Opus Dei – istoria unei organizații catolice

Opus Dei – „Mafia” de la Vatican?Galerie foto (5)

Opus Dei, sau Opera Domnului, în traducere directă, este un nume care începe să se audă tot mai des în ultima vreme. Scoasă la lumină de celebrul roman „Codul lui Da Vinci” și, de atunci, considerată de mulți drept una dintre cele mai puternice și influente organizații din întreaga lume, Opus Dei este, în lumea catolică, o grupare misterioasă și controversată.

Visul lui Escriva

Ziua de 7 octombrie, anul 2002, Vatican. În fața celei mai mari mulțimi reunite până atunci în Piața San Pietro, avea loc canonizarea cu mare pompă a fondatorului Prelaturii Opus Dei, numit de atunci încoace Sfântul Josemaria Escriva de Balaguer. În prezența a peste 300.000 persoane, 34 cardinali și 200 episcopi catolici (la eveniment fiind prezent chiar și Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române), Papa Ioan Paul al II-lea l-a trecut în rândul sfinților Bisericii Catolice pe “tătucul” Opus Dei.

Mulți creștini catolici o consideră drept ultima organizație cu adevărat “cruciată” din sânul Vaticanului; în schimb, inamicii acestei organizații nu s-au sfiit să o catalogheze drept “Sfânta Mafie”, “Masoneria Albă” sau chiar “Caracatița Domnului”.

Opus Dei a fost fondată de preotul Josemaria Escriva de Balaguer pe data de 2 octombrie 1928, în Madrid. Conform propriilor declarații, Escriva a trăit, în același an, o viziune în care “Dumnezeu însuși își exprima dorința ca Opus Dei să existe”. Imediat, Escriva pune bazele unei organizații care să-i ajute pe laici să găsească sfințenia în viața și activiatea zilnică. Pe aceste considerente, părintele Escriva și-a numit noua organizație Opus Dei, ceea ce în limba latină semnifică Opera, Lucrarea lui Dumnezeu. Astfel, Escriva dorea să sublinieze faptul că organizația nu ar fi fost creația sa, ci chiar a Domnului.

Inițial, Opus Dei a fost o organizație deschisă doar bărbaților, dar doi ani mai târziu, în anul 1930, în urma unei alte ” comunicări” cu Dumnezeu, părintele Escriva a decis să primească și femei.

Însă pentru Opus Dei aveau să vină ani tulburi și dificili. În anul 1936, organizația a avut serios de suferit în urma Războiului Civil din Spania, când majoritatea prelaților catolici au fost forțați să se ascundă, în condițiile în care Biserica Romano-Catolică din Spania acorda ajutor și susținere rebelilor naționaliști. După ce Războiul Civil s-a terminat cu victoria generalului Francisco Franco, Escriva s-a reîntors la Madrid în deplină siguranță.

În memoriile sale, părintele Opus Dei nota că în acea perioadă a avut de înfruntat dificultăți majore, provocate cel mai adesea de prelații catolici de orientare tradiționalistă, care nu ar fi înțeles pe deplin ideile pe care se întemeia Opus Dei. Cu toate acestea, organizația sa a început să se dezvolte puternic în perioada regimului lui Franco, iar din anul 1945, Opus Dei a început să aibă filiale și în alte țări. În anul 1939, Escriva publicase deja lucrarea Calea, o culegere de 999 de maxime și precepte care vizau spiritualitatea din punctul său de vedere.

Un an mai târziu, organizația sa avea să înfrunte primele critici ale unui adversar ideologic deosebit de puternic și influent. Este vorba de prelatul iezuit superior Wlodimir Ledochowski, care a trimis Vaticanului o notă în care considera Opus Dei drept o “organizație foarte periculoasă pentru Biserica Catolică din Spania”, deoarece ar avea un “caracter secret” și ar fi “o formă de creștinism masonic”.
Netulburat, Escriva țintește tot mai sus, iar în anul 1946 își deschide deja prima filială Opus Dei la Roma. Patru ani mai târziu, Papa Pius al XII-lea își dă acordul oficial pentru existența organizației, ba mai mult, permite persoanelor căsătorite să facă parte din Opus Dei, un succes nesperat pentru Escriva.

În anul 1962, Conciliul II al Vaticanului aprobă și împărtășește viziunea lui Escriva asupra activismului și implicării sociale a laicilor. În anul 1975, pe când Opus Dei era în plin avânt, Escriva moare, iar la cârma organizației ajunge Alvaro del Portillo, un apropiat al fondatorului. Șapte ani mai târziu, Papa Ioan Paul al II-lea acordă organizației mult-râvnitul statut de prelatură personală. (În sistemul de organizare a Bisericii Catolice, acestor grupuri numite prelaturi personale, structurate ierarhic, li se încredințează anumite sarcini pastorale.)

În anul 2002, la doar 26 ani de la moartea lui Escriva, Papa Ioan Paul al II-lea îl canonizează. În timpul cuvântării, prelatul pontif de origine poloneză se referea la Escriva ca la “un sfânt al vieții de zi cu zi”.

Ce este, de fapt, Opus Dei?

Din punct de vedere ideologic, Opus Dei este o organizație trup și suflet catolică, împărtășind toate doctrinele acestei biserici, dar se axează pe viețile credincioșilor catolici care nu sunt călugări sau preoți. Doctrina sa vizează “chemarea universală la sfințenie” și îmbinarea vieții spirituale cu cea profesională, socială și de familie.

Conform doctrinei proprii, membrii Opus Dei duc vieți obișnuite, respectă valorile tradiționale familiale în concepție catolică și se străduiesc “să atingă sfințenia unei vieți obișnuite”.
De asemenea, Opus Dei se concentrează pe importanța desăvârșirii profesionale a credincioșilor.

Doctrina dictează că munca nu duce doar la progresul social, ci ar fi chiar “o cale spre sfințenie”, cu atât mai mult cu cât Escriva declara sus și tare credincioșilor catolici:
“Sfințiți-vă propria muncă. Sfințiți-vă pe voi înșivă. Sfințiți-i și pe alții prin munca voastră”.

Toți membrii, fie ei căsătoriți sau nu, trebuie să urmeze un așa numit “Plan de viață”, sau o “Normă de pietate”, în esență nimic altceva decât norme și obligații tradițional-catolice.
Capul organizației este cunoscut sub numele de Prelatul și este susținut în activitatea sa de către două consilii, un Consiliu General, alcătuit exclusiv din bărbați, și altul compus din femei. Prelatul își păstrează titlul și poziția pe durata întregii sale vieți. După moartea sa, este convocat Congresul General în care este ales noul Prelat, care trebuie ulterior să fie recunoscut de către Papă.

La nivelul anului 2010, Opus Dei număra circa 90.260 membri oficiali. Dintre aceștia, doar 2015 erau preoți, restul fiind laici. Se estimează că aproximativ 60% dintre membrii Opus Dei sunt activi în Europa, iar 35% trăiesc în America de Sud. Conform ierarhiei proprii, există mai multe categorii de membri. În cadrul laicilor se evidențiază Supranumerarii, care alcătuiesc circa 70% din totalul membrilor, urmează Numerarii, care au jurat să fie celibatari și să trăiască în sărăcie și ascultare, și Supleanții, membrii care au făcut jurământ de celibat apostolic.

Din rândul supleanților sunt selectați candidații pentru preoție, formând clerul tipic al Opus Dei. Alte categorii sunt reprezentate de preoții propriu-ziși care fac parte din Societatea Sacerdotală a Sfintei Cruci și de colaboratori sau simpatizanți care nu sunt membri Opus Dei și pot avea altă religie decât cea catolică.

Ocultă sau nu ?

Aparent, opinia publică tinde să asocieze organizația cu imaginea care transpare din celebrul roman “Codul lui Da Vinci”, carte în care scriitorul Dan Brown prezintă Opus Dei drept o organizație ermetică și exclusivistă, mai puternică decât Masoneria și dedicată marilor comploturi. Un ordin ai cărui membri nu se dau în lături de la nimic pentru protejarea Bisericii Romano-Catolice.

Dincolo de portretul zugrăvit de Dan Brown, un scriitor de romane beletristice cu puternic iz comercial, Opus Dei este, cumva, o armată romano-catolică, care nu poartă uniforme sau arme, ci veșminte dintre cele mai obișnuite. “Soldații” săi au cele mai variate profesii, de la simpli vânzători în piață, la miniștri, bancheri sau cadre universitare, toți fiind animați de lucrarea lor întru “Opera Domnului”.

Conform lui Josemaria Escriva de Balaguer, membrii Opus Dei trebuie să dea dovadă în primul rând de discreție.
Constituția organizației, care datează din anul 1950, inclusiv ultimul statut votat în 1982, stipulează că:
“Pe baza smereniei colective, Opus Dei nu vrea să lanseze cărți sau scrieri. Membrii noștri ar trebui să păstreze o tăcere prudentă și plină de respect în ceea ce privește numele și identitatea celoralți membri. Nimeni nu ar trebui să-și dezvăluie apartenența la Opus Dei fără permisiunea clară a superiorilor locali”.

Se pare că în cadrul Opus Dei doar cererea de primire, care se face întotdeauna după o perioadă de cinci ani de noviciat, se oferă sub formă scrisă. Celelalte angajamente se fac oral, după un text intern scris în latină, care circulă doar în cadrul organizației.

Caracterul autodeclarat discret al Opus Dei, precum și omniprezența organizației în societate, a dus în timp la acuzații de ocultism, “secretism” și la portretizarea Opus Dei ca fiind o organizație care se ocupă mai mult de afaceri și de aspectul financiar decât de cele ale spiritului.

Pro și contra “Operei Domnului”

Conform unor jurnalisti independenți precum John L. Allen jr., Vittorio Messori, Patrice de Plunkett, Maggy Whitehouse sau Noam Friedlander, multe dintre acuzele aduse Opus Dei nu ar fi decât calomnii, exagerări răutăcioase și critici nefondate.

Pe baza investigațiilor jurnaliștilor de mai sus, se pare că miturile legate de Opus Dei ar fi create de oponenți ai acesteia, iar membrii organizației chiar ar “practica ceea ce propăvăduiesc”.
Scriitorul și jurnalistul John L. Allen jr. susține că Opus Dei prezintă informații credibile referitoare la ea, iar membrii săi se comportă asemenea oricărui credincios catolic.

Istoricii Paul Preston și Brian Crozier au descoperit că membrii Opus Dei care au avut funcții de miniștri în perioada dictaturii franchiste din Spania au fost numiți pe baza meritelor și talentelor profesionale și nu a apartenenței la organizație.

În plus, unii membrii de marcă ai Opus Dei, precum Rafael Calvo Serer și Antonio Senan (primul președinte de senat al Spaniei democratice) s-au erijat în critici sonori ai derapajelor regimului franchist. Alvaro de Portillo, fost Prelat al Opus Dei, susține că părintele Escriva a fost un critic acerb al politicilor duse de Adolf Hitler, pe care l-ar fi declarat în mai multe rânduri drept o “plagă”, un “rasist” și un “tiran”. În privința așa-zisei misoginii din sânul organizației, John L. Allen susține că unele poziții de conducere sunt deținute de femei, care uneori îi supervizează pe bărbați.

În privința criticilor, situația este cu mult diferită.

Există bunăoară un portal pe Internet, intitulat Opus Dei Awareness Network (ODAN), susținut de o organizație cu același nume, care pretinde că există pentru “a oferi informații și ajutor persoanelor care au avut de suferit de pe urma Opus Dei”. O altă personalitate deosebit de critică la adresa Opus Dei este Maria Carmen del Tapia, o ex-membră a “Operei Domnului” care a deținut un rang înalt în organizație.

Toți criticii susțin că Opus Dei duce o politică a secretului absolut, care poate ascunde multe adevăruri sau scandaluri incomode. Organizația a fost acuzată în mai multe rânduri de practici de recrutare agresive, precum și de control excesiv la adresa membrilor obișnuiți. De asemenea, a fost acuzată de cultivarea intensă a unui elitism discriminatoriu, fiind și ținta criticilor îndreptate impotriva catolicismului în general. Sociologii Peter Berger și Samuel Huntington sugerează cumva că Opus Dei este implicată în “crearea deliberată a unei modernități alternative” – una în care cultura modernă se supune fără crâcnire perceptelor tradiționale ale catolicismului.

În ultimii ani s-a observat prezența Opus Dei și în România; cei circa 1 milion de credincioși catolici dintr-o țară latină din estul Europei nu i-au lăsat indiferenți pe cei din Opus Dei.

Adevărul cu privire la scopurile și politicile Opus Dei este, așadar, dificil de aflat; poate un om religios ar spune că acest adevăr e știut doar de Dumnezeu.

sursa: descopera.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *