De ce l-am împușcat pe Nicolae Ceaușescu !? Greșeala fatală a lui Ceaușescu

În primăvara lui 1989, Nicolae Ceaușescu a anunțat că România și-a încheiat plata datoriei și nu mai este nimănui datoare.

   Mai mult, Ceaușescu a făcut să se voteze o lege prin care i se interzicea guvernului român să mai apeleze la credite străine, să se îndatoreze, așadar. Totul având drept scop să ferească țara, în viitor, de riscurile pe care cu atâtea sacrificii le-a înfruntat în anii ’80, anii atât de cumpliți pentru noi toți, când Ceaușescu, somat de creditori, a angajat societatea românească în cursa contra-cronometru de plată a datoriilor. Mi-aduc bine aminte de tonul cu care “Europa liberă” a comentat, la început, această situație: ni se prevedea un faliment total, falimentul unor neputincioși, al unor prăpădiți care au contractat, cu inconștiență, datorii peste puterile lor de a le returna! Iar faptul că paralel cu plata datoriilor se continuau giganticele investiții – canale de navigație, centrală atomică, metrou, noul centru civic, hidrocentrale, etc. – părea dovada certă a nebuniei megalomane a lui Ceaușescu și a lașității noastre că îl suportăm! 
Prin anii ’87 – ’88, tonul “Europei Libere” a devenit altul: i se reproșa acum lui Ceaușescu nu incapacitatea economiei românești de a-și plăti cheltuielile, ci i se reproșa însuși faptul că ne plătim datoriile, căci aceasta ar fi fost o mare prostie, zicea alde d-l Orăscu, doar toate celelalte țări trăiesc bine mersi fără să-și achite creditele primite, ci numai dobânzile.

     Am constatat astfel, cu mare uimire, că, în loc să fie apreciată ca un act de corectitudine, plata datoriilor înfuria anumite persoane sau instituții, stârnea comentariile cele mai înveninate. 
Ca persoană care am fost crescut în teama de a nu rămâne cuiva dator, n-am prea înțeles, la început, această ciudată atitudine. Mai apoi, cugetând oareșicât, am înțeles un adevăr simplu despre cei care trăiesc din a-i împrumuta pe alții, despre cei care trăiesc din câștigul astfel realizat, adică cămătarii: bancherii te împrumută nu ca să le restitui cât mai repede banii, ci ca să le rămâi la nesfârșit dator, plătindu-le cu regularitate numai dobânzile.
 
Drept care mă întreb cu maximă ingenuitate: ce s-ar întâmpla cu finanțele mondiale dacă toate țările ar proceda cum a procedat România în primăvara anului 1989?
 Să ne imaginăm că toți datornicii și-ar plăti datoriile și ar hotărî, prin lege, să nu mai facă alte datorii! În ce s-ar transforma sumele imense ce s-ar aduna astfel în depozitele băncilor dacă nimeni nu va mai apela la bănci, să se împrumute! În ce altceva decât în mari grămezi de hârtie inutilă?!.

    Cu alte cuvinte, România devenise, în primăvara anului 1989, o mare primejdie pentru finanțele mondiale, pentru cei dedulciți la traiul din camătă, trai nemuncit! Primejdia constând în puterea exemplului, a forței de contagiune pe care ar fi putut-o avea “modelul românesc”!.

     Mi-am dat seama de asta și din înverșunarea deplasată cu care “Europa liberă“ si “Vocea Americii”au comentat momentul eliberării României de povara datoriilor externe. Nimeni, în Occident nu s-a grăbit să ne felicite. Dimpotrivă! Iar când Ceaușescu și-a exprimat dorința, dar și putința ca România să iasă pe piața de credite, acordând împrumuturi cu o dobândă mult mai mică decât cea îndeobște practicată, pentru a dovedi astfel umanismul societății pe care o reprezenta, mi-am dat seama, cutremurat, că Nicolae Ceaușescu, și-a semnat sentința de condamnare la moarte! 
Cred că acest gest, de sfidare și de demascare a
marii finanțe mondiale, a dus cel mai mult la acea concertare de forțe care au reușit, profitând de generozitatea și puterea de sacrificiu a tineretului român, nu numai să-l dea jos pe Ceaușescu de la putere, dar să-l și pedepsească personal, fizic, pentru insolența sa.

   Cu consecința, ”firească”, a revenirii României, cumințită, în rândurile țărilor îndatorate până la gât marii finanțe, dând astfel putere de contagiune altui exemplu: cine va mai încerca vreodată, în Europa de Est sau înAfrica, în  America Latină sau în Asia să procedeze ca Nicolae Ceaușescu, ca el o s-o pățească! 
Tare aș fi curios să știu cât a costat această debarcare a lui Ceaușescu! KGB-ul, la ale cărui servicii a apelat marea finanța mondială, este o instituție serioasă, care ține la preț! La fel și celelalte. Mai puțin securitatea română, care, bucșită cum era cu imbecili la toate nivelurile sale, nu este exclus să-și fi dat concursul pe gratis, din patriotism, convinsă că se pune în slujba poporului român!
 
De plătit, firește, noi vom plăti costul înlăturării lui Ceaușescu și-l vom plăti înzecit, însutit, înmiit, poate.
 
Așa nerod și troglodit cum ne plăcea nouă să-l credem pe Ceaușescu, acesta a înțeles totuși un lucru pe care noi, mult mai deștepți cum ne-a făcut revoluția, ezităm să-l recunoaștem, ca să nu ne facem de rîsul lumii. Adică ezităm să-i recunoaștem lui Ceaușescu vreun merit, cât de neînsemnat. Eu unul i-aș recunoaște deci lui Ceaușescu și unele merite, măcar pe acela de a fi înțeles relația strânsă, în lumea de azi și de mâine, între suveranitatea națională și mărimea datoriei externe a unui stat.

    M-am dumirit de aceasta deunăzi, când Parlamentul nostru a aprobat să ne împrumutăm cu vreo 300 de milioane de dolari și nu a tresărit aflând că Fondul Monetar Internațional ne va acorda acel împrumut numai dacă vom respecta niște indicații superioare.

Am scăpat de dracu’, și am dat peste ta-su! Așa se face că am scos și o Constituție în care se afirmă principiul sacrosanct al suveranității naționale, dar am legat această suveranitate numai de inviolabilitatea hotarelor, care interzice armatelor străine să calce pământul sfînt al Patriei.

    Chiar nu au înțeles parlamentarii noștri din Constituantă că agresiunea militară a încetat să mai fie la modă? Că este un procedeu tot mai primitiv pentru sensibilitatea omului modern, tot mai desuet și mai ineficient? Mult mai curată se dovedește a fi agresiunea financiară, arma cea mai subtilă și mai productivă la acest sfârșit de mileniu! Lumea s-a deșteptat, s-a săturat de violență, de sânge! De generali și colonei!

   Drept care, în locul acestora și în același scop, pământul este bântuit în lung și în lat de experții financiari ai Fondului Monetar Internațional, ai Băncii Mondiale pentru, sanchi! Dezvoltare, și alte “agenturi”!

    Asta, firește, după ce prin diverse mijloace, inclusiv propulsarea de agenți ai marii Finanțe în fotolii ministeriale ori prezidențiale, țara vizată este adusă în situația de a cere ea însăși, cu căciula în mână, împrumuturi și investitori.(La drept vorbind, ce este investiția străină altceva decât un împrumut pe care te obligi să nu-l mai returnezi, ci doar să-i plătești creditorului dobânzile?) Astfel că suveranitatea noastră națională, de care se umflă-n piept Constituția română încă de la primele rânduri, în curând va fi, cu concursul senin al Parlamentului României, numai vorbe în vânt! Va fi cel mai trist neadevăr din câte neadevăruri cuprinde Constituția României, săraca! 
Căci s-a ajuns la o situație paradoxală și extrem de primejdioasă pentru un viitor românesc al copiilor noștri: deși noi, în România, ne îndreptăm spre o economie de piață, deși ne privatizăm care mai de care, grăbindu-ne să lichidăm proprietatea și economia de stat, datoria externă care se acumulează în această perioadă de privatizare nu are și ea un caracter privat, ci este o datorie de stat, a țării, a poporului român!
 
Cum și când se va achita de aceste datorii statul român, de vreme ce rolul și puterea sa în economia noastră urmează să se diminueze în mod sistematic și programat’??! Cine a programat această cacealma a privatizării în folosul oricui, numai în folosul țării nu?!
 
Sigur, vor sări câțiva deștepți să ne aducă aminte că și guvernul S.U.A., statul american, deci poporul american, are câteva sute de miliarde de dolari datorii față de aceeași finanță mondială, față de aceleași bănci la care suntem și noi, din nou, datori! Dar, vor uita acei deștepți să ne precizeze, neștiutori cum suntem, că acele bănci sunt bănci americane, occidentale, interesele lor – ale băncilor și ale statului american fiind foarte coincidente! 
Nu am nimic împotrivă să se îndatoreze statul român la Banca Națională a României sau la Banca Dacia Felix! Să se îndatoreze la mine și să-i pun eu condițiile în care accept să-l creditez! 
Firește, Ceaușescu trebuia dat jos! Și încă cu mult înainte de decembrie 1989! Și cel mai bine era dacă s-ar fi dat singur la o parte!

 Din păcate, așa cum s-au petrecut lucrurile, de dispariția lui Ceaușescu nu a ajuns să profite poporul român, așa cum era firesc, adică să profite cei ce au suferit de pe urma lui Ceaușescu, ci au ajuns să profite dușmanii neamului românesc, aceiași care profitaseră și în anii grei când, prin corvoadă națională, le-am plătit îndoit și întreit creditele cu care ne-au momit și ne-au pricopsit în anii ’70!

  Acum, când, scăpați de datorii, se cuvenea să trăim și noi ca oamenii, ne-am trezit iar cu ei pe cap, cu aceiași binevoitori, veniți să ne dicteze cum să se facă reforma! Această turnură tragică a lucrurilor de după 22 decembrie 1989, ora 12, a fost posibilă prin acțiunea criminală, repet: acțiunea criminală a unor persoane ce pot fi nominal identificate! Scopul principal al acestora a fost, în modul cel mai clar, să aducă din nou România în rândurile țărilor îndatorate la finanța mondială. Adică scopul urmărit și, în parte, deja atins, a fost pierderea suveranității naționale românești.

 Au azmuțit asupra noastră o mână de exaltați maghiari sau secui și noi am crezut că aceștia sunt cei ce atentează la suveranitatea națională a românilor. Din nefericire savanții care au gândit Constituția României nu au fost nici ei mai deștepți, astfel că nu și-au pus problema suveranității naționale decât în termenii constituțiilor din secolul al XIX-lea, făcând din Constituția noastră un corect compendiu al acestor texte. Nici un semn din partea acestor autori că ar fi înțeles adevăratele primejdii, de azi și de mâine cu care se confruntă Țara . Acesta fiind unul din motivele pentru care am votat împotriva acestei constituții.


Prof.univ.dr. Ion Coja

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *