Cum ne vedeau americanii pe noi, românii, în anii ‘40

Cum îi vedeau americanii pe români în anii ‘40Galerie foto (6)

După doi ani de la începerea celui de-al Doilea Război Mondial, la 12 decembrie 1941, România este presată de Germania să declare război Statelor Unite ale Americii. Deși americanii au răspuns abia în iunie 1942, în aceste 6 luni ei s-au interesat de comportamentul și obiceiurile românilor. Așa se face că agenția guvernamentală însărcinată cu propaganda (Office of War Information) o angajează pe antropologul Ruth Benedict să scrie un studiu despre cultura și comportamentul românilor.

Fără a veni să viziteze România, Ruth Benedict, unul din cei mai mari antropologi ai tuturor timpurilor, elevă a lui Franz Boas (supranumit și “părintele antropologiei”), scrie un studiu științific pe baza unor interviuri cu personalități românești, studiu pe care îl va finaliza în noiembrie 1943.

În cele 65 de pagini în care a scris despre români, Benedict a trebuit să prezinte comportamentul și atitudinea pe care aceștia o au în privința războiului. De asemenea, guvernul american dorea să știe modul în care ar putea face propagandă contra trupelor inamice, dar și felul în care ar putea îmbunătăți legătura dintre trupele americane și populația civilă aliată sau inamică.

Lucrarea începe cu o scurtă trecere în revistă a istoriei românilor. Autoarea spune că, deși din cele mai vechi timpuri populațiile de pe teritoriul actualei Românii au fost exploatate pe rând, mai întâi de Imperiul Roman, apoi de cel Otoman, forțați la muncă agricolă de grecii care au primit pământ de la stat și cuceriți de Imperiul Habsburgic, românii au reușit să își creeze o identitate istorică națională.

Trecând apoi în contemporaneitate, studiul susține că românii sunt, în primul rând, preocupați de crearea imaginii de sine și analizează modul în care aceștia concep formarea unei identități în contextul social.

Pentru că timpul era scurt, autoarea s-a bazat pe analizarea unor proverbe din cultura română, care să reliefeze modul în care românii concep dezvoltarea personală.

Conform concluziilor cercetătoarei, românii se bucurau din plin de viață, iar oportunismul și agresivitatea erau considerate “arme” pe care orice individ le putea utiliza împotriva celor care îi îngrădeau fericirea.

Românii erau prezentați ca având o dorință arzătoare de a se îmbogăți cu orice chip și prin mijloace cât mai simple. Pasiunea lor pentru jocurilor de noroc, o potențială sursă de îmbogățire, este consemnată și ea de către antropolog.

Omul din România era văzut drept un individ impulsiv și violent, dar care se simțea vinovat atunci când experimenta plăceri și se pedepsea pentru acest lucru.

Practicile bisericești și mai ales spovedania sunt mult mai puțin apreciate decât vechile credințe populare, practicate în zonele rurale. Autoarea consemnează că religia practicată în România nu respectă canoanele creștine, căci preoții sfătuiesc mamele să își trimită băieții la bordel pentru a-și potoli ispitele.

În aceeași direcție, Benedict a urmărit și educația sexuală la români și a semnalat faptul că “băieții, atât la sate cât și la orașe, fac întreceri care e mai tare între cei de
aceeași vârstă”.

Cea de-a doua preocupare a românilor, după dezvoltarea personală și implicit îmbogățirea, era reprezentat de îndeplinirea obligațiilor familiale. Solidaritatea socială avea un nivel scăzut și, prin urmare, nu putea fi vazută ca o povară, dar nici ca un ajutor real.

Bazându-se pe interpretarea unor proverbe precum “Capul plecat sabia nu-l taie” sau “Sărută mâna pe care nu o poți mușca”, antropologul afirmă că românii trăiesc într-o societate în care a săruta mâina superiorului este o practică comună, ei fiind umili și supuși.

Nici onoarea nu are o valoare prea mare, concluzionează autoarea în urma analizării unor zicale precum “Onoarea nu ține de foame”.

Benedict nu trece cu vederea nici evenimentele care sărbătoresc riturile de trecere, precum nunțile și înmormântările. Ea observă că oamenii de aici văd aceste evenimente ca motive de mândrie, iar studiul remarcă cum mii de păsări sunt făcute să cânte la nunțile și înmormântările românilor. Mai mult, oamenii din România înțeleg nunțile ca pe niște evenimente unde mirii sunt tratați ca împărați și împărătese.

Mândria, înțeleasă în acest fel, era considerată o valoare națională. Chiar și nunta era un prilej prin care părinții mirilor își arătau statutul. Ceea ce i se pare bizar lui Benedict este faptul că zestrea fetei era anunțată public și în detaliu.

Astfel, Benedict face o comparație între obiceiurile de nuntă ale americanilor și cele românești. Ea spune că românii dau ca zestre mult prea multe bunuri, comparativ cu americanii. Atunci când tinerele cupluri americane formau o familie, primeau în dar, de la părinți, doar o casă, urmând ca restul să obțină ei prin propriile forțe.

La români, afirmă autoarea, bărbatul își alegea întodeauna o femeie frumoasă la trup, dar nu și la față. În acest fel, femeia nu ar fi fost dorită de un alt bărbat și ispitită de acesta.

Pe de altă parte, antropologul remarcă în lucrarea sa că, în cultura românească, bătaia reprezintă un preludiu sexual. Ea este considerată un atribut divin, lucru pe care românii l-au consemnat în proverbul “Bătaia e ruptă din rai”.

De bătaie nu scăpau nici copiii obraznici, dar Benedict notează că, spre deosebire de polonezi, românii sunt mult mai blânzi cu odraslele, fiind și mult mai permisivi. Situația se schimbă totuși atunci când în familie apare cel de-al doilea copil. În majoritatea cazurilor, românii îl neglijează pe primul și devin chiar violenți în prezența acestuia.

Unul din cele mai criticate aspecte ale societății românești, în studiul lui Benedict, este lipsa unei unități politice, dar și iredentismul politic. Antropologul susținea că instituțiile naționale ale României sunt slab dezvoltate, neavând stabilitate. Politica din România se baza pe simboluri culturale, iar masele de oameni se lăsau conduse precum oile.

Trebuie remarcat faptul că multe dintre observațiile pe care autoarea le-a făcut acum aproape 70 de ani sunt de o tulburătoare actualitate.

În Cultura și comportamentul la români, Ruth Benedict surprinde modul de organizare a traficanților de influență și al speculatorilor. “În afară de avocați, există mulți indivizi disponibili să ofere asistență în administrarea afacerilor particulare. Aceștia sunt deopotrivă bărbați și femei și se numesc “afaceriști”. Ei acționează ca intermediari în dispute, oferă bacșiș reprezentanților guvernamentali și participă la tranzacții. […] Unii s-au specializat în obținerea de posturi de muncă, pentru care, ca onorariu, primesc salariul pe trei luni de la postulanți….”

Drept concluzii, antropologul a scris că “Idealul de viață românesc este practic hedonismul. Oamenii ar trebui să își satisfacă dorințele”.
“Această aprobare a plăcerii e substratul atitudinilor românești în relațiile interpersonale. Un individ își bazează legătura cu un alt individ pe plăcerea pe care i-o furnizează această legătură”.
“O relație omenească bună care să nu dăruiască plăcere este pentru români o contradicție în termeni”
“Oportunismul românesc este o expresie a hedonismului românesc”.

Deși lucrarea Romanian Culture and Behavior a fost terminată în 1943, ea a fost tipărită mult mai târziu, în România fiind tradusă abia în anii 2000.

De la predecesoarea lui Ruth Benedict, Margaret Mead, un alt mare nume al antropologiei, aflăm unele detalii legate de modul în care s-a produs cercetarea. Ea a evidențiat în lucrarea The Study of Culture at a Distance faptul că pentru efectuarea studiului despre români, Benedict a avut două surse principale: literatura de specialitate, românească și americană, și unele declarații ale românilor din America.

Detaliile legate de sursele orale lipsesc tocmai din pricina principiului confidențialității impus în antropologie și aplicat strict.

În prefața lucrării, Mead susținea că “au fost aproximativ douăzeci și cinci de români [care] au depus timp și efort pentru a înlesni acest studiu. […] Prin acești români, scheletul de fraze abstracte a putut primi carnea și sângele experiențelor personale, astfel [încât] copilul român și familia română apar descriși într-o manieră fără precedent”.

Nu se cunoaște dacă lucrarea lui Benedict a fost cu adevărat de ajutor pentru guvernul american în implementarea strategiilor de propagandă, însă Romanian Culture and Behavior a rămas în istorie ca fiind unul dintre studiile ce au deschis calea metodei denumite “antropologie de la distanță”.

 

sursa: descoperă.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *