Foarte tare ! Yantra Shambalei, prezentă în planul Catedralei Mântuirii Neamului. Coincidență sau “inspirație divină” !?

Cu toții am auzit despre profețiile indianului Sundar Singh cu privire la România. Am mai citit poate și despre mesianismul românesc în lucrări precum “Dacia, țara zeilor” scrisă de Napoleon Săvescu, sau profețiile ciobanului Petrache Lupu de la Maglavit, sau ale maicii Veronica de la Mânăstirea Vladimirești.

Cei care au fost la MISA, cunosc câte ceva și despre Shambala, acel tărâm secret al înțelepților, despre care vorbește și Mircea Eliade în nuvela sa fantastică, “Secretul doctorului Honinberger”. Cel care a popularizat în Europa informațiile despre Shambala a fost Rene Guenon, cu lucrarea sa despre Regele Lumii din Shambala.

Shambala sau Agharta, cum mai este ea numită, ar putea fi definită drept acea lume subtilă (extra-fizică) în care există ființele ce guvernează conduc și inspiră evoluția Umanității și a planetei Pământ. În această lume a Shambalei se spune că există mari spirite elevate spiritual ce se încarnează periodic pe Pământ pentru a impulsiona prin exemplul lor evoluția Omenirii.

La MISA există o yantra de comuniune (contact) cu lumea subtilă a Shambalei, asupra căreia adepții yoghini meditează prin focalizarea neântreruptă a privirii și a minții. Prin meditație cu această yantra (simbol), se poate lua contactul cu această lume spirituală, și chiar cu unele ființe din acea lume – sau cel puțin așa se spune.

Ei bine, cu toții auzisem că, din pură coincidență sau nu, clădirea Parlamentului României, construită de Nicolae ceaușescu sub numele de Casa Poporului, ar semăna cu fostul palat al liderului spiritual Dalai Lama, din Potala, Tibet.

Iată însă că aceste coincidențe tulburătoare continuă. Un cititor mi-a trimis pe mail imagini care arată că simbolul yantrei Shambalei se regăsește în planul Catedralei Mântuirii Neamului, amplasată în spatele Casei Poporului. Două coincidențe tibetane pe 2 kilometri pătrați… nu e cam prea mult pentru o simplă coincidență !? Voi ce credeți ?

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *