Un asteroid cu puterea unei bombe atomice va trece pe langa Pamant

Un asteroid cu puterea unei bombe atomice va trece pe langa Pamant
 Un asteroid cu o lungime de 50 de metri, cu puterea distrugatoare a unei bombe nucleare, va trece aproape de Pamant anul viitor, spun oamenii de stiinta.
Asteroidul 2012 DA14 va trece pe langa Terra la data de 15 februarie 2013, la o distanta de doar 24.000 de kilometri, adica mai aproape decat multi sateliti comerciali, informeaza PA.

Oamenii de stiinta considera ca nu exista sanse reale pentru impact, insa nici nu pot elimina complet aceasta posibilitate, pentru perioada urmatoare. Daca ar patrunde totusi in atmosfera pamanteana si ar exploda, asteroidul are puterea sa distruga o zona de dimensiunea Londrei Mari (capitala si zona metropolitana inconjuratoare).

Asteroidul a fost detectat luna trecuta, de catre o echipa de la observatorul La Sagra Sky Survey din Granada, in Spania, intr-o regiune a cerului unde nu se afla in general asteroizi.

Gerhard Drolshagen,de la Agentia Spatiala Europeana, a precizat: “Obiectul are aproximativ 50 de metri in diametru si la aceasta dimensiune ar putea provoca daune daca ar exploda deasupra unei zone nelocuite. Ar avea forta celei mai mari arme nucleare”.

In 1908, un asteroid cu dimensiunea de 40 de metri a explodat deasupra regiunii Tunguska, in Siberia, unde a pus la pamant 2.000 de kilometru patrati de padure.

Expertul a adaugat ca nu exista “nicio sansa” ca asteroidul sa loveasca Pamantul anul viitor. Va oferi doar un spectacol bun de privit prin binoclu.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *