Febra alegerilor

Febra alegerilor, cu schimbările politice cata-clismo-comice, a băgat în priză pe toată lumea. Chiar și cei mai puțin interesați de politică au devenit atenți și încep să pună întrebări. Peste cutremurul generat de căderea guvernului s-a așternut o atmosferă de nesiguranță și neliniște din care oamenii ies buimăciți. Cine va câștiga alegerile ? Toată lumea știe că PDL-ul este o corabie portocalie pe cale să se scufunde, de pe care șobolanii pleacă primii, către corabia USL-istă, nu mai puțin fragilă. Căci la fel de bine este știut faptul că nici USL-ul nu va rezista după alegeri. Această corabie USL-istă a celor slabi, dar la fel de corupți ca și cei pe care vor să îi scufunde, e putredă și pârâie din toate încheieturile. Ruptura din USL este grăbită de furia cu care se ceartă pe șobolanii portocalii care își caută scăparea pe una dintre cele două componente: către matca comunisto-pesedistă sau cea așa-zis liberală.

Lupta din interiorul USL-ului dintre cei doi aliați de conjunctură, de a acapara câți mai mulți fugari demonstrează doar două lucruri, la fel de deplorabile în concluzii: 1. că sunt toți de aceeași mamă, pentru că îi primesc în rândurile lor pe cei pe care mai ieri îi acuzau de corupție și furt; 2. că nici ei nu cred în unitatea USL-istă, și se pregătesc de lupta pentru putere dintre ei, de după alegeri, adunând cât mai multe “trupe” și oameni cu funcții în administrație din teritoriu.

Nesiguranța și confuzia este sporită de apariția unor noi trâmbițe electorale pe scena politică românească și așa multicoloră și stridentă. PP-DD –ul este un fel de remake prost turnat al inflamării PRM-isto vadimiene de la alegerile din 2000. Și atunci, ca și acum filmul a fost turnat cu actori și figuranți ce au jucat (machiați diferit) în roluri duble, când într-un partid, când în celălat. Astăzi, Vadim, “tribunul poporului”, e căzut în uitare, însă noul tribun ridicat în locul său, are la dispoziție un post de televiziune “al poporului” de pe care lansează aceeași demagogie ieftină, cu iz patriotardo-naționalist, fără nici un fel de acoperire.

În toată această degringoladă, în care nimeni nu mai crede pe nimeni și toată lumea nu mai crede în nimic, poporul așteaptă ceva, o mântuire, un izbăvitor al țării, un om-soluție la toate problemele națiunii, care să ne scape de durerea de cap a politicii, pentru a putea să ne vedem fiecare de treburile noastre, liniștiți.

Cu toții vrem o soluție politică corectă, ne dorim ca țara să fie condusă de oameni onești, care să nu ne fure, să nu ne vândă, care să ne asigure un climat economic înfloritor, o economie și o monedă stabilă, cu putere de cumpărare, speranța unui viitor mai bun pentru copii noștri, și cu un trai decent pentru pensionari. O fi chiar atât de greu ?! Oare cerem prea mult ?

Ei bine, slăbiciunea actualei clase politice a trezit multe pasiuni. La fel cum într-o haită de lupi, atunci când masculul alfa dă semne de slăbiciune, apar lupii tineri care mârâie, dornici să preia conducerea haitei, și aceste alegeri au trezit pasiuni politice, pofte de putere și ambiții – acolo unde nu ai fi crezut că este posibil.

O mulțime de indivizi gureși din societatea civilă și nu numai s-au trezit că vor să candideze pe te miri unde, fac și desfac liste electorale, lansează în mediul virtual (că e gratis, nu ?!) mesaje patriotarde, inflamează spiritele – la fel de virtuale ca și mediul în care se mișcă și încearcă să își adune susținere pentru confruntarea de la vot – pe te miri unde !

Numai în ultima lună am fost bombardat cu tot felul de telefoane și cereri din partea a diverși oameni, fie de a posta pe site-ul meu diverse materiale cu iz naționalist – cu intenții clar electorale, fie cu propuneri fățișe de a mă înscrie pe liste de candidați la alegerile locale ce bat la ușă. Din sfiiciune și bun simț creștinesc, nu voi da nume. Unii dintre acești oameni sunt de bună credință, însă alții vădesc o frenezie bolnăvicioasă ce nu mai are nimic de-a face cu realitatea politicii românești. Ce mă uimește este faptul că majoritatea lor sunt intelectuali, oameni cu studii superioare, ce se comportă de parcă febra alegerilor le-a răpit uzul rațiunii și al aprecierii corecte a realității. Majoritatea mizează pe faptul că electoratul, scârbit de familia USL-isto – PDL-istă ce mimează lupta politică, îi va alege pe EI, ca o soluție la salvarea acestui neam. Iar când îi întrebi pe ce se bazează când speră să fie aleși, cum câștigă ei încrederea oamenilor, vin cu texte sforăitoare despre biata Națiune ce abia așteaptă să fie salvată. Și nu sunt puțini acești indivizi ! De obicei, le declin politicos oferta de înrolare sub steagul lor, și îi întreb – cu subînțeles, cum se face că au o echipă atât de mică, cu atât de puțini susținători. Mulți mi-au răspuns că de vină est mass-media, care promovează doar oamenii sistemului, însă dacă oamenii ar știi ce genii politice zac în străfundurile lor, cu siguranță i-ar alege pe ei cu ochii închiși. Când le aduc la cunoștiință că mai sunt și alții cu aceleași pretenții de salvatori ai Națiunii și când le sugerez subtil că dacă și-ar uni forțele, ar putea fi mai puternici, brusc nu mai sunt atât de amabili și încep să îi critice pe cei care pretind că dețin aceleași adevăruri absolute ca și ei. Nu puțini mă întreabă despre Partidul Naționalist și forța politică a acestuia, încercând să capete susținerea acestuia în diverse zone, evident, dacă nu avem propriul nostru candidat acolo…

Dacă vor să mă mai asculte, le explic faptul că este greu să transformi într-un timp atât de scurt un ONG precum Noua Dreaptă, într-un partid politic, iar pregătirea membrilor pentru viața politică durează mai mult timp decât aș fi crezut. Căci este greu să faci pasul de la contestatar la vizionar și constructor al unui proiect. Este simplu să fi împotriva a ceva, însă este mult mai greu să pui ceva în locul a ceea ce ai demolat. Trecerea de la simpla apariție în spațiul public cu bannere și steaguri, către pregătire și organizare politică solicită o rupere de ritm și stil de acțiune, cărora puțini membrii activi îi rezistă – în primul rând ca și concepție de luptă. Nu de puține ori m-au contactat tineri aderenți, entuziaști, care s-au arătat dispuși să se înroleze în rândurile Partidului Naționalist. Când i-am întrebat cum văd ei lupta în alegeri, au spus că ei sunt gata să lipească afișe, să împartă fluturași, să fluture steaguri… exact ce am făcut în ultimii 13 ani, la Noua Dreaptă și nu numai ! Când le explic faptul că PSD-ul are mai mulți fluturași, mai multe afișe și mai multe steaguri decât noi, rămân dezamăgiți și dau vina pe oameni, pe electorat, că se lasă mințiți și nu știu să aleagă soluția politică corectă ! Bun, și care ar fi soluția optimă pentru a câștiga puterea politică și a face bine țării, întreabă ei, cu ochi candizi !? Le spun că nu trebuie să se supere. Timp de 13 ani am crezut și eu că este suficient să înalți steagul revoltei împotriva sistemului corupt, să chemi la luptă în jurul tău poporul sărăcit și revoltat, iar oamenii ți se vor alătura. Timpul a dovedit că nu este suficient să ridici un steag. Trebuie să faci mai mult decât atât. Soluția succesului se află în fața noastră, în trecutul Mișcării Legionare, cei care s-au ridicat din nimic, bătând la vot o clasă politică ce dispunea de toată bogăția țării. Mărturisesc că nici eu nu am înțeles de la început secretul succesului Legiunii. Multă vreme am crezut că ne lipsește un nou Codreanu, care să ne inspire, să ne unifice și să ne ducă spre victorie. Această concepție s-a dovedit greșită, căci a transformat pe unii dintre adepții acestei idei în niște credincioși ce așteaptă venirea unui Mesia care să le rezolve toate problemele, fără ca ei să facă mare lucru până atunci, iar pe alții în niște susținători ai unor lideri orgolioși și neputincioși, care și-au arogat poziția de urmași ai lui Codreanu, fără a se ridica însă la înălțimea morală și vizionarismul politic al acestuia.

Nu pretind că dețin Adevărul absolut sau că am dreptate totală în ceea ce afirm. Sunt concluziile mele, la acest moment. Poate că peste un an sau 10 nu voi mai gândi la fel, la fel cum acum 10 ani nu gândeam ca acum. Însă experiența de viață acumulată ca avocat, m-a învățat că cel mai mare capital pe care îl poți strânge ca individ – dar și ca profesionist, este cel al încrederii celorlalți în tine, în ceea ce reprezinți, prin calitățile pe care le manifești în relațiile cu ei. Această încredere reprezintă fundamentul aprecierii, respectului și recunoașterii în societate, baza bunului renume al unui individ.

În avocatură, clientul îți încredințează reprezentarea sa, a intereselor sale, de multe ori își pune viitorul și libertatea în mâinile tale. Este o mare răspundere, de care dacă te achiți cu responsabilitate și profesionalism, ai câștigat nu doar onorariul cuvenit serviciilor prestate, ci și stima, respectul și aprecierea acelui om. Pe viitor, el știe că are pe cineva pe care se poate baza în caz de nevoie. Și te recomandă și altora. Astfel crește și clientela, pe baza renumelui. Avocații prost pregătiți, țepari, care jecmănesc clientul, îl mint, înșeală sau trădează, sfârșesc prin a acumula un prost renume și rămân rapid fără clienți, căci vorba circulă repede în piață.

Am înțeles astfel, că și în politică este ca și în avocatură. Dacă ești onest și câștigi PRIN FAPTELE TALE încrederea oamenilor fără a o trăda, le poți câștiga apoi și votul.

Un exemplu în acest sens este cazul doctorului Arafat. Un om care a făcut un bine comunității, înființând și susținând un serviciu public de care era nevoie: SMURD-ul. Cum a reușit ? Nu l-a susținut nici un magnat. Era un simplu medic în Târgu Mureș, care s-a dovedit extrem de capabil profesional, și de o moralitate exemplară. S-a evidențiat prin faptul că pe tura lui nu permitea nici unui alt medic sau asistente să ia șpagă de la bolnavi, devenind faimos în scurt timp pentru asta. A observat că sistemul medical de urgențe nu reușea să salveze întotdeauna viețile celor implicați în accidente rutiere, deoarece echipele de descarcerare ale pompierilor soseau uneori prea târziu. Și s-a gândit să realizeze un servicu mixt, care să aibă și descarcerare, și medici. Astfel că în timpul liber, pe banii lui, a echipat o mașină de salvare dată spre casare și a pus la punct, cu colegi voluntari, entuziasmați de exemplul lui, un sistem de urgențe rapide, ce puteau efectua și descarcerări. Unele victime salvate de la moarte de echipa lui și-au dovedit recunoștiința donând sume de bani sau aparatură și astfel SMURD-ul a crescut, fără ajutorul Statului. Când exemplul lui civic a ajuns să fie recunoscut pretutindeni, s-a implicat și Statul, iar doctorul Arafat a ajuns ministru secretar de stat la Ministerul Sănătății. Nu știu ce face acest om acum acolo unde este, dar înclin să cred că, dacă nu a fost corupt de tentația puterii, continuă să facă ceea ce a făcut și până acum: BINE OAMENILOR. Un om ca acesta are simpatia și încrederea oamenilor mai mult decâți 10 Băsești Antonești și Ponți la un loc. I-ar bate la vot și mâine, dacă ar candida. S-a văzut acest lucru din modul în care s-au mișcat lucrurile în stradă când și-a anunțat demisia, în iarna care a trecut. Rechemarea lui în funcție de către Băsescu demonstrează că UN SINGUR OM ONEST poate avea mai multă putere decât un Președinte și un Guvern la un loc.

Prin comparație, îi analizez pe cei ce mă cheamă sub steagul lor. Oameni mărunți, unii dintre ei meschini, lipsiți de altruism, care nu au realizat mai nimic în viață nici măcar pentru ei, dară-mi-te pentru alții. Unii, prea egoiști chiar și pentru a face copii și a-i crește. Deci oameni obișnuiți, cu calități și defecte, dar fără nimic special, care să te facă să ai încredere în ei.

Iată deci calea de urmat: nu discursuri sforăitoare, nu (numai) fluturat de steaguri, împărți de fluturași și lipit de afișe, ci oameni. Oameni capabili, care își câștigă traiul onest, cu putere de muncă și inițiativă, care se bucură de recunoaștere din această cauză – din partea comunității în care trăiesc. O vreme, am crezut că Noua Dreaptă va fi, după modelul Mișcării Legionare, un nucleu fierbinte din care să se propage în societate oameni capabili, care să schimbe prin inițiativele și proiectele lor, țara. În perioada interbelică Mișcarea Legionară a emulat și înălțat conștiințele unei întregi elite, care ar fi putut duce departe această țară. Din păcate, comunismul i-a spulberat pe majoritatea. Cei rămași în viață, după sfârșitul Mișcării Legionare – în afara țării, un Eliade, un Cioran, dar și acasă – un Țuțea, un Justin Pârvu, un Papacioc, sunt dovada că NUMAI PRIN EXEMPLUL PERSONAL se câștigă inimile – ȘI VOTURILE.

Din păcate, pe la Noua Dreaptă s-au perindat mulți tineri, însă nici unul nu s-a evidențiat ulterior prin realizări excepționale, probabil cu excepția unuia singur, implicat în proiecte umanitare… a cărui modestie nu mă lasă să îi pronunț numele.

Dacă nu realizăm că schimbarea nu vine de sus, ci de jos, de la noi oamenii simpli, nu avem nici o șansă. Nici măcar dezideratul atât de scump al unității naționaliste nu se poate realiza decât între oameni de acțiune, cu inițiativă, capabili să își asume responsabilități, morali și corecți, căci baza unității o reprezintă încrederea și respectul reciproc.

Foarte mulți din tinerii membrii ai Partidului Naționalist freacă netul aiurea sau ies la bere pentru “socializare” și se gândesc că vor veni niște sponsori simpatizanți ai ideilor naționaliste, care vor da bani partidului, astfel ca ei să poată face campanie cu afișe și bannere, la concurență cu partidele cu bani și nu vor să înțeleagă că nu banii sunt cei mai importanți, ci oamenii cu care vom candida. Oameni a căror viață este ea însăși, în sine, o uriașă campanie electorală, prin acțiunile lor în slujba oamenilor. Căci Mișcarea Legionară nu a câștigat alegerile prin discursuri și afișaje electorale, ci prin munca membrilor săi, ridicând biserici, reparând drumuri, săpând fântâni, reparând casele oamenilor, deci prin exemplul acestora.

Căci mulți se laudă că sunt buni, dar puțini sunt cu adevărat buni la ceva…

De aceea, concluzia mea este că cei care își doresc cu adevărat să ajute această țară, trebuie să o facă începând cu cei de lângă ei, acolo unde priceperea și puterea îi ajută. Pentru aceasta, ei trebuie să devină cei mai buni în meseria pe care și-o aleg. Prin exemplul lor de altruism, acești oameni vor crește în înțelepciune, putere financiară și recunoaștere socială și vor putea realiza lucruri mari, dacă își vor uni puterile sub sigla unui partid.

 

Mihai Rapcea

 

 

 

 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *