Zece întrebări pentru sioniștii israelieni puse de un cetățean argentinian (de Adrian Salbuchi)

A venit vremea unei dezbateri riguroase și respectuoase cu privire la probleme fundamentale ale originii conflictului periculos și violent care a explodat in Orientul Mijlociu și care astăzi amenință să se extindă și să cuprindă și alte regiuni ale lumii.

Propun s-o începem prin a pune zece întrebări cheie sioniștilor israelieni din punctul de vedere al unui cetățean argentinian preocupat.

Întrebarea nr.1: De ce sioniștii insistă pe confundarea sionismului cu iudaismul?

Nu toți sioniștii sunt evrei, si nu toți evreii sunt sioniști. George W. Bush, Dick Cheney, Condoleeza Rice, Donald Rumsfield, Tony Blair, John Negroponte, Bill și Hillary Clinton și John Bolton – pentru a numi doar câțiva dintre foarte puternicii sioniști pro-israelieni – în mod evident NU sunt evrei. În același timp, scriitori ca Noam Chomsky, Norman Finkelstein, Juan Gelman, Israel Shamir, grupul marelui rabin Joel Teitelbaum și editorii ziarului new-yorkez de stânga “Forward” (Înainte) sunt cu toții evrei, însă puternici opozanți ai sionismului.

Întrebarea nr.2: De ce sioniștii caută să facă rău comunităților evreiești din diaspora?

Ca cetățean argentinian, sunt îngrijorat de faptul că sioniștii și israelienii confundă în mod intenționat sionismul cu iudaismul, deoarece aceasta poate duce la reacții negative și injuste din partea unor mari segmente de populație din întreaga lume care, ignorând aceasta diferențiere esențială între sioniști și evrei, ar putea sfârși prin a-i acuza pe toți evreii de măcelul, nedreptatea și genocidul perpetuat de unii dintre militanții sioniști în Israel și în alte părți. În Argentina, suntem îngrijorați asupra efectului nefast pe care aceasta îl poate avea asupra pașnicei comunități evreiești care trăiește în țara noastră.

Să acuzi orice persoană care critică Israelul și sionismul de “anti-semitism” este ridicol și înseamnă terorism intelectual, deoarece în acest fel este amenințată și redusă la tăcere orice încercare de a susține o dezbatere liberă și deschisă. Avem nevoia urgentă de a înțelege că felul în care a fost creat Statul Israel acum peste o jumătate de secol, poartă sămânța conflictelor violente care se amplifică în Orientul Mijlociu. Trebuie să ne bazăm opiniile și punctele de vedere pe adevărul istoric și nu pe mit și propagandă. Trebuie să înțelegem care sunt adevăratele obiective ale sionismului internațional în întreaga lume, cât și în Argentina și regiunea noastră. De fapt, un efect moralizator deosebit l-ar avea în Argentina și în alte țări dacă asociațiile și conducătorii comunităților evreiești ar adopta o poziție publică fără echivoc condamnând atacurile barbare împotriva Palestinei și Libanului.

Întrebarea nr.3: De ce sioniștii insistă să acuze de “anti-semitism” pe oricine critică Israelul și sionismul?

Să vorbim de anti-semitism în zilele noastre ar fi absurd și absolut ipocrit. “Semit/ă” este o categorie lingvistică astfel denumită și folosită de intelectuali din sec. XIX ca germanul Wilhelm Marr și filosofii francezi Edouard Renan și contele Arthur de Gobineau pentru a diferenția “semiții” de “arieni”. Vor sioniștii de astăzi să inceapă să vorbească din nou despre “arieni”? Cu greu ne-ar veni să credem că o asemenea prostie ar putea fi rostită în mod serios în secolul 21!

Dacă sioniștii insistă să vorbească despre “anti-semitism”, atunci va trebui amintit faptul că și natiunile arabe sunt tot “semite”, întrucât și ei sunt descendenții lui Șem, fiul cel mare al biblicului Noe.

În mod clar, dacă sioniștii insistă să declame “flagelul anti-semitismului”, atunci trebuie să înțeleagă că adevăratul “anti-semitism” de astăzi este persecuția sângeroasă a palestinienilor, irakienilor și libanezilor (în cea mai mare parte “semiți”) aflați în mâinile forțelor invadatoare ale Statelor Unite, Marii Britanii și Israelului ai căror conducători sunt “arieni” în cea mai mare parte: Ehud Olmert, Ariel Sharon, Benjamin Netanyahu, George W.Bush, Tony Blair, Dick Cheney, ca să-i numim doar pe câțiva, sunt de decendență ariană, întrucât nu există absolut nici o asemănare între ei și “semiții” săraci și suferinzi…

Întrebarea nr. 4: De ce sioniștii martirizează Gaza și pe palestinieni?

În 1989 lumea s-a eliberat de rușinosul Zid al Berlinului. Doar câțiva ani mai târziu, Statul Israel l-a înlocuit cu și mai rușinosul Zid din Gaza, înalt de 8 metri și lung de sute de kilometri, cu punctele sale de control militarizate, gardurile de sârmă ghimpată și soldați înarmați pâna-n dinți trăgând asupra civililor și umilind în mod constant populația palestiniană. Israelul a transformat Fâșia Gaza într-un imens lagăr de concentrare care găzduiește o jumătate de million de civili care trăiesc încarcerați fără apă, sau cu foarte puțină, fără canalizare, electricitate, locuri de muncă, școli sau spitale, fără apărare în fața ocupanților sioniști. Cu siguranță, conducătorii israelieni au învățat multe din Auschwitz și ghetoul din Varșovia…

Întrebarea nr. 5: Se așteaptă israelienii ca palestinienii și libanezii să nu se apere nicicum împotriva atacurilor lor?

Doar statele naționale suverane pot avea forțe armate regulate (ex.Israel, SUA, Marea Britanie și Argentina, ca să numim doar câteva). Totuși Palestinei nu-i este permis să aibă un stat național suveran, deci palestinienii nu au altă opțiune decât să susțină forțe armate neregulate insurgente, ca Hamas, pentru a se răzbuna pe Israel. După ani de invazie și ocupație israeliană și a altor națiuni, Libanului nu i s-a dat șansa de a-și construi un stat național suveran, deci libanezilor nu le-a rămas altă opțiune de apărare decât să susțină milițiile neregulate insurgente Hezbollah.

Cu siguranță, atât Hamas cât și Hezbollah primesc arme și susținere din Siria și Iran… Însă Israelul n-a primit o susținere enormă și arme din partea Statelor Unite ale Americii? Nu este Israelul singura putere nucleară din Orientul Mijlociu care posedă arme de distrugere în masă, mulțumită celor aproximativ 400 de bombe atomice pe care cu generozitate i le-a cedat Statele Unite?

De fapt, observând comportamentul nebunesc actual al Israelului în regiune, întrebarea cheie pe care ar trebui să ne-o punem ar fi: putem avea încredere în Israelul care deține acest extrem de puternic și periculos arsenal nuclear? Comunitatea internațională n-ar trebui sa dezarmeze Israelul ca o modalitate de promovare a păcii mondiale?

Popoarele palestinian și libanez AU DREPTUL la auto-aparare împotriva terorismului de stat la care sunt supuse de către Israel. În situația lor disperată, îi putem înțelege făcând ceea ce le stă în putiință pentru a se apăra, iar pentru mulți palestinieni și libanezi în disperarea lor crescândă, aceasta include și sprijinirea Hamas și Hezbollah.

Să fim cinstiți: dacă Hamas și Hezbollah ar disparea peste noapte, ce soluție ar adopta Israelul și Statele Unite pentru pacea în Orientul Mijlociu? Ei ne-au arătat în mod constant că nu au niciuna, pentru că pacea nu este un obiectiv nici pentru Israel nici pentru S.U.A., nici nu se numără printre interesele geopolitice extinse a vreuneia dintre aceste țări.

În ceea ce privește terorismul, Statele Unite, Marea Britanie și Israelul au etichetat atât Hamas-ul cât și Hezbollah-ul drept “organizații teroriste”. Ar trebui, totuși, să ne amintim ca Forțele de Apărare Israeliene (armata israeliană) a luat naștere în 1948 din patru organizații teroriste sioniste de frunte: Hagganah, Stern Gang, Irgun și Zvai Leumi. Aceste grupări teroriste au fost responsabile efectiv de mii de asasinate, atât înainte cât și după crearea Statului Israel, incluzând masacrul civililor din satul Deir Yassin care a dus la expulzarea a milioane de palestinieni în 1948, asasinarea, tot în 1948, a mediatorului O.N.U. pentru Palestina, contele Folke de Bernadotte (pusă la cale de gruparea de gherilă Stern Gang, condusă de Yitzhak Shamir, fost premier al Israelului), atacul terorist cu bombă din 1947 de la hotelul King David din Ierusalim, care găzduia Înaltul Comandament Militar Britanic (executat de gruparea de gherilă condusă de Menachem Begin, tot fost prim-ministru israelian). Acest ultim atac a creat un precedent al metodelor teroriste folosite în cele două atacuri cu bombă din Argentina (vezi Întrebarea nr. 10 de mai jos). Prin urmare, în privința terorismului avem doar două opțiuni: fie toate aceste grupări – Hamas, Hezbollah și armata israeliană – să fie privite ca “forțe de apărare”, fie să fie toate etichetate ca “organizații teroriste”.

Întrebarea nr.6: De ce refuză sioniștii investigarea și dezbaterea publică a așa-numitului “Holocaust” într-o manieră echilibrată și obiectivă?

Aceasta a devenit astăzi o problemă-cheie, deoarece o înțelegere adecvată a Holocaustului ne-ar da indicii clare atât ale originii conflictului din Orientul Mijlociu cât și a multor evenimente importante de după al doilea război mondial care au condus la instaurarea “Noii Ordini Mondiale” de care suferă astăzi societatea noastră globalizată. Există o mișcare revizionistă crescândă în cercurile academice europene și americane care susține că nu a fost demonstrat cu certitudine că într-adevăr au murit 6 milioane de evrei în Germania nazistă și Austria în timpul celui de-al doilea război mondial. Investigații serioase asupra acestei probleme sunt încă subiect tabu în zilele noastre în cea mai mare parte a lumii occidentale iar în unele țări ca Franța, Canada și Austria, asemenea investigații sunt obstrucționate de către legislație, în urma presiunii sioniste. De ce le este atât de teamă? Poate pentru că în urma unor investigații serioase și obiective din punct de vedere istoric s-ar putea demonstra că cifra de șase milioane n-ar fi adevărată?

Autorul evreu american Norman Finkelstein, în cartea sa Industria Holocaustului, publicată în 2002, demonstrează cu claritate cum a fost inventat și folosit “mitul Holocaustului” de către Statul Israel pentru a-și atrage susținerea finaciară și politică din partea Statelor Unite, a aliaților săi importanți și a sectoarelor cheie din diaspora evreiasca din întreaga lume.

Ca argument la ceea ce susținem este faptul că timp de mai mulți ani, pe când Polonia se afla sub dominație sovietică, la muzeul de la Auschwitz era expusă o placă comemorativă care amintea vizitatorilor că “patru milioane de evrei” au fost asasinați aici până în 1945, aceasta alimentând două treimi din “mitul celor șase miloane”. Cu toate acestea, după căderea Zidului Berlinului și democratizarea Poloniei, acea placă a fost scoasă și înlocuită cu una nouă care spune că “aici au murit 1.500.000 de oameni”. Unde sunt atunci cele șase milioane ale Holocaustului ?

Întrebarea nr.7: Cum explică sioniștii sprijinul necondiționat pe care S.U.A. îl acordă sionismului internațional și Statului Israel?

Cred ca pentru a pricepe cu claritate ceea ce se întâmplă astăzi în lume trebuie să înțelegem și să acceptăm că guvernul Statelor Unite este dirijat de forțele sionismului internațional. Doar în acest fel poate fi înțeles sprijinul necondiționat, permanent și nelimitat acordat de S.U.A. Israelului. Fostul premier israelian Ariel Sharon a reflectat acest lucru cu elocvență atunci când în timpul unei furtunoase ședințe de cabinet de la sfârșitul anului 2003 i-a spus lui Shimon Peres ca nu trebuie să se îngrijoreze de reacția S.U.A. față de agesiunea Israelului împotriva palestinienilor deoarece “noi (israelienii) controlăm Statele Unite și americanii știu asta foarte bine” (citat din ziarul israelian Ha’aretz, publicat și în Argentina de către scriitorul evreu Juan Gelman în cotidianul “Pagina 12” din Buenos Aires, 4 decembrie 2003).

Această extrem de periculoasă problemă de dimensiuni globale a fost abordată recent într-un raport publicat de Universitatea Harvard în martie 2006 de către profesorul John Mearsheimer și decanul școlii guvernamentale “John F.Kennedy” al Universității Harvard, Stephen Walt care descrie “lobby-ul israelian și politica externă a S.U.A”.
Ambii autori demonstrează cu mare convingere influența politică și financiară pe care lobby-urile pro-sioniste și pro-israeliene, precum A.I.P.A.C. (Comitetul de Acțiune Politică Americano-Israelian) o exercită astfel încât au reușit să direcționeze politica externă a Statelor Unite împotriva interesului național al poporului american cu scopul de a acorda prioritate interesului național a unei țări străine: Statul Israel.

Acest factor-cheie al politicii externe a Statelor Unite este atât de evident și flagrant încât chiar fostul consilier pentru securitate națională Zbigniew Brzezinski și-a exprimat sprijinul pentru Mearsheimer și Walt, spunând că ei servesc interesul public prin evidențierea acestei probleme.

De asemenea, am putea să menționăm și alte grupuri de presiune foarte puternice și influente cum ar fi Organizația Sionistă Mondială, Congresul Mondial Evreiesc, Liga Anti-Defăimare (controlată de Loja Masonică B’Nai B‘Rith) și PNAC – Proiectul pentru Noul Secol American, ai căror intelectuali de frunte activează în administrația Bush sau au o influență asupra ei, incluzând responsabilii oficiali pentru distrugerea Irakului și pentru sprijinul necondiționat pe care SUA îl acordă Israelului: Paul Wolfowitz, Richard Perle, Douglas Feith, Colin Powell, Condoleeza Rice, Lewis Libby, Robert Zollick, James Baker III și Elliot Abrams ca să numim doar câțiva dintre cei mai puternici.

Întrebarea nr.8: Este bine ca lumea să fie dominată de către mici minorități?

Într-un site oficial israelian (Agenția Evreiască pentru Israel) și în diferite site-uri aparținânddiferitelor organizații evereiești din Statele Unite totalul populației evreiești din întreaga lume este estimat la aproximativ 16 milioane de persoane (din care aproximativ 200.000 sunt rezidenți în Argentina). Aceasta indică în mod evident faptul că numărul membrilor comunităților evreiești din lume este foarte redus, adică doar 0,2 % din totalul populației lumii, estimat la 6,5 miliarde de locuitori (și 0,5% din populația de 39 de milioane a Argentinei).

Nu este antidemocratic ca niște minorități atât de mici să aibă atâta putere mondială ?

Întrebarea nr.9: De ce sioniști mint în mod sistematic în legătura cu cauza crizei actuale din Orientul Mijlociu?

Evenimentele tragice din Liban și Palestina au fost chipurile încordate din cauză că Israelul a spus că Hamas și Hezbollah au “răpit” trei dintre soldații săi în Gaza și respectiv la frontiera cu Libanul (unele rapoarte spun chiar că erau în interiorul Libanului). Aceasta este o stupizenie, deoarece soldații combatanți nu pot fi “răpiți”; doar civilii pot fi răpiți. Soldații combatanți pot fi capturați sau chiar uciși de către inamic, dar nu “răpiți”…

Cu toate acestea, Israelul, Statele Unite și mass-media globală, finanțată și controlată de aceleași cercuri financiare internaționale care astăzi conduc “Noua Ordine Mondială” repetă mereu că acei trei soldați israelieni au fost “răpiți”…
Un vechi dicton spune că “atunci când izbucnește războiul prima victimă este adevărul…”.

Operațiunile de război psihologic sunt parte a strategiei internaționale sionisto-americane, care include inocularea fricii față de atacuri majore cu bombă și anthrax. Însăși evenimentele tragice de la 11 septembrie din Statele Unite, 11 martie din Madrid și 7 iulie din Londra trebuie să fie clarificate în mod corect întrucât există probe ”de montaj” care arată că sunt semne evidente ale trucurilor murdare, reminiscențe ale terorii cu “armele de distrugere în masă din Irak” din 2002 și 2003. Cu toate acestea, mass-media supusă și liderii importanți ai lumii folosesc aceasta pentru a incrimina lumea musulmană și pentru a justifica brutala discriminare și agresiune pe plan mondial împotriva adepților islamului.

Întrebarea nr.10: Argentina. De ce nu este investigată filiera ISRAELIANĂ ca prima suspectă în cazul celor două atacuri cu bombă împotriva ambasadei Israelului (1992) și a sediului Asociației Comunităților Evreiești AMIA (1994) din Buenos Aires? 

Conform prestigiosului jurnal evreiesc anti-sionist “Forward” care apare la New York, guvernul Statelor Unite a făcut presiuni crescute asupra guvernului argentinian pentru a lansa ideea (evident falsă) a unei “filiere iraniene” răspunzătoare de cele două atacuri cu bombă. Serviciile secrete Mossad si CIA cu colaborarea guvernelor argentiniene au încercat fără succes să fabrice o așa-zisă “filieră iraniană”. Au mers până într-acolo încât unul dintre judecătorii federali – Juna Jose Galeano – care ancheta unul din cazuri să mituiască un suspect cheie (Dl.Telledin) cu suma de 400.000 dolari astfel încât să acuze poliția locală de implicare și să-i autorizeze găsirea rădăcinilor până la Hezbollah, Siria și Iran.

Ceea ce ne îngrijorează pe mulți dintre argentinieni este faptul că guvernul pro-sionist al președintelui argentinian Nestor Kirchner cedează unor asemenea presiuni și sfârșește prin a da Statelor Unite și Israelului “motive” pentru atacarea Hezbollahului, Siriei și Iranului, astfel țara noastră fiind implicată în războiul criminal pe care sionismul internațional îl duce împotriva lumii musulmane… Și marea majoritate a argentinienilor sunt evident împotriva acestor lucruri!

În contextul acestor evenimente, Argentina are nevoie de investigarea mult mai plauzibilei ipoteze a implicării unei filiere ISRAELIENE în cele două atacuri cu bombă care au avut loc într-o perioadă de luptă acerbă pentru putere în Israel dusă între o facțiune mai moderată care vroia sa pună în practică întelegerile de la Oslo (Partidul Muncii, condus de Yitzhak Rabin) și fundamentaliștii de extremă dreapta care cred doar în sfințenia Eretz Israelului forjat de expansiunea militară imperială.

Lupta internă a culminat în noiembrie 1995, când primul ministru pacifist Rabin a fost împușcat pe o stradă israeliană NU de către un terrorist musulman, NU de către un neo-nazist fanatic, ci de către Yigal Amir “un tânăr militant sionist israelian”, apropiat de o mișcare de extremă dreapta a coloniștilor israelieni și de Shin-Beth, serviciul intern de securitate israelian. Mai târziu, comisia oficială Shamgar care investiga asasinarea lui Rabin a concluzionat că Shin-Beth-ului îi revine un mare grad de responsabilitate, chiar și pentru neglijența în protejarea primului ministru.

Odată cu asasinarea lui Rabin s-a deschis calea preluării guvernului israelian de către zeloți ca Benjamin Netanyahu, Ehud Barak, Ariel Sharon, Ehud Olmert și acoliții lor din partidele fundamentaliste și de extremă dreapta Likud și Kadima…

Insistăm: A venit vremea unei dezbateri riguroase și serioase cu privire la probleme fundamentale ale originii conflictului violent din Orientul Mijlociu. Doar când ADEVĂRUL va prevala, baia de sânge a sutelor de mii de musulmani din Orientul Mijlociu va avea un sfârșit. Pentru că ACESTA este adevăratul Holocaust de care suferă lumea de astăzi, și aceasta se întâmplă acum și aici!

Cf. sursa in limba spaniola.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *