De-ar fi iar Leana fată mare…

Cum spuneam, blogul ăsta e citit de ceva lume. M-am uitat pe grafice (apropos, nu mai sunt publice, pentru că web-masterul meu mi-a transmis că existau vulnerabilități – breșe de securitate) și am văzut publicul care intră pare structurat astfel: cam 60% intră și tot intră pe subiecte de MISA (deci sunt fie cursanți/ex-cursanți, fie oameni interesați de fenomen) iar cam 40% pe alte subiecte. Vizitatorii unici variază între 700 și 800 pe zi, cu rare excepții saltă undeva peste o mie (când apar articole noi pe tema MISA scrise de IntenseLight). Ca număr de acesări, media este cam de 1300 pe zi, dar sunt zile și când sare de două mii.

În aceste condiții, este de înțeles de ce subiectul MISA/Bivolaru (că despre yoga, mai puțin) acaparează rubrica de comentarii, și cum devine posibil ca un singur articol semnat IntenseLight să adune și 500 de comentarii într-o singură lună !!!

Deci, interes maxim pro și contra pe tema MISA. Acest lucru se datorează poate și faptului că blogul meu este unicat din acest punct de vedere. Până mai acum două luni, mergeam la curs, și probabil că aș fi mers în continuare dacă nu mă dădeau afară. De ce mergeam ? Simplu: pentru că yoga învățată și practicată la MISA e bună. Oamenii au bube. E vechea poveste cu instituționalizarea oricărui sistem: Fă ce zice popa, nu ce face popa. De aceea, spre deosebire de alții plecați de la MISA, eu nu am îndemnat niciodată oamenii să se lase de curs, ci doar să deschidă bine ochii, ca nu cumva să vină pentru yoga și să se trezească după niște ani că numa yoga nu fac (în rest, de toate).

Evident, cum spuneam mai deunăzi, am și prieteni. Adevărați sau falși cum sunt peste tot. Din cauza unui astfel de preten stau eu la 3 dimineața de scriu acest articolaș. Că nu mă lasă inima să nu îi dau un răspuns. Omu a fost bine intenționat, mi l-a trimis pe toate mailurile cunoscute, l-a postat și la comentarii, poate-poate am vre-o revelație citindu-l, și îmi deschid din nou inima față de Grieg.

Articolul trimis se numește “Eram într-o lume fără anotimpuri unde râdeam, dar nu cu întreaga mea bucurie, și plângeam, dar nu în toate lacrimile mele…” pentru necunoscători, titlul parafrazează un vers din Khalil Gibran, din lucrarea Profetul, în care cel ieșit din “treierișul iubirii” trăiește doar pe jumătate. Pasajul respectiv (foarte frumos de altfel), sună cam așa:

Dar daca, stapaniti de indoiala, egoism, meschinarie,
suspiciune sau de teama,
veti cauta doar tihna si placerea dragostei
care permanent vi se daruie fara ca voi sa iubiti,
Atunci e mai bine sa va acoperiti, fiind infranti,
goliciunea si sa iesiti din treierisul iubirii,
Spre a va intoarce, ramanand inchistati si singuri,
in lumea fara de anotimpuri,
unde veti rade dar nu cu intreaga voastra bucurie,
unde veti plange
dar nu in toate lacrimile voastre
pe care vi le-ar fi putut

smulge extazul iubirii.

În primul rând, mă enervează când cineva “nu are cuvintele (proprii) la el” și, din sărăcie lingvistică și intelectuală, se împrumută “adaptând”, parafrazând, fără citarea sursei… de aici până la limbajul de lemn, nu e decât un pas. Nu mai vorbesc de ruperea din context – ce-a vrut să spună Khalil Gibran cu vorbele alea – și ce vrea să zică tipul cu articolul lui – e cale lungă. Nu mă bag acu să fac o analiză, dar una e povestea cu treierișul iubirii, și alta cea cu îndoielile demoniace și încrederea în Maestru…

Bun, cu mare răbdare am citit articolul. Descrie un fenomen pe care autorul său și-l explică prin povestea cu demonii, care – chipurile – tăbară cu îndoieli demoniace și gânduri necurate asupra bietului discipol, testându-l. Se poate, tot ce se poate. Descrierile experiențelor luminoase, a percepțiilor din inimă ale lui Grieg – perceput ca Maestru Spiritual – ca manifestare a Divinului, le-am trăit și eu pe parcursul practicii mele la MISA. Stări oceanice, beatifice de conștiință, certitudini absolute, stări paradisiace. Privirea aceea a lui Grieg, pătrunzătoare până în adâncul sufletului, da, o cunosc și eu. Nu am uitat nimic din tot ce am trăit la MISA. Sunt experiențe sufletești, de natură supra-sensibilă, subiective prin însăși natura lor. Deci, îl cred pe respectivul care a scris articolul – relatare, recunosc sinceritatea experienței lui, dar PÂNĂ LA UN PUNCT !

Să nu îmi spună mie respectivul, că dacă a trăit acea certitudine absolută în inimă, a faptului că Grieg este maestrul lui Spiritual intim fuzionat cu Divinul, nu își va pune în continuare probleme sau întrebări cu privire la anumite chestiuni reprobabile legate de comportamentul lui Grieg și al VIP-urilor de la MISA ! Adică, prietene dragă, cu mintea, cu judecata, cu darul discernerii binelui de rău, CE FACI ? O să te duci cu ele intacte, cum s-a dus femeia cea proastă cu virginitatea la poarta Raiului, cum spunea un banc ?! Păi, atunci riști să rămâi pe la poartă, și să fi certat de Stăpânul Creației în același fel ca și femeia din banc: EU ȚI-AM DAT-O CA S-O DAI, NU SĂ VII CU EA ÎN RAI !

Deci, și discernământul și morala, și judecata ne sunt date ca să le folosim, nu ca să le adormim sub “certitudini” date de stări “de grație” mai mult sau mai puțin verificabile.

Și degeaba vrea să îmi servească exemplul personal colegul cu articolul “revelator”, dacă evită să îmi răspundă, la fel cum a evitat și evită și Grieg și întreaga conducere MISA – să răspundă la anumite întrebări jenante (pentru ei) pe care le-am tot ridicat atât eu cât și alții. Pentru că nu îl pot crede că a scăpat “profund și definitiv” de îndoieli, și că “ aceasta a fost pentru (el) ultima încercare de acest gen.” Drumul ăsta l-am parcurs și eu, și nu doar o singură dată !

A avea curajul să privești în față adevărul despre o persoană sau un fenomen, îmbrățișând cu detașare și egalitate în spirit TOATE PUNCTELE DE VEDERE, CHIAR ȘI CELE PROFUND ANTAGONISTE, fără a te grăbi să tragi imediat o concluzie, fiind în măsură să înțelegi că în lumea fenomenală nu există bine absolut și rău absolut, și că toate fenomenele poartă în sinea lor în proporții variate, o paletă largă de bune și rele, devenind capabil să nu respingi un lucru doar pentru că el are și părți mai puțin bune, ACESTA ESTE UN SEMN REAL DE MATURITATE SPIRITUALĂ – în opinia mea. Dacă nu mă crezi, reia cursurile de anul 2, cu cele 12 teoreme ale Principiului Unic, și o să găsești exact ce spun eu aici: Anume că îndoiala are rolul ei: acela de a ne testa judecata, discernământul. Și că atâta timp cât suntem în lumea fenomenală a contrariilor, acest joc continuă la nesfârșit. DIN CONTRADICȚIE SE NAȘTE ADEVĂRUL, spuneau vechii filosofi greci.

Cred că am zis tot ce era de zis. Somn ușor ! (sper să te poți trezi la timp !)

Mihai Rapcea

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *