Părintele “Fenomenului Prislop”: comunica telepatic, se teleporta, descuia zăvoarele fără să le atingă

219310 poza 07

219311 poza 09219309 poza 03

219312 poza 11

219313 poza 36

Părintele Arsenie Boca. Episodul doi dintr-un serial despre unul dintre cei mai iubiți și mai populari români, căutat de mii de oameni, chiar și după moartea sa

Aspaziei îi curgeau lacrimile pe obraji și nu putea pricepe de ce. Doar nu pățise nimic rău. Ba dimpotrivă: ea, o fetișcană fragilă, astăzi avusese forța să urce târâș grăpiș prin zăpada până la brâu, în miezul lui ianuarie, pe vifor, în inima muntelui, la mănăstirea Sâmbăta de Sus. Abia ajunsă, acum se odihnea la căldură, în bucătăria mănăstirii, cu paltonul pe umeri, sprijinită de fereastră. “Priveam peisajul și plângeam. Simțeam o emoție cumplită, fără să înțeleg de unde-mi vine. Și la un moment dat, în spatele meu am auzit o voce. Nu ușă deschizându-se, nu pași, nimic. Doar o voce cu accent ardelenesc: no, ce s-o întâmplat? M-am întors și am văzut un călugăr înalt, subțire, îmbrăcat în alb, care mă privea foarte serios și foarte de aproape. Nu-mi explicam de unde apăruse. I-am văzut ochii și m-am speriat: privirea lui nu avea fundal. Mă privea infinitul cu doi ochi albaștri de om. Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Pur și simplu, era să cad pe spate”, povestește Aspazia Oțel Petrescu.

Acela era părintele Arsenie Boca, omul pe care o țară întreagă îl căuta să i se spovedească. “Sfântul Ardealului”, așa îi spuneau. Auziseră oamenii că el e genial, are puteri neobișnuite, vede viitorul, face minuni, vindecă orbi și paralizați. Era popular, dar scump la vedere. Îi plăcea sihăstria și nu oricine reușea să stea de vorbă cu el. Doar era starețul celei mai căutate mănăstiri din România.

N-avea de unde să știe fetișcana Aspazia de atunci că omul pe care ea îl privise drept în ochi în fața ferestrei în ’48, urma ca, după moarte, să întemeieze o mișcare unică în România, lângă Hațeg: “Fenomenul Prislop”.

Citește și “Fenomenul Prislop”: VINDECĂRILE MIRACULOASE de la mormântul părintelui Arsenie Boca

Căci acolo, la mormântul părintelui, zeci de mii de oamenii vin acum să se roage pentru o minune. Mulți spun că rugăciunile făcute în fața crucii de lemn i-au vindecat de nenumărate boli în mod straniu, ba chiar și de cancer. Alții spun că au văzut-o limpede pe o tânără paralizată venind în căruț la Prislop și plecând acasă pe picioarele ei.

Cu Zorica părintele Arsenie comunica telepatic”

Aspazia Petrescu a văzut cu ochii ei cum făcea părintele minuni în timpul vieții. Înapoi, la iarna lui ’48, scena din fața ferestrei. “De ce te-ai speriat? Nu așa ai vrut să ma cunoști?”, i-a spus monahul tinerei Aspazia. Avea o voce egală, puțin aspră, cu accente puternice. “Vocea lui, de fapt, vibra de lumină și de dragoste”, își amintește Aspazia Petrescu acum, după mai bine de o jumătate de secol. Are aproape 90 de ani – la vremea aceea, însă, avea puțin peste 20.

Era studenta lui Lucian Blaga, simpatiza cu legionarii și habar n-avea ea că peste câteva luni urma să fie azvârlită în pușcărie, pentru 14 ani nesfârșiți. Clarvăzătorul părinte Arsenie, însă, o știa. Însă ei nu i-a spus nimic, ci doar a pregătit-o psihic să reziste.

De fapt, el îi citise viitorul înainte să o vadă la față, chiar din momentul în care ea pășise în mănăstire și o apucase plânsul din senin. Avusese loc, atunci, un dialog straniu între ea și femeia de la bucătărie. Femeia o văzuse înlăcrimată și o întrebase dacă nu cumva i-a vorbit părintele. Nici vorbă, ridicase uimită din umeri Aspazia; nici măcar n-apucase să-l cunoască. O, ba da, apucase, dar încă nu realiza ea, îi replicase femeia. Căci dacă plânge în halul ăla, înseamnă părintele de acolo, din chilia lui, chiar acum “o scanează” și îi citește gândurile de la distanță, i-a mai spus îngrijitoarea.

Cam bizar, dar la Sâmbăta lucrurile astea nefirești nu păreau deloc ciudate, la cât de des se petreceau. Toată lumea de la mănăstire – călugări și îngrijitoare – știa că, atunci când părintele Arsenie umbla în sufletul unui om și-i răscolea gândurile, imediat omul acela izbucnea în lacrimi. Numai ce se pomenea, așa, plângând, fără ca măcar să-și dea seama ce face. Dar asta nu era nimic, starețul făcea altele și mai și. “Cu Zorica, prietena mea (maica Teodosia de mai târziu) părintele Arsenie comunica telepatic”, mai spune Aspazia Petrescu.

Cum reușea părintele Arsenie Boca să țină lumânările aprinse în inima furtunii

Plânsul era o stare obișnuită la Sâmbăta, în vremurile acelea. Se plângea mult, se plângea la unison – credincioși și călugări. Startul îl dădea părintele Arsenie. “La Prefacere, părintele întotdeauna se zguduia de plâns și toată biserica, după el. Era o emoție generală. Mi-am dat seama după mult timp că, de fapt, nu poți să simți atingerea dumnezeirii decât plângând”, ne mai spune Aspazia Petrescu. Sute de oameni luau pieptiș muntele până la Sâmbăta doar ca să plângă împreună cu părintele Arsenie. Accidental, unii erau martori la minuni și la vindecări, apoi plecau și spuneau mai departe ce au văzut cu ochii lor.

Alții l-au văzut pe părinte sfidând clar legile fizicii: obișnuia să ia flacăra unei lumânări direct pe deget ca să aprindă cu ea altă lumânare, stinsă. Oamenii plecau muți, părintelui i se părea firesc. Chiar Aspazia l-a zărit într-o noapte purtând o lumânare aprinsă chiar în inima furtunii. Bătea vântul, bătea ploaia – lumânarea nu se stingea.

Din cămara ei de la Roman, femeia își amintește perfect scena: “Era de groază, bubuia furtuna, iar sălciile pur și simplu măturau aleea cu coroanele lor. Părintele a luat din sfeșnic o lumânare groasă și ne-a ținut-o nouă, să avem lumină că altfel mergeam ca-n străchini. La vijelia aia, flăcarile lumânarii se învolburau în toate felurile, se ridicau, cădeau pe lumânare, mergeau în dreapta, în stânga, în tot felul de vârtejuri, dar reveneau tot pe lumânare. Pur și simplu, lumânarea rămânea aprinsă. Apoi mi-a spus: ține și tu lumânarea asta și nu te mai mira atât. La mine, lumânarea s-a stins imediat. Vezi, a adăugat, trebuie să înveți să ții o lumânare în furtună”. Îi vorbea codificat părintele, dar ea încă nu știa. El se referea la cei 14 ani de pușcărie care aveau să vină peste ea. Abia acolo, în temniță, Aspazia a redescoperit tot ce-a învățat-o monahul.

Au bătut-o, au aruncat-o la șobolani, i-au înfipt fiare în palme până la os și atunci ea îl striga în gând pe părintele Arsenie. De abia mai avea putere să respire. “Și de fiecare dată părintele îmi răspundea. Când îl întrebam ceva, îmi spunea: gândește-te ce ar face Isus în asemenea împrejurare. Pe urmă am înțeles că nu trebuie să cer izbăvire pentru anii de închisoare, ci putere să-i duc până la capăt”.

În închisoare, când se ruga el, săreau singure zăvoarele de pe uși”

Când a fost întemnițat și părintele, o lume întreagă a intrat în doliu. Comuniștii îi găsiseră pricină că ar fi hrănit niște “dușmani ai poporului” din Făgăraș. În realitate, le era teamă că, așa carismatic cum le era maselor, ar fi putut manipula și stârni, doamne ferește, vreo revoltă. Dar nu revoltele îl interesau pe monah, ci credința și supranaturalul. Nici în închisoare n-a putut să se abțină de la minuni.

“Când se ruga el, săreau singure zăvoarele de pe uși. Cineva l-a întrebat: părinte, de ce sar zăvoarele? Și el a răspuns: un om care se roagă cu adevărat e un om liber. Și mai avea el obiceiul să iasă în curte să se roage. Nimeni n-a înțeles cum reușea, căci erau zăvoare și uși grele. Cum trecea el așa, prin uși?”, se întreabă și acum Aspazia Petrescu.

Dar șocul cel mare l-a produs tuturor când a reușit să iasă singur din pușcărie de la Canal și să ajungă în Vața de Sus, Hunedoara, pe jos, sute de kilometri, în numai două ore. În ziua aceea îi înmormântau mama și el vroia să fie musai acolo. Aspazia Petrescu crede că are o explicație: “A fost teleportat cum vezi în filmele SF de astăzi. Este reală întâmplarea, există mărturii și dovezi”.

Științific vorbind, n-ar fi așa de mirare, zice Lucian Petcu, preotul bisericii Drăgănescu (Giurgiu). L-a cunoscut pe părintele Arsenie și își amintește bine cât de informat era călugărul din toate științele, genetică, medicină, matematică și mai ales, fizică cuantică. “L-am găsit odată citind fizică cuantică dintr-un volum de studiu foarte aprofundat, nu din acela de informare simplă, de masă”, ne spune preotul. El își explică simplu “teleportarea” călugărului: “În lumea cuantică, nici un fizician nu poate să spună că electronul sau neutronul sunt aici și numai aici, în punctul ăsta”.

Se spune că la aceste capacități supranaturale părintele a ajuns după ce a petrecut trei luni în asceză deplină pe Muntele Athos, numai în rugăciune, fără mâncare și fără apă. Dar pe Aspazia Petrescu n-o frământă întrebările astea. Crede că n-au nici un rost. Ea este convinsă că orice miracol este posibil prin credință pură. Acum, la aproape 90 de ani, și-a format convingerea că “oricum, oricât ar încerca, rațiunea nu poate să înțeleagă niciodată miracolul. Trebuie să pună degetul în rană să se convingă că ăla este un miracol”.

SURSA: jurnalul.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *