Scursurile din P.D.L. se preling în U.S.L.!

de Vasile Zărnescu

În noiembrie 2008, în timpul campaniei pentru candidatura mea, în Colegiul 2, Județul Ialomița,  la postul de senator P.R.M., din partea Vatrei Românești, am publicat articolul „Ați votat cleptocrația? Ați rămas cu sărăcia!“, în care defineam un nou termen politologic, pe care, calchiind cuvîntul democrația, îl introdusesem în presă – cleptocrația: puterea hoților care conduc statul, adică a tuturor partidelor care au guvernat țara și o guvernează și acum, indiferent de denumirea – P.S.D., P.C., P.N.L., P.N.Ț.C.D., P.A.C., P.U.R., P.D., U.F.D., U.D.M.R., U.N.P.R. – sau de „doctrina“ pe care o afișează, dar pe care, de obicei, nu o au! Deoarece adevărata lor doctrină a fost și este una singură, jefuirea Patrimoniului Național, prin rotirea „democratică“ la guvernare și prin înțelegeri subterane. În acel articol descriam geneza și relațiile dintre principalele partide politice care au guvernat și/sau guvernează România și care formează cleptocrația, compusă inclusiv din indivizi care ocupă funcții oficiale în stat și sunt demascați, uneori de presă, alteori sunt ascunși bine și care foarte rar sunt dibuiți de presă. Și, în cele mai multe cazuri, fără efect, căci presa nu mai este „a patra putere în stat“, ci este, în cea mai mare parte, manevrată de cîțiva „moguli“ de presă!

Cu acel prilej am arătat sorgintea Partidului Democrat Liberal: provine din simbioza dintre, pe de o parte, Partidul Democrat – fost P.D.-F.D.S.N., desprins prin 1992, din F.S.N (devenit F.D.S.N., care, apoi, își schimbase denumirea în Partidul Democrat Social din România – P.D.S.R.) –, care era „partea mai liberală a F.D.S.N.“, cum îl descrisese, acum cîțiva ani Vasile Blaga, și, pe de altă parte, din Partidul Liberal-Democrat (P.L.-D.), care reprezenta partea de „stînga“ a Partidului Național Liberal! După întovărășire, s-a numit, o vreme, Partidul Democrat-Liberal, apoi, considerîndu-se, probabil, că aglutinarea s-a cimentat puternic, liderii lui și-au scris, după 2010, sigla renunțînd la liniuța ghinionistă: P.D.L.

Partidul Democrat, condus de Petre Roman, desprins din P.D.S.R., chiar dacă era „mai liberal“ decît P.D.S.R., era tot partid de „stînga“. De aceea, după ce Traian Băsescu l-a eliminat pe Petre Roman de la șefia P.D.-ului – eliminare pentru care, repet, trebuie lăudat permanent Traian Băsescu! –, acesta s-a străduit și a reușit să bage P.D.-ul în Internaționala Socialistă, în ciuda opoziției puternice a lui Ion Iliescu et comp. Deci, P.D. era partid de stînga! Dar perfidia rezida în faptul că, dîndu-se, ipocrit, ca partid de „dreapta“ față de P.D.S.R., i-a prostit pe fraieri și a intrat în C.D.R., care era Opoziția de Dreapta. Dar, în realitate, în coaliția C.D.R., P.D. nu făcea decît să apere interesele clicii de „stînga“ din care provenea. Ca atare, Stînga, ajunsă în Opoziție în mandatul 2001-2004, era apărată de furia partidelor „Dreptei“, din C.D.R. (P.N.Ț.C.D.+P.N.L.+U.D.M.R.+U.F.D.+P.U.R.+ P.A.C.+P.E.R.+ETC.), astfel că „Stînga“ manevra Puterea, dar aflată fiind în Opoziție! Șmecherie mai mare și mai subtilă nici nu se putea! Fiindcă opinia publică are memoria scurtă, să ne amintim că P.D.-ul lui Traian Băsescu (și chiar Traian Băsescu personal) făcea mereu obstrucții alianței C.D.R., ajungînd pînă la impunerea schimbării premierului Victor Ciorbea cu Radu Vasile. Drept recunoștință, ex-premierul „P.N.Ț.C.D.-ist“ Radu Vasile și-a schimbat traseul politic la P.D., unde, se pare, hibernează, bine mersi!, și acum!

De asemenea, relevam traseismul politic al principalilor lideri de partid, îndeosebi ai P.L-D., precum Theodor Stolojan-Scrîșnet și Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă. Aceștia doi au condus Partidul Liberal-Democrat, rupt din P.N.L. Theodor Stolojan, fost F.S.N.-ist, fost ministru de Finanțe în guvernul Roman, fost premier F.D.S.N.-ist, succesorul lui Petre Roman, a devenit președintele P.N.L., de unde a fost alungat de către Valeriu Stoica. De aceea scriam în septembrie 2008: «Acum, P.D.-L., condus de Emil Boc și Theodor Stolojan, conține scursurile provenite din P.D. și P.N.L., cum sunt Theodor Stolojan – care fusese dat afară din P.N.L. de Valeriu Stoica, iar acum face „partid bun“ cu chiar fostul său inamic Valeriu Stoica-Bancrută-Frauduloasă! Vedeți cît de îmbîrligat este „sistemul ticăloșit“, clasa politică actuală pe care am numit-o clicocrația cleptocrată?!» Dar, deși P.D.L.-ul lui Traian Băsescu era cotat ca partid de stînga, sau, mă rog, de centru-stînga, în noaptea de 30 noiembrie 2008, după votare, noul șef al P.D.-L., marioneta lui Traian Băsescu, Emil Boc, s-a trezit din euforia succesului și l-a categorisit ca partid de dreapta. „A cîștigat Dreapta!“, a declarat el, pe cît de sentențios, pe atît de caraghios.

Recent, în ianuarie-februarie 2012, ca urmare a creșterii protestelor exprimate în Piața Universității, în Piața Victoriei și în piețele principalelor orașe, Puterea începuse să se teamă, iar Opoziția era în derută, mai ales după apariția, în Piața Universității, a sloganului „P.D.L. și U.S.L. aceeași mizerie!“ În fond, sloganul reda, mai plastic, deși mai puțin explicit, conceptul cleptocrației. Firește, lozinca a fost contestată de presa aservită, lansarea sa fiind atribuită – cu rol de diversiune – P.D.L.-ului spre a discredita U.S.L., iar alte publicații o atribuiau lui Mircea Toma, de la Agenția de monitorizare a presei! Ghinionul partidelor care formează cleptocrația a fost că sloganul buclucaș a început să se adeverească.

Dar să urmărim pastișa titlului filmului The Good, the Bad and the Ugly (1966),  în varianta politicianistă românească – Cel Bun, Cel Rău și Cel Urît.

 

The Bad – Cel Rău: Sorin Frunzăverde

 

Scursurile din P.D.L. au început să se scurgă în P.N.L.! Începutul a fost făcut prin trădarea lui Sorin Frunzăverde, sculă importantă în P.D.L.: prim-vicepreședinte! „După Frunzăverde au tulit-o la PNL alți 106 membri importanți ai filialei locale“. Printre aceștia erau și cîțiva parlamentari. Exemplul ayatollahului Sorin Frunzăverde a fost urmat, pînă în 23 aprilie, de alți 16 traseiști: «Iosif Secășan. Dorin Păran. Mihaela Popa. Cezar Măgureanu. Ioan Sbârciu. Petru Filip. Gheorghe Hogea. Valentin Rusu. Gheorghe Ciobanu. Marius Dugulescu. Marian Avram. Ștefan Seremi. Eugen Uricec. Iosif Blaga. Nicolae Dobra. Gabriel Tița Nicolescu… Am pus puncte-puncte pentru că lista e deschisă, iar în subteranele ei fierbe magma politică mai ceva ca în măruntaiele vulcanului islandez Eyjafjallajokull“. […] Cei mai „descurcăreți“ dintre PDL-iști sar în luntrea PNL sau pe corveta PSD», – zice Grigore Cartianu, în articolul „Tribul traseiștilor“. Într-adevăr, au urmat și alții, pînă inclusiv în timpul dezbaterii moțiunii, ultimul fiind un laș ca Cătălin Croitoru – care, în preziua moțiunii se dădea disident: „Voi vota la vedere moțiunea de cenzură. Sunt dezamăgit de Ungureanu“ – declarase el, „curajos“ și țîfnos, în 24 aprilie. Dar a trecut la P.S.D. abia în 27 aprilie, imediat după votarea de către el a moțiunii! Fiindcă se știa, deja, din 26 aprilie, că moțiunea va trece, iar guvernul Ungureanu va cădea!

În baza evaluării P.D.L. de către Emil Boc ca partid de dreapta, Sorin Frunzăverde a trecut la P.N.L. ca să facă cu Crin Antonescu „dreapta modernă“, mai ales că și Valeriu Stoica tipărise (dar nu cred că o și citise!) o carte despre dreapta modernă. Și, după Frunzăverde, aproape toți traseiștii care i-au urmat exemplul au trecut la P.N.L. Deci, cele mai multe scursuri din P.D.L. s-au scurs în P.N.L. Cîțiva au trecut și la P.S.D. și unul, „răzgîndaculIoan Sbârciu, a trecut artistic, „cu voce tremurândă“, la P.C. Ca atare, a devenit absolut întemeiat sloganul „P.D.L. și U.S.L. aceeași mizerie!“, care fusese clamat în Piața Universității și comentat în multe mass media, înainte de cotitura „doctrinară“ bruscă a lui Sorin Frunzăverde din P.D.L. în P.N.L. – care P.N.L. face, în U.S.L., casă bună cu inamicul său doctrinar, P.S.D. Dar P.N.L. face, în U.S.L., și alianță strînsă cu P.C., deși, ca partid conservator, este, doctrinar, anti-liberal și deși, pe vremea cînd anterior, sub denumirea de P.U.R., fusese social-liberal și aliat cu P.S.D.! Adică o harababură politică întreagă, dar care nu este sesizată de prostime! O altă încurcătură ideologică din U.S.L. rezidă în faptul că, pînă în preziua fugii lui Sorin Frunzăverde din P.D.L., acesta fusese tot timpul în colimatorul ziarului Jurnalul Național, care-i demasca afacerile oneroase.

Mircea Marian denunța, în articolul Frunzăverde în gazeta lui Voiculescu: «De la exponent al „mafiei PDL“ la „voce clară și minte lucidă“» din Evenimentul zilei din 28 martie 2012, duplicitatea prezentării prim-viceliderului P.D.L. în presa controlată de U.S.L.: «Înainte de a ridica în slăvi dezertarea lui Sorin Frunzăverde de la PDL la PNL, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin a fost una dintre țintele preferate ale „dezvăluirilor“ din Jurnalul Național. Cu doar o zi înainte ca Frunzăverde să devină liberal, gazeta familiei Voiculescu scria despre „scandalul Moldomin“, unde se sugera că oamenii prim-vicepreședintelui PDL s-ar afla în spatele unei tentative de privatizare frauduloasă a acestei societăți. „Marian Mihăilă, fost ofițer de Securitate și SIE, prorector al Universității Eftimie Murgu din Reșița, este coleg de lojă masonică și om de încredere al liderului PDL Caraș-Severin, Sorin Frunzăverde, supranumit „Ayatollah-ul“. Fostul ofițer avea sarcina ca planul de preluare a Moldomin de către firma elvețiană să devină realitate. Ceea ce se traduce prin ajungerea societății sub un control discret al intereselor ruse, via cetățenii sârbi, mascate în investiții elvețiene“, afirma Jurnalul Național la 26 martie». Și, după ce trecea în revistă principalele acuze aduse lui Sorin Frunzăverde de la începutul acestui an, Mircea Marian încheie ironic: «La 28 martie 2012, Jurnalul Național și-a schimbat radical atitudinea față de fostul lider PDL și, într-un editorial, scria despre acesta: „Sorin Frunzăverde nu e un disident. E însă o voce clară și o minte lucidă. Sunt câțiva ani de când, în forurile partidului și în alte împrejurări, a cerut să se renunțe la un centralism hulpav, la distribuirea abuzivă a resurselor. (…) A fost, poate, mai tranșant ca alții“».

De fapt, Mircea Marian s-a pripit puțin și a exagerat, necitind tot ziarul, deoarece, tot în 28 martie, Jurnalul Național publica, sub semnătura lui Adrian Mogoș și Mircea Opriș, articolul «Viața și opera lui Frunzăverde. Ce a făcut „baronul“ de Caraș-Severin în ultimele zile. De ce a fugit din PDL», care începe astfel: „Viitorul candidat al USL la alegerile locale din Caraș-Severin a trecut, scârbit de partidul căruia i-a fost fidel întreaga sa carieră politică, în barca Opoziției. Cu active și pasive. Astăzi, ne ocupăm de pasivele lui Funzăverde (sic), pe care le-am contabilizat cu fidelitate, în Jurnalul Național, în decursul anilor. Iată ce s-a întâmplat pe finalul stagiului său pedelist“. După care, într-un lung articol, trec în revistă pasivele. Deja, în 26 martie, Mircea Opriș publicase articolul inflamant Moldomin, un scandal cu implicații internaționale, din care tocmai citase Mircea Marian pasajul despre „scandalul Moldomin“ și în care era dezvăluită activitatea pernicioasă a lui Sorin Frunzăverde, în urma căreia a fost arestat, printre alții, judecătorul Cătălin Șerban, vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara. Editorialul din care se inspirase Marian Mircea pentru a-și construi ironia din titlul său, publicat, tot în 28 martie, anume „Frunzăverde denunță statul polițienesc“, este scris de Petru Calapodescu și atestă că în redacția Jurnalului Național, chiar dacă „nu știe stînga ce face dreapta“, este, totuși, libertate de exprimare, de vreme ce pot apărea materiale TOTAL contradictorii în același număr al ziarului: cel cvasi-apologetic al lui Calapodescu și cele demolatoare ale lui Adrian Mogoș și Mircea Opriș!

Un analist de conjunctură, Iulian Leca, ar vrea să-i fățuiască dezertarea lui Sorin Frunzăverde, dar nu se hazardează prea mult și, într-un text ambiguu încă din titlul materialului, Un gunoi. Doua gunoaie. Nici nu stiti ce ati pierdut!, zice, scuzîndu-l, la grămadă, pe Frunzăverde: „Greu îl poți numi traseist, deși oportunismul e singura ideologie cunoscută de politicienii noștri“. Or, oportunismul este nota definitorie a traseiștilor. Cu o astfel de „logică“ duplicitară și ca să nu se compromită ca „analist politic“, Leca își face o „plasă de siguranță“: „Nu m-ar mira ca introducerea lui Frunzăverde în USL mai degrabă să compromită uniunea decât să o ajute. Efectul dezertării e teribil pentru imaginea PDL, dar asta nu presupune că intrarea în PNL înseamnă 100 la sută garantat succes pentru imaginea USL. Dosarele și toate acuzațiile (unele formulate până acum chiar de către liderii USL) te pot și nenoroci, nu te transformă sigur într-un erou“. Dar „plasa“ lui Leca, pe cît pare ea de fină, de „rafinată“ în ambiguitatea sa, pe atît s-a rupt de ușor: infiltrarea lui Frunzăverde în P.D.L. – cu surle și tobe în care suflă și bate Crin Antonescu-Vorbete, «onorat de venirea lui Frunzaverde și de faptul că va fi coleg de partid cu un om politic „de o asemenea talie și un asemenea calibru“» – înseamnă, în mod garantat, eșecul imaginii U.S.L.

Ipocrizia, fariseismul, oportunismul și traseismul evident al lui Sorin Frunzăverde sunt denunțate de sagacitatea lui Cristian Câmpeanu, în articolul vitriolant Cine îl urmează pe „Ayatollahul‘‘ Frunzăverde?: «În decembrie 2007, Sorin Frunzăverde a denunțat fuziunea dintre Partidul Democrat și Partidul Liberal-Democrat drept un „melanj penibil“ dintre doctrina creștin-democrată și cea liberală, el militând pentru puritate doctrinară în sensul asumării integrale a creștin-democrației. Ulterior și-a menținut criticile la adresa liberalismului, intrând în polemică cu aripa liberală a partidului – aripa Stoica – și criticând măsurile de austeritate ale guvernului Boc pe temeiul că doctrina populară are o importantă componentă socială. Din acest motiv, afirmația sa că se vede pe sine „construind dreapta modernă alături de Crin Antonescu“ nu este credibilă (s.n., V.I.Z.). Pe de o parte, Frunzăverde a fost un adversar constant al liberalismului, iar, pe de alta, nu este limpede cum se poate construi dreapta modernă în echipă cu socialistul Victor Ponta și cu [conservatorul – n.n., V.I.Z.] Dan Voiculescu». Tot Cristian Câmpeanu, în articolul „Călătorie sprâncenată, Frunzăverde!“, relevă cu acuitate: „Plecarea neașteptată a lui Sorin Frunzăverde din PDL ar putea fi considerată o lovitură grea dată principalului partid de guvernământ, dar, în realitate, ar putea fi ceea ce americanii numesc o binecuvântare deghizată. Frunzăverde aparține unei specii de politician care ar trebui să dispară“. Adică e în totală contradicție cu opinia lui Crin Antonescu, cum că este „onorat de venirea lui Frunzăverde“ în P.D.L.! Cît despre sintagma americană – cam absconsă – „binecuvântare deghizată“, ea are drept corespondent, în logica folclorică românească, expresia „Tot răul spre bine!“ – care este, totuși, mai explicită, în ciuda formulării șocant-paradoxale! Răul este Frunzăverde și este „spre bine“ fiindcă, precum o măsea stricată, pleacă, iar golul lăsat de el este binele pentru P.D.L., „răul“ ajungînd în gura P.N.L.-ului, care, între timp, a ajuns „în gura lumii“ din cauza lui!

Totuși, există șanse ca duetul Sorin Frunzăverde-Crin Antonescu să se înțeleagă în baza dictonului „Asinus asinum fricat – Măgarul pe măgar freacă!“, deoarece și Crin Antonescu este el însuși un traseist: «Crin-Trei partide. Mai înainte s-a perindat pe la Partidul Alianței Civice (PAC) și Partidul Liberal 1993 (PL-’93) al lui Dinu Patriciu. Chipurile, aceste partide erau tot liberale, pentru că au tot fuzionat cu PNL pe măsura ratării pragului electoral, iar Antonescu s-ar fi învârtit numai în familie. Nimic mai neadevărat, ținând cont de faptul că liderii PNL, PL-’93 și PAC se urau de moarte, iar „virginul“ Crin a participat din plin la puciurile de partid. În principiu, dacă acuzația de „traseism politic“ este neîntemeiată, atunci este inexplicabil de ce Antonescu a ascuns din biografia lui oficială apartenența la alte două partide în afara de PNL, cel pe care îl păstorește în prezent».

Sunt curios să aflu cînd va ajunge Iulian Leca (și alții ca el) la certitudinea că, realmente, intromisia lui Sorin Frunzăverde, a clicii sale și a pletorii de dezertori P.D.L.-iști în U.S.L. – predilect în P.N.L., pe motiv de „comuniune doctrinară“, cum vrea să acrediteze ideea Crin Antonescu – a compromis, deja, cu necesitate Uniunea! Pentru că, „lumea lui Băsescu“ – cum perora un alt „analist politic, director executiv al Fundației Multimedia pentru democrație locală“, cu multă fatuitate, dar pe deplin ilogic – nu va dispărea, căci, iată, a penetrat – ca-n brînză, deși clama cu fermitate și intransigență rectitudinea morală! – lumea Opoziției reprezentată de U.S.L. și se va perpetua în aceasta, reconfigurînd cleptocrația!

Speranța noastră stă în lumea procentajului de 55 la sută din electorat care nu s-a prezentat la vot la ultimele alegeri și care trebuie să vină acum!

 

The UglyCel Urît: Cătălin Croitoru

 

Dar, la fel cum, după ce Valeriu Stoica l-a dat afară din P.N.L. pe Theodor Stolojan și, apoi, au devenit colegi de partid în P.D.L., combătînd, împreună, pentru distrugerea României, tot așa, agresivul găunos Cătălin Croitoru a devenit coleg de partid cu inamica sa, Ecaterina Andronescu. Firește, principial și teoretic vorbind, un lider sindical – chiar dacă era farsor – ca Cătălin Croitoru nu putea fi decît oponentul Ecaterinei Andronescu, cît aceasta ocupase fotoliul de ministru al Educației. Dar, după ce liderul sindical al Federației Educației Naționale (F.E.N), Cătălin Croitoru, și-a vîndut mandatul de lider sindical pe unul de membru al P.D.-L., de guvernămînt, și amîndoi au ajuns în Parlament pe poziții opuse, Cătălin Croitoru a devenit și mai rău. Rupea lanțul și mai multe nu. De exemplu, la emisiunea „Miniștri pe făraș“, de la Realitatea TV, din 6 august 2009, la ora 22 și 5 min., o admonesta, foarte grobian (sau, zis popular, măgărește), pe d-na Ecaterina Andronescu pentru că îl întrerupe din vorbit – deși spunea, ca de obicei, inepții, iar d-na ministru avea motiv să-l întrerupă; la ora 22 și 10 min., Gheorghe Isvoranu, liderul F.S.L.I., i-a reproșat, de la obraz: „Pînă în decembrie, d-l Croitoru era în minister zi de zi, iar după ce a ajuns parlamentar P.D.-L, nu a mai călcat pe acolo, ca dovadă de cît de puțin îl interesau problemele profesorilor“; la ora 22 și 11 min., Cătălin Croitoru se lăuda, reproșîndu-le interlocutorilor: „Am absolvit și eu o facultate de drept…“ (la Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, unde este lector și coleg cu Elena Udrea, care i-a predat, evident, Dreptul și l-a făcut licențiat în Drept!); la 22 h 29 min., d-na Ecaterina Andronescu a fost nevoită să-l întrerupă iarăși, pentru a-l pune la punct: „Sunteți în eroare!“

Cătălin Croitoru era, în anii 2008-2010, foarte „vocal“, adică „tare-n clanță“, dar nu trebuia luat în serios, după cum releva ministrul Educației Cristian Adomniței: „Mi se pare inutil să dau atenție unui om a cărui singură calitate este slujul făcut stăpînilor lui, în schimbul fotoliului de ministru al Educației“! Într-adevăr, în 11 decembrie 2008 ziarista Oana Matei vehicula ideea: „Cătălin Croitoru ar putea fi noul ministru al Educației“. Apoi, în 18 decembrie 2009, eram speriați de Iulia Roșu: Cătălin Croitoru,  noua propunere a PDL pentru Ministerul Educației! Dar – cum teoretiza marele Hegel –, „pentru a doua oară și definitiv, în Istorie“, pigmeul Cătălin Croitoru a dat chix în istoria sa politică personală. El avea să declare spăsit și „modest“ că, sanchi!, nu-l interesa postul de ministru al Educației! Așa spune și vulpea cînd nu ajunge la struguri: că sunt acri. Farsor cum e, a declarat presei, în 22 decembrie 2009, că motivul renunțării la funcția atît de mult rîvnită ar fi fost bugetul mic alocat Învățămîntului. Dar, firește, adevărul este că „Cătălin Croitoru, propunerea pentru portofoliul Educației, a întrunit, atunci, cele mai puține voturi favorabile, 34, dintr-un total de 66“. Această înfrîngere la scor mare a suferit-o în cadrul Colegiul Director al P.D.L., adică în fața colegilor săi!

S-a zbătut mult să fie numit ministrul Educației, deși nimic nu îl recomanda pentru acest post, căci, prin calitățile sale negative, era total contraindicat. Șefii și colegii lui s-au clarificat cu cine au de-a face și n-a ajuns ministru. Apoi, după un timp, a dispărut din toate mass media și a fost acoperit de un anonimat gros și greu, din care a mai ieșit abia acum, cu ocazia votării moțiunii. Dintre păcatele sale, s-a evidențiat, totdeauna, lașitatea: Cătălin Croitoru a fost parlamentarul care a părăsit ultimul corabia care se scufunda, dîndu-și demisia chiar de la tribuna Parlamentului, după ce a votat moțiunea de cenzură: adică abia în ultima clipă! El a mai declarat, „revoltat“, că „răbdarea are o limită și că paharul răbdării s-a umplut“ și, de asemenea, că „nu mai puteam accepta umilința de a sta în bancă“! „Eu, Cătălin Croitoru, îndată după ce îmi voi exercita votul la moțiune, îmi voi înceta activitatea în grupul PDL și voi începe să activez în grupul PSD“! Chiar așa! Chiar din Parlament va începe să activeze! Oare nu i-o fi fost frică de d-na Ecaterina Andronescu, pentru că îi va bate obrazul pentru această ticăloșie, deși ar fi meritat chiar să-i dea cu poșeta-n cap?! Pe „Lista candidaților pătați“, figura, în 22 octombrie 2008, acest text:

«Cătălin Croitoru (PD-L)
Liderul Federației Educației Naționale și candidat din partea PD-L; flagrant conflict de interese: platforma sindicală devine campanie electorala pentru liderul devenit candidat și pentru partidul care îl susține, dar și campanie contra partidului de la guvernare; candidatul își camuflează parte din ve­nituri, în declarația de avere, sub formula „conform declarației fiscale“ – declarație care nu are caracter public.»

Este clar că el a schimbat macazul nu din cauza „umilinței“ îndurate cu stoicism, ci, în realitate, pentru că îi poartă ranchiună lui Emil Bic, fiindcă nu s-a ajuns, și el, ministru, măcar două luni, două săptămîni și trei zile ca Mihai-Răzvan Ungureanu. Apoi, Cătălin Croitoru mai este și mincinos, imoral, căci era membru al P.D. din 1998 – deși, ca mare lider sindical, nu avea voie să fie și membru de partid – și nu din 2008, cum anunțase, în aprilie 2008, Emil Boc, și cum dezinforma el presa și opinia publică, în 18 aprilie 2008, în interviul luat de Iuliana Gătej, sub titlul „Liderul sindical Cătălin Croitoru: „Între mine și PD-L a fost o atracție reciprocă“: „A fost o atracție reciprocă, la fel ca într-un mariaj. Ne-am plăcut și am decis să ne căsătorim. Am avut cea mai bună ofertă dintre toate partidele cu care am negociat“ (s.n., V.I.Z.). Așadar, după două propoziții simple, în a treia se contrazice singur, „își dă cu stîngu-n dreptul“ – doar e inginer, ca profesie –, căci, de vreme ce negociase cu alte partide, nu putea fi vorba de „o atracție reciprocă“, un fel de dragoste la prima vedere! Dimpotrivă, a fost o autentică țigăneală: care partid îi dă o funcție mai de barosan, la ăla se duce. Într-adevăr, ziarista, „hoață“, îl încolțește:

Dar ați negociat și cu PSD. Nu ați acceptat pentru că era ocupat Departamentul de Educație de Cati Andronescu?
Ce să spunem… conduce departamentul de educație. Nu e vorba de asta, ci că nu am fost pe aceeași lungime de undă cu doctrina lor“.

Aici, acest ingineraș de sîrme și șuruburi se crede un mare farsor, dar nu e decît un mic guguman. Pardon! Scuzați! Erată. Vedeți ce „doctrină“ puternică avea un lider sindical ca Cătălin Croitoru?! În 18 aprilie 2008 nu era „pe aceeași lungime de undă“ cu P.S.D-ul, dar după exact patru ani și opt zile, în 27 aprilie 2012, prin umilințe îndurate pînă la capătul răbdării, și-a acordat lungimea de undă cu P.S.D.-ul și a devenit coleg cu Ecaterina Andronescu, față de care, în 6 august 2009, avusese un comportament de bădăran, deși ca „prof. univ. dr.“ la o Universitate Creștină, trebuia să se comporte ca un pedagog și ca un creștin. Dar, evident, Cătălin Croitoru este creștin doar în „poză“. Elocvent, în acest sens, este că, după cum remarcați și în afișul electoral alăturat, și-a confecționat o poză electorală cu gestică și conotații creștine, folosindu-și chiar numele în fățuirea sloganului: „Împreună croim VIITORUL!“ Pentru că, chipurile, ar fi avut un nume predestinat: un croitor croiește! Apoi, face fraze mobilizatoare cu trimiteri la copii, la părinți, la pensionari ș.a. Puțin a lipsit să nu bage în afiș inclusiv Porunca a 5-a din Decalog! Numai că așa de bine a croit viitorul, încît, votînd ca slugă a P.D.L.-ului, a băgat România în colaps: a votat legile criminale prin care le grăbește extincția pensionarilor, prin care a umilit Armata activă și de rezervă, prin care a periclitat securitatea națională!

Ecce homo! Adică, pe românește, zici Cătălin Croitoru și tragi apa; sau tragi o înjurătură, cum fac aproape toți comentatorii interviului Iulianei Gătej, precum și de la celelalte articole indicate aici, prin hyperlink-uri! Ca să nu mai vorbim de ceilalți lideri sindicali din Învățămînt, care au numai cuvinte de ocară la adresa lui.

Am zăbovit mai mult asupra acestor două personaje politicianiste, deoarece ele sunt simptomatice pentru actualul Parlament rezultat din „uninominal“, pentru politica românească și, evident, pentru P.D.L.: Sorin Frunzăverde prin puterea malefică dobîndită în urma accederii în structurile Puterii și ale politicii, iar Cătălin Croitoru prin dimensiunea meschină pe care o reprezintă pe esplanada „sistemului ticăloșit“ (Băsescu dixit). Era necesar ca doar aceștia doi P.D.L.-iști de frunte să „spele putina“ în U.S.L. și ar fi fost suficient pentru compromiterea Uniunii – care, și așa, este o uniune contra-naturii sau, zis academic de chiar Traian Băsescu și Sorin Frunzăverde, „conjuncturală“ – adică făcută din nevoia de a reacapara „ciolanul“ Puterii!

 

The GoodCel Bun: Adrian Năstase

 

Dar ex-premierul social-democrat Adrian Năstase încearcă să scuze turpitudinea traseismului și să o facă ingurgitabilă printr-o eboșă de „teoretizare“ politologică – sau, zis în limbajul populăros al președintelui Traian Băsescu, vrea să îi determine pe ignoranți (eu mă jenez, totuși, să spun, ca Traian Băsescu, „tîmpiți“) să înghită pe nemestecate această nemernicie, fiindcă știe că prostimea deține o vastă și profundă incultură politică. De aceea, Năstase pretinde că Frunzăverde nu ar fi – Doamne, ferește! – un „traseist“ (în timp ce Radu Berceanu îl caracterizează drept „trădător“!), ci, în generozitatea, în bonomia sa, Năstase consideră, condescendent – se vede asta și pe fața lui, deși i-a cam dispărut aroganța de altă dată, probabil din cauza nenumăratelor procese cu care l-a hărțuit Traian Băsescu, acesta forțînd Ju$tiția să îl condamne la doi ani de închisoare cu executare pentru că, printre altele, mituise pe unii cu niște dolari care aveau să fie tipăriți de către Trezoreria S.U.A. abia la doi ani după ce el îi „dăduse“ ca mită! –, consideră, ziceam, că ar fi vorba doar de nevinovata „revenire la o situație normală, de stabilitate“! I-auzi brîul! Ca sociolog, Adrian Năstase face o palidă încercare de a înfrumuseța realitatea, care este, totuși, hîdă – nu doar politic, ci și sub aspect economic, social, cultural, spiritual; firește, din cauza exclusivă a politicului! Mai grav. Pe lîngă faptul că este hîdă, realitatea este și falsificată de politic. Deputatul P.S.D. Ion Stan demască, în Parlament, această falsificare, echivalentă cu trădarea de țară: «Puterea de la București este cel puțin complice la o manoperă sistemică de falsificare a indicatorilor macroeconomici, care a împins la decizii politice greșite, ale căror efecte sunt trădarea de țară, în varianta subminării economice și a știrbirii suveranității și independenței politice, urmare a aservirii față de organizații străine. […] Astfel, la momentul actual, anul 2012, diferența dintre datele macroeconomice reale și cele făcute oficial publice (după „prelucrarea“ de către Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor Publice, Institutul Național de Statistică, Comisia Națională de Prognoză) a ajuns, pe calea adâncirii diferenței, menținută în mod voit, dintre capacitatea administrativă macroeconomică și capacitatea de evoluție a economiei reale și pe calea efectelor dezvoltării economiei reale, la dimensiuni considerabile. Datele privind produsul industrial brut sunt subevaluate cu circa 20 la sută (PIB real = PIB comunicat public + 20 la sută). Aceasta subevaluare a datelor economiei reale a fost necesară pentru a se demonstra, pe bază de date false, că România are nevoie de împrumuturi internaționale. Manopera prelucrării statistice frauduloase a fost realizată în cadrul unei strategii integrate pe care „asasinii economici“ – în cazul României, Jeffrey Franks și predecesorii săi – au aplicat-o la nivel global. […] Aplicarea unui astfel de plan de asasinare economică a fost favorizată de elemente pe care FMI le-a identificat în România și valorificat ca atare: lipsa unor strategii economice viabile; incapacitate administrativă (instituțională și legislativă); corupție în proporții de subminare a economiei naționale».

Dar, acreditînd traseismul, ca doctor în drept și avocat, atestă că apelează doar la o chichiță avocățească pentru a contracara orice eventuală obiecție privind compromiterea U.S.L. prin acceptarea invaziei iminente de P.D.L.-iști: căci, evident, știa din culisele politicii că va urma invazia de traseiști și voia să-i accepte sub scuza că nu s-ar face decît reparația manevrelor dolozive ale Puterii – recte ale lui Traian Băsescu –, textual, că ar fi doar o „compensare pentru oamenii pe care Puterea i-a luat de la Opozitie, anterior“, căci Puterea le răpise bunătate de parlamentari, ducînd la apariția unei excrescențe parlamentare ca U.N.P.R., cu membri plecați îndeosebi de la P.S.D.! Și era de așteptat că și ei să părăsească șandramaua P.D.L.-ului, revenind la P.S.D. Este de reținut că, imediat după ofilirea P.D.L.-istă a lui Frunzăverde, d-na Ecaterina Andronescu l-a vizitat pe d-l Neculai Onțanu, în vederea pertractării revenirii în P.S.D.

Deci, aplicînd principiul machiavelic „Scopul scuză mijloacele“, d-l dr. în drept Adrian Năstase pregătea opinia publică în vederea acceptării ca fiind morală revenirea la matcă a U.N.P.R.-iștilor evadați din P.S.D; ar avea și o acoperire plauzibilă dacă și „Prostănacul“ ar reveni în partid. Scopul îl definise clar Năstase: „Sigur că există rezerve la nivel de principiu, dar obiectivul e de a câștiga alegerile, după o perioadă în care actuala Putere va folosi orice mijloace pentru a lua oameni de la noi. Încercăm să mergem înapoi spre zona de stabilitate adusă de votul anterior“ (adică cel de dinainte de uninominal – n.n., V.I.Z.). Principiul politologic „Scopul scuză mijloacele“ are ca echivalent pragmatic, în paremiologia românească, proverbul, cinic și necreștinesc, „Fă-te frate cu dracul pînă treci puntea!“ Românii, care sunt mai mult decît creștini, sunt ortodocși, evită, îndeobște, să se facă frate cu dracul: scuipă-n sîn, își fac cruce și caută o rezolvare cinstită, de care să nu le fie rușine sau frică mai tîrziu. De altfel, și dictonul lui Machiavelli și-a dobîndit, între timp, o imagine rău famată, fiind perceput, de obicei, în dimensiunea sa malefică, mefistofelică. Ca atare, dezertarea lui Sorin Frunzăverde este percepută în opinia publică drept ceva malefic, repudiabil în mod categoric, în contradicție cu toate asezonările pretins pozitive atribuite de Crin Antonescu, dar, în fond, imorale și demagogice: numai el putea fi onorat de asocierea cu Frunzăverde, a cărui dimensiune histrionică este proprie și lui Antonescu.

Dar, îmbălsămînd în „necesitate politică“ traseismul, ca ex-președinte al Camerei Deputaților, se face că ignoră oportunismul absolut reprehensibil al deputaților minorităților naționale, care, prin obediența lor, se comportă la fel ca U.D.M.R.: votează exclusiv cu Puterea, pe care o șantajează sistematic; și, evident, cu partidele și/sau coalițiile aflate în situația de preluare iminentă a Puterii – ca în cazul de față: alături de traseiștii P.D.L.-iști, deputații alogenilor și-au adus – în mod esențial, cum anticipase d-l dr. Gheorghe Funar, în 26 aprilie a.c. – obolul la alungarea guvernului (Austro)-Ungureanu (ademeniți, se pare, cu funcții guvernamentale, cum e cazul lui Varujan Pambuccian-Nosferatu, propozabil pentru postul de ministru al Comunicațiilor).

O altă gafă politică a făcut-o generalul (r.) Corneliu Dobrițoiu (propozabil pentru postul de ministru al Apărării din partea P.N.L.). În emisiunea sa din 23 aprilie, Radu Tudor l-a întrebat pe general – „ținînd cont de pregătirea domniei voastre în domeniu – dacă e bine să fie folosiți trădătorii în politică, la fel ca în război“. Deputatul P.N.L.-ist, luat, oarecum, prin surprindere de întrebare (de fapt, el pare totdeauna surprins de orice întrebare și pronunță multe „Ăăă…“-uri pînă găsește, cît de cît, răspunsul), a declarat ritos și categoric: „DA!“. Prin această replică, a dovedit că și el învăluie traseismul într-un petardism de „moralitate“ și, totodată, că are mari lacune atît la Politologie, cît și la strategie militară, deși a fost, vreo doi ani, șeful Departamentului pentru Politici de Apărare și Planificare al M.Ap.N.! Surprinzător, acest „DA!“ hotărît l-a surprins neplăcut și pe Radu Tudor, care, se pare, se aștepta la alt răspuns; cel puțin asta se distingea pe fața sa. Dar, ca amfitrion susținător-fervent al U.S.L., l-a aprobat onctuos.

În consens cu manevrele și explicațiile politicianiste apărute, ca ale lui Adrian Năstase, ale generalului (r.) Corneliu Dobrițoiu sau ale altora, cleptocrația se reface și se menține din mers, iar asta înseamnă „stabilitate“ în optica liderilor ei. Evident, așa este, dar „pentru ei“, nu pentru noi, căci este vorba de menținerea establishment-ului, adică a stabilității care a produs cleptocrația – care jefuiește de 22 de ani România –, fie că indivizii care o compun, în cea mai mare parte mereu aceiași, se autodenumesc „social-democrați“, „liberali“, liberal-moharhiști“ sau altă denumire pompoasă, dar găunoasă, demagogică! Să ne reamintim că și în timpul guvernării P.S.D.-iste, sloganul de ordine pentru a dezavua grevele profesorilor, medicilor, mitingurile pensionarilor etc. era tot acesta: nevoia de stabilitate, de „liniște“ – liniștea necesară hoților să fure în voie!

În esență, prin migrarea unor membri ai „ciumei portocalii“ în U.S.L. – fie ei importanți, „de mare calibru“, cum îl apreciază Crin Antonescu pe ofilitul Frunzăverde, fie poltroni, ignobili și insignifianți ca Cătălin Croitoru – se anulează firava aură de „luptătoare pentru dreptate“ cu care se drapa U.S.L. și își va pierde și creditul pe care-l avea pînă acum – oricum, mult mai mic decît atestă sondajele făcute la comandă. De aceea, în Mesajul din 29 martie a.c., intitulat „Ori SCMD, ori Băsescu“, colonelul (r.) Mircea Dogaru, președintele S.C.M.D., atrage, în mod serios, atenția că fugarii, în ceasul al XII-lea, din P.D.L. nu trebuie primiți ca eroi în Opoziție. Locul lor este acela de inculpați în justiție“. Tot în acest Mesaj se precizează că S.C.M.D., care este forța organizatorică a Consiliului Național al Societății Civile (C.N.S.C.) – reprezentînd, potențial, o masă de vot de circa 1.800.000 de alegatori – „a negociat, deja, cu cei trei copreședinți ai U.S.L., încheierea unui Contract social, prin care viitoarea guvernare să se angajeze să abroge toate legile criminale ale regimului Băsescu“ – cu prioritate Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii, Legea nr. 119/2010 a sistemului unic de salarizare și Legea nr. 329/2009 privind interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Dar trebuie să atrag atenția Consiliului Director al S.C.M.D. și membrilor S.C.M.D., precum și ong-urilor componente ale C.N.S.C. că, prin infestarea Uniunii Social Liberale cu mutanții „doctrinari-spontani“ dezertori din P.D.L., componența acesteia s-a modificat și, implicit, credibilitatea și moralitatea Uniunii s-au diminuat exponențial din cauza atît a traseismului ca subterfugiu pentru a scăpa de răspunderea morală, politică și, mai ales, penală, cît și a calității execrabile a dezertorilor. Ca atare, Contractul social, care avea, deja, o valoare îndoielnică, s-ar putea să nu valoreze, în actuala configurație partinică mutantă și virusată a U.S.L., nici cît hîrtia pe care au semnat cei trei copreședinți ai U.S.L.! Și, deci, S.C.M.D. și C.N.S.C. trebuie să aibă o rezervă de forță de presiune asupra noilor guvernanți pentru a-și ține promisiunile – fiindcă, pînă acum nu au dovedit că au cuvînt.

NU mai trebuie să tolerăm nici o încălcare a Constituției, nici o formă de jefuire a Patrimoniului Național – prin vînzarea pe nimic și pe comisioane grase a resurselor minerale și energetice, prin risipirea resurselor financiare, prin înglodarea românilor în datorii la bănci străine, prin periclitarea sănătății, prin involuția sistemului de învățămînt, prin determinarea românilor să emigreze (adică „să-și ia lumea-n cap“!), prin periclitarea securității naționale. Această toleranță a devenit intolerabilă!

Prima concluzie. U.S.L. reunește formațiunile contradictorii: P.S.D., partid republican și, chipurile „de stînga“, „socialist“ – deci antimonarhist din premise –, P.N.L., partid de dreapta și „liberal-monarhist“ (deci contradictoriu atît în sine, cît și cu ceilalți) și P.C., partid-parazit, traseist, care se lipește de partidul cu cele mai mari șanse de a (re)intra în Parlament, fost P.U.R., „social-liberal“, năpîrlit în contrariul său, „conservator“, deși nu se știe ce „conservă“ acum, după ce fusese „social-liberal“ – noțiune opusă conservatorismului! Prin infiltrarea trădătorilor din P.D.L., U.S.L. se contaminează de „ciuma portocalie“, pe care, cu mare vigoare partinică, U.S.L. o condamna clamoros pînă la manevra Frunzăverde. Prin șulfăria Frunzăverde se repetă – avînd aceeași sorginte – deplasarea perfidă, din 1992, a P.D.-F.D.S.N. spre „dreapta“. P.D.-F.D.S.N., devenit P.D.-ul lui Petre Roman, P.D.-ul lui Traian Băsescu, apoi, P.D.L.-ul lui Emil Boc-Sorin Frunzăverde-Marko Bela-Mihai-Răzvan Ungureanu, manevrat de Traian Băsescu, a devenit partid de „dreapta“, repet, spre a se infiltra în C.D.R. și a-și proteja colegii din F.S.N. cu care făcuseră „Revoluția“. De altfel, am uitat să precizez că Catălin Croitoru are, și el, certificat de „revoluționar cu merite deosebite“! E necesar să se verifice dacă nu, cumva, face parte din grupul „revoluționarilor“ lui George Costin, băgat, recent, la gherlă pentru falsificarea certificatelor de revoluționar! Iată cum P.D.L.-iștii „revoluționari“ revin la matcă, adică refac, cu „merite“ și cu „minte lucidă“, cleptocrația, pentru a se apăra unii pe alții și a se menține la Putere!

O veritabilă mizerie politică, după cum clama, spontan, lozinca din Piața Universității, „P.D.L. și U.S.L. aceeași mizerie!“ Adică P.D.L. și U.S.L. se interpenetrează, reconstituindu-se cleptocrația! Cam ca în filmul Terminator II, unde robotul-cyborg, după ce fusese topit de căldură, își reconfigura matricea malefică, exterminatoare, pe măsură ce picăturile de metal se aglutinau.

A doua concluzie. Nu mai votați cleptocrația! Votați pe oricare alții, dar nu pe aceștia care au mai fost la guvernare. Desigur, chiar în partidele care au guvernat există oameni valoroși, care pot fi realeși în Parlament, precum Valer Marian și Ion Stan, de la P.S.D., dar trebuie căutați cu multă grijă. Atenționările din 2008 ale presei prin „Listele candidaților pătați“ au fost insuficiente, așa că trebuie găsite, urgent, mecanisme care să-i elimine pe aceștia de pe viitoarele liste de candidați. Dar, oricum, electoratul nu mai trebuie să-i realeagă pe cei care au fost în guvernele Tranziției criminale și care au dus țara în colaps, cei care și-au făcut averi bătînd din palme, prin afaceri oneroase cu statul. Aceștia trebuie băgați, urgent, la pușcărie. Trebuie aleși oricare alții, cel puțin pentru a sparge clica cleptocrației postdecembriste.

A treia concluzie. Pentru a extirpa cleptocrația, parcă tot mai bună ar fi o revoluție autentică, a românilor, în propriul lor beneficiu. Pe lîngă alți publiciști sau blogeri, chiar Victor Ponta a pronunțat, zilele trecute, propoziția „Pe ăștia nu este suficient nici dacă-i împuști!“ Vorbe fatidice care le-au provocat o criză existențială Robertei Anastase și coechipierului ei Sever Voinescu-Cotoi, „experți“ în numărarea voturilor la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii – „votată“ în Parlament prin scamatoria celor doi, motiv pentru care Victor Ponta le dresase dosarul penal cunoscut, finalizat, desigur, prin N.U.P, fiindcă sunt oamenii Puterii, pe care nu-i poți băga la gherlă. Evident, Victor Ponta a făcut o figură de stil, o hiperbolă, oarecum, deoarece, ca fost procuror, a avut pistolet în dotare și știe că, în ultima vreme, muniția s-a scumpit foarte mult și, apoi, ar fi risipă de cartușe: mai ieftină ar fi spînzurătoarea și, mai eficientă imagologic, tragerea în țeapă; fiindcă brazii nu au fost tăiați toți de Attila Verestoy! Dar și așa ar scăpa prea ușor, căci ăștia „merită“ o pedeapsă mai mare: pușcăria pe viață în minele de uraniu și confiscarea totală a averii pînă la al șaptelea neam!

Numai că, iată, Adrian Năstase, fiindcă este jurist școlit și pragmatic, a găsit, ca să-i scape de pușcărie pe „ăștia“, o metodă căreia vrea să-i dea și o glazură „teoretică“: evaziunea partinică prin acceptarea scursurilor din P.D.L. în U.S.L.! Este o formă de aplicare a principiului „conservării materiei“: „Nimic nu se pierde, ci totul se transformă“: din inamic P.D.L.-ist pușcăriabil în coleg U.S.L.-ist reevaluat!

Quousque tandem, Adrian Nastase, abutere patientia nostra?

30 aprilie 2012

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *