Marine Le Pen, liderul Frontului Național din Franța: ”Să terminăm cu Uniunea Sovietică Europeană”

marine le pen Marine Le Pen, liderul Frontului Național din Franța: Să terminăm cu Uniunea Sovietică Europeană eurosceptic Se consideră un politician care mizează, mai presus de toate, pe sinceritate. Un politician în afara sistemului pe care castele doresc să-l marginalizeze. Denunță minciunile și criza continuă impuse francezilor de 40 de ani încoace. Vine și cu soluții concrete pentru rezolvarea crizei: renunțarea la euro și la Uniunea Europeană, pe care o numește, cu convingere, „Uniunea Sovietică Europeană”. Consideră că extinderile succesive ale UE, inclusiv cea care a adus România în UE, au fost niște greșeli. Promite că va desface deciziile tehnocraților de la Bruxelles care au preluat libertatea și specificitatea popoarelor europene. Pe ultima sută de metri a campaniei pentru alegerile prezidențiale din Hexagon (al cărei prim tur se va desfășura pe 22 aprilie), lidera Frontului Național – partid etichetat nedrept, spune ea, ca fiind de extremă dreapta – Marine Le Pen a explicat, pentru „Adevărul” ce fel de viitor ar avea Franța dacă ar fi alesă în funcția supremă.

A.: Dacă veți fi aleasă, plănuiți ieșirea Franței din zona euro și din Europa?

M.L.P. Consider că trebuie să ieșim toți, toate statele din euro. Cred că la un moment dat trebuie să ne privim toți în ochi și să încetăm să ne spunem minciuni și să recunoaștem: experimentul euro a eșuat. Am dus continentul către faliment în doar 15 ani. Euro a fost un mijloc de a ne forța mâna pentru a pune pe picioare ceea ce eu numesc Uniunea Sovietică Europeană. O Uniune care se impune popoarelor contra voinței lor. Scopul ei este să ne ia toată substanța suveranității. Eu spun de luni în șir că euro nu va rezista și mi s-a zis că sunt nebună, incompetentă, inconștientă. Și totuși, totul se desfășoară exact cum am previzionat. Și dacă tot suntem aici, vă pot anunța că ei vor arunca Grecia din zona euro, cu toată drama pe care o presupune ieșirea din euro fără o pregătire. Cred că singura modalitate de a ne salva economiile, de a ieși din acest costum prea mic pentru unii și prea mare pentru alții, e să ne așezăm la aceeași masă și să pregătim întoarcerea la monedele naționale, prin intermediul deprecierii inițiale a euro. Pentru că asta ne dinamitează competitivitatea, euro e prea puternic. Fie că e vorba de Italia, Spania sau Portugalia, Irlanda, Franța, se poate observa că această monedă e supraevaluată cu procente între 25 și 40%.

A.: Partidul din care faceți parte e calificat de extremă dreapta, dar prin politicile pe care le promovați faceți parte din aripa stângă.

M.L.P.: Cred că e o eroare de analiză, să continuăm să gândim în termeni de dreapta și stânga. În nicio parte din Europa, fractura asta nu mai are sens. Realitatea este că fractura, am analizat asta și în care pe care am publicat-o – „Pentru ca Franța să trăiască” – e de fapt între cei care mai cred în existența națiunilor și cei care nu mai cred. Cei care cred că structura națională e încă cea mai în măsură pentru a proteja securitatea, prosperitatea identitatea popoarelor și cei care au renunțat la națiune în favoarea unei structuri supranaționale de genul Uniunii Europene sau guvern mondial. Există o prăpastie și pe un mal sunt cei ca mine, care mai cred în Franța și cei care nu mai cred. Iar Nicolas Sarkozy a spus și el într-o emisiune că există o fractură între cei care cred în Europa și cei care nu cred. Și e adevărat că sunt puțin cam singură pe malul meu, dar mai sunt și oameni care vin de la dreapta și de la stânga, pentru că sunt din ambele tabere oameni care se opun mondialismului. De aceea și există asemănarea dintre socialiști și UMP pe marginea marilor subiecte.Sunt lansate tot felul de pocnitori pentru a ascunde aceste asemănări. Se iau la harță pe tema căsătoriei între homosexuali, pe drepturile imigranților, pe chestii mărunte care sunt doar accesori față de marile alegeri care trebuie făcute. Abandonăm concepția de națiune, suveranitatea popoarelor? Sau considerăm că de fapt suveranitatea e singurul viitor? Trebuie deci să luptăm cu toate puterile pentru a elimina tot ce poate lua suveranitatea popoarelor europene și care le aparține. Problema Mecanismului European de Stabilitate a fost de altfel extrem de grăitoare.

A. Apărați toate câștigurile sociale – cele 35 de ore de muncă pe săptămână, pensionarea la 60 de ani. Credeți că în contextul actual al crizei, Franța își poate permite să păstreze un asemenea sistem?

M.L.P.: Asta e marea întrebare. Această culpabilizare a poporului francez e una din marile escrocherii ale secolului probabil. În spiritul elitelor care ne conduc, li s-a explicat francezilor că drepturile sociale de care beneficiau sunt prea mari. E marele bla bla liberal – cheltuim prea mult, sunt prea mulți funcționari, prea multă protecție socială…Or, eu spun că banii francezilor au fost acaparați, în special prin legea din 1973 care a dat monopolul piețelor financiare. Eu cred că avem mijloacele pentru a întreține acest sistem social, dar aceste resurse trebuie păstrate pentru francezi, nu le putem da întregii lumi, adică tuturor celor care vin și rămân pe teritoriul francez legal sau ilegal. Dau o cifră, pentru a mă justifica: în 40 de ani, am dat 1.400 de miliarde de euro constant ca dobândă piețelor financiare, în timp ce datoria noastră e de 1.700 de miliarde de euro. Cu alte cuvinte, dacă nu am fi dat acest monopol piețelor financiare, dacă am fi lăsat Băncii Franței posibilitatea de a împrumuta Trezoreria fără dobândă, datoria noastră ar fi de 300 de miliarde, ceea ce ar fi, evident, o sumă derizorie, ținând cont de PIB, de bogăția produsă în Franța. Aici am o concepție radical diferită de cea a adversarilor mei. Sigur că mai trebuie făcute economii, dar atâta timp cât vom continua să îngrășăm piețele financiare în această spirală a îndatorării, nu vom putea să ne dăm seama de justețea austerității care e pe cale să ne fie impusă. Am fost prima și singura care a spus-o: alegerea făcută de Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană și FMI – ceea ce numim Troica și e bine botezată, pentru că numele produce teamă – de a impune austeritate popoarelor e o absurditate economică, o absurditate politică și o rușine umană. Pentru că în realitate e vorba de a face popoarele să se întoarcă la Epoca de piatră a economiei. E exact ce vedem în Grecia și în plus cu un rezultat de tot râsul pentru că toată austeritatea nu a reușit să scoată țara care o suportă din această spirală, din contră, au afundat-o în această spirală. Eu am o viziune radical diferită, dar cea a lui Sarkozy și cea a lui Hollande sunt destul de asemănătoare. Amândoi vor să salveze euro cu orice preț, pe care eu îl consider însă exorbitant. Și unul și celălalt sunt de acord cu renunțarea la suveranitate și transferarea ei, prin intermediul MES, către Comisia Europeană și către BCE, care vor impune sacțiuni obligatorii și care ar putea prelua frâiele din respectivele țări dacă acestea nu respectă regulile. Or, eu sunt o apărătoare a națiunilor libere deci nu mă pot supune acestor reguli.

A.: Și vreți să introduceți noi măsuri sociale în acest context?

M.L.P.: Tot axul programului meu social se bazează pe ceea ce numesc „patriotism social”. Apăr două idei mari: patriotismul economic, respectiv capacitatea unei națiuni de a se reînarma în fața globalizării, de pildă prin intermediul unor programe de genul „Buy american”, „Produire en France” etc și aplicarea unui protecționism social. Asta înseamnă că ne rezervăm dreptul de a apela la solidaritatea națională pentru cei care au naționalitate franceză. Ceea ce nu înseamnă că vom interzice străinilor să vină în țara noastră. Însă cei care vin vor trebui să se descurce cu propriile mijloace. Noi le vom explica foarte onest că nu îi putem întreține. Și cum cred că austeritatea e o absurditate, politica mea de răspuns la criză e exact inversă. Propun creșterea salariilor cu 200 de euro net, până la de 1,4 ori salariul minim. Dar nu prin creșterea salariului minim, care ar artrena o creștere a poverii fiscale pentru companii, ci prin asumarea de către stat a unei părți din cotizațiile salariale în valoare de 200 de euro. Și asta se poate finanța prin creșterea cu 3% a taxei pe importuri – pe toate bunurile și serviciile care sunt importate în Franța. Dacă nu relansăm puterea de cumpărare în Franța nu putem menține dinamismul economiei. În același timp, nu există decât două modalități de a readuce competitivitatea. Fie austeritatea, adică scăderea salariilor și a protecției sociale, fie prin acțiunea asupra monedei, adică scăderea valorii ei. Iar eu consider că supraevaluarea euro este unul dintre handicapurile majore cu care e confruntată economia franceză. Suntem victimele a trei dumpinguri: un dumping social, unul legat de mediu și unul monetar. Pentru a răspunde primelor două, e nevoie de un protecționism inteligent, pentru a răspunde dumpingului monetar, trebuie să preluăm autoritatea asupra propriei noastre monede și să renunțăm la moneda comună care a preluat suveranitatea și valoarea ansamblului monedelor naționale. În cadrul acestei reîntoarceri la monedele naționale, fiecare din monedele europene se va aprecia, una în raport cu cealaltă, o arată și studiul băncii japoneze Nomura. Marca se va aprecia în raport cu francul de pildă, iar francul ar avea bineînțeles o valoare superioară drahmei sau lirei ș.a.m.d.

A: Vă veți lovi de piețele financiare. Cum veți rezolva problema datoriilor?

M.L.P.: Revenind la moneda națională și anulând legea din 1973 care a fost de astfel înscrisă în Tratatul de la Maastricht și ne obligă să ne înprumutăm de pe piețe. Voi monetiza datoria franceză. Am scris asta și pe site-ul meu pentru că am conceput un plan de eliminare a datoriei foarte precis. Am făcut și modele pornind de la propunerile adversarilor mei, pentru a demonstra că sunt incapabili să-și țină promisiunile. Voi monetiza 100 de miliarde de euro pe an – voi rezerva 45 de miliarde pentru rambursarea capitalului, 45 de miliarde pentru rambursarea dobânzii și 10 miliarde care vor fi reinvestiți în economie pentru a o relansa. Adică voi face pentru Franța ceea ce alții propun să facă pentru Europa, prin intermediul BCE. Dar prin intermediul BCE nu merge, pentru că piețele financiare vor fi în spate și ne lovim de aceleași dificultăți. Așa a funcționat Franța timp de secole. Nu avem euro decât de zece ani, nu trebuie să ne gândim că e o fatalitate dacă dispare, ce a fost făcut de om, poate fi desfăcut de om. Se poate aplica planul meu, de ieșire concertată în euro, împreună cu partenerii noștri europeni și nu poate fi vorba de a plonja în haos economic și social. Obiectivul meu e tocmai evitarea haosului. Astfel pot rambursa datoria Franței.

A. Vedem că forțele naționaliste și extremiste capătă forță peste tot în Europa. Și proiectul dv este calificat ca unul al extremei drepte în Europa.

M.L.P.: Eu mă enervez constant din cauza asta. Eu însămi sunt acuzată tot timpul că sunt de extremă dreaptă, dar termenul ăsta mi se potrivește ca o nucă-n perete. Nu văd ce anume din proiectul meu ar fi de extremă dreapta. Eu sunt pentru referendum, pentru alegeri proporționale, pentru pluralism politic. Văd că aplicarea acestui termen de extremă dreapta e folosită pentru ansamblul partidelor politice patriote, naționale din Europa pentru a le da deoparte, a le elimina din joc. Asta a stat și la baza polemicii dezgustătoare care s-a iscat pe tema plecării mele în Austria la invitația FPO la balul din Viena. S-a spus că m-am dus să dansez cu neonaziști. Își și imaginai bărbați în uniformă nazistă dansând vals, dacă citeai presa. Le-am și spus jurnaliștilor francezi, dar nu a fost decât o picătură care s-a topit într-un torent de calomnii. Le-am spus că, dacă ei consideră că FPO este un partid nazist, trebuie să oprim emisiunea și să facem o alta, special pe subiectul ăsta. Pentru că ar fi o mare problemă ca nazismul să renască în inima Europei. Vedem că există o diabolizare a oricărui aspect care nu corespunde ideii de uniune euro-atlantică. Toți cei care nu se identifică cu modelul euroatlantic sunt dați deoparte, stigmatizați. Uitați-vă și la mine. Am fost tratată de presa franceză de o manieră absolut normală până să ajung la 20% în sondaje. Apoi, am redevenit nazistă. Îmi imaginez ce va fi când voi ajunge la 30%. O adeptă a lui Gaddafi probabil.

A.: Dar nu credeți că există o asemenea deplasare către dreapa în Europa?

M.L.P.: Ba da, sigur că există și e normal. E o mișcare în întreaga lume, nu doar în Europa. Cred că eroare fundamentală a guvernanților noștri, o eroare geopolitică, a fost de a considera că s-a terminat cu statele și că de acum vor lucra în cadrul unei lumi globalizate. Or, vedem peste tot renăscând națiunile și identitățile, dorința de suveranitate. Și în țările din Magreb, în Europa, peste tot. În fața acestei globalizări care dezrădăcinează, bulversează, care impune legea comerțului ca pe Biblie, vedem un reflex de supraviețuire din partea popoarelor care se reorientează către libertatea și suveranitatea lor. Eu refuz să accept că acesta e un pericol, pericolul adevărat este lumea globalizată. Mondialismul aduce tensiunile, conflictele și mâine poate războaiele. Iată ce vedem azi: Europa păcii de care ni s-a tot spus, euro care ar fi trebuit să aducă pacea. Euro a adus conflicte pe care nu le-am mai cunoscut de secole între națiuni. Germanii sunt calificați ca egoiști, italienii ca leneși, grecii de hoți, francezii ca asistați. Se întrec toți să își vorbească de rău vecinii. Dacă asta e Europa păcii…îmi pare rău, dar eu văd o Europă a războiului. Eu cred însă că respectul pentru toate națiunile, pentru voința popoarelor, e singurul mijloc de a regăsi calea seninătății și a dreptății.

A.: Aveți puncte în comun cu ceea ce spune președintele ceh.

M.L.P.:Da, există puncte comune. Fiecare e marcat de istoria sa, de specificitatea sa, de cultura sa. Iar bogăția Europa stă în specificitatea popoarelor care o compun, nu e uniformizarea impusă de Adidas, hamburger și Coca Cola. Dar în același timp cred că temerea de o imigrație masivă, care azi e folosită pentru a scădea salariile, care diluează identitatea națiunii prin conflictele multiculturalismului, teama de Uniunea Europeană care ne restrânge progresiv libertățile, aceste lucruri sunt probabil împărtășite și de alți oameni și de alte partide. Este motivul pentru care am aderat la Alianța Europeană a Libertăților, alături de UKIP din Marea Britanie, FPO din Austria. Tocmai pentru că avem mai multe puncte comune în ceea ce privește lupta pentru valorile noastre – cele europene, cele democratice. Dacă voi fi aleasă președinte, voi construi o altă Europă și va avea probabil și un alt drapel, unul construit din steagurile tuturor națiunilor care o compun, va fi foarte simbolic spre deosebire de cel actual, unde sunt adunate câteva stele de același fel și caare nu au niciun sens. În drapelul pe care îl vom avea, fiecare națiune își va recunoaște specificitatea.

A.: Cum credeți că ar trebui procedat în această lume nouă pe care o propuneți față de o Chină a cărei putere continuă să crească? Cum ar trebui Europa să reacționeze?

M.L.P.: Trebuie să pornim de la prezumția că lumea e deja multipolară pentru că unii refuză să vadă această realitate. În al doilea rând, consider că și China are nevoie de noi. Nu ne putem pune mereu pe poziția unui biet animal neajutorat, așa cum ni se explică zilnic – „Franța nu poate face asta..; Italia nu poate face asta…suntem țări minuscule, singure, nu putem ține piept marii Chine..”. Valery Giscard d’Estaing a spus consilierilor săi, când i-au spus că reprezentăm doar 5% din populația lumii, că în Australia există 20 de milioane de oameni și 20 de miliarde de iepuri și totuși nu iepurii conduc lumea . Puterea nu se stabilește în funcție de mărime sau de populație, ci în funcție de raportul de forțe. Or, eu cred că China nu va supraviețui numelui său, pe plan economic. Deci în loc de a ne supune în permanență politicii lor, care constă în apărarea propriilor interese (și nu le putem reproșa asta!), ar trebui să începem să ne apărăm și noi interesele. Eu una nu reproșez SUA că apără interesele americane sau China că apără interesele chineze, dar reproșez Uniunii Europene că nu apără interesele țărilor care formează UE. Când UE se duce în China și vrea să fabrice mașini acolo, China îi răspunde „niet, eu vreau să construiesc o industrie chineză de automobile”. Noi în schimb ne deschidem larg granițele și fiecare poate veni produce și vinde ce dorește și noi nu reușim să instalăm arme contra mondializării de care se folosesc deja SUA, Canada, Brazilia, Argentina, China etc. Viitorul este protecționismul inteligent. Dacă suntem singurii care apără dogma imbecilă a ultraliberalismului înseamnă că suntem singurii care greșesc iar toți ceilalți au dreptate.

A.: Care ar fi prima decizie pe care ați lua-o ca președintă a Franței?

M.L.P.: Să numesc un ministru al Suveranității. Ar fi o funcție pe transversală, iar ministrul ar trebui să se implice în toate domeniile, inclusiv să renegocieze tratatele europene pentru a ne reda suveranitatea bugetară, fiscală, legală, teritorială. Eu nu recunosc ca suveran legitim decât poporul.

A.: Ce înseamnă „teritorială”?

M.L.P.:Înseamnă că refuz Uniunii Europene orice drept de a acorda „cartea verde”, de a autoriza imigranți să vină pe teritoriul meu național pentru a munci sau pentru a trăi. Poporul francez e singurul care trebuie să decidă cine intră și cine rămâne în Franța.

A.: Îi includeți aici și pe ceilalți europeni?

M.L.P.:Da, bineînțeles. Cred că fiecare stat are dreptul să fie stăpânul propriilor frontiere. Asta nu înseamnă că nu vor putea exista tratate bilaterale între țări pentru a facilita circulația persoanelor sau obținerea de vize sau eliminarea vizelor. Dar trebuie să ai puterea de a decide, însă astăzi nu avem această putere. Schengen ne impune un set de reguli. Aceste reguli au permis Italiei și Spaniei, ca, în curs de cinci ani, să regularizeze 1.500.000 de imigranți clandestini. Acești clandestini au devenit cetățeni legali în spațiul Uniunii Europene și pot veni, bine mersi, să se instaleze în Franța. Or, cum e Franța e țara cea mai atractivă din Uniunea Europeană…Când am fost pe insula Lampedusa, imensa majoritate a tinerilor imigranți aflați acolo voiau să vină să trăiască în Franța.

A.: Dar ce veți face cu libertatea de circulație, regulă cu care Franța a fost de acord?

M.L.P.: Vom renegocia toate tratatele pe care le consider un pericol pentru interesele vitale ale țării mele.

A.: Ați fost europarlamentar. Nu credeți că e nevoie de asemenea forumuri, instituții unde oamenii din diferite națiuni europeni să poată vorbi, dezbate la aceeași masă?

M.L.P.: În Europa națiunilor pe care vreau s-o construiesc va exista o structură consultativă. E important să existe un loc unde reprezentanții națiunilor să se poată întâlni, să discute problemele comune – de pildă poluarea, amenințările sanitare.

A.: Vă referiți de fapt la Consiliul Europei

M.L.P.: Din păcate, da. Pentru că din păcate, acum, Comisia Europeană, tehnocrații au preluat puterea, nu trebuie să ne amăgim. Am văzut de altfel foarte bine cum au intervenit politic în Grecia. Atât Papademos, cât și Monti, și Draghi sunt foști angajați ai Goldman Sachs, a căror venire la putere refuz să o consider o întâmplare.

A.: Considerați că ultima extindere a Uniunii Europene a fost o greșeală?

M.L.P.: Da. Consider că toate extinderile au fost niște greșeli pentru că și din cauza euro, economiile nu erau egale și că zona monetară nu era una optimă, deci catastrofa era previzibilă. Am găsit de altfel un jurnal al Frontului Național de acum zece ani, în care se se explică de ce euro se va prăbuși. Era deci previzibil și există o mulțime de economiști care au anticipat asta. Astăzi ne prefacem că descoperim o noutate, dar de la nașterea sa euro a fost criticat. Iar extinderea, o Europă care vrea să se facă tot timpul mai mare, precum broasca care se umflă și vrea să fie mai mare decât boul, a fost și ea criticată. Iar Nicolas Sarkozy a suprimat obligativitatea unui referendum pentru orice nouă extindere. Aceste extinderi ar fi trebuit să primească aprobarea poporului francez. Deci democrația nu se îmbunătățește, ci regresează.

A.: Deci o Europă cu 15 membri ar fi în ordine?

M.L.P.: Eu sunt pentru Europa națiunilor și prin urmare nu îmi pun problema extinderii. Europa națiunilor poate merge până la Rusia, înțelegeți? În situația în care suntem în cadrul acordurilor strategice, al tratatelor bilaterale , trilaterale, a priori nu există o limitare a numărului de națiuni europene care să participe.

A.: Dar pentru ca asta să funcționeze nu ar fi nevoie ca și ceilalți parteneri europeni să fie de acord cu acest proiect?

M.L.P.: Nu. Poporul meu trebuie să fie liber și să decidă ca un popor liber. Nu trebuie să cerem acordul acordul partenerilor europeni pentru a fi liberi. Altfel, ne întoarcem la Uniunea Sovietică Europeană. Și atunci ar trebui să li se spună oamenilor că sunt în Uniunea Sovietică și că nu mai au nici libertatea de a-și recâștiga libertatea. Proiectul Uniunii Europene este unul care e pe viață și noi nu vrem așa ceva. Cred că atâta timp cât există popoare, va exista dreptul ca ele să își recapete suveranitatea. Au existat decizii, renunțări la aspecte ale suveranității care au fost luate pe ascuns, fără acordul popoarelor și eu felicit poporul francez că a votat „nu” la referendumul privind Constituția europeană. Voința nu i-a fost respectată, iar acum se pregătesc să îl modifice din nou fără acordul popoarelor.

A.: Împărtășiți viziunea ministrului de Interne Claude Guéant a spus deja că nu toate civilizațiile sunt egale?

M.L.P.: Nu, mai degrabă pe cea a lui Lévy Strauss, care consideră că civilizațiile sunt egale. Ceea ce nu mă împiedică să fiu îndrăgostită nebunește de civilizația mea și din acest motiv îmi doresc să reziste în timp. Vă mărturisesc că afirmațiile domnului Guéant au avut intenția de a provoca ori omul a uitat complet că este ministru de Interne și s-a pus în poziția de simplu susținător al unui candidat la prezidențiale. Toate afirmațiile care sunt făcute au un scop electoral, e simplu. Nu există convingeri. Ca și în cazul alegerilor proporționale, care trebuie să fie integrale. Sarkozy promite și acum asta, dar cum nu va fi reales…Însă alegerile proporționale integrale trebuie să existe, e nevoie ca fiecare voce să conteze. E absurd, mulți cetățeni de-ai noștri tocmai din cauza acestei absențe a reprezentativității. Mulți votează, dar nu ajung să fie reprezentați.

Adevărul: Porniți de la prezumția că veți fi prezentă în primul tur. Dar dacă nu veți fi, ce candidat vă veți sfătui simpatizanții să voteze?

Marine Le Pen: Mi s-a mai pus întrebarea asta și am răspuns tot timpul că vor fi prezentă în al doilea tur.Încerc să evit capcanele de acest fel, rămân o ipoteză. Am spus tot timpul și o spun și acum: Nicolas Sarkozy și François Hollande apără aceeași politică, cel puțin în alegerile care sunt făcute, în ceea ce pirvește abandonarea Franței pentru deceniile ce vor urma. Deci când mi se pune întrebarea dacă am vreo preferință pentru vreunul dintre ei, răspund că pentru mine sunt ca niște gemeni, chiar siamezi din punct de vedere politic. Eu îi tratez ca pe o ființă politică unică, una cu două capete. Nu am renunțat la prezența mea în turul al doilea. Și ținând cont de violența care se dezlănțuie împotriva mea, că e din partea dreptei ori a stângii, ori din partea sindicatelor cu care sunt mână în mână, trecând prin extrema stângă, ministrul de Interne, cred că sondajele mă avantajează mult mai mult decât ce se publică din ele. Pentru că altfel nu înțeleg de ce sunt deodată victima unui asemenea tir.

A.: În ceea ce privește referendumul, știți deja ce îi veți întreba pe francezi?

M.L.P.: Voi propune în primul rând o reformă a Constituției. Pentru că modalitatea de a schimba Constituția în Parlament este contestabilă. Voi insera o serie de propuneri, printre care ca Republica să nu recunoască nicio comunitate, pentru a lupta împotriva comunitarismului, care e un pericol grav pentru societatea noastră. Voi propune și alegerile proporționale, prioritățile naționale – accesul egal la un loc de muncă, la locuință socială pentru cei care au naționalitate franceză. Dar mai presus de toate, voi instaura modalitatea referendumului ca inițiativă populară. Atunci când există 500.000 de semnături, să poată fi organizat un referendum, pe subiecte importante care privesc interesul francezilor. Trebuie să vă spun însă că referendumul pe care îl propune Sarkozy este o mare escrocherie – e nevoie de patru milioane de semnături plus autorizarea din partea a 170 de deputați. Adică e imposibil de realizat.

A. Ce părere aveți de mariajul politic dintre Nicolas Sarkozy și Angela Merkel și participarea acesteia la campania electorală a președintelui?

M.L.P.: Eu când vorbesc de națiuni, nu mă refer la guvernele lor. O națiune este suverană, reprezintă un popor și nici măcar Merkel nu va putea merge veșnic contra voinței poporului ei. Chiar dacă nu s-a stabilit organizarea unui referendum în Germania, vedem foarte bine că poporul german e pe cale să-și schimbe opinia, are o viziune destul de lucidă și asupra euro și sunt pe cale să îi întoarcă spatele. Sunt contra planurilor de salvare pentru că își dau seama că nu vor mai vedea niciodată acești bani luați cu împrumut pentru a fi împrumutați altora. Și e normal să nu aibă chef să se împrumute pentru a vărsa banii într-un fond comun. Acum la putere e Merkel, dar poate că mâine nu va mai fi, așa că eu voi discuta cu toți reprezentanții națiunilor. Consider că eroarea de a o lua pe Merkel ca director de campanie îi aparține lui Nicolas Sarkozy. Nici nu cred că e o idee foarte bună pentru a revigora campania lui Sarkozy. Acest tip de campanie este unul al loviturii mediatice. Ceea ce te izbește în cazul lui Sarkozy e absența totală de viziune, de construcție, de strategie. Nu știi niciodată spre ce se îndreaptă. Nu există o coloană vertebrală în termeni de convingere politică iar felul în care face politică e grăitor pentru ansamblu.

A.: Care e poziția dumneavoastră în ceea ce privește modelul „celor 35 de ore de muncă”? Și pledați pentru o întoarcerea la pensionarea la 60 de ani?

M.L.P.: Eu am fost întotdeauna împotriva legii privind cele 35 de ore de muncă pe săptămână, am considerat tot timpul că a fost o decizie proastă. Dar o decizie și mai proastă ar fi să suprimăm o anumită lege într-un moment prost. Cred că aplicarea legii a dus la o dezorganizare masivă a serviciului public, la bulversări grave în companiile private. Dar a elimina brutal legea ar recrea aceleași bulversări, în sensul invers. Adică, în momentul în care economia noastră e slăbită considerabil, ar fi o lovitură foarte grea. Sunt pentru negociere, în cadrul companiilor sau a ramurilor din economie, pentru a ne reîntoarce progresiv la cele 39 de ore. Evident, va trebui să existe și o creștere a salariilor, nu poți munci 39 de ore și să fii plătit ca pentru 35. Salariile din Franța sunt deja extrem de mici în raport cu costul vieții. Dar consider că trebuie să lăsăm libertatea companiilor și ramurilor economiei să negocieze acest aspect. În ceea ce privește pensionarea la 60 de ani, aceasta poate fi finanțată. Eu am o poziție cunoscută la acest aspect. Sunt suficienți 40 de ani de muncă pentru a avea o pensie completă. Noi avem azi de trei ori mai mulți oameni care sunt în șomaj ca în urmă cu 30 de ani. Pentru a avea 40 de ani în total de cotizare e deja extrem de dificil, deci cei care vor beneficia de o pensie completă vor fi extrem de puțini. Dacă mai crești și vârsta de pensionare la 65 de ani, cu un stagiu de cotizare necesar de 40 de ani, înseamnă că oamenii ar intra în pensie la 70 sau 72 de ani. Am avut și în Franța fenomenul „baby boom”. Am văzut ajungând la vârsta pensionării o generație foarte importantă numeric. Generația care vine nu e atât de mare. Drept urmare, conform calculelor foarte serioase pe care le-am făcut, putem finanța pensionarea la 60 de ani și 40 de ani de cotizare. Dacă vrei să te pensionezi la 60 de ani fără a avea stagiul de 40, atunci vei avea o pensie mai mică, iar dacă te vei pensiona când ai împlinit 40 de ani de cotizare, vei avea o pensie mai bună.

A.: Cum calificați bilanțul mandatului de cinci ani al lui Nicolas Sarkozy?

M.L.P.: Asta e foarte simplu. Nicolas Sarkozy a ignorat, în toate domeniile, promisiunile pe care le-a făcut pentru a fi ales. Mai rău, a procedat chiar invers față de cum a promis în multe cazuri. Este cazul „republicii ireproșabile” – am trecut printr-un șir de conflicte de interese, de rețele de amiciții, de nerespectare a parității bărbați-femei la guvernare. E valabil și pentru imigrație, deoarece numărul de imigranți a crescut cu un procent important sub mandatul lui Nicolas Sarkozy. E valabil și pentru puterea de cumpărare pentru că acesta s-a prăbușit – Nicolas Sarkozy a introdus 24 de taxe în cinci ani și pentru valoarea muncii pentru că a avantajat clasa bogaților în defavoarea clasei mici și mijlocii. Ce e incredibil de cinic și ar trebui să rămână în cărțile de istorie este că acum, pentru a fi reales, Sarkozy face aceleași promisiuni pe care le-a trădat în cei cinci ani. Dacă va uitați azi la vreo promisiune de-ale lui, nu mai știți exact ce dată e: 2007 sau 2012. Aceleași promisiuni, aceleași cuvinte, aceleași posturi. Și asta ne face să ne dăm seama și de calitatea umană, pentru că o alegere prezidențială nu înseamnă un proiect, e și femeia sau bărbatul care îl aplică.

A.: Dacă nu veți fi prezentă în primul tur, care ar fi atunci legitimitatea președintelui ales?

M.L.P.: Niciuna. L-am auzit pe ministrul de Externe Juppé explicând doct pe o televiziune criptată că toată această poveste (dificultatea pentru Marine Le Pen de a strânge cele 500 de adeziuni ale primăriilor necesare pentru intrarea în cursa prezidențială) e scandaloasă, că toate opiniile trebuie reprezentate la prezidențiale. M-am liniștit apoi pentru că mi-am dat seama că vorbea de Senegal. (Râde). Dar aici, un om care are între 15 și 20% din intențiile de vot riscă să nu fie prezent în primul tur. Simplul fapt că există un risc e deja un scandal. Dar asta nu pare să îi deranjeze, pentru că par a se afla într-o viziune post-democratică. Știam asta din 2005 și 2008, când poporul francez a spus „nu” Constituției europene și apoi i s-a încălcat opinia. Iar astăzi, acest scandal. Franța adoră să dea lecții de democrație, lecții de morală statelor lumii, dar moralul lor e destul de slab, trebuie spus asta.

A.: Dar aveți deja cele 500 de adeziuni?

M.L.P.: Sper că le vom avea, depunem toate eforturile ca să le obținem. Dar suntem în momentul delicat al transformării promisiunilor în susțineri concrete. Deci trebuie să mai așteptăm să vedem câți primari își respectă cuvântul.

A.: De ce nu și-ar respecta cuvântul?

M.L.P.: Pentru că le e frică. Pentru că suntem într-o țară în care aleșii nu mai sunt liberi. Pentru că intercomunalitățile, comunitățile de comune, această centralizare face ca primarii de comune, care înainte erau complet liberi să nu mai fie liberi să facă o alegere. Le e teamă că nu vor mai primi subvenții, le e teamă de criticile din comunitățile de care aparțin. E o problemă de fond pe care a remarcat-o și Sarkozy în 2007, dar nu și-a ținut nici această promisiune. Au cerut și primarii, am cerut și eu anonimatul acestor susțineri la Consiliul Constituțional și mi-a fost refuzat.

A.: Deci semnăturile…de ce aveți mai multe probleme în a le strânge decât a avut tatăl dvs?

M.L.P.: Pentru că am ajuns la 20% în sondaje, pentru că reprezint un pericol pentru sistem. Pot trece oricând în fața lui Nicolas Sarkozy, dar și în fața lui François Hollande. Campania nu s-a terminat, nu putem ști ce se va întâmpla, oricare dintre candidați se poate prăbuși. Când chiar și institutele de sondare a opiniei recunosc că au dificultăți mari în a evalua nivelul electoral la care mă aflu, e sigur că UMP a avut tentația să facă tot ce îi stă în puteri pentru a mă împiedica să fiu candidată, decât să-și asume riscul democrației și deci riscul de a fi învinși.

A.: Ați avut însă un sprijin din partea socialiștilor pentru a obține adeziunile? Un pact pentru a încerca eliminarea lui Sarkozy în primul tur?

M.L.P.: A, nu. Exact pe dos. Nu, ori au făcut și ei presiuni asupra primarilor ori nu le-a păsat deloc de acest aspect.

A.: Ce veți face totuși dacă veți pierde alegerile?

M.L.P.: Nu mă transpun în această stare de spirit.

A.: Există o alegere în privința felului în care vă prezentați ca om? Bayrou își face vacanțele în familie, dumneavoastră în Marea Britanie strângând scoici.

M.L.P. Da, e adevărat, există o alegere. Cred că deriva către latura „people” a vieții politice a făcut mult rău. Obișnuiesc să spun că nu din cauză că imi place foie gras mă interesez de viața raței. Sunt aici pentru a face politică și nu înțeleg pentru ce copiii mei ar trebui să devină cunoscuți publicului. Cred că trebuie delimitată clar viața privată de viața politică, iar utilizarea partenerilor, a copiilor, a intimităților în campania prezidențială mi se pare că a mers prea departe. Rezist unei asemenea idei. În rest, puteți judeca mai bine decât mine felul în care presa tratează campania prezidențială. E evident că nu e tratament echitabil. Simpla manieră în care sunt intervievată e radical diferită de cea în care sunt intervievați adversarii mei. Pe două mari canale de televiziune – TF1 și France 2, am avut 3% timp de antenă și 4% pe France2, conform datelor Consiliului audio vizual. Deci efectiv spațiul care îmi e acordat e prea puțin, dar eu sunt un candidat în afara sistemului. Eu am în cartea mea o teză: spune-mi cine ești, de unde vorbești și în interesul cui vorbești. Eu nu apăr decât interesul poporului francez. Alții, în fața mea, apără interese care sunt mai degrabă comerciale, mai complicate. Și cred că toată lumea se coalizează pentru că sunt singura care să poată schimba radical modelul economic în care am fost aruncați de mai bine de 30 de ani.

A.: Poate sunteți victima propriului succes. Încercați să dediabolizați Frontul Național. Lumea se comportă cu dv ca și cu un cadidat normal.

M.L.P. Diabolizarea aceea a fost o injustiție. Această de dediabolizare există în poporul francez. Diabolizarea persistă însă în cadrul elitelor. Imediat ce e vorba de un anumit nivel – casta politică, mediatică, care în Franța au legături – au făcut aceleași studii, își duc copiii la aceleași școli, se căsătoresc unii cu ceilalți. Politica franceză e fascinată de această latură „people” -unul se căsătorește cu o cântăreață, altul cu o jurnalistă, altul cu o artistă, există o fascinație reciprocă între aceste două lumi. În această lume, în această lume a oligarhiei, diabolizarea persistă, incontestabil. Dar nu și la nivelul oamenilor normali. E din cauză că eu nu fac parte din sistem, nu vreau să ma topesc în el și să îl ameliorez, consider că e mort.

A.: Care ar fi cea mai mare diferență între dvs și tatăl dvs?

M.L.P.: Nu avem aceeași vârstă, nu am avut același parcurs, nu avem nici măcar aceleași referințe. Nu am trăit aceleași experiențe. Tatăl meu are cu 40 de ani mai mult ca mine. Deci nu am avut niciodată aceeași viziune, la fel cum se întâmplă peste tot – copiii nu au aceleași păreri ca părinții lor. Putem împărtăși câteva mari opțiuni precum suveranitatea națiunilor, un stat puternic și strategic pentru a lupta contra inegalităților. Avem poate același drum, dar nu îl facem poate în același fel. Nu avem aceleași mijloace de transport. Avem personalități diferite, iar politica pe care o face cineva depinde de personalitatea lui.

sursa: Adevarul


loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *