Ahasverus, legenda jidovului ratacitor – o alegorie la adresa Poporului lui Israel

Sărbătoarea Învierii, de curând încheiată, reîmprospătează în memorie figura legendară a lui Ahașverus, “jidovul rătăcitor”. Produs al Evului Mediu, povestea lui nu circulă în toate țările creștine (în România, amintim, totuși urma tălpii Jidovului, la Corbii de Piatră, păstrată în stâncă de parcă ar fi pășit în ciment proaspăt, și tot acolo urmele unui schelet de uriaș peste doi metri jumătate înălțime despre care se crede că tot ale lui sunt). Iar credibilitatea ei ne pare, în orice caz, îndoielnică.

Ipoteza că legenda s-ar fi născut imediat după moartea lui Iisus Hristos e considerată fără temei de majoritatea exegeților Bibliei. Evangheliile povestesc, ce-i drept, despre Simon din Cyrene care i-a purtat crucea lui Iisus, dar nu pomenesc nici un cuvânt despre Ahașverus, cizmarul din Ierusalim.

Ahașverus, spune legenda, l-ar fi gonit pe Mântuitor atunci când acesta a vrut să se odihnească puțin sub povara crucii pe care-o purta spre Golgota. Mai mult chiar, Ahașverus ar fi asmuțit evreii, strigând: “Crucificați-l! Crucificați-l!”, lucru care, în final, s-a și întâmplat. Răspunsul lui Iisus ar fi fost: “Eu mă voi odihni, însă tu vei rătăci până când mă voi întoarce, la Judecata de Apoi!”.

Probabil că această istorie apocrifă e un produs literar care valorifică legenda potrivit căreia soldatul Malchus, paznicul lui Caiafa, a primit ca pedeapsă pentru că l-a lovit pe Mântuitor, să alerge veșnic pe sub pământ în jurul crucii pe care a fost răstignit Iisus. Primul document despre paznicul lui Caiafa provine de la un cronicar englez care spune că, în 1228, un episcop l-ar fi cunoscut pe acest personaj în Munții Armeniei, unde trăia în izolare și purta nume de botez, sperând să fie iertat, într-o zi, pentru ceea ce făcuse. Tema fost speculată și în secolele următoare.

La Forli, în Italia a apărut un șarlatan care spunea că el este soldatul care l-a lovit pe Iisus, motiv pentru care i s-a pus numele Buttadeus (“cel care lovește”). “Jidovul rătăcitor” e văzut în același timp în Flandra, în Bretagne, iar în 1542 apare la Hamburg, unde asistă, desculț, la o predică a episcopului Paulus de Eitzen. Raportul întocmit de episcop a fost editat în broșură de Chrysostomos Dedalus, unul din ucenici, și a devenit baza cărții populare despre “Jidovul rătăcitor” apărută în 1602.

De Tudor Cires – Jurnalul National

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *