Noaptea Învierii

Nu vreau să las să treacă această zi fără să aștern măcar câteva rânduri, câteva impresii proaspete, despre sărbătoarea Luminii Învierii Domnului.

Într-o atmosferă umedă, cu o ceață ce învăluia tot satul, coborând în fuioare dinspre pădure, pe ulițele satului, oamenii se adună spre biserică. Șiruri, șiruri de femei, copii și bărbați, cu coșuri tradiționale, din nuiele, în care purtau pasca și ouăle roșii, pentru binecuvântarea arhierească, oamenii s-au adunat în biserica – dovedită curând neâncăpătoare, și în curtea ei. Se salută cu voci scăzute, se așează pe grupuri, rubedenii și neamuri, bătrânii cu bătrânii, tinerii cu tinerii. Fără hărmălaia și bețivăneala din orașele mari, fără râsetele și maimuțărelile tinerilor din mahalalele marilor orașe. Și fetele și băieții de aici sunt îmbrăcați decent, în hainele lor “bune”, de sărbătoare. Lipsesc aproape complet rujurile și fardurile țipătoare din decor, semn că preotul satului își face bine datoria. Suntem totuși în Bucovina, ultimul bastion al satului românesc autentic, al tradițiilor și crezului ortodox.

Satul are doi preoți, unul bătrân și altul tânăr. Tăcerea se lasă peste sat. Este momentul. În altar, cei doi preoți se roagă cu mâinile ridicate, cerând pentru credincioși pogorârea Luminii. În Biserică s-au stins luminile, iar oamenii așteaptă afară, într-o tăcere solemnă plină de emoție. Apoi, o luminiță se aprinde, în altar, urmată de alta, iar cei doi preoți ies cu făclii de ceară curată în mâini, vestind Lumii Învierea lui Hristos. Oamenii primesc Lumina cu pioșenie, și cu salutul “Hristos a Înviat !”, urmat de întărirea crezului în Învierea Domnului: “Adevărat a Înviat !”.

Flacăra lumânărilor aprinse de la una la alta se întinde în mulțime, șovăielnic. Un copil, cu lumânarea în mână își întreabă mama, nerăbdător: “Dar nu putem aprinde noi cu chibritul !?” Maică-sa îl mustră în tăcere și îi șoptește: “Lumina trebuie primită de la ceilalți, care au primit-o de la preot”. “Dar de ce așa ?” – insistă băiatul ? “Pentru că numai prin Lumina lui Hristos ne mântuim. Și numai unii prin alții…” Rămân uimit de profunzimea înțelepciunii femeii. Căci, pentru noi, cei ce trăim în lume, nu este mântuire fără iubire de aproapele. Cum spunea și un mare schimnic, că dacă te afli în extazul împreună vorbirii cu Dumnezeu, dar fratele tău are nevoie de o cană de apă și tu nu te întrerupi ca să i-o duci, ai păcătuit.

Urmează apoi tipicul Învierii, cu citirea din Evanghelie și rugăciunile pentru toată obștea și suflarea omenească. Când se urmează preotul spre ușile Bisericii, acestea se găsesc zăvorâte, iar Preotul bate cu crucea în ele, zicând: “Deschideți voi creștini, porțile voastre, și vă ridicați Porți Veșnice ca să intre Împăratul Măririi !”, iar o voce dinlăuntru, răspunde: “Cine este Împăratul Măririi !?”. Preotul răspunde: “Domnul cel tare și puternic, Domnul cel tare în războaie, Domnul Puterilor, acela este Împăratul Măririi !!!” Apoi, porțile se deschid și întreg norodul intră în Biserică, în urma preoților, cântând “Hristos a Înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând, și celor din morminte viață veșnică dăruind.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, înviază și sufletele noastre, cele moarte și împietrite de păcatele și fărădelegile noastre !

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *