Pe la mijlocul secolului al optlea nainte de Christos, cnd s’a intemeiat Roma, n partea apuseana a lumii vechi stapnitori ai popoarelor si purtatori ai culturii erau semitii. Mezopotamia si Iranul se aflau sub stapnirea asirienilor, dela care pomeste gndul stapnirii universale si care n timpul primilor regi ai Romei cuceresc Siria si n urma si Egipetul. Tot atunci fenicienii exploateaza ca negutatori toate terile de dimprejurul Marii Mediterane prin numeroasele colonii, pe care le au pe toate coastele si prin toate insulele, si se ncheaga puterea Cartaginei, care ncurnd strabate n oceanul Atlantic.



Aceste sunt lucruri, pe carele nvata si trebue sa le stie toti copiii de prin primele clase alc scolilor secundare.



Stim apoi, ca att asirienii, ct si fenicienii erau oameni sensuali si lacomi, nesatiosi n ceeace priveste multumirea trebuintelor trupesti, cu gndul ndreptat mereu spre cele materiale. Pna chiar si cultul lor religios pornia din sensualitate, si multe din sarbatorile lor erau adevarate orgii.



E nvederat dar, ca prin semiti viata economica a ajuns ncetul cu ncetul la mare desvoltare, si sunt fabuloase bogatiile adunate n centrele de viata ale semitilor prin comerciu, prin industrie si prin exploatarea neomenoasa a stapnitorilor. Sardanapal al asirienilor a ramas n vecii vecilor nentrecut n ceeace priveste comorile ce-a adunat, lucsul ce desfasura si desfrul, n care-si petrecea viata.



Pornirea spre viata fara de fru, spre ngramadire de bogatii, fara de care ea nu e cu putinta, si spre exploatarea nemiloasa, prin care bogatiile se aduna, e omeneasca si o gasim n toate societatile. Pecnd nsa la popoarele de vita ariana ea e combatuta ca slabiciune si isvor de nenorociri, semitii o iau drept un fel de virtute si conditiune neaparata a desvoltarii.



E mai presus de toata ndoiala, ca cu ct mai multe si mai mari sunt trebuinsele, cu att mai vrtos si ncordeaza oamenii puterile, ca sa creeze mijloacele pentru satisfacerea lor, si ca acela, care consuma mult, mpinge societatea spre o lucrare staruitoare. Nici prin lucrarea aceasta nsa nici prin satisfacerea trebuintelor sale omul nu se fericeste, ci se consuma n sbuciumare necurmata, si de aceea n lumea ariana singura stapnirea de sine e socotita drept virtute si oamenii sunt stapniti de gndul, ca cu ct trebuintele ti sunt mai putine si mai mici, cu att esti mai ferit de nevoi, deci si mai capabil de fericire.



Spiritul semitic a patruns ncetul cu ncetul la toate popoarele, care au primit cultura dela asrieni ori dela fenicieni, si n secolul al saselea nainte de Htistos, cnd elinii poenesc n Atena si n colonii spre desvoltare, ntreaga lume apuseana erà semitisata. Asia-mica e ntesata de semiti si admira pe Croesus, ale carui comori sunt admirate de toti — afara de Solon, care nu-l pune pe ngramaditorul lor n rndul oamenilor fericiti. Egiptenii sunt pusi n rndul semi-semitilor. Elinii sunt amestecati cu fenicieni, al caror tip si ale caror apucaturi se pastreaza n poporul grecesc pna n ziua de azi. Pna chiar si romanii sunt atinsi de semitism, caci etruscii dupa parerea celor mai multi erau de origine semitica.



Tot atunci se porneste nsa si reactiunea contrasemitismului.



Stapniti de simtemntul covrsrii intereselor individuale, semitii nu erau n stare sa ntemeieze societati dainuitoare, si lumea semitica trebuià neaparat sa mearga n desvoltarea ei prin ruina morala si materiala spre descompunere n indivizi. Ceeace stim despre Sodoma si Gomora ori despre Sibaris se poate spune cam despre toate centrele de viata ale semitilor, si sfasierile interne, pe care le stim n viata evreilor, sunt nota caracteristica a tuturor societatilor semitice. Daca n mica Fenicie erau sase state, nu puteà sa fie cohesiune n marea mparatie asiriana, care se ntinideà din Iran pna n pustiurile Saharei. Ridicndu se dar mpotriva stapnirii asiriene, mezii gasesc un razim puternic chiar n lumea semitica, si la sfrsitul secolului al saptelea ei darima si pustiesc n unire cu babilonenii Niniva si pun capat stapnirii asisiene.



Cu aceasta se ncepe lupta cea mare, pe care lumea ariana o poarta mpotriva semitisinului si care se urmeaza si astazi.



Stapnirea babiloniana, care ia locul celei asiriene, fiind si ea semitica, nu poate sa fie danuitoare, si e desfiintata de Cir, care ntemeiaza prima stapnire universala ariana, o mparatie ce sa ntinde n cele din urma din Asia centrala pna n Sahara si din pustiurile Arabiei pna la Dunare.



Rostul organic al acestei stapniri e nnabusirea spiritului semitic, care duce la lupte necurmate si prin desfru la ruina, si propagarea celui arian, pe care-l lamureste la persi Zoroastru, la inzi Buddha, iar la elini Socrat.



Stapnitorii nsa ncurnd se semitiseaza si ei, si nca n timpul lui Xerxe, nepotul lui Cir, satrapii persieni sunt n ceeace priveste exploatarea nemiloasa, luxul si viata fara de fru de o potriva cu mai marii Asiriei ori ai Babiloniei. mparatia persana e deci si ea mereu sbuciumata si se sustine numai pentruca nu e cine s’o desfiinteze. Elinii se semitiseaza si ei, si n timpul lui Pericle alaturea cu admirabila desvoltare a artei se desfasura cea mai destrabalata viata, care trebuià neaparat sa duca la rasboiul peloponesiac, n care spartanii cu moravuri aspre frng n cele din urma puterea Atenienilor corupti.



n timpul rasboiului peloponesiac se ticalosesc nsa si spartanii, cari numai prin cele mai miselesti apucaturi si numai unindu-se cu Cir cel tinar ajung nvingatori.



La nceputul rasboiului peloponesiac, izbucneste n Atena ciuma, de care a perit si Pericle, si o spaima fara de margini i cuprinde pe atenienii nsetati de placerile vietuirii.



Dupa felul de a vedeà al arienilor moartea e trecere spre o existenta mai ferita de sbuciumari, si socotindu-se n ajunul mortii, arienii sa pregatesc desfacndu se de cele trupesti pentru aceasta mai binecuvntata existenta ca Socrat, care, osndit la moarte, asteptà n liniste si stnd de vorba cu iubitii sai clipa, n care aveà sa beie paharul de otrava. Atenienii, desbracati de firea ariana, s’au aruncat cu ochii inchisi n cel mai desgustator desfru: asa tineau ei sa se bucure de putina viata ce le mai ramaneà, caci n gndul lor omul SE naste, ca sa aiba parte din placerile vietuiri si ei faceau din convingerea ceeace altii fac din slabiciune.



Pretutindeni bogatiile ngramadite mping spre desfru si spre miserie: ei ngramadeau bogatiile n concurenta cu fenicienii anume ca sa se poata da desfrului si mintiau, nselau ori despoiau — nu de nevoie, ci din convingerea, ca numai asa se pot agonisi mijloacele pentru satisfacerea nesecatelor trebuinte omenesti. Zadarnice erau dar silintele celor nca nestricati, ca sa-i nchege ntr’un stat destul de puternic spre a pune capat stapnirii persane, cad bogatiile, pe care le adunasera prin munca ntinsa, nu le dedeau putere, ci i istoviau si orasele lor erau ca cele feniciene, cuibare de stricaciune. Lipsiti prin nesitiu de simtemntul comun, ei se sfsiau ntre dnsii, si alaturea cu luptele purtate cu barbatie n cmp deschis se desfasurau altele, pe care societatile lor secrete, asa numitele Heberii, le purtau prin ascuns, iar n valmaseala acestor lupte sotul era tradat de sotie, parintele de fii, fratele de frate, se iertau toate miseliile, daca duceau la biruinta.



n fata acestei destramari speiale era organica iesirea la iveala a macedonenilor neatinsi nca de spiritul semitic, cari, desi putini, erau tari prin simtemntul lor comun.



Menirea providentiala a lui Alesandru Machedon era sa se faca stapn pe lumea culta de atunci, ca sa propage ntr’nsa spiritul arian, n care fusese crescut de Aristotel, ucenicul lui Platon. El e, ca Socrat, unul dintre cei ce au pregatit lumea pentru venirea Mntuitorului nostru, si cele mai caracteristici fapte ale lui sunt daramarea Tirului si a orasului Persepolis, cuibare, ca odinioara Niniva, ale stricaciunii, si risipirea comoriior ngramadite de regii persani — nzestrnd zece mii de fete maritate n ziua nuntii lui cu osteni de ai sai.



Azi, dupa doua mii, doua sute si aproape 50 de ani, cnd omenirea iar SE plnge, ca prea s’au ngramadit bogatiile n mnile ctorva, ntelegem cu totii gndul, cu care le-a risipit Alesandru Machedon pe cele ngramadite n timpul lui, ca sa ntemeeze buna stare familiara.



Semitismul



(II)




n timpul lui Alexandru Machedon Romaera un orasel cu cteva sate mprejurul lui, dar tot destul de putenic pentruca sa-i caute alianta Alexandru din Epir, pe care grecii din Italia l chemasera ntr’ajutor, iar ceeace facea puterea Romei era virtutea romanilor.



Plugari lipsiti de cultura ntelectuala, romanii erau n timpul acela ajunsi la o stare de nalta cultura morala, stapni fiecare pe sine nsusi, nesovaitori n mplinirea datoriilor, buni soti, buni parinti; buni tovarasi, deci si buni cetateni si aspri nu numai fata cu altii, ci totodata si fiecare fata cu sine n susi. Ceeace ia facut stapni ai lumei n’a fost mult admirata lor vigoare trupeasca, ci aceasta superioritate morala, din care rezulta simtemntul lor comun.



Privind lucrurile din punctul de vedere semitic, ne am deprins a-i socoti pe romani popor de cuceritori. Adevarul e, ca ei au fost un fel de politie a lumii, n care au trait, si rasboaiele si le-au purtat numai ca sa apere ori sa ocroteasca pe cei napastuiti asigurnd pacea si buna rnduiala. Idealul romanilor, pe care Virgiliu l preciseaza att de bine n Eneida, e »pax romana«, si de aceea singura stiinta, pe care au cultivat-o cu o staruinta, este jurisprudenta, n care au si ramas nentrecuti.



Ei s’au rasboit cu semnitii pentruca acestia nelinisteau pe vecinii lor si ai Romei si erau de rea credinta. Cu tarentinii, cu grecii din Italia, n genere si cu Pirhu, care le venise ntr’ajutor, s’au rasboit fiindca acestia erau corupti, hrapitori si insolenti. Cu cartaginenii s’au rasboit fiindca au fost provocati si n urma amenintati. Niciodata ei n’au pornit din propriul lor ndemn, nici n’au provocat vre un rasboiu, si niciodata n’au supus pe cei nvinsi.



Pe veciniilor si i-au facut amici si n urma soti si ncurnd dupa moartea lui Alexandru Machedon att latinii, sabinii si etruscii, ct si grecii din Italia le erau soti.



Putin n urma au prefacut n provincie Sicilia, asupra careia se certau grecii si cartaginenii, Gallia cisalpina, de unde era amenintata Roma si Spania, pe care au scapat o de sub stapnirea cartaginenilor.



Provinciile nici acum, nici mai trziu nu erau tari supuse, ci ntrate sub purtarea de grija a senatului. Roma nici o data n’a fost exploatoare, si n timpul guvernarii unor proconsuli ca Semproniu Grachu ori gioerele sau Scipio Africanul (Emilian), cari au fost multi, provincialii erau fericiti.



Viind nsa, ca stapni, n atingere cu cartaginenii, cu elinii si cu alte popoare se mitisate, romanii primesc ncetul cu ncetul cultura semitisata, iau apucaturi semitice, pornesc spre desfru si, avnd trebuinte nesecate, ajung n cele din urma sa fie exploalatori. Ceeace n’a facut dar nici o data Roma, au facut dupa nimicirea Cartaginei romani desbracati de firea romana.



Aceasta-l facea pe Marcu Porciu Caton Cenaoriul sa staruie cu ndaratnicie pentru darmarea Cartaginei, de unde se revarsa spiritul semitic si spre Roma. Gndul lui era, ca nu e cu putinta pacinica vietuire mpreuna cta vreme exista Cartaginea, si tot el a sters din listele senatului pe Scipionii, care primisera dimpreuna cu cultura elina si apucaturile semitice si propagau la Roma pornirea spre lucs, spre desfru si spre nesatiu.



Prin darmarea Cartaginei romanii pun capat celei din urma ramasite de stapnire semitica, dar nu si covrsirii spiritului semitic, care se ntinde n societatea romana si strabate din ce n ce mai adnc n toate straturile ei.



Luptele agrare, rasboiul cu sotii si crncenile rasboaie civile, care au sbuciumat lumea romana timp de o suta de ani, nu ar fi fost cu putinta, daca o nsemnata parte din romani n’ar fi fost chinuita de trebuinte mari si mpinse spre nesatiu. Catilina, omul fara de rusine si fara de frica, e tipul arianului semitizat, care savrseste din convingere cele mai miselesli fapte si e mndru de miselia sa, pe care o ia drept lucru firesc.



Nici odata nsa lumea elina-romana nu a fost stapnita de spiritul semitic, care era combatut de cele mai luminate capete pretutindeni, unde au strabatut elinii ori romanii. nrurirea lui Socrat, alui Platon si alui Aristotel nu inceteaza nici n cele mai turburate timpuri, si ndeosebi romanii nclina chiar si n mijlocul decadentei morale spre stoicismul, care e n cel mai propriu nteles o pregatire pentru vietuirea crestineasca.



Cea mai stralucita ivire n viata poporului roman, Iuliu Caesar, nu e ascet, dar combate prin legile croite de dnsul att luxul, ct si desfrul, ncuragiaza ntemeerca bunei stari familiare si asigureaza pe timp de peste doua sute de ani pacea n tarile ajunse sub stapnirea romana.



Suntem azi deprinsi a ne gndi, cnd e vorba de semitism, la evrei si numai la dnsii, desi stim prea bine, ca evreii sunt numai o mica si nensemnata parte din lumea semitica, pe care n timp de cinci sute de ani, dela Cir pna la Iuliu Caesar, popoarele de vita ariana au frnt-o si au sfarmat-o. Nici nu e apoi vorba de semiti, ci de spiritul propagat de dnsii.



Oamenii toti sunt porniti spre desfru fiindca trebiuintele trupesti ale omului sunt nesecate. De aceea popoarele barbare, lipsite fiind de cultura morala, foarte usor cad n desfru fiindca nu-si dau seama, ca trebuie sa se stapnesca, ori n’au cuvenita tarie sufleteasca spre a se stapni.



Ajuns nsa la un stadiu de desvoltare mai naintata, omul traieste mai mult cu sufletul dect cu trupul, si da silinta sa si stapneasca pornirile trupesti, se simte umilit cnd nu le poate stapni si se rusineaza savrsind fapta socotita rea, prin ascuns.



Semitii resping acest fel de a vedea. n gndul lor omul traieste ca sa si satisfaca trebuintele trupesti si are nu numai dreptul, ci chiar si datoria de a le satisface. Are dar si datoria de a agonisi cu orice pret mijloacele pentru satisfacerea lor, si vrednic e pentru dnsii — nu cel ce stie sa se stapneasca si sa se multumeasca cu putin, ci cel ce stie sa adune bogatii spre a-si putea petrece viata n belsug.



Acest spirit semitic se mentne si n mparatia romana si el e ceeace a sleit puterile romaniior. El era nsa combatut, si e destul sa tinem seama, Vespasian si Titu, Traian si Hadrian, Antoniu Piul si Marcu Aureliu Filosoful erau stoici, pentruca sa stim, ca la romani desfrul er rusinos, iar nu obraznic ca la Cartagenea, la Sibaris, la Tir ori la Niniva. Oamenii ca Comod ori ca Heliogabal, noul Sardanapal, vor fi fost ei numarosi, dar erau dispretuiti si nu puteau sa aiba nrurire asupra societatii.



Numai asa a si fost cu putinta strabaterea crestinismului pornit din Nazaretul »popoarelor«. Nici evreii, nici alti semiti adevarati nu puteau sa nteleaga si sa primeasca nvataturile Mntuitorului nostru, cari erau contra firii si contra traditiunilor lor. Daca e nsa adevarat, ca Hristos nu din ura ci din iubire a lucrat, nu e mai putin adevarat, ca ori si ce propaganda antisemita din adevarata iubire de oameni porneste. Iubindu-i cu adevarat pe oameni, trebuie neaparat sa staruim, ca ei sa se lapede de apucaturile semitice, prin care attia oameni s’au nenorocit si attea societati s’au destramat.



Semitismul



(III)



Se vor mplini ncurnd doua mii de ani dela nasterea lui Hristos, crestinismul nsa nici pna n ziua de azi n’a strabatut n toata coratenia lui. Lumea elina romana l-a primit, ce-i drept, dar numai pastrnd multe din traditiunile ei pagnesti, iar popoarele barbare, stapnite fiind de patimi vii, nu erau n stare sa se supuna toare asprelor regule de vietuire ale crestinismului si au perit ncetul cu ncetul mistuindu-se nse-le pe sine lasnd n urma lor numai reamintiri de vietuire barbara. E si azi mult pagnism si multa barbarie n lumea noastra crestina.



Pe la mijtocul secolului VII iar, cnd n arabi se ridica iar semitii, ca sa realizeze idea stapnirii universale n o noua forma, lumea crestina e slaba si n timp scurt, ca prin minune, se nfiinteaza marele califat, care ntrece n ntindere toate mparatiile de mai nainte.



Nu e nca dainuitoare nici aceasta noua stapnire semitica, si peste vre-o suta cincizeci de ani se slabeste prin desfrau, prin istovirea sustiitorilor ei si prin desbinari. nriurirea ei culturala hotareste nsa mersul desvoltarii omenesti pentru un lung sir de veacuri nainte.



Semiti, arabii sunt oameni cu gndul ndreptat spre cele materiale. n timpul stapnirii lor dar viata economica a ajuns n toate ramurile ei la nalta desvoltare si stiintele asa numite exacte au pornit si ele spre o desvoltare pna atunci ne mai pomenita.



Aceata e marele folos, pe care l-a tras omenirea din stapnirea altfel scurta a arabitor. Inzii si persii si eelinii ni-au ndreptat prin filozofie, prin poezie si prin arta n genere spre naltarea sufleteasca pentruca prin o vietuire contemplativa sa se fericeasca fiecare nsusi prin sine. Romanii ni-au desvoltat simtemntul de dreptate pentruca, tiind seama de principiul »Honeste vivere, suum cuique tribuere et neminem laedere«, sa nu ne jignim unii pe altii: Arabii ne-au ndrumat spre scrutarea firii lucrurilor ce ne ncunjura pentruca sa ne putem face stapni pe natura.



Stiinta noastra e pornita dar din ndemn semitic si privind lucrurile din punctul de vedere al desvoltarii intelectuale, se poate zice, ca lumea moderna e semitisata.



Ar fi nsa o mare greseala, dac’am zice, ca e semitica stiinta noastra. Adevarul e, din contra, ca semitii nici odata n’ar fi putut sa atinga gradul de desvoltare stientifica, la care am ajuns noi.



Progresul, n genere, e cu putinta numai ntr’o societate cu rnduiala bine asezata si dainuitoare, iar istoria celor din urma cte-va mii de ani e dovada, ca semitii nu sunt n stare sa ntemeeze asemenea societati. Ceeace a facut cu putinta desvoltarea stientifica a fost simtamntul nostru comun, abnegatiunea noastra, pornirea noastra spre naltarea sufleteasca si iubirea de oameni, spre care ne-a ndrumat crestinismul.



Scrutarile arabilor erau ndreptate spre foloase practice, iar ale noartre sunt pornite din iubire de adevar. Arabii erau alchimisti, care cautau mestesugul de a face aur din materii fara de pret: noi suntem chimisti, care cauta multumirea de a se fi ncredintat despre adevar n ceeace priveste firea materiei.



Oameni cu privirea ndreptata spre cele apropiate, semitii n’au putut si nici ca puteau sa ajunga unde am ajuns noi, care, cu ochii ndreptati spre nfinit, ne nlam si ne adncim, ne perdem pe noi nsine n scrutarile noastre si avem cultul stiintei. Marii nostri scrutatori toti au fost oameni cu desavrsire desinteresati, care s’au jertfit pe sine nsisi pentru stiinta, au urmarit numai binele obstesc, iar pentru sine au rvnit numai la multumirea de a se fi dumirit. Astfcl nici nu ar fi fost cu putinta progresele, pe care le-am facut.



Chinejii au nascocit iarba de foc pentru distractiunea lor; Arabii s’au folosit de ea, ca sa si faureasca arme; noi perfectionam armele, ca prin ele sa asiguram pacea: asa e n toate, si, daca stiinta noastra nu e nici ariana, nici semitica, ci omeneasca e semitic felul utilisarii practice a resultatelor dobndite de stiinta.



Noi arienii avem n vedere totdeauna binele obstesc, si scrutatorii, daca s’au gndit la vre-ua folos practic n lucrarea lor, acesta era al tuturora. Semitii au n vedere fiecare binele sau ndeosebi si profita de rezultatele stiintei, ca sa exploateze pe cei nestiutori, lipsiti de destoinicie ori nevoiesi.



Acest abus de stiinta e semitic.



Sunt uimitoare progresele realisate n timpul celui din urma secol n ceeace priveste tehnica lucrarii omenesti, si ar fi lucru firesc, ca n urma acestor progrese vietuirea sa fie pentru toti mai usoara. Ea e, din contra, mai grea dect n trecut si mai nesuferita, si nici odata, poate, n’a fost n lume atta miserie ca azi cnd cei stiutori si destoinici abuseaza de stiinta si de destoiniciile lor, ca sa-si stoarca din munca altora mijloace pentru o vietuire petrecuta n belsug.



Mii de oameni muncesc din greu si se istovesc n lipsa de hrana pentruca alti ctiva, care nu muncesc, sa poata trai n belsug ori poate chiar n desfru. Copii si femei lehuze pier n lipsa de purtare de grija, n vreme ce cai de lux, cni si pisici se ngrase consumnd pe ales hrana omeneasca. Oameni destoinici, vrednici si cum se cade se sbat n lupta cu mari nevoi n vreme ce femei stricate si slugi nemernici se mbuiba la rasfatare. Asa a fost aceasta nu numai la Niniva si la Babilon, la Tir si la Cartaginea, la Atena si la Roma, la Damasc, la Cordova si la Bagdad, ci si la curtile multor mai mari feudali: pornirea spre desfru si spre asuprire e omeneasca n ntelesul cel rau al cuvntului, e strns legata de firca trupeasca a omului si trebue neaparat sa iasa la iveala n ceice nu tin s’o stapneasca. Lucrul acesta e omenesc: semitica e nsa convingerea morala ca asa e fireste, asa e bine, ca nici nu poate sa fie altfel, ca e prost cel ce nu profita si de propiile sale destoinicii, si de mprejurari, si de nevoile altora, ca sa-si agoniseasca mijloacele pentru o viata petrecuta n belsug. A pacatui e lucru omenesc orisict de greu ar fi pacatul: semitic e a pacatui cu obraznicia celuice savrseste fapta rea falindu-se cu ea.



Acest semitism s’a ntins si se ntinde mereu n societatea noastra moderna, n ct suntem adese ori ispititi a zice, c’a ajuns ntr’nsa la stapnire covrsitoare. Daca ne dam nse bine seama, ne ncredintam, ca pna chiar si ntre cei-ce exploateaza, ca sa poata trai n mbuibare, sunt putini cei ce o fac aceasta cu nerusinare semitica: cei mai multi sunt rapusi de slabiciunile lor si o fac mai cu perdea. Nu e societatea noastra att de stricata, cum adese-ori ni se pare tocmai pentru-ca privirile ne sunt ndreptate asupra putiniior, care nu se sfiesc a se pune n conflict cu smtamntul comun.



Noi nsa, cari urmarim desfasurarea vietii noastre comune de cti-va zeci de ani, suntem cuprinsi de simtemntul, ca putinii se sporesc si; sporindu-se, se fac din ce n ce mai nerusinati, caci repulsiunea, pe care o produc n societate, e din ce n ce mai slaba.



Tinem nca la moravurile parintilor nostri si punem n rndul celor cum se cade numai pe oamenii, care nu se abat de la ele, dar le dam din ce n ce mai putina sanctiune.



A fi cum se cade ni-se pare ceva comun, daca nu chiar o prostie, si privirile noastre se ndrepteaza cu un fel de uimire sfiicioasa asupra celor ce se deosebesc prin felul lor de a vietui si au ndrazneala de a savrsi fara de perdea fapte, pe care parintii nostri nu le iertau, eara noi nu le aprobam. Acestia sunt interesanti, adese ori chiar admirati pentru dibacia lor, si nu rar se ntmpla sa facem haz cnd omul cum se cade e stropit cu noroiu de miselul mbogatit prin exploatare nemiloasa ori prin apucaturi josnice.



Aceasta ngaduinta fata cu cei ce-si bat joc de bunele noastre moravuri nu e semitica, dar e trecere spre semitismul practic.



Semitismul



(IV)



Propagatorii spiritului semitic sunt n SOcietatea noastra fara ndoiala mai ales evreii risipiti printre noi, si de aceea oamenii pripiti n judecata iau fireasca reactiune contra semitismului drept o lupta pornita fie din ura de rasa, fie din fanatism religios contra evreilor.



Nici nu se poate tagadui, ca n orisicare societate cu rnduiala morala bine asezata evreii sunt primiti cu repulsiune si isolati cu att mai vrtos, cu ct se isoleaza si ei nsi-si. Lupta nu e n adevar pornita contra evreilor, ci contra propagandei facute de dnsii.



Judecnd lucrurile din punctul de vedere al moravurilor noastre traditionale, una din cele mai de capetenie datorii ale omului e sa munceasca, sa alerge si sa ostaneasca spre a-si agoonisi mijloacele pentru asigurarea bunului sau traiu, si omul, care-si face datoria aceasta, e stimat si iubit de semenii sai, muitumit cu sine nsu-si si ferit de nevoi.



Nu mai putin e dator omul a-si pune fru, ca sa pastreze ceeace a agonisit, si nca mai stimat si mai iubit de altii, mai multumit cu sine nsu-si si mai ferit de nevoi e celce stapnndu-se pe sine aduna averi mari ori sporeste avutia mostenita. Lenesul, neajutoratul ori risipitorul totdeauna au fost dispetuiti n societatea noastra, iar bogatia adunata prin munca si prin cumpatare a fost totdeauna si e si azi socotita drept cel mai nvederat semn de vrednicie. Gndul de a face peste putinta ngramadirea bogatiilor ori de a mpune risipirea lor nu e potrivit cu firea noastra, care l pretuim pe om nu numai dupa ceeace el e nsusi prin sine, ci totodata si dupa ceeace are si dupa ceeace le pare semenilor sai.



Doritori cu totii de-a fi mult pretuiti, nu e nevoe sa mai fim si jidoviti ori porniti spre desfru pentruca sa rvnim la avere cu orice pret si sa mintim, sa ne fatarim, si nselam, sa ne njosim, sa furam, sa siluim, SA ne folosim de nevoile ori sa abuzam de slabiciunile altora spre a ne agonisi att de mult pretuita avutie. Poate orisicare dintre noi sa cada n asemenea pacate, si multi si cad n adevar, cad nsa dndu-si seama, ca au pacatuit, ascunzndu se cuprinsi de rusine si cindu-se de faptele lor. Jidovul ori jidovilul le face aceste fara ca sa se rusineze, cu un fel de fala, ca ceva firesc, drept dovezi de destoinicie, ispitnd si pe altii sa le faca si lund n bataie de joc ori urgisnd pe ceice nu le fac.



Lupta e pornita de semiti si de semitizati pentru nlaturarea bunelor moravuri. Nu e traditiune ori regula de viata, nici preocupare religioasa ori nationala, care nu e luata n bataie de joc, ei terfelesc tot ceeace noua ne e sfnt, si e destul sa staruim asupra obiceiurilor mostenite dela parintii nostri pentruca sa fim urgisiti de dnsii si prigoniti fara de crutare. Pusi astfel n stare de legitima aparare suntem nevoiti a ne folosi de toate armele, ca sa conservam fiinta morala a societatii, si, daca mai e destula putere de viata n societatea noastra, vom ajunge n cele din urma sa i izolam pe evrei si sa punem capat propagandei semitice.



Aceasta e adevarata fiinta a antisemitismului modern: pornit din simtemntul de conservare morala, el e prin chiar firea lui intransigent, dar dusmanos nu poate sa fie.



Cu totul alta e lupta pornita de cei despoiati mpotriva despuietorilor.



Evreii si cei asimilati de dnsii au adunat prin lipsa de scrupule si prin apucaturi miselesti bogatii mari, de care se folosesc spre a trai n desfru n vreme ce multimea cea mare a muncitorilor se sbate n mizerie materiala si morala. E fireasca ura, pe care au strnit-o n inimile acestora, si aceasta ura usor ajunge sa se reverse asupra tuturor celorce au bogatii mostenite ori agonisite si poate sa duca n cele din urma la o groaznica varsare de snge. Nu are insa a face antisemitismul cu ura aceasta, caci el urmareste tocmai nlaturarea izbucnirilor patimase.



Tot astfel n urma, lipsei de crutare a stapnitorilor feudali s’a adunat multa ura n inimi si ura aceasta a isbucnit n sngeroasele revolutiuni, cari au schimbat fata societatii noastre: numai oameni lipsiti de judecata ar putea sa nvinovateasca pentru varsarile de snge pe humanistii din secolul XVIII, cari si-au propagat vederile liberale tocmai pentruca prevedeau igbucnirile patimase si voiau le le nlature.



Pornind din iubire de oameni, antisemitii le zic n fiecare zi evreilor si celor momiti de dnsii: Puneti-va fru, fiti cumpatati, nu va obrazniciti si dati-va silinta de a alin suferintele celor ndrjiti, caci astfel vai de noi de toti!



Tocmai de aceea miscarea antisemita e ndreptata mai ales contra celor ce fac propaganda semitica. Evreul, care facnd specula mizerabila, ngramadeste bogatii mari si arunca mii si mii de oameni n mizerie, nu e pentru societate att de primejdios ca acela, care lund parte la viata morala si intelectuala a noastra, strica mintile si otraveste inimile. Starea de destrabalare morala la care am ajuns, e rezultatul nruririi directe ori indirecte a unor asemenea evrei, si e pentru ori si care popor chestiune de conservare nationala sa alunge dela sine pe evreii ce vor sa ieie ca ziaristi, ca scriitori, ca oameni de stiinta, ca compozitori muzicali ori ca artisti n genere — parte la viata lui morala si intelectuala.



Semintia omeneasca nu se strpeste nici prin ciuma, nici prin holera, nici prin foamete, nici prin razboaie; pier nsa prin lapadare de obiceiuri popoarele descompunndu-se n indivizi, din cari prin premenire morala se ncheaga alte popoare. Aceasta e primejdia, de care suntem amenintati n urma nrurirei semitice si de care nu putem scap dect izolnd pe evreii ce nu se asimileaza primind regulele de vietuire ale noastre.



Sunt n societatea noastra de azi doua lumi deosebite, cari se isbeic una de alta, si una din aceste doua lumi trebuie neaparat sa piara. Nu poate sa fie nimic mai firesc dect dorinta ca aceasta sa nu fie a noastra.



Semitismul



(V)



Ungaria e semitisata si cea mai semitisata parte a ei e societatea maghiara, iar aceasta nu pentruca sunt n Ungaria multi evrei si acestia sunt pusi n rnd cu maghiarii, nici pentruca evreii au nrurire hotartoare n viata politica si stapnesc viata economica n toate ramurile ei, ci pentruca viata morala si intelectuala a maghiarilor e condusa de evrei.



Sub conducerea aceasta s’a schimbat cu desevrsire att felul de a gndi, ct si caracterul maghiarilor.



Noi, care ni-am petrecul copilaria si tineretele n societatea maghiara si am luat pe ici pe colo si apucaturi maghiare, ne simtim azi mai mult ori mai putihi straini ntre maghiari fiindca dnsii nu mai sunt cum i stim din timputile impulsive ale vietii noastre si din studiile ce am facut asupra istoriei lor nationale.



Asa, cum l stim, maghiarul e cu inima deschisa, de buna credinta si cu deosebire afectuos, barbat n puterea cuvntului, care nu se njoseste, nu-si schimba sub nrurirea mprejurarilor hotaririle si pe a caruia vorba se poate razm orisicine. Da aceea a si iesit vorba, ca maghiarii sunt popor de »cavaleri«.



Vor mai fi si azi unii dintre maghiari asa; cei cu desavrsire multi sunt nsa fie ca Wekerle ori Kossuth, fie ca Polnyi si Lengyel, fie ca Bnffy ori Ugron.



Oameni de o fire cu deosebire expansiva, ei sunt doritori fiecare de a pare mai mult dect ceeace n adevar e si porniti spre goana dupa placeri lumesti, usor au ajuns dar sa aiba trebuinte prea multe si prea mari si sa treaca peste masura cuvenita n ceeace priveste cheltuielile.



Numai putina ncurajare le mai trebai pentruca sa-si peara bunul cumpat si sa se afle mereu n strmtoare, iar ncurajare li-au dat multa ceice voiau sa traga foloase din usurinta lor si sunt altfel de parerea, ca omul traieste pe lume pentruca sa si faca parte ct de mare din placerile vietii.



Foarte multe din nevoile, cu care se lupta romnii n regatul ungar, sunt urmari ale acestei porniri spre mbuibare, care prin ruina morala si materiala usor ar pute sa duca n cele din urma la isbucniri patimase. Sunt nsa multe semnele care arata, ca isbucnirea va fi nlaturata prin isolarea evreilor, cum a fost n partea apuseana a monarchiei habsburgice, unde ei deasemenea ajunsesera sa stapneasca viata economica si sa aiba nrurire hotartoare n cea politica.



Pe romni cestiunea n tot cazul i priveste numai indirect cta vreme vor starui n rationala lor hotarre de a-i isola pe evrei si de a respinge inrurirea lor culturala.



Ne am amagi nse pe noi nsine, daca am zice, ca suntem destul de consequenti n ceeace priveste resistenta fata cu nrurirea semitica. Massele cele mari ale poporului o mai respinge, ce-i drept, dar societatea noastra culta e n mare parte semitisata, caci bisiantismul nu e n adevar dect o forma a semitinismului si tot semitisata e si cultura franceza, pe care a primit o o parte din societatea romna. ndeosebi n tarile coroanei ungare nsa semitismul e propagat sistematic si cu toata strajnicia, caci ceeace se numeste cultura maghiara nu e n adevar dect spirit semitic.



Casatoria civila, despartirea scolii de biserica, masurile luate spre a scade puterea autoritatilor bisericesti, lupta purtata parte fatisa, parte prin ascuns contra crestinismului au n vedere numai asigurarea succesului propagandei semitice.



Traind ntrun stat stapnit de conducatorii acestei propagande si n continua atingere cu jidovi si cu jidoviti, romnii din regatul ungar nu au putut sa ramie neatinsi de semitism.



ndeosebi tinerii, care cresc n scoli maghiare ori fac studii academice n centre semitisate ca Clujul, Oradea mare ori Budapesta, iau pe nesimtite apucaturi semitice si ntorcndu-se la ai lor, se simt straini ntre romnii, cari resping nca spiritul propagat de dnsii.



Semnul distinctiv al acestor oameni nstrainati de neam e, ca ceeace pentru noi e semitism pentru dnsii e lucru omenesc, ceva firesc si de sine nteles, un rezultat al civilizatiunii.



Ceeace e romnesc n felul nostru de a fi si de a gndi e rusticitate, lipsa de cultura, foarte adeseori prostie. Istoria noastra, pe care n’o cunosc si nici nu tin s’o cunoasca, li se pare saraca n fapte. Literatura noastra, care nu se potriveste cu felul lor de a gndi si de a simti, le pare sarbada. Silintele noastre politice si culturale li-se par naive. Ei pot sa fie sustiitori zelosi ai cauzei noastre nationale, dar nu din avnt, ci cu gndul de a-si crea pozitiune, si de aceea NU sunt n stare sa aduca jertfe si se dau dupa par cnd interesele lor, cari totdeauna sunt multe si mari, o cer aceasta.



i cunosti de departe dupa mbracamintea lor, care e totdeauna scumpa si deosebita de a altor muritori, de cele mai multe ori pestrita, model si mostra dupa cel din urma jurnal.



Pe calea ferata iau clasa I. si se uita cu un fel de mila la ceice calatoresc cu clasa a II-a. La hotel iau salon, daca se poate, cu balcon la strada, ca sa i-se poata arata lumii. n cafenele si n restauranturi fac multa galagie si nu aleg dupa calitate, ci dupa pret, totdeauna ceeace e mai scump. La dnsii acasa desfasura mult lux, si daca le da mna sa umble cu doi cai, umbla cu patru.



Sa se uite fiecare mprejurul sau si sa si dea seama, daca stie ori nu asemenea oameni prin aproprierea sa si daca numarul lor scade ori creste.



Daca scade, e bine, ear daca creste, e cu mult mai rau decum vor fi creznd ceice nu-si dau seama despre consevintele practice ale nclinarilor de felul acesta.



Omul, care are trebuinte multe si mari, are multe si mari nevoi, se afla mereu n strmtorare si face, vorba romnului, pe dracul n patru, ca sa agoniseasca. E n stare si sa minta, si sa amageasca, si sa nsele, si sa abuseze fie de nevoile, fie de nepriceperea, fie de buna credinta a altora, SE da dupa par, se injoseste, si schimba hotarrile potrivit cu mprejurarile, e tovaras rau, care te paraseste cnd lumea ti-e mai draga. Mai rau apoi dect toate aceste e, ca el ureste pe ceice nu sunt ca dnsul si din simtamnt de conservare propaga n societate spiritul, de care e stapnit el nsusi. Omul cum se cade, care se stapneste pe sine, ca sa si poata face n toate mprejurarile datoria, i este urgisit si vrednic nu de stima si de iubirea tuturora, ci fie un hipocrit miserabil, fie un prost Astfel se strneste n societate o lupta haina, n care cei buni, care si aleg cu multa crutare armele de lupta, adese-ori sunt biruiti de reii, pentru care e buna ori si-ce arma.



Sant doua lumi ndusmanite de mii de ani, care se isbesc si n zilele noastre una de alta si din lupta acestor doua lumi nu vom putea sa esim noi poporul romn ntreg dect daca vom sti sa pastram cu ndaratnicie mostenirea morala a neamului nostru, care a trait timp att de ndelungat n mijlocul unei lumi date peirii si traeste si azi numai pastrndu-si bunele moravuri.


Publicat n Ziarul Tribuna -
 Anul XII (1908), Nr. 131 (14/27 Iunie), pg. 1-2
Anul XII, Nr. 132 (15/28 Iunie), pg. 1-2
Anul XII, Nr. 133 (17/30 Iunie), pg. 1
Anul XII, Nr. 133 (18 Iunie/1 Iulie), pg. 1-2
Anul XII, Nr. 133 (19 Iunie/2 Iulie), pg. 1-2
Sursa: miscarea.net
S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *