Interviu cu Părintele Justin Pârvu: Nu mai este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor

Pământul, izvoarele și apele strigă împotriva nesimțirii noastre

Interviu cu Părintele Justin Pârvu, realizat de Monahia Fotini, 30 martie 2012

 

– Părinte, cum vă explicați faptul că încă mai sunt azi duhovnici, preoți care susțin că nu cunosc problema cipurilor și ca atare nu găsesc răspunsul potrivit pentru ucenicii lor? Sub pretextul că nu e treaba lor să cerceteze ce conțin aceste cipuri dau un răspuns evaziv celor ce îi întreabă cum să procedeze cu aceste acte biometrice.

– Dragii mei, ieșim de pildă la păscut cu o turmă de oi. Turma aceasta de oi e dirijată de cineva. De cine? De cioban. Cine este păstorul cel bun în viața noastră? E preotul. Preoții, păstorii, de la mic, la mare, duc această răspundere a mântuirii turmei. În ce constă această răspundere? În propovăduirea adevărului, căci fără adevăr nu există viață„Eu sunt Calea, Adevărul și Viața” – spune Mântuitorul. El e cel care continuă această propovăduire a Adevărului: preotul. Dar dacă preotul, încă din seminar, apoi în facultate, excelează mai mult în arta fotbalului decât în arta Scripturii, ce să mai ceri de la astfel de preoți? Cum să conștientizeze ei că asistăm la o satanizare a lumii prin implantarea acestor cipuri? Și, în afară de asta, sunt și oameni, Dumnezeu să ne ierte, interesați. Le place să fie audiați de public în conferințe și din slavă deșartă tac și fac pe plac mulțimii. Nu vedeți că ei (conducătorii) vin cu o melodie așa de plăcută pentru noi, creștinii, încât să primim cipul ca pe o mare realizare utilă umanității?
Au început de la animale – cipuri în urechi, le-au pus pecețile acestea, niște clame agățate de urechea animalului. M-am gândit îndată: dacă cipul acesta e așezat la vaca asta care dă laptele din care mâine se hrănesc copiii de toate vârstele, bătrânii, oamenii, nu cumva drăcovenia asta are efect și asupra hranei, a circulației sângelui, prin laptele, pe care apoi îl mănâncă omul? Apoi au evoluat cu cipul la om și au zis că trebuie să aibă copilul mic cip ca nu cumva să fie furat… Așa că îi pui cip acolo și îl găsești îndată. Și astfel, ani la rândul, obișnuiesc poporul cu aceste cipuri care au, chipurile, efecte benefice. Ei bine, toate drăcoveniile acestea au cu totul un alt scop. În niciun caz unul bun. Pentru că noi am trăit de atâtea amar de veacuri pe aici și n-am avut nevoie de cipuri. A trebuit să apară acești tovarăși gentili care au grijă să nu ne pierdem și să ne ofere ei această pază. De ce păzesc populația prin cipuri și nu vin să vadă unde sunt tinerii noștri care au plecat de la casele lor din țară și s-au dus argați în Occident? Unde sunt acești tovarăși care să poarte de grijă de nenorociții copii care sunt aruncați pe străzile orașului și stau în tuneluri și sub poduri și dorm acolo, săracii, fără adăpost? Iar ca să înfiezi un copil din acesta amărât, e atâta lege și atâtea rânduieli încât trebuie să faci un proces de trei, patru ani să-l poți avea în brațele tale.
Dar nu cipurile vin în ajutorul nostru. Acolo vine satana să ajute, pentru că omul acesta devine o cifră, un număr. A transferat cifra aceasta în satanizarea lui. I-l pui pe frunte, i-l pui pe mână, i-l pui unde vrei și unde nu vrei. Oare de asta are nevoie țara noastră? Noi avem de format caractere, avem de făcut educație spirituală pentru a realiza omul liniștii, omul păcii, al dragostei, al unității, omul bunătății, pentru a avea o societate sănătoasă bazată pe jertfă și dăruirea creștină. Cu cipurile nu realizăm nimic decât să ne îmbolnăvim și noi.Pentru că ei prin cipuri nu te stăpânesc ca pe animal, ci urmăresc să îți stăpânească ființa, ca spirit, ca suflet. Te pervertește încât nu mai gândești. E ca și cum cineva te-ar pune la curent electric, te așezi pe scaun și te aruncă de vreo trei, patru ori în sus și în jos și în felul acesta devii un om care ți-ai pierdut și memorie și cap; nu mai ai nimic.
În 1949–1950 era o metodă venită din Răsărit, folosită la anchetele care se făceau în pușcării, căl punea pe scaunul electric pe deținut și acolo te trezeai că începeai fără să vrei să declari pe placul lor. Omul devenea o epavă, o cârpă care nu mai gândea, rob al unor atei comuniști. Acesta este scopul cipului: desființarea gândirii omului în profunzime, să devină fără Dumnezeu, fără Hristos, adică omul satanizat. Un lucru trebuie judecat după scopul pentru care este creat. Acest cip nu este rău în sine, dar este creat spre a fi implantat în corpul uman, spre satanizarea omului. După scopul pentru care a fost creat, acest cip este demonic.

– Sunt unii care încă vă mai acuză că ați fi zis că acest cip este pecetea finală și urmează să vină Apocalipsa.

– Aceștia sunt doar niște agitatori și dezbinatori. Cine are bunăvoință să înțeleagă ce am spus eu, va înțelege. Scopul acestui cip este implantarea, ce va aduce cu ea și pecetea Fiarei. Dar numai Dumnezeu știe când va fi aceasta.

– Părinte, vorbeam dată trecută despre exploatările de la Roșia Montană prin care ni se fură aurul de către niște firme străine. Acum, prin aceleași metode vor să ne fure și cuprul și, mai rău decât atât, au în proiect exploatarea de gaz de șist, o operațiune foarte periculoasă pentru populație, prin fracționare hidraulică. Sunt dovezi din Statele Unite și din alte părți ale lumii cum exploatarea acestui gaz contaminează pânza freatică, otrăvind apa pe care o bem. Cum ne putem opune acestor proiecte?

– Cine au fost toți cei care au exploatat adâncurile pământului și bogățiile noastre naționale până acum? Tot străinii. Străinii luau veniturile, iar țăranul nostru stătea și trudea în adâncimea pământului. În 1949–1950, am intrat într-o zonă minieră. Eram vreo 800 de deținuți politici și am văzut oamenii aceia slabi, cu ochii duși în fundul capului, cu obrajii teșiți. La un moment dat, în mină acolo, ce am observat noi? Aruncai, de pildă, un chibrit. Nu prea aveam noi voie să purtăm chibrituri pentru că reprezentam un pericol pentru ei. Dar așa din întâmplare mai găseam pe la atelierele noastre câte un chibrit, pe ici pe acolo, și aruncam bățul aprins în șanț, în apa care curgea, pentru că în pământ erau foarte multe izvoare. Sunt pungi de apă înăuntru și când ai pătruns un izvor din acesta cu perforatorul, inundă tot, de ia și carnea de pe tine; așa forță puternică are. Apa aceea este foarte sărată. Cum te-a atins o picătură din apa aceasta, parcă îți perfora corpul și făcea gropițe în tot corpul. Ei bine, când am aprins noi chibritul, apa aceea s-a aprins și te uitai cum arde apa. Exact cum ai pune într-un pahar cu apă niște spirt, păi apa asta arde ca și spirtul. Când ai aruncat-o, moleculele ei merg una după alta și iau foc. Era vorba despre acest gaz de șist, pe care vor să îl exploateze ei acum, pentru că nu mai au ce fura de la suprafață, fură din adâncurile pământului. Însă aceste zone au și un efect foarte negativ pentru că îți infectează aerul, atmosfera.

– Și aceste exploatări nu vor afecta și pânza freatică?

– Da, bineînțeles, acest gaz intră prin izvoare, prin toate firele de fântâni, de instalații de apă potabilă. Cum vă spuneam nouă ne afecta și pielea. Pentru că era o apă foarte concentrată în sare și de aceea când cădea pe piele făcea o bășicuță care se spărgea și devenea ca un fel de lepră. Nu există niciun soi de epurare pentru astfel de apă infestată. Vă dați seama dacă o mai și consumi! Apar bolile psihice și o transformare a sistemului nervos. Noi, după ce ieșeam din mină, ne îmbrăcam cu cămașa noastră obișnuită. După trei, patru ore căutai să dai cămașa jos și se lua cu tot cu piele, cu acele bășicuțe. Rămâneai ca bolnav de lepră. Ne culcam înapoi, ne odihneam și dimineața era ca o pojghiță pe toată pielea; îmbrăcam cămașa din nou, intram în mină, eram pe jumătate carne vie și începea o altă rafală de otrăvire din sărurile acelea. Și iată cum ajunge omul otrăvit. Spun aceasta din experiență trăită, simțită pe organismul meu, nu povești.

– Dar vedeți, părinte, contrastul… Sfinția voastră și toți care ați trăit în generația aceasta nu v-ați îmbolnăvit și ați rezistat până la adânci bătrâneți cu niște organisme foarte viguroase.

Pe sfinția voastră nu v-a afectat această otravă. Pe când noi imediat ne îmbolnăvim și avem organismul foarte slăbit. Care este de fapt diferența?

– Diferența este că noi am apucat niște copilării sănătoase și am mâncat foarte natural. Eu dacă aș fi mâncat niște prăjiturele din astea în coșulețe, atâtea chimicale și E-uri, nu trăiam nici zece zile în mină. Dar am avut vigoare trupească datorită bietei mele mame, Dumnezeu să o odihnească, care ne-a dat tot ce a fost mai bun: hrană curată, sănătoasă și bineplăcută.

– Nu era și harul lui Dumnezeu?

– Desigur că e vorba și de Harul lui Dumnezeu, pentru că noi sufeream și pătimeam acolo pe nedrept, pătimeam pentru că am avut curajul să înfruntăm fiara roșie a comunismului. Dar dacă azi noi nu mai facem niciun act de sacrificiu, nu ne mai interesează binele aproapelui și al acestui neam, din care fac parte și copiii și rudele noastre, ce har să ne mai cuprindă? Poate prin aceste boli să ne mai mântuim și noi. Acum nici pământul nu-și mai dă roadele sale. Nici fructele nu mai au dulceața lor. Venise acum câteva zile cineva și mi-a adus trei prune: „Părinte, v-am adus niște prune bune”. Eu nu consum fructele dacă nu sunt la vremea lor, dar am luat așa de dragul omului. „Ia, taie tu o prună să o mâncăm!” Ei bine, am tăiat pruna aceea în patru și ori de aș fi mâncat niște frunze uscate, ori pruna aceea, era același lucru, niciun gust nu avea. Pentru că toate au o rânduială pe care noi am încălcat-o. Când Dumnezeu a binecuvântat ca omul să-și ia roadele pământului, apăi a binecuvântat și cu niște zile de opreliști. I-a dat să mănânce luni, i-a dat să mănânce marți, joi, sâmbătă, duminică, dar două zile să ai și tu o pauză. Să te oprești puțin de la mărul acesta adamic. Dacă vor păzi oamenii toate rânduielile puse de Dumnezeu, vor mânca roadele pământului și vor trăi, după cum zice Scriptura. Dar dacă nu vor asculta de poruncile Lui, amărăciune și război va veni peste neamul omenesc. Și iată că auzim numai vești de războaie, că începe vifornița. Dar cel mai important război este războiul acesta sufletesc, dragii mei. Războiul dinlăuntrul nostru, războiul neînțelegerii dintre noi, războiul neînfrânării noastre. Toate aceste boli și infestări ale mediului în care trăim sunt îngăduite de Dumnezeu și ele vin cumva să ne trezească, să ne aducă la o realitate. Iată că și pământul, și izvoarele și apele strigă împotriva nesimțirii noastre.

– Oamenii sunt necăjiți, părinte, au ieșit în stradă și au protestat împotriva acestor măsuri de exploatare a gazului de șist. Dar nu au nicio susținere din partea statului român. La cine să strige?

– Parlamentarii noștri nu au cum să îi susțină pe bieții oameni, pentru că sunt plătiți să tacă, să mușamalizeze adevărul de orice natură, morală, religioasă, economică, politică. Ei nu au voie să vorbească decât ce li se dictează. Înainte veneau directivele de la Moscova, acum vin de la Europa centrală. Ce ne dă nouă Europa? Ne dă sărăcie, ne dă mizerie, globalizare, otravă. Aceste manifestări ale oamenilor nici nu le iau în seamă, pentru că noi pentru ei reprezentăm prostimea, mulțimea, rasa inferioară. Dar totuși nu vor să rămână în istorie drept prigonitori, ci vor să fie populari și iubiți ca niște zei de popor. De aceea s-ar putea să ajute la ceva protestele și glasurile bieților oameni. Atunci când nu există glas care să mai strige, ei domină în liniște, înseamnă pentru ei că au dreptatea de partea lor. Ei vor să figureze ca binefăcătorii noștri, și nu ca prigonitori și ucigași.
La ora actuală avem nevoie de o preoțime de elită, oameni de sacrificiu, care într-adevăr își pun viața pentru ucenicii lor. Dar atâta vreme cât nu vom avea păstori care să învețe drept cuvântul Domnului vom veni într-o rătăcire și pierzare a neamului nostru. Se vede din greutățile cu care ne confruntăm azi că nu este binecuvântarea lui Dumnezeu peste lucrul oamenilor, nu este nici binecuvântare peste roadele pământului, nu este nici sațiu. Dar dacă tu vinerea și în post vii cu fripturi la grătar și te pui cu tot dinadinsul împotriva rânduielii lui Dumnezeu, cât crezi că va mai îngădui Dumnezeu? De aceea și cad oamenii în boli foarte grele azi. Oamenii s-au abătut de la rânduielile lui Dumnezeu, făcându-și voile lor. Nici bunurile pământului nu mai sunt după rânduială. Dumnezeu ne pedepsește și îngăduie aceste exploatări otrăvitoare, zăcăminte, care apar la suprafață. Ca și pe vremea lui Noe, când nu ne vom aștepta, va veni mânia lui Dumnezeu peste noi. „De aceea privegheați că nu știți ziua, nici ceasul când vine Fiul Omului”.

– Ierarhii Bisericii Greciei însă, sunt mult mai implicați în viața poporului și iau atitudine alături de popor atunci când sunt asupriți de conducătorii lor. Însuși poporul grec e mult mai informat și luptător pentru niște adevăruri, atât ale neamului lor, cât și ale Bisericii. Ei veghează. La noi de ce nu se mai întâmplă acest lucru?

– Domnule, grecii au o energie deosebită, pentru că au și o origine foarte bună, un popor înzestrat cu multe daruri de la Dumnezeu, dar și cercat. Aceste greutăți și valorile morale și spirituale pe care le-au avut, i-au făcut mai bătăioși. Și noi am trecut prin încercări și războaie de apărare, după cum știți, dar, dragii mei, la noi este o boală în popor, ascultarea asta prostească. Să nu cumva să tulburăm. Dar ce să tulburăm când situația deja e tulbure? Astăzi a nu tulbura înseamnă de fapt a nu limpezi. Pune într-un pahar de apă tulbure o picătură de var și ai să vezi cum tulburarea se lasă la fund și poți bea paharul cu apă curată. Ei, bine, acesta este Creștinismul. Creștinismul este picătura de var care limpezește apa tulbure din pahar. Conducătorii unui neam, ai unei Biserici sunt oameni care pot alunga tulburarea apei și restabili potabilitatea ei. Dar dacă nu avem conducători care să intervină în limpezirea tulburărilor apelor ce ne cuprind, nu vom avea parte de paharul acesta limpede. Singura limpezire care ni se dă nu este decât picătura de sânge a martirilor noștri. Ce este sângele martirilor? Sămânța creștinismului. Și eroii noștri, martirii Bisericii și neamului nostru care zac necanonizați, din pușcăriile Aiudului, Gherlei, Piteștiului – aceștia trebuie să fie modelul și ajutorul nostru.
Creștinii noștri să ia aminte la episcopii Bisericii noastre surori, a Greciei, și să le urmeze faptele și sfaturile. Dacă Dumnezeu mai grăiește prin acei ierarhi de valoare, înseamnă că nu ne-am pierdut nici noi. Nu avem dreptul să spunem că nu știm, doar că nu am vrut să știm! Când există azi atâtea mijloace de informare… Dacă te minți pe tine însuți, atunci și supușii tăi devin niște oameni pervertiți. Acesta este și scopul lor, de a lăsa o turmă fără păstor. Să luăm exemplul Greciei. Românul se subestimează: „a, păi eu nu pot”. Dar bulgarul cum poate, măi? Alții cum pot, măi, să își exploateze singuri bunurile pământului în care locuiesc, să își păstreze Biserica ortodoxă, curată și invincibilă?
Trăim vremuri anevoioase, dar cu ajutorul Domnului vom birui pentru că Duhul Sfânt plutește încă deasupra acestui pământ românesc. Noi, călugării, dacă am fi mai treji, iar mănăstirile ar fi într-o înțelegere, am face lucruri frumoase împreună. Creștinul nostru nu este informat, nu este impulsionat. Școala nu-i spune, Biserica nui spune. Ierarhii au nevoie uneori de spatele nostru, pentru că ei n-au curajul să vorbească.

– Părinte, cunoașteți minunea de la Iași, unde patru ani consecutiv sfintele moaște ale martirilor de la Aiud și din alte temnițe comuniste au izvorât mir abundent, cu o mireasmă cerească. În afara faptului că nimeni nu ia în considerare, la nivel înalt, aceste minuni, care credeți că este mesajul pe care vor să îl transmită acești martiri ai noștri?

– Sfinții nu au nevoie de noi, de preamărirea noastră. Ei sunt sfinți oriunde și oricând. Ei au nevoie de noi numai în măsura în care le cerem ajutorul. Dacă le cerem ajutorul, vin și ei în ajutorul nostru, iar dacă noi nu le cerem, ne lasă singuri. Dar unde ajungem noi fără ajutorul lor? Să ne rugăm către sfinți! Acesta este mesajul lor. Sfinții vor să vină în ajutorul nostru, numai că prea puțin îi chemăm. Acești sfinți ai închisorilor, de la Aiud, Pitești, Gherla, din toate pușcăriile noastre, formează cea mai măreață și frumoasă coroană pentru împodobirea țării noastre înaintea lui Dumnezeu. Ei sunt soluția grăitoare, numai nu strigă de acolo. Izvorârea Sf. Mir din osemintele lor, așa după cum se cunosc minunile acestea, e așa de grăitoare încât nu ne rămâne decât să le urmăm sfaturile, fapta și eroismul vieții lor. Acesta este de fapt un al mesaj pentru neamul nostru. Aceștia sunt ultimii dintre sfinții români care izvorăsc mireasmă și vindecări în toate colțurile lumii – mesajul este să le urmăm viața, curajul mărturisii. Tăcerea este mormântul pe care îl săpăm neamului nostru. Ei vin să ne arate calea. Fie ca acest Paști pe care îl sărbătorim și anul acesta, prin mila Domnului, să fie un îndemn spre trezirea noastră din mormântul tăcerii și al lașității și învierea noastră în duhul martirilor și al sfinților închisorilor comuniste. Hristos a înviat!

interviu apărut în reivsta ATITUDINI, NR. 22

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *