Azi o s scriu despre 1 martie. Pentru noi brbații, este o zi agitat. Calcule, socoteli, numeri femeile din viața ta pe care trebuie s le cadorisești, alergi la cumprturi de mrțișoare de ultim moment cnd descoperi c ai calculat greșit, ții cteva mrțișoare drguțe “pentru cazuri disperate” mereu la tine… sunt diferite tehnici pentru a supraviețui zilei de 1 martie… nu o s m apuc eu acu s revelez secretele existenței chinuite de brbat… dar poate c ar merita s ne ntrebm de ce, statistic trim mai puțin dect așa-zisul “sex slab” (slab pe naiba !).

Una peste alta, ieri n București a fost o zi frumoas, și am reușit s trec chiar și peste aspectul mercantil al momentului, și s m bucur simțind n aer atmosfera tipic de srbtoare a mrțișorului. Au fost chiar vre-o dou momente unice, n care femeile care au primit mrțișorul de la mine (deși nu le cunoșteam ndeaproape), s-au bucurat ca niște copii, și chiar și l-au pus n piept – apoi aflasem cu stupefacție c era primul lor mrțișor primit n acea zi… iar treaba asta se petrecea dup ora 13…

n fine, seara, ne-am hotrt s ieșim cu mamele noastre la restaurantul unde merg ele (ca dou vduve vesele) s danseze și s se distreze cu alți oameni de vrsta lor, de 2-3 ori pe sptmn.

Am mai scris mai demult despre șocul descoperirii faptului c btrnii de fapt nu sunt chiar att de btrni… iar eu, cu ct m apropii de 40 de ani, descopr c nu sunt nici eu (biologic) prea departe de vrsta lor…

Ca s v introduc n atmosfer, trebuie s descriu un pic momentul. Imaginați-v o sal de restaurant clasic (sala de mese circular, de pe timpuri), cu mese n jurul unui spațiu de dans. Barul și orchestra la perete, n mijloc – o țopial nebun, și o poft de viaț rar vzut. Așa-zișii btrni, se bucur de viaț mai intens și mai profund dect știm s o facem noi, tinerii, poate și datorit faptului c apreciaz altfel puținul care le-a mai rmas, din perspectiva unei vieți poate nu tocmai mplinite. Mai multe femei dect brbați. Multe vduve. Maic-mea, mbrcat ntr-o rochie de sear, cu spate ușor decoltat, imi șoptește pe sub evantai (da, are și așa ceva !) despre fiecare n parte: “uite, domnul acela e vduv de 2 ani, i-a murit soția de infarct, e fost profesor de dans. Acolo, tipul n cmaș roșie, e fost vecin cu noi, cnd locuiam pe Viorele, soția lui a murit ntr-un accident de mașin stupid. Acolo n spate, doamna aia sltreaț este mama lui Andrei, care avea un chioșc lng metrou, dac mai ții tu mine, cnd locuiam pe Postvarul. Soțul ei a murit acu 5 ani. Acolo, n spate, domnul acela nalt, cu chelie, e fost inginer, acum pensionat, a fost amantul lui cutreasca, prietena mea, pe vremuri…” Și tot așa, n fața ochilor mi se dezvluie biografii secrete, “trecute vieți de doamne și domnițe”.

Iar maic-mea este invitat la dans din 3 n 3 minute. Eu n-am vzut-o dansnd dect cu tata. Aici, se desfșoar ntr-un regal, cu o tinerețe și grație pe care nu mi le mai aminteam. Profesorul de dans face minuni pe ring. Ca un umil nvțcel la porțile tango-ului argentinian, știu acum s fac diferența. Omul are postur, atitudine, intenție, și chiar dac aparent nu face mare lucru, modul n care se mișc schimb totul n jur.

De unde pofta asta de viaț la niște oameni trecuți de-a doua tinerețe ? Apoi, intru n vorb cu ceilalți comeseni și aflu cu stupoare povești care mai de care mai triste. Și ncep s nțeleg pofta disperat de viaț a acestor oameni. Multe vduve. Disperate s se miște, s danseze, s cunoasc oameni, s ias din fundtura n care viața lor pare c s-a oprit. Și aici, mintea mea a dus concluzia mai departe. Sabina m-a strns ușor de mn, și mi-a șoptit: “Dumnezeule, sper s nu ajungem și noi așa…

Atunci mi-am amintit din nou de aspirațiile mele de adolescent, ce renvie din cnd n cnd de sub noianul de preocupri cotidiene.

Mi-am amintit despre ct de diferit este existența noastr, de cea a clugrilor tibetani. Despre copii duși de ctre prinți la porțile marilor universitți monastice. Pentru mentalitatea noastr, de occidentali, este greu de nțeles. Doar dac ai s cunoști vre-un venerabil lama tibetan poți nțelege. La noi, școala e ceva parțial (4-6 ore pe zi), obligatoriu pentru toat lumea pn la o anumit vrst. Apoi, conceptul de universitate e la fel de parțial. Intri bou la un curs de 4-5 ani, și ieși vac, cu o diplom, care ți d o idee despre cte ceva dintr-o științ. Și dac ai norocul s gsești locul de munc potrivit, mai și profesezi. n mentalitatea noastr occidental, tot acest demers are scopul acumulrii de informații și formrii ntr-un scop eminamente pragmatic. S faci ceva n viaț, s ți cștigi existența contribuind cu un plus de valoare la societate. S aduci ceva pe piața muncii. Asta așa, n mare. Exceptnd studioșii, vizionarii și inovatorii, care mping nainte evoluția Umanitții prin aportul lor.

Cum e la tibetani ? Viziunea este complet diferit. Omul este un vizitiu al propriei cruțe, pe care muncește ntreaga viaț s o aduc sub control, pentru binele ntregii Creații. Vorbire, Minte și Trup, cele trei forme ale manifestrii omenești, sunt educate și studiate cu atenție. Copilul de 6 ani care intr ntr-o universitate tibetan studiaz ntre 12-16 ore pe zi, timp de 18-24 de ani. Fr vacanțe. ncontinuu. Distracție ? Orice distragere a atenției de la Cale este considerat pierdere de timp, timp att de puțin și de prețios pentru o existenț uman. Realizarea este pentru clugrul tibetan ceva palpabil, ce ține de nsși existența lui. Btrnii clugri tibetani pe care i-am ntlnit pn acum sunt ca niște extratereștri pentru noi, europenii. Oamenii cei mai mpcați cu sine pe care i-am cunoscut. Au n urma lor un mod de viaț, o existenț fundamental diferit de a noastr. Pe care nu o poți nțelege dect dac ai ajuns la o anumit vrst. Vrsta la care percepi disperarea unora dintre noi, europenii, care vor s mai soarb cele cteva picturi rmase n Cupa Vieții lor.

mi doresc ca urmtoarea existenț (dac exist așa ceva, sau dac o voi avea), s fie ntr-o astfel de universitate monastic tibetan…

S-ar putea să-ţi placă şi aceste articole
Latest Posts from Blogul lui Mihai Rapcea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *