Totul va fi comun – Guvernul, banii, legile.

Totul este pus de acord cu America, astfel încât, în cazul unei uniuni comune, să nu apară probleme.

Care dintre aceste considerente e cel mai important pentru sataniști? Nu putem ști. Gândesc și am văzut că acestea sunt treptele uneia și aceleiași scări ce duc în împărăția lui antihrist. La venirea lui aici, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său și cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până și opiniile omului și concepția lui despre lume.

Cu această cartelă se va putea controla orice mișcare a omului și pe pământ, și sub pământ,și sub apă. Totul va fi.Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, așa cum L-a primit pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere. De mers,merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e deja în capcană, chiar dacă a mai rămas o bucățică de cașcaval, fapt despre care a și spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios.

Noi deja am acceptat condițiile acestei lumi. Oamenii nu pur și simplu au fost de acord, ci singuri își zidesc sistemul dependenței de lume și, dacă ai intrat în horă, trebuie să joci până la capăt, iar în cazul de față, până la Judecata de Apoi.Asemenea grozăvenii ți-am povestit, de nici nu știu. Cel mai înfricoșător, însă, e faptul că a auzi nu înseamnă a si vedea, iar la vedere toate sunt mai groaznice și mai mârșave. Și-apoi nu trebuie spus totul, ca nu cumva imaginile viitorului să umple de mâhnire prezentul.Da, se pare că cel mai real fapt existent în lumea aceasta e moartea.

Numai că în realitatea aceasta nu vrea nimeni să creadă și, mai exact, să măsoare realitatea morții cu iluzia vieții omenești. Iluzia nu în sens de minciună, la Dumnezeu nu există minciună, Dumnezeu este Adevărul. Înșelarea vieții constă în grabnica ei trecere și în atitudinea pe care o are omul față de ea, ori, cum se mai zice, cauza tuturor nenorocirilor se află în noi înșine.

Omul se uită la trecerea vieții ca la o veșnicie, uitând de realitatea morții. Vorbește-i cuiva despre moarte,mai ales despre propria sa moarte, și ți-l vei face dușman. Dar ce, parcă el va trăi veșnic, sau eu, sau oricare altul? Noi, pur și simplu, ne străduim să nu ne gândim a moarte și să fugim de ea după metoda struțului – ți-ai vârât capul în nisip și-ți pare că nu mai există niciun pericol! Dar amintește-ți câți sfinți au trăit cu sicriul în chiliile lor. De ce? Pentru amintirea morții, despre care Sfânta Tradiție spune că e zălogul mântuirii! Ce oameni au fost, adevărați oameni, fii ai lui Dumnezeu,dar aveau mereu înainte o amintire a morții – sicriul! Și pentru ei, dar și pentru noi, păcătoșii, oamenii vremurilor de pe urmă, pentru că tare ne mai atrage o viață veșnică pe pământ, așa ne-am mai învățat să ne amăgim, încât ni se pare că iată-iată, încă puțin, și vom căpăta elixirul tinereții veșnice.Cum i se leagă măgarului un morcov în fața ochilor, ca să alerge după dânsul tot drumul și să nu-l supere pe stăpân cu opririle, tot așa satan momește omenirea cu morcovul vieții veșnice și păcătoase pe pământ.

Adică, ce să te mai nevoiești cu lucrările duhului, cu rugăciunea și postul, sau, mai ales, cu iubirea aproapelui,tu ori crezi că după coșciug e numai pământul rece în care ai să putrezești și tu,și sicriul se va face putregai, sau în aceea că există deja diferite modalități de întinerire, de prelungire a vieții, de prevenire a bătrâneții, tot ce vreți. Ei, dar dacă sunteți prea neîncrezători, iar de trăit, vreți să trăiți, vă înghețăm! Când vă vom dezgheța, atunci totul va fi deja descoperit și veți trăi veșnic. Aiureli de om nebun, dar cred, săracii, cred. Da, pe pământ poți sa te unești cu veșnicia și cu ochii tăi să te convingi de realitatea veșniciei, dar nu de mirajul satanic. Apostolul Pavel, Sfântul Serafim de Sarov și câți alții s-au învrednicit să vadă frumusețile grădinilor raiului! Tot așa precum un și mai mare număr de rugători au fost luminați de lumina necreată a Taborului. Dar însăși înfățișarea oamenilor lui Dumnezeu și a oamenilor lui satan nu e un zălog al realității?

Cum, deci, să ne mântuim în această vreme de pieire?

Au spus niște teoreticieni cum că nu se poate omul mântui; dacă va vrea Dumnezeu, îl va mântui, dacă nu,e imposibil. Și toate acestea independent de nevoințele omului. Calvinism, nu altceva, dar principalul e că nici să tinzi spre mântuire nu are sens, de vreme ce nu te poți mântui. Păcătuiește, frate al meu, cât îți poftește sufletul – vei fi pe plac sau nu, nu depinde de tine.Numai că nu, tocmai că nu este deloc așa. Da, fără ajutorul lui Dumnezeu,nimeni nu se poate mântui. Însuși Mântuitorul le-a spus aceasta ucenicilor, ce să ne mai frământăm zadarnic mințile. Dar ajutorul Domnului se adaugă la râvna omului, la munca și la străduințele lui. Cum marele ierarh Ioan Gură de Aur spunea că tu trebuie să aduci tot ce e al tău, iar ce nu ajunge, va împlini Dumnezeu! Și pentru că râvnă nu este, ne mântuim cu necazuri și boli.

Cumpătare trebuie, cumpătare în toate.

Boala boarfelor, consumismul, iată povara satanică ce stăruie asupra oamenilor. Toate sunt puse în slujba agoniselii și nu mai au capăt. Am început povestirea mea cu prima viziune, cum se prăbușeau oamenii în iad,ce-i trăgea pe ei încolo. Ce înseamnă aceasta? Că nu trebuie să ai nici mașină,nici casă, nici mobilă?Cu vreo doi ani în urmă, au venit la mine, pentru rugăciuni, două familii de ruși care au fugit din Georgia. M-a uimit evadarea lor, felul cum s-au petrecut toate.Era deja imposibil de plecat. Toți cei care voiau s-o facă legal, adică să respecte toate formalitățile, ca să aibă posibilitatea să-și ia cu ei tot ce-au agonisit, mașini și ce mai aveau de preț, fie la hotarul țării, fie în drum spre el, au fost jefuiți și supuși violențelor, iar în unele cazuri – omorâți. Vizitatorii mei au judecat cu înțelepciune: „Domnul a dat, Domnul a luat, noi să supraviețuim, celelalte ni se vor adăuga“. Așa cum erau îmbrăcați s-au urcat în mașini, și-au luat doar haine călduroase în portbagaj și au fugit. Dumnezeu, cu purtarea Lui de grijă, le-a dat atunci și locuințe, și mașinile și le-au legalizat, așa a fost să fie.Iată, așa stau lucrurile cu atașamentul față de obiecte.

Unul le salvează fără a se mai gândi la propria siguranță, cum altfel, doar toată viața a muncit pentru ele.Pentru altul, ele sunt niște mijloace, nu un scop în sine. De aceea, un asemenea om cu o asemenea atitudine față de lucruri nu se va orienta niciodată la ceea ce se cheamă „demnitate”.

Să-mi fie comod, și-atât.

Iată o mentalitate potrivită, mai ales pentru vremurile noastre. Nu trebuie să adunați lucruri a căror însemnătate nu vă e clară sau de care vă puteți lipsi. Vi le procurați doar pentru că toți le au.Nu e bine așa. Mulțumiți-vă cu ceea ce e absolut necesar, nu foarte scump, ci simplu și trainic. Aceasta se referă îndeosebi la haine și la hainele călduroase,de iarnă. Principiul este acesta – să fie trainice, din fibre naturale și să țină cald.

Foarte atenți trebuie să fim cu aparatele electronice. Acestea, din așa-ziși prieteni, într-o clipă se pot transforma în dușmani nemiloși; orice receptor este în același timp și un emițător. Nu o singură dată am discutat despre aceasta cu oameni competenți. Aceasta privește îndeosebi televizorul. Această „minune” acivilizației iscă mari bătălii în jurul său. E vorba, cred, nu atât de televizor, cât de întrebuințarea lui.Pe de o parte, oamenii timpului nostru au un surplus de comunicare cu oamenii,iar pe de altă parte, oricât ar părea de straniu, simt lipsa comunicării. Și iată din ce cauză: comunicarea, ca, de altfel, tot ce face omul zilelor noastre, se produce în fugă.

Comunicare; are loc fie la serviciu, fie pe drum, când omul e într-o dispoziție nu tocmai pașnică – e neliniștit, obosit. Lipsește atmosfera necesară pentru o comunicare liniștită.Omul zilelor noastre are o cantitate imensă de timp în plus; nu greșesc, pentru că„liber” înseamnă „în plus”. Și așa în toate: în ceea ce ține de hrană, de haine, de locuință. Peste tot, ceea ce este în plus este dăunător pentru suflet. Dar cel mai mare pericol constă în timpul de prisos, pentru că însăși apariția timpului liber este o mărturie a lipsei vieții duhovnicești și a unui mare răsfăț în viața de zi cu zi. In contul a ce apare timpul liber? În contul lucrului? Nu, orice altceva, numai nu lucrul va rămâne pe ultimul loc. Despre oamenii decăzuți, desigur, nu vreau să vorbesc, despre alcoolici și narcomani. Tema aceasta, chiar dacă se înrudește cu a noastră, e totuși diferită de ea.

Deci, pentru omul societății contemporane, lucrul se află pe primul loc. Mai mult decât atât, chiar și credincioșii, primăvara, se ocupă de lucrările pământului și în zilele de duminică și în săptămâna Patimilor și în săptămâna Luminată; se produce un fel de nivelare, un fel de mitocănie generală. înseamnă că nu e timp de pierdut. Mai mult decât atât, toți, literalmente, suferă din cauza lipsei de timp.Dar, totuși, acest timp liber există și încă e foarte mult, însă de unde se ia?Acesta e timpul care trebuie folosit pentru lucrările duhovnicești – fie rugăciune,fie lecturi duhovnicești – și pentru comunicarea duhovnicească, folositoare pentru suflet.

Numai că timpul acesta se folosește numai pentru distracții.

Așa l-aînvățat satana pe om să-și organizeze viața, ca din ea să lipsească cu desăvârșire timpul de liniștire, de cugetare asupra celor ce s-au întâmplat peste zi, pe parcursul săptămânii, a lunii. Toate acestea sunt înlocuite de distracții.Iar în acest sistem de distracții televizorul își are locul său de onoare, privilegiat.Cea mai mare parte a timpului liber el o „înghite”, acest idol al civilizației contemporane. Iar eu aș zice că e un tiran înfricoșător și un despot care ține sub dominația sa cea mai mare parte a omenirii, aflată într-o robie nemaivăzută,pentru că robii își simt situația înjositoare în care au nimerit, căci au ajuns la aceasta fiind forțați. Iar aceasta e o robie benevolă și, la prima vedere, chiar plăcută. Și doar roadele amare ale desacralizării, ale cruzimii și desfrâului dovedesc că și în acest caz, ca în orice altă robie, de câștigat are doar stăpânul.

Iar coarnele stăpânului se ițesc de după ecran.

De aceea, în acest sistem de pregătire a oamenilor pentru venirea lui antihrist, televizorului îi este destinat rolul nu doar de mâncător al timpului liber – rolul său distructiv e mult mai mare. Se uită omul la știri, chiar și ortodoxul, și i se pare că lucrul acesta e necesar și util sau, în orice caz, nedăunător. Numai ca propriu-zis știrile ocupă puțin loc, iar restul e ocupat de analiza celor întâmplate, adică o anumită viziune asupra lucrurilor, care trebuie să i se inducă consumatorului tele-produsului. Numele celor ce comandă aceste opinii, a celor ce comandă informația servită, nici nu trebuie numite – și așa este clar. De aceea, sub acțiunea programelor TV, omul își pierde capacitatea de a gândi independent și de a recepta maxim conștient evenimentele ce au loc și, în sfârșit, să-și creeze propria concepție despre lume.Începusem a vorbi despre carențele actualei comunicări dintre oameni.Rădăcinile acestor slăbiciuni sunt de căutat în lipsa unei gândiri individuale și a deprinderii de a medita asupra celor ce se întâmplă, în corelație cu modul propriu de a vedea lumea. Aceasta nu e nicidecum o îndreptățire pentru căutările„individului” actual, nu.Am mai spus că în bucătăria mamei întotdeauna se afla cineva. Seara, după cină, se punea un samovar enorm și, împreună cu toți cei care rămâneau peste noapte, ne așezam să bem ceai. Începeau discuțiile. Cât de interesant era! Câte aveam de învățat din povestirile acelor oameni simpli. Tata ironiza pe seama

plăcerii noastre de a ne petrece serile la bucătărie, considerând că un om instruit nu are ce învăța de la niște oameni cu puțină știință de carte. Dar, petrecând câteva seri cu noi, și-a schimbat părerea. Oamenii care veneau la noi erau cutoții ortodocși și cunoșteau lumea nu din comunicatele crainicilor de televiziune.Ei povesteau despre evenimente, fapte din viață, la care fuseseră martori ei înșiși sau despre care auziseră din gura oamenilor care au fost de față. În toatea cele întâmplări căutam partea moralizatoare, ceea ce s-a întâmplat și ca acțiune a Providenței Divine, și ca manifestare a liberei voințe a omului. În acele judecăți se manifesta varietatea gândurilor omenești, diferențele în concepțiile despre lume. Oamenii, pe atunci, știau nu doar să vorbească, ci și să asculte și,în general, le plăcea mai mult să asculte decât să vorbească. Cu toate că, am să mă repet, toți cei prezenți aveau ceva de povestit.Am să mă îndepărtez de subiect, dar este interesant faptul că acești oameni simpli, cu toată aparenta bunăstare din imperiu, încă de pe atunci vedeau că se apropie dezastrul. Și aceasta nu doar ca o urmare a comunicării lor cu stareții de la Optina și de la Kiev și a ascultării predicilor dreptului Ioan din Kronstadt, ci și ca urmare a deprinderii de a observa cele ce se întâmplă și a trage concluzii nu reieșind din abundența materială a celor din jur, ci în baza păstrării duhovniciei în societate.

Împuținarea credinței îi ducea pe acești oameni cu gândul că se apropie o nenorocire de neocolit.

Mă voi întoarce la această comunicare „de bucătărie”, dar acum vreau să vorbesc despre viața noastră.Da, comunicarea actuală, la nivelul aceleia de atunci, e imposibilă. Chiar și atunci când oamenii se adună împreună la o masă, îi deosebește, întâi de toate,atitudinea lor față de credință. Cum a spus înțeleptul David: „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu!” Însăși negarea existenței lui Dumnezeu e șinebunie, și un drum sigur către nebunie. Și aceasta nu e nebunia acelor păgâni pe care îi luminau Apostolii și Sfinții Părinți din primele veacuri ale creștinătății.Despre păgânii de astăzi, Apostolul a spus că „

nu vor primi învățătura sănătoasă, dar după poftele lor își vor alege învățători care le vor mângâia auzul,și își vor întoarce auzul de la adevăr și vor crede basmelor”. Ce fel de comunicare poate avea loc în asemenea condiții?! Oamenilor le place să vorbească, dar nu să asculte, să dea învățături, dar nu să învețe. Ce-i adună pe toți la aceeași masă? Băuturile amețitoare, mâncarea abundentă, adică ceea ce se află pe masă și nu cei adunați în jurul mesei. Nimic folositor pentru suflet nu se poate ivi în acest mediu, pentru că despre Dumnezeu, după cum ne învață sfinții, nu se vorbește cu burta plină, iar cu capul amețit – cu atât mai puțin! Și încă un mare rău ce vine de la televizor și, din păcate, nu ultimul. Acest rău constă în

subminarea autorității Bisericii. Subminarea sistematică și diabolic-vicleană e în toate: în batjocorirea clerului, a obiceiurilor ortodoxe, în contrapunerea creștinismului cu ocultismul, cu păgânismul, cu toate. Totul e îmbibat cu ură față de Adevăr. Nu va trece încă mult timp și producătorii de televiziune vor începe să-și bată joc pe față de Hristos, de sfinți. De o ură mare

vor fi pătrunse emisiunile despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, totul va fi plin cu otrava răutății infernale. Abia acoperit cu vălul umorului, al comediei,„iadul atotrâzător” va duce lucrarea de luare în derâdere a tot ce este dumnezeiesc, duhovnicesc la bun sfârșit. Iar sfârșitul va fi acela că va apărea acela care va încerca să ia locul lui Dumnezeu. Și va intra în același moment în toate casele.

Cum, cum poate intra un om dintr-odată în toate casele? Noi spunem că aceasta e una dintre calitățile lui Dumnezeu – omniprezența, căci îngerii se deplasează în spațiu și există în timp. Iar Biserica învață că antihristul va intra dintr-odată în toate casele și aici parcă am avea de-a face cu ocontradicție.Dar nu, Biserica, Sfânta, Soborniceasca și Apostoleasca este vasul adevărului,al adevărului Divin. Ca să mimeze omniprezența, antihristul va intra în toate casele în același timp cu ajutorul televizorului. Fiecare om îl va primi în locuința sa și-l va primi de bunăvoie! Și-l va primi, îl va primi, pentru că a vrut să fie pregătit de aceasta și s-a pregătit cum trebuie, pentru că n-a acceptat învățătura Păstorului cel Bun de a fugi în pustie, nu îi e pe plac – se plictisește de uscăciune, și mai ales încă în pustie!

(…) Eh, rațiunea aceasta! Unii taie cu cuțitul pâine, iar altul îi ia cu el omuluiviața. Iar rațiunea,

Rațiunea e un lucru alunecos, nu există ticăloșie și mârșăviepe care rațiunea să nu le poată justifica, să nu găsească cauza din care toate acestea n-ar trebui făcute. Așa va găsi o scuză și pentru numerele personale și pentru pașapoarte și pentru … 666! Că doar nu pe cadavre vor fi puse numerele astea și nici nu vor adormi simțurile oamenilor, nu, nicidecum. Toți, toți vor înțelege, dar rațiunea va găsi justificări, numaidecât va găsi, iar omul, pregătit deja în forul său interior să trădeze, se va autoliniști cu argumentele rațiunii. Amar îmi este mie, unui bătrân de o sută de ani, să spun aceasta, dar pregătirile vor fi de așa natură că despre materii înalte, vă rog să mă credeți, nici vorbă nu va fi! Ce vorbă mai poate fi de „iubește-L pe Domnul Dumnezeul tău“? Pe sine însuși se vor trăda, pe nevestele și copiii lor, trup din trupul lor. Apostolul Iubirii îi demasca pe cei care se băteau cu pumnul în piept că-L iubesc pe Dumnezeu și-l urau pe aproapele, zicând: Cel care nu-l iubește pe aproapele său pe care îl vede, cum îl poate iubi pe Dumnezeu, pe Care nu-L vede?(Ioan 4: 20) Aproapele, nu ca rudă de sânge, ci toți oamenii care ne înconjoară. Trădătorul timpurilor de pe urmă e și trădătorul sângelui său, gata să distrugă totul pentru o clipă de viață pământească, care nu vrea să-și ia de seamă, să înțeleagă că,întâi de toate, pe sine se trădează, că se dă nu în mâinile despoților de pe pământ, ci la chinuri veșnice în iad. Se trădează, se trădează. Iată-l născut și botezat până se află în mâinile Domnului. Însă el are voință liberă de alegere și înțelegere a binelui și răului, și conștient se leapădă de dreptul de fiu al Iubirii și trece în robia răului! Dar cât e de înfricoșător acolo! (…)Starețul s-a lăsat pe pernă și a tăcut. De sub pleoapele lăsate cădeau lacrimi –una, două, trei… Buzele i se mișcau mute în rugăciune.Tu crezi, continuă el peste câteva minute, că făcătorului de minuni de la Sarov,atât de simplu înălțat până la sălașurile raiului, i-a fost ușor să fie gata să meargă în iad, doar ca alții să se salveze?! Nu, aceasta e treapta cea mai înaltă a Iubirii,e o totalitate a tuturor virtuților, dacă vrei, Vedere a lui Dumnezeu, Cunoaștere alui Dumnezeu. Dumnezeu pe Fiul Său L-a adus ca jertfă pentru păcatele noastre,pentru păcatele întregii omeniri. Apostolul Pavel se oferă pe sine ca jertfă pentru neamul iudeilor, preafericitul Serafim – pentru creștinii din păgâni. Ei și alții ca ei,mii, care au mers pe calea agonisirii virtuților, pe calea asemănării cu Dumnezeu,au fost gata să se jertfească pentru oile rătăcite. Ei nu doar au citit, ci au și cunoscut, că Dumnezeu așa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat (Ioan 3: 16).

– Părinte Antonie, întreb, dar, totuși război va mai fi?

Starețul a zâmbit cu amărăciune

.- O, neam puțin credincios, până când voi fi cu voi?! – îți amintești aceste cuvinte, părintele? Despre ce vorbesc eu, părinte Alexandru?! Războiul merge de la facerea lumii și va continua până la a Doua Venire a lui Hristos Răscumpărătorul! Vor participa sau nu oamenii la acest război, nu e chiar atât de important, mai exact,aceasta este urmarea, nu cauza.

Cauza e în spiritualitate,în eforturile spiritului. Amintește-ți, Constantinopolul asediat de către păgâni, de strămoșii noștri slavi. Dar asediaților, cu toată decăderea lor, li se păstrează conștiința faptului că motivul nenorocirilor sunt anume păcatele, ele sunt pricina acestor necazuri. Dumnezeu e cu noi atâta timp cât noi suntem cu El. Se întorc grecii de la păcat, cu post și rugăciune, și Dumnezeu arată o astfel de minune a Maicii Domnului că începe o furtună și corăbiile păgânilor sunt împrăștiate în toate părțile. Cât de minunate sunt lucrurile Domnului o dovedește faptul că după această minune o mare parte din slavi au primit botezul. Iată și războiul. Fiecare trebuie să ducă război cu propriile sale păcate. Iar de rezultatele acestei lupte în plan duhovnicesc vor depinde și succesele în viața pământească.

Vremurile de pe urmă.

De cum Evanghelistul începe a povesti despre ele, dintr-odată dispare meticulozitatea expunerii. Uite cum Scriptura e plină de mici detalii,ce exactitate a expunerii, lucru de înțeles, căci știm că scriau oameni inspirați de Duhul Sfânt. E cu totul altceva când vine vorba despre timpul din preajma Venirii a Doua a lui Hristos. Despre ce scriu Evangheliștii? Ei vorbesc despre sărăcirea spirituală a oamenilor. Aceasta deja nici sărăcire nu mai poate fi numită, e un fel de

îndrăcire a omenirii.

Pentru că ele, duhurile căzute, sunt purtătoare a tuturor viciilor: mândria, beția, desfrânarea, iubirea de arginți, setea de putere, ateismul.Și de acum, ca urmare a acestora – catastrofele terestre, cutremurele de pământ, arătări cerești înfricoșătoare, boli necunoscute, războaie și altele.Distrugerea spiritualității va duce la pieirea vieții pe pământ. Însuși Mântuitorul spunea că ziua și ora sfârșitului nimeni nu o știe, doar Tatăl. Trebuie să veghezi ca să nu fii luat prin surprindere, ca gospodarul cel rău când dau buzna tâlharii.Nu e nicio aluzie în Scriptură la o dată anume, sau la un soroc lăsat, ca să poată fi făcut vreun calcul.Dar omul întotdeauna se străduiește să pătrundă cu mintea sa căile Domnului.Câte încercări au făcut să numească anul cu pricina – în zadar! Subit va fi acest sfârșit, adică neașteptat. Și aici apare senzația contradicției – Evanghelia va fi propovăduită întregii creații, știm că acesta este unul dintre semnele sfârșitului lumii, iar glasul trâmbiței Arhanghelului va fi neașteptat. Nu e nimic de mirare aici și nu-i nicio contradicție. Și iudeii au așteptat mii de ani venirea lui Mesia, au studiat Testamentul și proorocirile, dar a venit Mântuitorul și nici într-o locuință omenească nu s-a găsit un loc pentru Dumnezeiescul Prunc!  Ei primii aveau să audă Vestea cea Bună din gura Domnului Însuși. Și ce? Întâi „osana”, iar peste câteva zile – „răstignește-L, răstignește-L!” Această Veste Bună le era incomodă, le strica liniștea, modul obișnuit de viață. Mai simplă și mai accesibilă era învățătura omenească, învățăturile bătrânilor, pe care le-au și urmat. Conform lor, așteaptă și acum venirea lui mesia ca împărat al împăraților,pe care poporul evreu îl va face rege al întregii omeniri. Și îl vor primi. Il vor primi pe antihrist.Așa și acum, toți vor auzi cuvintele Evangheliei, mai exact, le vor asculta, dar nu le vor auzi.

Nu le vor auzi. Nu vor auzi învățăturile Bisericii, Corabia salvatoare a vremurilor din urmă, și vor merge după învățăturile omenești, vor respinge adevărul, se vor mulțumi cu povești, așa cum ne avertizează Apostolul. Nu le e comodă lor, le încurcă modul de viață format din deprinderea de a-și satisface poftele. Și vor huli, și vor batjocori peste măsură Biserica ce le-a dat Sfânta Scriptură.

Păcatele slujitorilor nevrednici vor fi luate drept vicii ale Bisericii.

Ea lor le încurcă. Pentru că Biserica este vasul plin de Duhul Sfânt, iar el este Duhul Adevărului!

Demascatorul lumii în lume. Nu al lumii create de Dumnezeu, al neprihănitei lumi a naturii primordiale și a duhului, ci al lumii căzute în păcat. Al lumii desfigurate de poftă, muribunde, care vrea să și-i facă copărtași ai pieirii sale pe cât mai mulți oameni, iar ca rezultat, pieirea sufletelor lor. (…) Și cel din urmă care va duce sufletele oamenilor la pieire nu poartă un nume al său – pentru rău, aceasta e prea mult și pur și simplu imposibil, de aceea antihrist înseamnă anti Hristos,

dușman al lui Hristos. Toate acțiunile lui, pe de oparte, sunt îndreptate către o imitare a lui Hristos. întâi de toate, să atragă oamenii de partea sa, astfel încât ei să-l urmeze de bunăvoie, nu forțați, cu toate că nici așa nu se va lipsi de „anti”. Pe de altă parte, aceasta e o cale cu totul opusă celei a lui Hristos. Calea lui Hristos e ducerea crucii pe pământ, și e dulce, încununată în Cer, în lăcașurile împăratului Slavei. Drumul puturos al antihristului nici pe pământ nu e dulce, iar sfârșitul lui e în iad! Cu aceasta totul e spus, iar fiecare alege ce vrea. Dar mulți vor vrea să fie atrași de amăgeala falselor lui minuni. Nu antihristul, dar înșiși oamenii care vor fi de acord să primească semnul satanei, semnul de împotrivire față de Dumnezeu, îi vor descoperi pe cei care nu l-au primit și îi vor trimite pe cei drepți la chinuri. Primii creștini primeau chinurile în fața tuturor oamenilor. Groaznice vor fi chinurile mărturisitorilor ultimelor vremuri, chinurile le vor fi pricinuite pe ascuns de restul lumii, de către oameni învățați de duhurile răutății, care se vor afla de față. Iată încă un rău pricinuit de stăpânii televiziunii – faptul că îi deprind pe oameni cu chipurile dracilor!

Această învățătură se desfășoară din plin: din toate părțile oamenii sunt priviți de monștri! Îi numesc acumextraterestri sau nu mai știu cum,dar aceștia sunt draci. Va trece timpul și ei se vor arăta liber oamenilor, fiind în slujba antihristului și a slugilor lui. Cu mult mai greu va fi atunci de luptat cu ei!

Și peste toate acestea va domina foamea.

O foame dublă – și fizică, și, în principal, spirituală. Vor fi câțiva ani neroditori, secete, toate acestea vor duce la o foame cumplită. Dar nici acesta nu este motivul principal, doar oamenii s-au deprins să consume mai multă hrană decât le este necesar pentru întreținerea vieții, cu mult mai multă. Cuvioasei Maria Egipteanca îi erau de ajuns câteva boabe de grâu și puțină rouă, ca să trăiască și să reziste căldurii pustiului.Cuviosul Serafim de la Sarov, făcătorul de minuni, se hrănea cu ierburi, iar în fiecare zi muncea fizic din greu. Ei erau plini de har. Dar oare numai ei?Respingând putreziciunea, ei se uneau cu Viața, până și trupurile lor rămâneau neatinse de putreziciune, contrar legilor morții, aduse în natură de către păcat.Cu oamenii ultimelor timpuri se întâmplă ceva contrar: unul dintre idolii lor este mâncarea. Mănâncă nu atunci când le e foame, ci pentru că au ce mânca.Încearcă, cunoaște oare omul contemporan adevărata senzație de foame? Puțin probabil, altfel de ce i-ar mai trebui atâtea condimente, mirodenii, sosuri, rețete de mâncăruri rafinate. Căci menirea lor e să trezească dorința de a mânca cele preparate. Cel care are, într-adevăr, nevoie de mâncare pentru a-și menține puterile nu are nevoie de toate acestea. O bucățică de pâine și o înghițitură de apă îi sunt de ajuns.Dar băuturile spirtoase care inhibă senzația de saturație? Toate acestea sunt o repetare a orgiilor păgâne. Dar noi uităm că, de fapt, consumând moarte, nelogodim cu ea, devenim ostaticii ei. Acum are loc îndoparea omenirii. Așa cum țăranul îndoapă vitele și păsările, pregătindu-le de moarte, de tăiere, așa și omenirea se pregătește de moarte, de moarte spirituală, întâi de toate. Diferența e doar că animalele nu au libertatea de a alege și nici rațiune, iar omul șterge limitele naturale, alegând indivizii ce încalcă aceste limite. Dar omul are rațiune și libertatea de a alege și nimeni nu poate să-l oblige; tot ce face, face de bunăvoie.Iată Viața și iată moartea. Iată Biserica-Adevărul, pentru că este Trupul lui Hristos și e plină de Duhul Sfânt, și iată orgia morții, atotviclenele legi și ispite ale lumii. Fiecare alege liber una dintre ele.Despre ziua de azi, mulți își vor aminti la Judecata de Apoi cu mare căință și amărăciune, pentru că nu s-au folosit de ea ca să agonisească Duhul Sfânt. Nu au ascultat chemările Bisericii să se adape din râurile cu apă vie ale harului lui Dumnezeu. N-au vrut să se deprindă cu rugăciunea și postul, cu faptele bune, cu lucrarea duhovnicească. Au agonisit moarte și pe ea o vor primi. De aceea s-a și spus că nu se va îndrepta tot cel viu. Că doar nu va fi o judecată așa cum știe lumea – cu procuror, avocat, cu ultimul cuvânt al inculpatului, nu. Vor acuza sau îndreptăți înseși faptele omului – faptele și gândurile. Și va primi fiecare ce a ales în această vale a plângerii și a pribegiei, spre ce a tins, ce a dorit, aceea va primi. Cel care a ales viața va primi viața veșnică și fericirea, iar cui moartea i s-a părut mai dulce – iadul și chinurile veșnice.Și, după cum ne învață Sfinții Părinți, principalul chin nu este caznul cu smoala, ci lipsa lui Dumnezeu! Acum, vrem noi aceasta sau nu, avem înpermanență drept sprijin Lucrarea Lui dătătoare de Viață. Așa ori altfel, suntem adăpați de Harul Său. Măcar și prin Cuvântul spus la facerea lumii plantelor și animalelor, omului și universului. Fără lucrarea lui Dumnezeu, lumea nu ar putea exista nicio clipă. Timpul din urmă de aceea și este cel din urmă, pentru că acțiunile omului înșelat de mirajele diavolești sunt îndreptate către desprinderea de lumea Proniei. Și iată că devine clar cât de important este să dobândim Duhul Sfânt acum. Numai în aceasta e zălogul mântuirii.Scriptura spune clar că domnia antihristului va dura trei ani și jumătate. S-ar părea că ce sunt puțini trei ani, dar și atâta va fi de ajuns ca să nu mai rămână niciun suflet credincios, așa luptă înfricoșătoare va fi și atât de rău vor fi pregătiți de ea oamenii. Nu veghem, ne-am relaxat, lăsăm totul pentru mai târziu. Pentru mai târziu postul, pentru mai târziu rugăciunea, pentru mai târziu râvna de a primi Sfintele Taine, pentru mai târziu smerenia, pentru mai târziu – faptele bune. In schimb hrană, și mai multă acum, locuință, chiar în clipa aceasta, mașină – e foarte de dorit. Dar se va prăbuși lumea, va dispărea această invazie a nimicniciei și se va vădi că ești gol-goluț.

Antihristul va apărea ca un izbăvitor de neajunsurile sociale, cu toate că anume în acest scop se vor produce ele. Va avea o putere nemaivăzută această talpă a iadului. Oamenii ce pregătesc venirea lui de pe acum au în mâinile lor bogățiile de bază ale pământului. Mirajul bunăstării actuale se va spulbera tot atât de repede cum trece apa. Să ne aducem aminte unul dintre antrenamente, o repetiție care s-a făcut cu oamenii în Uniunea Sovietică – cei care s-au încrezut în bănci au devenit cerșetori într-o singură zi. Au agonisit cu anii, care în contulburții, care în contul sănătății, și părea că aceasta e pentru o viață. Dar s-a dovedit a fi un miraj.Acum va fi mult mai rău. Va avea de suferit întreaga lume.

Totul se va petrece prin intermediul instituțiilor bancare, de aceea trebuie avut cât mai puține contacte cu ele. Acesta e și zălogul neacceptării codurilor, printre altele. Niciun fel de bănci și credite, toate astea sunt controlate de aceeași mână și de același cap. Iar dacă vei controla, vei vedea că mâna nu e mână, ci o labă cu gheare, iar capul nu e simplu cap, ci unul încornorat. Iar în loc de față are un bot de fiară cuun rânjet înfricoșător. De ce pe toți îi deprind acum cu băncile? Îți iei salariul de la bancă, pensia – de la bancă. Repede vor fi adunați toți în același staul. Mare mirare vor avea oamenii să afle că și ultimul bănuț din portmoneu le este numărat, lucru care, în Occident, deja se întâmplă.Iar acesta, din păcate, nu va fi ultimul prilej de mirare. Toată această carcasă debunăstare construită de omul modern se va dovedi a fi o capcană de oțel pentru el însuși. Ei, dar ce să mai vorbim, capcana are cel puțin arcuri, apasă pe ele și ești liber. Chiar și animalelor închise le reușește uneori să facă aceasta. Aici așa ceva nu va fi posibil. Și-i va împinge dracul pe oamenii necredincioși sau pe cei cu puțină credință să-și facă seama, îngrozitor e faptul că vor fi prohodiți și înmormântați – se va scrie că a fost în stare de iresponsabilitate și, gata, lucrul e ca și făcut. Ca și cum judecata asupra unui asemenea lucru, vizând iertarea sau pedeapsa, s-ar putea face pe pământ! E ceva de felul indulgenței catolice – ai cumpărat-o și ești deja iertat. Și altui nenorocit i se pare mai puțin înfricoșător – l-au prohodit doar pe precedentul: „Cu sfinții odihnește-L…”, e iertat, iar mie ce-miîncurcă?! Mulți, mulți oameni vor merge în iad cu cântarea aceasta, punându-și singuri capăt zilelor, lipsindu-se de orice posibilitate de a lupta pentru viața veșnică, pentru viața în Viață. Am văzut șiruri de sicrie. Pe pământ plâng,bocesc, se cântă prohodul, iar în jur joacă dracii, mulțumiți că au putut să piardă atâtea suflete!Iar viii îi vor invidia pe cei morți. Da, frica de boli și de războaie, de moartea celor apropiați. Trebuie să ai multă credință și nădejde în Dumnezeu ca să poți suporta toate acestea. Cum un om plin de mândrie și iubitor de argint să îndure umilința?Doar ieri el însuși striga: „Dacă ești deștept, de ce nu ești bogat?.’”

Ieri,mulțumirea de sine dădea din el, iar astăzi e un nimeni.

Va accepta orice; și codurile, și „666″, și cu sânge va semna contractul cu satana. Dar el nu mai are nevoie de aceasta! Și așa ești al lui, te mai zbați, mai sari în sus, dar gâtul de acum ți-e în laț – ești al nostru! Umilința îndurată cu smerenie în zilele bunăstării himerice, iată podețul peste cei trei ani și jumătate de putere ai lui antihrist.Asupra cui însă va ținti atunci gheara ispitei dușmănești? Asupra celor credincioși. Nu i-au putut ispiti cu confortul și aurul, cu bunătăți și mașini, să încercăm acum, sub amenințarea morții de foame, să-i ispitim cu o bucată de pâine. Greu, oh, ce greu va mai fi să-ți păstrezi sufletul când cei apropiați, copiii,demult nu au mai pus o fărâmă de pâine în gură. Numai cel care crede în Dumnezeu, care Il crede pe Dumnezeu se va putea stăpâni să nu facă pasul ireversibil. Va da ceva antihristul lumii? Nu, pentru că nu va fi nimic de dat. Ce va avea el mai mult decât bogățiile strânse, bogății prețuite în acea lume organizată de diavol și tot de el distrusă, pentru instaurarea mai comodă a falsului mesia! Acești jinduiți dolari vor fi numărați cu metrul. Aurul va ajunge la prețul său adevărat – zero. Ca metal, nu e bun de nimic, iar în rest, nici de foame, nici de frig nu ține. Preț vor avea doar lucrurile funcționale, lucruri fără de care nu e posibilă supraviețuirea omului – topoare, fierăstraie, orice instrument, plite simple de fier.Starețul a închis ochii. Iarăși s-a strecurat o lacrimă. Părea că doarme, dar buzele i se mișcau după obișnuință în rugăciuni.În ajunul venirii antihristului va fi un haos în viața tuturor țărilor. Vor prospera cei care, în virtutea religiei pe care o practică, așteaptă venirea antihristului [caMesia]. Aceștia sunt, întâi de toate, iudeii și musulmanii. După ei, acei protestanți care, negând Dumnezeirea Domnului nostru Iisus Hristos, propovăduiesc împărăția lui Dumnezeu pe pământ. Creșterea influenței lor se vede de pe acum,iar mai departe va fi și mai mare. Principalul pentru ei acum e să ia în stăpânire pământul. În taină, vor cumpăra tot – și păduri, și câmpuri, și râuri. Siberia va filuată de chinezi și poate și mai mult. „Atunci, unde e mai bine să ne salvăm?“, îl întrerup pe stareț.Unde va arăta Dumnezeu. Principalul e mântuirea, nu discuțiile despremântuire.Esența „minunilor” antihristului va consta în seducția pe care o vor emana. Adică, atrăgătoare vor fi aceste false minuni, vor vrăji ochiul. De aceea, până și să te uiți la ele e păcat și primejdie de moarte. Trebuie să te ascunzi și privirea să ți-o ascunzi. Dar nici aceasta nu e tot. Sensul venirii sale va fi dreptatea absolută. A venit Mântuitorul nu în Numele Său, ci în Numele Tatălui. Nu L-au primit, ci, mai mult decât atât, L-au răstignit. Dacă e să judecăm drept, și acum îl batjocoresc și-L răstignesc, negând Dumnezeirea Lui și schimonosind învățătura Lui. Iar acesta va veni ca dumnezeu , nu Dumnezeu, dar ca dumnezeu, și îl vor primi și-l vor crede dumnezeu pentru minunile sale mincinoase, pentru faptele sale înșelătoare. Adică pentru ceea ce va fi plăcut și atrăgător pentru oameni. Ispititor,ne spune limba slavonă, bisericească.De aceea se și spune că

nu se va îndrepta tot cel viu – nu va avea îndreptățire.Acum sunt din cale afară de vorbăreți pseudoînvățătorii. Atunci însă când faptele și cuvintele lor vor fi verificate de Adevăr, se va vădi toată minciuna.

Dar va fi primit antihristul în orice biserică din lume și i se vor închina lui ca unui dumnezeu. Ia aminte, cinstite părinte, nu el se va declara dumnezeu, dar cu minuni amăgitoare va face astfel încât i se vor închina ca unui dumnezeu! Iată în ce constă grozăvia, iată de ce va lipsi orice motiv de îndreptățire! Dar cei care îl vor primi vor fi oamenii pentru care Evanghelia se sfârșește la Cina cea deTaină. Pentru Golgota, ei sunt surzi. Chinurile pe cruce sunt pentru El, toate astea se întâmplă acolo, în Ierusalim, cu 2000 de ani în urmă.Știi, când ne luau CK, eram ca niște oi, nu vreau să spun miei, ca nici măcar astfel să nu mă compar cu Mântuitorul. Mergeam tăcuți la abator; pur și simplu era greu să-ți imaginezi că e posibilă o asemenea fărădelege. Și doar știam cine sunt ei. Cât au proorocit stareții despre aceste vremuri, despre puterea slugilor întunericului. Dar ședeam și așteptam – cine va fi următorul. Doar mulți au nimerit în aceste mreje ale minciunii. Cât de mari și de deștepți erau și arhiepiscopul Ilarion, învățătorul meu, și mitropolitul Serghie, și mulți alții. Dar au greșit când au crezut că te poți înțelege cu dracii și cu slugile lor. Le părea că,păstrând forma, conținutul va rămâne de la sine. Numai că nu a fost așa, dar aceasta s-a văzut mai târziu. Tot aceasta se întâmplă și acum, numai că se va vedea mai târziu.

„Iertați-mă, părinte Antonie, dar cum rămâne cu cuvintele Apostolului despre putere și despre supunerea în fața ei?“, îl întrerup eu iarăși. E-e-eh, suflete al meu – a zis starețul. Dar Apostolul Petru n-a fugit el, oare, din Roma, când L-a întâlnit Mântuitorul? Dar pe Apostolul Pavel nu l-au salvat oare într-o coșniță, dându-l jos de pe zid? Ce are a face aici acceptarea realităților și opunerea satanismului? Ce să-ți aduc eu exemple – amintește-ți de marea muceniță Ecaterina, sau de marele mucenic Gheorghe. Supunerea e posibilă doar în lucrurile ce țin de puterea laică – să-ți faci meseria, să nu faci răscoale armate. Dar și aceasta, după cum vede fiecare. Frații Macabei sunt un exemplu bun de folosire a forței împotriva celor ce-L insultă pe Dumnezeu și tot ce este Dumnezeiesc. Dacă apuci drumul smereniei prostești, așa și vei începe a pune întrebări despre proslăvirea în rândul sfinților a lui Alexandru Nevski, biruitorul, și a lui Dimitrie, cel care i-a prăpădit pe tătari pe câmpia Kulikovo. Întrebările ca întrebările, dar de proslăvit, i-a proslăvit Dumnezeu! Eu, când aud asemenea întrebări „evlavioase”, îmi amintesc de viața Sfântului Vasile cel Mare și a Cuviosului Iov de la Poceaev, făcătorul de minuni. Ce vreme înfricoșătoare le-a dat Dumnezeu pentru viață. Ei, și ce? Nu s-a rugat, oare, Sfântul Vasile să moară împăratul Iulian? Văd că vrei să spui că Iulian a fost un apostat, dar era împărat și împărat legitim, bagă de seamă!

Oare nu de frică pentru comoditatea noastră ne rugăm pentru „puterea” satanică?!

Și doar Dumnezeu a arătat că Sfântul Vasile a avut dreptate – lui Iulian i s-a tras moartea nu de la o arma pământească, ci a fost străpuns de lancea unui soldat ceresc. Dar Cuviosul Iov a făcut compromisuri cu polonezii? Nu, el a luptat cu ei și cu acoliții lor în fel și chip. Nici de judecăți nu s-a ferit dreptul! Dar tu-mi spui de putere!Lucrarea lui Dumnezeu trebuie să se facă cu chibzuință. Dacă în relațiile de putere, perechea șef-subaltern ar însemna doar atotputernicia unuia și adânca smerenie a celuilalt, n-ar mai fi nevoie de Sobornicitatea Bisericii. Dar dacă n-ar fi Sobornicitatea, n-ar mai rămâne Biserica nici Ortodoxă – de câte ori s-a întâmplat ca cel care era în adevăr să fie un singur om, în timp ce ierarhia superioară era în erezie?! Ce să mai vorbim despre puterea laică – mitropolitul Filip și patriarhul Nicon, de exemplu. Și acești drepți, însetați de adevăr, sunt proslăviți ca sfinți: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigore Teologul, Cuviosul Maxim Mărturisitorul, Cuviosul Iosif Voloțki, dar parcă poți să-i enumeri pe toți.Dar mai trebuie ținut minte că, luptându-se pentru curățenia credinței, ei, Sfinții Părinți, singuri erau împlinitori plini de râvnă ai Legilor lui Dumnezeu.Supunerea smerită în fața oricărei puteri îi convine celui care nu este atras de viața după Cuvânt. Pentru că drumul mărturisirii, chiar dacă e pe undeva și așternut cu roze, neschimbat, după „Osana…“, va răsuna și „Răstignește-L,răstignește-L“. Această incomoditate va servi drept motiv pentru justificarea de sine și primirea antihristului – știință avem, dar rațiunea s-a întunecat din cauza păcatelor.

Adică, dacă orice putere e de la Dumnezeu, ne-om supune și antihristului, n-avem încotro. Și încă vor adăuga că toate se fac cu voia Domnului. De aceea, se și spune că se va întrona necuratul în orice biserică și niciun cuvânt despre cei care au slujit acolo mai înainte. Ține minte exemplul marelui stareț, făcătorul de minuni de la Sarov. Câte icoane avea el? Una. Cărți?Vreo zece. Dar a dobândit mare slavă, și nu de la oameni, ci de la Dumnezeu.Acum toți au pe-acasă iconostase, rafturi întregi de cărți, numai că nu se săvârșește fapta cugetată!

Mulți ascultă, dar puțini aud, părinte.„

Da, m-am gândit eu, e o piatră și în grădina mea, ce mai bucurie îmi aduce biblioteca de vreo mie și jumătate de cărți!”Îți mai spun încă o dată: nu e nevoie de discuții despre mântuire, ci de fapte pentru mântuire – atât acum, cât și atunci, ceva mai târziu. A trecut timpul îndreptățirilor, dacă a mai fost vreodată. Nu numai mântuirea, toate trebuie supuse acestui scop. A lăsat Domnul timp liniștit pentru a ne deschide mintea și a auzi cuvântul lui Dumnezeu și, principalul, pentru dobândirea harului Dumnezeiesc înainte de anii înfricoșători. Cine va folosi aceasta spre bine, iar cine spre rău. Primii vor mai primi, iar cei din urmă și ce-au avut vor pierde! Cum s-a și spus: că celui ce are i se va mai da, iar celui ce n-are i se va lua și puținul ce-l are. Veghează!”

Sursa:

http://www.scribd.com/doc/50578388/Viziunile-Staretului-rus-Antonie

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *