Încă un pas către “semnul fiarei”: Microprocesorul revoluționar care va crea “un internet al lucrurilor”

Producătorul britanic de procesoare ARM a lansat Cortex-M0+, despre care reprezentanții săi spun că este “cel mai eficient microprocesor din istorie, din punct de vedere al consumului de energie”, scrie Huffington Post.

Cei de la ARM spun că noul dispozitiv va permite dispozitivelor precum frigiderele, echipamentele medicale și aparatele care pontează parcarea să se interconecteze.

Firma ARM, cunoscută pentru că produce majoritatea procesoarelor pentru smartphone-urile și tabletele de pe piață, spune că noul Cortex-M0+ va folosi doar o treime din energia dispozitivelor de astăzi.

Pe lângă calculatoare, smartphone-uri și alte gadget-uri, milioane de alte produse cum ar fi aparatele electrocasnice, jucăriile sau mașinile conțin deja microprocesoare. Noul procesor se diferențiază însă prin tehnologia superioară, scrie Huffington Post. Cortex-M0+ funcționează pe 32 de biți, față de 8 sau 16 biți, în cazul altor microprocesoare.

Prin noua tehnologie, cei de la ARM vor să creeze un “internet al lucrurilor”, adică să interconecteze tot felul de alte obiecte, care nu fac parte din clasa PC-urilor, laptop-urilor, smartphone-urilor sau tabletelor.

Microprocesoarele au ajuns să reprezinte o parte importantă a veniturilor ARM, ele atingând, în ultimul trimestru din 2011, vânzări de un miliard de dolari, cu 40% mai mult decât în urmă cu doi ani. Asta în condițiile în care, conform Huffington Post, un microprocesor costă 20 de cenți.

Sursa: Gândul.info

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *