Abuzul autorităților rămâne tot abuz, indiferent de carențele morale sau comportamentale ale lui Gregorian Bivolaru.In cazul lui Gregorian Bivolaru, poliția politică a continuat și după 1990 !

Cazul Gregorian Bivolaru înseamnă 40 de ani de grave abuzuri ale statului român. 40 de ani, dintre care 19 ani în timpul dictaturii comuniste, plus alți 21 de ani într-un regim politic care se pretinde a fi „liber” și „democratic”. 40 de ani în care, indiferent de regimul politic, un om a îndurat cam tot ce au avut autoritățile de oferit din punctul de vedere al persecuțiilor și abuzurilor, de la așa-zis „banale” persecuții juridice ori sancțiuni administrative, până la torturi de o cruzime inimaginabilă în beciurile Securității. Gama de procedee aplicate de autorități lui Gregorian Bivolaru include calomnii, intimidări, arestări și percheziții de tip stalinist, propagandă mediatică mergând până la demonizare și linșaj mediatic, amenințări cu moartea ori atentate, interogatorii interminabile, bătăi și încarcerare pe motive politice.

Gregorian Bivolaru a reușit să reziste într-un mod de-a dreptul miraculos (și neverosimil pentru torționarii săi) acestor zeci de ani de abuzuri și tortură. Folosind tehnici yoghine, el a supraviețuit chiar și metodei

  • de exterminare prin iradiere aplicată de Securitate celor mai periculoși adversari ai regimului, metodă cunoscută sub numele codificat „Radu”. În 1984, el a fost condamnat pe nedrept și încarcerat în condiții inumane, cu lanțuri de 6-7 kg la picioare, în celule cu geamuri sparte și apă pe jos, pe timp de iarnă. Chiar și în această detenție, a reușit să rămână în viață. La câțiva ani de la eliberare a fost din nou arestat, torturat și apoi supus internării psihiatrice forțate. În ciuda criminalelor acțiuni ale securiștilor regimului ceaușist, el nu a renunțat niciun moment să practice și chiar să predea și altora tehnici Yoga. Supraviețuirea sa în situațiile infernale la care a fost supus a fost deseori posibilă tocmai cu ajutorul practicilor yoghine care au fost de un imens ajutor și colegilor săi de suferință care i-au urmat sfaturile. Recent, persecuțiile Securității și ale autorităților comuniste au fost într-o oarecare măsură recunoscute prin decizia irevocabilă a Curții de Apel București în dosarul nr. 48765/3/2010 care a constatat caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluție, în anii 1977 și 1984, și caracterul politic al internării sale în Spitalul de Psihiatrie Poiana-Mare din 1989.

    Presa din România, în totalitatea ei, printr-un pact de tip mafiot, pur și simplu a refuzat să difuzeze știrea referitoare la sentința care confirmă caracterul politic al condamnărilor pe care Gregorian Bivolaru le-a suferit înainte de Revoluție. Înțelegerea ocultă de a nu face public adevărul despre condamnările politice suferite de mentorul MISA ne arată adevărata față a presei, în majoritatea ei deținută de foști securiști ori de către moguli ai francmasoneriei apăruți din aceeași tagma a nomenclaturiștilor ceaușiști.

    Ceea ce nu spune această sentință pe care am menționat-o este că de fapt metodele de poliție politică, persecuția, supravegherea informativă pe motive politice a lui Gregorian Bivolaru și a cursanților săi nu au încetat nici o clipă în ultimii 40 de ani și continuă în prezent. La doar câteva luni după așa-zisa revoluție din 1989 (și înființarea MISA), foștii anchetatori deja reîncepuseră amenințările cu arestarea și scoaterea MISA în afara legii. Apoi, Gregorian Bivolaru a ajuns să fie din nou chemat la diverse sedii ale Poliției pentru a da tot felul de declarații, multe dintre acestea având ca obiect acuze aberante menite doar să-l tracaseze.

    Drept dovadă concretă a continuării supravegherii serviciilor secrete până acum existau doar declarațiile unor înalte autorități ale statului român, cum este cea a fostului ministru de interne Ioan Rus (din guvernul Adrian Năstase). El a confirmat în 2004 faptul că yoghinii MISA și Gregorian Bivolaru au fost monitorizați și supravegheați continuu de serviciile secrete cel puțin din anul 1995. Acum însă avem dovada clară a acestei supravegheri abuzive pe motive politice. Cu doar câteva zile înaintea verdictului final în procesul în care Gregorian Bivolaru a fost deja declarat nevinovat de două instanțe, procurorii vinovați de grave abuzuri în cazul MISA, au scos disperați la iveală niște așa-zise „dovezi”. Acestea, însă, în loc să-i probeze vinovăția mentorului MISA, oferă dovada juridică clară a continuității metodelor de poliție politică, a abuzurilor pe care yoghinii le reclamă de atâția ani, precum și a perpetuării și în zilele noastre a unor elemente ale Securității ceaușiste, în funcții tot mai înalte din Parchet, SRI sau alte instituții.

    „Dovezile”, pe care procurorii le-au depus la dosar în ultima clipă pentru a împiedica avocații să le poată studia și eventual contesta, sunt două mandate emise de Parchet, prin care se presupune că ar fi fost interceptate convorbiri telefonice în cazul Gregorian Bivolaru. Deși aceste mandate au fost solicitate încă de la începutul procesului, de ani de zile, atât de către avocații apărării, cât și de către judecători, procurorii au refuzat cu încăpățânare să le depună la dosar sub motivația halucinantă ca acestea ar fi „secrete de stat”!!! Cu doar câteva zile înaintea înfățișării finale, minune: brusc mandatele nu mai sunt secrete de stat și sunt depuse la dosar de către Parchet și SRI, printr-o manevră demnă de un stat bananier, care nu are nicio legătură cu legalitatea ori cu justiția unui stat membru al Uniunii Europene.

    Mandatele emise de Parchet sunt ilegale din mai multe motive dintre care menționăm:
    – Interceptarea a fost facută înaintea începerii urmăririi penale. În consecință mandatele fac parte din categoria actelor premergătoare, neputând constitui probe.
    – Conținutul mandatelor de urmărire („Siguranța Națională”) este incompatibil cu infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată Gregorian Bivolaru.
    – Motivul invocat de mandate („Siguranța Națională”) este nelegal deoarece ele au fost emise după ce Parchetul dispusese anterior, de două ori, neînceperea urmăririi penale în cadrul cercetărilor săvârșirii unor infracțiuni privitoare la siguranța națională.
    – Judecătorii au reținut că nu se poate stabili care au fost posturile telefonice interceptate, procurorii având multe „erori materiale”, în procesele verbale de redare a convorbirilor, erori care se refereau fie la identitatea persoanei interceptate, fie la postul telefonic ascultat.
    – Serviciul Român de Informații, în activitatea sa informativă, nu poate decât să transmită informațiile culese organelor de urmărire penală pentru valorificarea acestora ca indicii și nu ca probe.
    – Legea nr.14/1992 interzice în mod expres ca organele Serviciului Român de Informații să efectueze acte de cercetare penală, deci inclusiv strângerea de probe ca principală activitate de cercetare penală.
    – Legea nr.51/1991 prin articolele 16 și 21 interzice în mod expres ca activitatea de obținere a informațiilor necesare siguranței naționale și evident utilizarea lor să lezeze viața particulară, onoarea sau reputația cetățenilor, incriminând ca infracțiune utilizarea prin publicarea lor (inclusiv în cadrul unui proces penal caracterizat prin publicitate) unor asemenea informații cunoscute incidental în cadrul activității de strângere a datelor necesare siguranței naționale.

    Aveți în imaginea de mai jos unul dintre mandatele prin care serviciile secrete (SRI și altele) au fost autorizate să intercepteze comunicațiile unui post telefonic și totodată să poată intra oricând, în secret sau cu ajutorul agenților infiltrați printre yoghini, în spațiile din întreaga țară în care se desfășurau activități ale Școlii de Yoga MISA, în casele și în locurile de cazare ale yoghinilor „în scopul instalării mijloacelor tehnice de interceptare a comunicațiilor, întreținerii și ridicării acestora, precum și pentru ridicarea și repunerea la loc a unui obiect sau a unor documente, examinarea lor, extragerea informațiilor pe care le conțin, înregistrarea, copierea sau obținerea de extrase prin orice procedee.” Cu alte cuvinte, aceste mandate permit, sub un pretext complet fatasmagoric (MISA ar desfășura „manifestări cu caracter extremist” ce aduc atingere siguranței naționale!), accesul nestingherit al securiștilor în casele yoghinilor, precum și la convorbirile telefonice ale acestora, fiind încălcate astfel mai multe drepturi și libertăți prevăzute în Carta Europeană a Drepturilor Omului, în alte tratate internaționale, precum și în Constituția României: libertatea individuală și siguranța persoanei (Art. 23), viața intimă, familială și privată (art. 26), inviolabilitatea domiciliului (art. 27), secretul corespondenței și al convorbirilor telefonice (art. 28).
    Etichetarea în cadrul mandatului de interceptare a Școlii de yoga MISA ca fiind o mișcare „extremistă” (doar pentru că promovează idei diferite de cele ale SRI-ului), fără supunerea acestei etichetări vreunui control judiciar și fără a da vreo șansă funcționării prezumției de nevinovăție, este în sine o măsură totalmente abuzivă și discriminatorie. Ea dovedește continuitatea persecuției politice a yoghinilor și în actualul regim politic, precum și perpetuarea practicilor represive ale regimului ceaușist care în anul 1982 a interzis yoga în România pe motive politice, caz unic în istoria acestei planete.

    O dovadă în plus a continuității persecuției securiste împotriva MISA este prezența în acest act abuziv a numelui procurorului ILIE PICIORUȘ, cel care a autorizat mandatul. Istoria acestui individ este extrem de strâns legată de abuzurile împotriva lui Gregorian Bivolaru și a yoghinilor MISA.

    ILIE PICIORUȘ este procuror încă din vremea lui Ceaușescu. El este cel care în anul 1985 l-a anchetat pe un mare dizident, inginerul Gheorghe Ursu, care a murit asasinat în torturi cumplite în beciurile Direcției a VI-a a Securității din calea Rahovei. Deși dizidentul decedase de aproape o săptămâna în urma bătăilor care i-au dislocat organele interne, ILIE PICIORUȘ a încercat să acopere asasinatul întocmind, ca și când nimic nu s-a întâmplat, actele de trimitere în judecată pentru o pretinsă deținere de valută (10 dolari!). Cu doar un an înainte, în anul 1984, Gregorian Bivolaru trecuse prin aceleași beciuri din calea Rahovei, unde a suferit tratamente similare (anchete interminabile, tortură cumplită, amenințări cu moartea) din partea securiștilor conduși de șeful de direcție col. Gh. Vasile. Pe 17 aprilie 1984, Gregorian Bivolaru a fost arestat după ce a fost „prins în flagrant” că… preda yoga unui grup de 16 cursanți într-o casă din cartierul Cotroceni, după ce aceasta practica fusese complet interzisă de către regimul ceaușist.

    Înainte de 1990, același procuror ILIE PICIORUȘ a mai anchetat și dat afara din serviciu câțiva ofițeri militari pentru că s-au manifestat contra regimului comunist.

    Fostul procuror Alexandru Pantea, citat de România liberă (http://misa-yoga.blogspot.com/2008/03/un-fost-procuror-comunist-dezvaluie.html) a dezvăluit în urmă cu patru ani că, până la începutul anilor ‘90, niciun procuror nu ajungea șef dacă nu era instruit special la școala Securității de la Bran. Acolo tinerii procurori erau învățați să fabrice probe, să șantajeze, să aresteze, să ancheteze, să admită torturarea și exterminarea oponenților regimului comunist. Metodele preferate de Securitate și predate la școala de la Bran erau „Radu” (iradierea), „Păsărici” (internarea la spitalul de nebuni și folosirea drogurilor) și „Stănică” – model de tortură practicat de torționarul cu același nume.

    Lecțiile erau predate de generali de Securitate și Miliție, precum și de procurori de la Procuratura Generală a României. Pantea susține că, după 1989, în funcțiile de conducere ale Parchetelor au ajuns tot absolvenți ai scolii de la Bran. Până acum nu au apărut dezvăluiri concrete despre faptul ca mulți magistrați au fost instruiți la școlile Securității să ucidă, să aresteze, să tortureze. Pregătirea de la Bran era atât de conspirată, încât membrii aceleiași grupe de pregătire nu se cunoșteau între ei și le era interzis să lege prietenii. Principalele metode de tortură predate au fost cele practicate de celebrul colonel torționar Tudor Stanică, cunoscut până acum doar că a condus ancheta în cazul disidentului Gheorghe Ursu, ucis în bătăi în arestul preventiv. Procurorii folosiți de Stănică în dosarul „Ursu” au fost Alexandru Țuculeanu și ILIE PICIORUȘ.

    După 1989, procurorii Picioruș și Țuculeanu au făcut parte din structurile de conducere ale Parchetului General și chiar din structurile Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), forul suprem care supraveghează, chipurile, înfăptuirea corectă a Justiției în România. Și nu numai ei au fost promovați după 1989, ci toți procurorii instruiți la școlile Securității și ale PCR, a mai dezvăluit Alexandru Pantea.

    „La Bran am făcut absolut totul. Ne-au învățat să folosim aparatele foto, să instalăm tehnica de ascultare în telefoane, în aparate de radio sau de televizor. Se intra în casele oamenilor cu mandat de percheziție eliberat de procuror, iar noi eram instruiți să eliberăm mandate la cererea Securității, chiar fără probe sau cu probe înscenate. Se mai intra în locuințe sub pretextul că se fac verificări la telefon, radio sau televizor. Am fost instruiți cum se fac anchetele speciale, folosindu-ne de șantaj, de substanțe halucinogene sau de tortură,” a declarat Pantea pentru România Libera.

    După 1990, ILIE PICIORUȘ a reușit să acceadă la posturi tot mai înalte în Parchet, până când a ajuns Șef-adjunct la Parchetul de pe lângă ÎCCJ în perioada în care a semnat așa-zisele mandate de interceptare din cazul MISA-Gregorian Bivolaru pe motiv ca siguranța națională este în pericol. Tot ILIE PICIORUȘ a fost șeful procurorului Cristian Panait când acesta s-a „sinucis” în 2002. Moartea violentă a survenit la scurt timp după ce șeful său i-a luat dosarul cu puternice implicații politice în care Panait intenționa să pună rezoluția de „neîncepere a urmăririi penale”. Presa a susținut atunci că procurorul ILIE PICIORUȘ a ridicat documente, fără proces-verbal, din casa lui Cristian Panait.

    De la Parchetul de pe lângă ÎCCJ, după ce a dat ultimul mandat de interceptare din cazul MISA, ILIE PICIORUȘ a fost avansat în cadrul CSM ca secretar general. Prin prezența și funcțiile deținute de procurorii Picioruș și Țuculeanu în CSM în anii 2005-2006, se explică de ce toate plângerile yoghinilor la acest for de conducere al magistraturii nu au avut niciun efect, deși ministrul Justiției de la acea vreme, Monica Macovei și judecătorul Dan Lupașcu au cerut ca CNSAS să cerceteze dacă Ilie Picioruș a făcut poliție politică. Lucrurile au rămas apoi „în coadă de pește”. În schimb, CSM a organizat de formă o „anchetare” a procurorului Ilie Picioruș, cel care pe atunci deținea, într-un vădit conflict de interese, funcția de Secretar general al CSM. Din această poziție, Picioruș controla tot aparatul tehnic al instituției. Solidaritatea mafiotă a foștilor procurori ai Securității a funcționat pe deplin și, ca urmare, el a fost scos basma curată, CSM stabilind că acesta „nu se face culpabil, în nici un fel” de moartea procurorului Cristian Panait, al cărui șef a fost, și nici de cea a disidentului Gheorghe Ursu.

    O coincidență ciudată este și faptul că soția lui ILIE PICIORUȘ lucrează la Institutul Național de Medicina Legală „Mina Minovici”, acolo unde în anul 2004 Mădălina Dumitru, presupusa victimă, a fost dusă cu forța de autorități pentru a fi contrafăcute probe împotriva lui Gregorian Bivolaru.

    Reamintim că în anul 2006, în perioada în care ILIE PICIORUȘ deținea funcția de Secretar general al CSM, această instituție a emis un raport oficial în care se susținea că:

    Yoghinii și-ar fi înscenat singuri imaginile perchezițiilor violente din 18 Martie 2004, le-au filmat și le-au dat televiziunilor.
    Această afirmație a fost făcută într-un act oficial al forului suprem al magistraților, deși o țară întreagă văzuse pe toate canalele TV, descinderile „forțelor de ordine”, făcute prin surprindere, cu o brutalitate nemaiîntâlnită, precum și modul în care toți cei care au fost găsiți în imobilele respective au fost ținuți sub amenințarea armei și le-au fost “confiscate” bunurile personale precum aparatură electronică, telefoane mobile, bani, acte, bijuterii, calculatoare, etc. Chiar persoane care se opriseră în stradă să privească sau să dea un telefon au fost imediat reținute, anchetate și unele chiar duse la secție, deși erau pe domeniul public, nu făcuseră nici un fel de faptă ilegală și nu constituiau obiectul vreunei anchete.

    Yoghinul care a fost bătut de jandarmi până a intrat în comă la mitingul organizat la Institutul Național de Medicină Legală ar fi fost de fapt bătut de confrați de-ai lui.
    În realitate chiar imaginile filmate la fața locului contrazic această aberație! În fimările realizate la fața locului se poate vedea cum mai mulți localnici, femei și bărbați aflați pe stradă povestesc revoltați cum mai mulți jandarmi au fugit după acel tânăr care pleca de la miting, iar când l-au ajuns din urmă l-au bătut în mod sălbatic.

    Procurorii s-au comportat corect în acest caz și nu a existat nicio scurgere de informații de la Parchet
    Din așa-zisa „analiză” a inspectorilor CSM ar fi rezultat că probele din cadrul acestui dosar ar fi fost ținute în condiții de securitate maximă în cadrul Parchetului și că presa nu a avut acces la niciuna dintre acestea. Această concluzie încearcă să prostească publicul, deși realitatea contrară este evidentă. Dacă procurorii s-ar fi comportat atât de profesionist, de unde au provenit toate acele imagini de la percheziții (inclusiv cele ulterioare), citări din “surse judiciare de încredere”, poze personale, imagini din locuințele yoghinilor, inventare cu obiectele găsite și citate din scrisori personale ale yoghinilor, de care presa acelor zile a abundat? La toate acestea în mod normal ziariștii nu ar fi avut cum să aibă acces, decât cu ajutorul procurorilor.

    În dosarul MISA și în cazul Gregorian Bivolaru nu a existat imixtiune politică asupra anchetelor.
    Aceasta este cireașa de pe tort, prin care inspectorii CSM afirmă că procurorii lui Ilie Botoș (procuror șef la aceea vreme, el însuși implicat în mai multe acțiuni necurate) au acționat perfect independent și doar în conformitate cu legea. Faptele însa îi contrazic din plin, tot presa fiind cea care a dezvăluit că de fapt PSD-ul și Adrian Năstase, fostul prim-ministru de atunci, au fost cei care au orchestrat din umbră acest scandal. În acest sens, Ioan Rus (ministrul de Interne și deci șeful Poliției în perioada respectivă) a declarat pentru presă în martie 2004 că Gregorian Bivolaru trebuie arestat pentru faptele lui, deși Poliția nu are dreptul să stabilească vinovăția cuiva (doar judecătorii pot face aceasta) și trebuie să plece întotdeauna de la prezumția de nevinovăție. În același timp, în celebrele stenograme ale PSD, am putut citi cu toții că Adrian Nastase, aflat atunci în pregătire pentru campania electorală, cerea miniștrilor de interne și de justiție ai PSD din acea perioada să dea poporului „pâine și circ” prin acest caz. Tot atunci aflam stupefiați de la același ministru de interne că SRI-ul monitorizează MISA de 10 ani de zile! După 10 ani de ascultări ilegale, în 2004 a fost declanșată împotriva MISA „cea mai mare acțiune a Politiei Romane de după 1990” care, deși a implicat sute de procurori, jandarmi, polițiști și ofițeri SRI, care au utilizat importante fonduri publice, nu a avut ca efect imediat nicio probă, niciun arestat și nicio punere sub acuzare, ci doar un mare jaf armat în care peste 100 de yoghini au fost tâlhăriți, sechestrați, violentați, intimidați și interogați cu forța sub pretextul că ar fi martori, pentru a fi obținute mărturiile lor împotriva lui Gregorian Bivolaru.
    După o supraveghere fără nicio limită, justificată în mod aberant de pretinse acțiuni extremiste (deși MISA nu a fost niciodată, nici măcar în campaniile furibunde de presă, acuzată de vreo acțiune extremistă sau violentă sau care să lezeze securitatea naționale), care nu l-a vizat numai pe Gregorian Bivolaru, ci foarte probabil și alte zeci sau poate sute de yoghini, nu apar dovezile niciunei ilegalități săvărșite de vreuna din aceste persoane, ci numai noi și noi încălcări grave ale legii săvârșite de anchetatori și autorități. Devine acum evident de ce procurorii nu au pus la dispoziția instanței mandatele de interceptare, atunci când acestea au fost solicitate: pentru că ele sunt în sine atât de revelatoare și de… gogonate, încât fac un mare deserviciu acuzatorilor lui Gregorian Bivolaru, căci nicio instanță serioasă nu mai poate să le acorde credibilitate în această situație. Aceste documente considerate până mai ieri “secrete de stat” au fost declasificate înainte de ultima înfățișare din procesul aflat pe rol la Înalta Curte de Casație și Justiție și considerăm că au fost aruncate cu disperare în joc în ultima clipă numai mizând pe realizarea de presiuni asupra instanței, dezvăluind care sunt forțele și interesele oculte aflate în spatele lor.
  • Leave a Reply

    Your email address will not be published. Required fields are marked *