• Printelui Clement Haralam, starețul Zosima al meu

Pe la 25 de ani mi intrase n cap s le las pe toate și s m fac clugr. Eram pe cale s termin Teologia și, cu toate c aveam nevast acas, mi tot cutam de treab printre frații și prinții de la Trei Ierarhi. M trezeam cu noaptea-n cap s ajung laceasuri, apoi, peste zi, vindeam la pangar lumnri și iconițe, pe la prnz ddeam o mn de ajutor la buctrie, dup-amiaza fceam pe ghidul pentru vizitatorii mnstirii, iar dup vecernie m aciuam printr-o chilie sau alta, pn ddea starețul peste mine și m alunga acas:Du-te, mi, c te-așteapt nevasta. Plecam cu ciud, m mai ncurcam vreun ceas, dou prin curte, cu nea Petric, paznicul, mare amator de povestiri cuvioase, iar a doua zi o luam de la capt. Cnd se mijea de ziu, m gseau iarși cinstiții prinți la ușa bisericii, ca un pui de bodaproste, așteptnd s nceap slujba. De la o vreme, nu-l mai slbeam pe duhovnicul meu, starețul Clement. Clugr, n sus, clugr, n jos.Ce-ți trebuie, mi, clugrie?m lua printele Clement, om dintr-o bucat și nu prea deprins cu meșteșugul vorbelor alese. Uite-așa, printe, ziceam eu, n-am pace dac nu m fac clugr. Azi așa, mine așa. mi crescuse și o pleat de toat frumusețea, pe care o purtam legat clugrește n coad. Barb aveam, chilie mi trebuia.

ntr-o sear, pe dup vecernie, se mpiedic iarși starețul de mine prin curtea mnstirii.Nu ți-am zis, mi, s te duci acas?Pi, zic, casa mea e la mnstire, c eu vreau s m fac clugr. M ia starețul n chiliuța sa, ce-i servea și de birou și unde ne primea de obicei.Ia zi tu, da’ de ce vrei s te faci clugr?Zic: Ca s m rog, printe stareț. Nu mai vreau dect s m rog.Pi, face el,și de ce nu te rogi? Ce te oprește?Eu, bucuros c n sfrșit m ia n seam: N-am pace n lume, printe. Nu mai am pace. Nu mai vreau dect s le las pe toate și s-mi gsesc liniștea.

Printele cade pe gnduri.Așa deci, face el la o vreme,deci vrei s te rogi. Se ridic și vd c se ndreapt la colțul cu icoane, aprinde candela, pune o lumnare n sfeșnic și-mi face semn.Hai ncoa’ și te roag. Deschide el psaltirea la prima catism.Iaca, stai aici n genunchi i ncepe s te rogi. M uit eu la el, dar el serios. M las n genunchi i m pun pe citit. Printele i mai face oleac de treab prin birou, apoi iese i se duce. Trec aa vreo dou ceasuri. Eu, la psaltire. Atta doar, cum ardea lumnarea, m ridicam i aprindeam alta. Pe la opt aud zvon de tacmuri dinspre trapez. Taci c acum m cheam la mas, zic. Dar nici pomeneal. M, mi spun, s vezi c știa au uitat de mine. nghit n sec, termin psaltirea i o iau de la capt. Pe la vreo zece, zece jumate, apare n sfrșit starețul. Pregtit ca de culcare, ntr-un hlțel de molton, cu un prosop aruncat pe umr și cu periuța de dinți n mn.Te rogi, cuvioase, te rogi?mi arunc el, trecnd spre baie. Apoi se mai nvrte ce se mai nvrte, stinge lumina și iese din birou. Cre’c glumește, m ncurajez eu n gnd, doar n-are de gnd s m lase aici. O vreme mai aud cte-o uș trntindu-se, cte un scrțit de podele, apoi s-a fcut liniște deplin, nct auzeam cum sfrie ceara n flacra lumnrii. Oftez, m așez ct mai bine, trag și o pernuț sub genunchi și zic mai departe la psaltire. Pe la unu din noapte au nceput s m ia cnd valuri de fierbințeal, cnd fiori reci ca de gheaț. Cdeam cu nasul n carte, m trezeam, cutm rndurile și o luam de la capt. Nu știu dac mai era sau nu rugciune, dar nici nu m-am oprit din citit. Parc mi plesnea mintea-n cap. Rnd pe rnd, mi venea s strig, s arunc cartea, s m ntind pe jos, s m ascund sub preș. Așa m-am chinuit toat noaptea. Spre dimineaț nu mai simțeam nimic, repetam ca un aparat stricat catism dup catism, deși cred c mai degrab dormeam n genunchi. La cinci, prinții s-au trezit pentru utrenie. Starețul trece la baie, n hlțelul lui de molton, și-mi arunc iarși din mers:Tot n rugciune, cuvioase, tot n rugciune?Cnd am vzut c trece de opt și nu m cheam nici la liturghie, mi-am zis, gata, s vezi c pțesc ca la Pateric, m ține trei zile aici, s vad ct rbdare am. M-a luat așa o sfrșeal și am simțit c nu-mi mai trebuie nimic, dect un ceai fierbinte și un pat s m ntind. mi venea s arunc Psaltirea ct colo. Cuvintele se dezintegrau, slovele se desprindeau de carte și se ridicau vrtejuri n tavan. A trecut și prnzul, fr s se milostiveasc cineva și de mine. Nici n genunchi nu mai puteam sta, m chircisem ntr-un fel de asan, cu capul rezemat de un raft, și cred c artam ca un martir n ultimele lui ceasuri.

Pe la dou, starețul și face din nou intrarea. Se așeaz la birou, rgie ușor, ca dup mas, și m contempleaz n liniște.Te-ai rugat, cuvioase?șoptește el, s nu m „tulbure”. I-am aruncat o privire semi-tmp, probabil goal de orice conținut.Ei, dac te-ai rugat, face el,atunci hai s ne facem clugri.

M ridic cu greu și m gndesc cu inima ndoit la ce m mai așteapt.Hai ncoace. Ieșim n curte, ne suim n mașin și pornim la drum. Ieșim din oraș. Starețul mi ntinde un pachet de biscuiți, pe care l-aș nghiți din dou mișcri, dar, ca s fac impresie, m strduiesc s art cumptarea unui ascet și rod ncetișor biscuit cu biscuit. Printele nu spune nimic. Dar cu tcerile lui eram obișnuit. Odat am mers mpreun pn la București, cinci ceasuri, fr ca el s sufle un cuvințel. Cnd am intrat n Colentina, a spus dintr-odat:Da’ țeav de 16 nu aveau?(cu o zi nainte m trimisese s cumpr niște țeav pentru nu știu ce instalație la chilii).

Am mers, nu mai știu, mult. Poate dou, trei ceasuri. Am trecut de Sihstria Voronei, apoi am luat-o de-a dreptul peste un deal, de era s rmn mașina bucți, apoi am traversat o pdure și ne-am oprit ntr-o poian, la captul unui drum forestier. ntr-o margine curgea un pru. Am cobort amndoi și am fcut cțiva pași.Cum e?face printele.ți place aici?Am dat din cap emoționat. Simțeam c urma s se ntmple ceva important.E și un paraclis mic pe-aproape.Locul are de toate. Ap, aer curat, liniște. Poți ncropi și o grdiniț cu cteva legume. l ascultam și nu-mi venea s cred. mi venea s-l iau n brațe, s-l srut.Ce zici?face el.Ți-ai gsi pacea aici? E destul liniște?Am rspuns cu vocea gtuit de emoție: O, printe, m mai ntrebați? Aici e ca la nceputul lumii.Bun, zice, acuma ascult la mine. Dac nu ți gsești pacea n inima ta, oriunde ai fi, n-o gsești nici aici, nici oriunde te-ai duce.Pacea pe care o cauți tu e pacea cu tine.Pentru asta n-ai nevoie s te faci clugr. Hai s mergem.

N-a mai spus nimic, sau nu mai mi aduc eu aminte. A pus o caset cu muzic psaltic și a cntat tot drumul, ct l-a ținut gura. M-a adus pn acas și m-a lsat n fața blocului. Nu știu dac mi-am gsit vreodat pacea cu mine nsumi. De fapt, știu, nu mi-am gsit-o niciodat. Nu am atta smerenie. Dar de atunci am aflat ce trebuie s caut. De atunci, am ncetat s mai visez chilii și pustietți și am nceput s tnjesc dup clipa n care voi face pace cu mine nsumi și voi fi desvrșit.

Am intrat n cas și mi-am srutat soția.Unde ai fost? Unde ai umblat?s-a ngrijorat ea. Am luat-o n brațe și am nceput s rd. Starețul e nebun, nțelegi?… N-ai mai auzit una ca asta. Hai s-ți povestesc!

Și dup un an s-a nscut Paraschevi, am legnat-o la piept, i-am citit povești și am știut c locul meu e acolo.

http://ioanflorin.wordpress.com/

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *