Arkan “Tigrul” Raznatovic

un articol de Andreea Letinca

Unii, traiesc o viata intreaga si nu stiu nimic… altii mor pentru ca stiu prea multe…Continuu ( msrp de “continui” nu accept o gramatica prostita a limbii mele!) sa cred ca Arkan a fost omorat pentru ca stia prea multe! Daca atunci cand aveam 11-12 ani iar Kinez si Pepe imi povesteau de Arkan, iar eu ziceam ca o sa cresc si o sa ma marit cu el, atunci ii dedic o pagina intreaga, asa cum i s-ar cuveni unei iubiri neconsumate:). Pentru mine, Arkan ramane modelul omului perfect, inger si demon, un om care stie sa apere si sa lupte pentru ceea ce iubeste, un om care e in stare sa faca si bune si rele, un om care nu uita de zicala “ochi pentru ochi si dinte pentru dinte” dar care nu isi pierde cumpatul si nu abuzeaza de ea. Un naiv lucid si un criminal milos!

Poate ca sunt rea, poate ca Arkan a fost mai mult decat un criminal de razboi suspect, dar pentru mine el ramane doar un robin hood modern care a reusit sa isi puna intreaga lume in cap, liderul unui grup paramilitar dintr-un stat ca Serbia a reusit sa zguduie Nato-ul. Si apoi, desi exact cu ocazia aniversarii mele (23 ianuarie, cel mai frumos cadou:)), a fost arestat “criminalul” sau, continuu sa cred ca majoritatea sarbilor pro Arkan, ca politia sarba a fost cea care l-a ucis, ca arestarea unui criminal intarzia pentru ca politistii nu se puteau autoaresta.

Arkan nu e singurul care a ucis, nu spun ca suntem deasupra legii, nu spun ca sunt in masura sa luam vieti, spun insa ca atunci cand legea nu face dreptate s-a ridicat un om ca Arkan si a facut dreptate dar nu pentru el ci pentru intreaga natiune sarba!

Am vazut comentarii legate de sangele cu care avea Arkan mainile patate, ma intreb daca formusitii astia au citit si povestile femeilor care s-au intors acasa la copiii lor si care au primit sprijin din partea “tigrilor rosii” pentru a fi reintegrate social si pentru a-si creste copiii desi fusesera rapite si obligate sa se prostitueze? suntem o tara ce purtam in maini sangele mai mult sau mai putin vinovat, al unui lider, noi ne-am ucis conducatorul mai bun sau mai putin rau, dar nu ne e rusine cu asta, lui Arkan de ce i-ar fi rusine ca si-a facut dreptate cu propriile maini?

 

 

ŽELJKO RAŽNATOVIĆ, cunoscut si sub numele de Arkan, s-a nascut pe 17 aprilie 1952, in Brežice, un orasel din provincia Styria din nordul Sloveniei. Inainte de a ajunge cunoscut a fost delincvent juvenil (fura posete in parcul Kalemegdan din Belgrad sau facea scandal pe strada), jefuitor de banci, gangster, agent secret de politie, cartofor, recuperator, lider de galerie de fotbal si…vanzator de inghetata. Mai apoi, lider paramilitar, politician nationalist, speculant al razboiului, lider suprem al mafiei, om de afaceri, antreprenor privat, proprietar de club de fotbal si furnizor de alimente. Familia Raznatovic e una dintre cele mai mai mari “fratii” din Muntenegru. Tatal sau, Veljko, era muntenegrean, fiind totodata ofiter superior in aviatia iugoslava. Arkan a copilarit alaturi de 3 surori si de mama sa, Slavka. Tatal il batea adesea, tratandu-i pe cei din familie ca pe inferiorii in grad. Drept urmare, parintii sai au divortat (cand inca era copil). Arkan adesea intra in necazuri, sfarsind chiar la casa de corectie. In 1972, la varsta de 20 de ani, fuge in Occident, sperand sa gaseasca respect si bogatie. Aici a intalnit criminali cunoscuti, multi din Iugoslavia. Isi ia numele de Arkan dupa cel al unui comedian. In latina, “arcanus” inseamna misterios. O alta versiune pentru numele sau o reprezinta abrevierea locala a cuvantului “arhanghel”. Din alta sursa aflam ca si-ar fi imprumutat numele dintr-un pasaport fals oferit chiar de catre autoritatile iugoslave. Din cauza jafurilor si a crimelor, a suportat condamnari sau anchete in Belgia, Olanda, Suedia, Germania, Austria, Elvetia si italia. inchis in Belgia in 1974, a evadat in 1977. E arestat din nou in Olanda in acelasi an, dar reuseste sa scape 2 ani mai tarziu. E ranit intr-o rafuiala cu politia.

Reuseste sa evadeze din mai multe inchisori din Europa, inclusiv din penitenciarul de maxima securitate din Scheveningen (suburbie a orasului Haga). Raznatovic ajunsese pe lista neagra a interpolului, fiind intre primii 10 cei mai cautati oameni. Goran Vukovic, unul dintre cei mai faimosi raufacatori ai Serbiei, avea sa spuna mai tarziu: “Arkan a jefuit cele mai multe banci dintre noi toti. […] Bancile erau specialitatea lui… la fel si evadarile”. andreea letinca blog In tinerete, Arkan a fost asistentul polticianului sloven Stane Dolanc, prietenul tatalui sau. Dolanc era seful serviciilor secrete (UDBA) si un asociat de-al lui Tito. Acesta il va ajuta mai tarziu pe Arkan, ca o rasplata pentru serviciile aduse UDBA. Lucrase ca agent sub acoperire din 1973. Slujba sa era sa “duca la bun sfarsit” diverse asasinate asupra unor teroristi, emigranti politici sau opozanti ai regimului. Arkan a fost nevoit sa invete majoritatea limbilor europene importante in timpul misiunilor secrete din Europa. Vorbea fluent engleza, franceza si italiana si putea comunica destul de bine in germana, suedeza si olandeza. Se reintoarce in Serbia in 1981, dupa 9 ani furtunosi petrecuti in Vest, si isi continua “cariera” infractionala. Construieste o cladire mare ce ii va servi ca locuinta si sediu pentru afaceri. in noiembrie 1983, doi politisti patrund in “palatul” sau cu scopul de a-l aresta si interoga cu privire la cateva dintre activitatile sale. Opune rezistenta si ii raneste cu arma pe ambii. in urma unei interventii a lui Stane Dolanc, Arkan e eliberat dupa doar 2 zile. Politicianul in persoana il va astepta la iesire…Acest eveniment ii va spori reputatia in Belgrad. Odata cu tensionarea situatiei in fosta iugoslavie, Arkan isi va crea pe 11 octombrie 1990 o “Garda a Voluntarilor Sarbi” (cunoscuta si sub numele de “Tigrii”), grup paramilitar sub auspiciile “Armatei Poporului iugoslav”. Gruparea si-a recrutat primii membri din randul suporterilor echipei de fotbal Steaua Rosie Belgrad (Crvena Zvezda). In noiembrie 1990, pleaca la Knin (Croatia) pentru o intalnire de urgenta, intrucat un razboi in Krajina era iminent. La intoarcere, pe 29 noiembrie, la granita dintre Croatia si Bosnia, e arestat de politia croata pentru trafic de arme. Grupul sau e acuzat ca ar fi conspirat la rasturnarea noului stat format (Croatia) si la uciderea presedintelui ales, Franjo Tudman. Va fi eliberat din inchisoare pe 14 iunie 1991, in conditii neclare, dupa un proces senzational in Zagreb. Mai tarziu s-a speculat ca eliberarea sa n-ar fi fost altceva decat o intelegere secreta intre liderii Serbiei si Croatiei. “Tigrii” si-au stabilit sediul si baza de antrenament la Erdut. Armata sa de voluntari a activat din 1991 si pana la sfarsitul anului 1995, intial in Slavonia (Croatia). Se crede ca gruparea numara circa 10.000 de luptatori bine antrenati, cu arme moderne, inclusiv cateva tancuri si elicoptere. in intreaga sa istorie, mica armata a pierdut doar 1000 de persoane. in timpul razboiului din Croatia si Bosnia unitatile sale erau aprovizionate si echipate de politia sarba. In aprilie 1992, cand incepe razboiul in Bosnia, Arkan se muta in Bijeljina, Zvornik si Brčko. Lupta impotriva musulmanilor inarmati va culmina cu asediul asupra orasului Sarajevo (cel mai lung asediu din istoria moderna – intre 1992-1996). Trupele sale nu au fost straine de masacrele de la spitalul din Vukovar sau din Srebrenica. In toamna lui 1995 “tigrii” luptau in regiunea Banja Luka, Sanski Most si Prijedor. Arkan conducea personal cele mai multe dintre activitatile militare. Acestea nu luau prizonieri, iar, pe langa lupte, “tigrii” se ocupau si cu jafuri sau contrabanda cu petrol. Arkan isi rasplatea personal cei mai buni soldati, care erau adevarate modele in ceea ce priveste disciplina. Era temut de unii si adulat de altii. Occidentul l-a considerat un terorist, ai sai un erou. In Bosnia, Arkan a actionat sub supravegherea presedintilor republicii Srpska, Radovan Karadžić si Biljana Plavšić. in timpul razboiului din Krajina trupele sale au luptat impotriva armatei croate. Atunci a avut disensiuni puternice, in ceea ce priveste operatiile militare, cu liderul regional al sarbilor, Milan Martić. Avea incredere in politicianul Zoran Đinđić, cel care avea sa devina ulterior premier, si ocazional il va intalni in timpul razboiului. in timpul bombardamentului NATO, Arkan l-a avertizat pe Đinđić sa plece din tara pentru ca viata ii era in pericol din cauza politiei secrete a lui Milosevic. A mai avut contacte de prietenie, dar si planuri politice comune, cu controversatul om politic rus Vladimir Jirinovski. Arkan a avut legaturi la nivel inalt in aparatul de stat iugoslav. O perioada a fost chiar ministru, ce-i drept fara portofoliu. A marcat o influenta semnificativa asupra sferei publice a societatii sarbesti. Imaginea sa publica era de aparator al sarbilor, luptator pentru libertate si dreptate. Aproape toate caracterizarile il desemneaza ca avand fiind o personalitate puternica, un om de cuvant, gata de orice, hotarat, neinfricat, cinstit, dar si razbunator, furios, inteligent, abil, tupeist, generos, rau, crud, ciudat, increzut, imprevizibil si nervos. in situatii mai personale el putea fi si carismatic, emotiv, plin de compasiune si amuzant. Arkan a provocat invidia oamenilor datorita felului sau de a fi in public. De asemenea, a organizat si finantat ajutoare umanitare pentru familiile sarace si orfanii de razboi. El platea pensii lunare voluntarilor raniti si familiilor luptatorilor sai morti. A fost cinstit si glorificat de o parte a sarbilor de rand, s-a bucurat de faima de razboinic; s-au compus si cantece despre el. Altii il urau si calomniau, in principal datorita luxului extravagant si averii mari pe care o detinea. Viata sa personala era subiect de zvonuri si barfe. Avea o vila mare in cartierul rezidential de elita din Belgrad, unde locuiesc politicienii si sunt ambasadele straine. Arkan a respectat foarte mult Biserica Ortodoxa Sarba si pe Patriarhul Pavel. Era un om credincios si sarbatorea regulat praznicele crestine. Pe 3 noiembrie 1993, Arkan si discipolii sai au fondat Partidul pentru Unitatea Serbiei in fruntea caruia a fost ales. In ciuda unei campanii electorale energice, partidul a suferit un esec in alegerile parlamentare si nu a avut parte de prea multe locuri in Camere, din cauza unui program politic „carpit” si a furtului de voturi practicat de regimul la putere. Arkan a planuit sa candideze la alegerile prezidentiale programate pentru toamna lui 2000. Partidul pe care l-a infiintat a primit 200.000 de voturi si a castigat 14 locuri in parlamentul sarb la 11 luni dupa uciderea lui, insa dupa moartea fondatorului, partidul nu a mai urmat doctrina initiala. In perioada de dupa acordul de la Dayton, Arkan s-a retras in sport si afaceri personale. Garda Sarba de Voluntari a fost desfiintata oficial in aprilie 1996 cu o clauza de reactivare in caz de urgenta de razboi. In iunie 1996, Arkan a luat conducerea unui club de divizia a doua de fotbal, Obilic (foto), care mai tarziu sub conducerea sa a avansat in prima divizie si a cucerit chiar titlul de echipa campioana, pentru un sezon. Dupa ce UEFA, sub presiune americana, nu a permis echipei lui Arkan sa participe la cupele europene, acesta a renuntat la pozitia de presedinte de club in favoarea sotiei sale Ceca, astfel clubul reusind sa joace impotriva unor echipe renumite ca Bayern Munchen sau Atletico Madrid.Arkan a mai fost si presedinte al Asociatiei Iugoslave de kick-box. Afacerile lui Arkan au fost initial bazate pe controlarea unor zone de protectie, santaj pentru bani, contrabanda cu petrol, masini de lux si tigari. Dupa aceea a trecut la afaceri “mai legale”. A avut aproximativ 400 de angajati. A fost proprietar de cazinouri, firme, discoteci, benzinarii, patiserii, brutarii, magazine, restaurante si sali de fitness. S-a vorbit mult despre faptul ca a eliminat prin forta unii rivali din lumea interlopa. Zeliko Raznatovic a fost tatal a noua copii de la cinci femei diferite. Cel mai mare fiu al sau, Mihajlo, s-a nascut in 1975 dintr-o legatura cu o femeie din Suedia pe nume Agneta. Mihajlo a participat la lupte impreuna cu tatal sau. Apoi au urmat doua fetite din relatii cu o femeie din Belgia, respectiv cu o actrita din Belgrad. Toti copiii au fost recunoscuti de Arkan. Prima sa sotie a fost Natalija Martinović, profesoara de spaniola, cu care a avut patru copii. Mai tarziu Arkan a divortat si s-a insurat cu tanara Svetlana Veličković, supranumita Ceca, o atractiva si populara interpreta de muzica usoara, la 19 februarie 1995. Au fost un cuplu fermecator si de prestigiu, care aparea des in public. Au avut 2 copii: Veljiko si Anastasija. Arkan provenea dintr-o familie de luptatori. Tatal sau, Veljko, colonel in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, a condus eliberarea orasului Pristina. Unchiul din partea tatalui, partizan de frunte, a fost executat de soldatii italieni in cursul ocupatiei. Bunicul lui, Arkan Jokelja, a luptat cu curaj impotriva turcilor in Razboiul Balcanic. Exista si o poveste despre un stramos indepartat al lui Arkan, care a ucis un pasa turc prin taierea capului, ca razbunare pentru macelul asupra ducilor sarbi in prima Rascoala a Sarbilor. Acest eveniment a intrat in istorie ca un act de rezistenta si eroism impotriva tiraniei imperiului Otoman. Arkan a fost un aliat neoficial al lui Slobodan Milošević, si chiar a actionat sub controlul acestuia, cu toate ca era complet independent in actiunile si deciziile de front. Legatura intre cei doi a fost tinuta prin mediatorul Radovan Stojičić supranumit „Badža”, sef al politiei si prieten intim al lui Milosevici, care a fost ucis in restaurantul „Mamma Mia” in aprilie 1997. Arkan si Badza au organizat impreuna apararea Slavoniei de Est (provincie din Croatia locuita majoritar de sarbi la acea vreme) si au fost prieteni. Exista o fotografie la inmormantarea oficiala a lui Radovan Stojičić in care Arkan, dupa o scurta conversatie cu Milosevic, sta in spatele acestuia si il priveste cu prietenie, aratand astfel relatia lor apropiata. insa in general, Arkan si Milosevic erau atenti sa pastreze o oarecare distanta in public. In august 1998 cand tensiunile din Kosovo se acutizasera, Arkan a incercat sa se apropie de Vest. A scris o scrisoare de sustinere catre Bill Cliton in legatura cu atentatele impotriva ambasadelor SUA din Kenya si Tanzania. in scrisoare si-a prezentat condoleantele pentru victimele care au murit in atentate si l-a avertizat pe Clinton asupra pericolelor fundamentalismului islamic (vezi albanezii). Un extras din aceasta scrisoare spune: „Domnule presedinte… sa nu permitem continuarea terorismului in aceasta parte a Balcanilor numita Serbia, care este de secole prietena a tarii voastre.” Presedintele SUA a ignorat aceasta scrisoare. Cand a izbucnit razboiul in instabila provincie a fostei Iugoslavii, Kosovo, in vara lui 1998, Arkan a ordonat voluntarilor si ofiterilor sai sa se alature armatei si politiei in lupta contra armatei rebele a albanezilor, UCK, insa el personal a ramas departe de front. Inainte ca cele mai grele lupte sa inceapa, Arkan a vizitat de cateva ori provincia ca oficial al guvernului, incercand sa-i linisteasca pe albanezi si sa le dea un sentiment de siguranta si o speranta sarbilor din zona. A jucat un rol important in razboiul din Kosovo. Cartierul sau general a fost in Hotelul Grand din Pristina, unde avea o brutarie numita „Kruna”. Dupa ce fortele sarbe s-au retras din zona, hotelul a fost rechizitionat de trupele NATO, in iunie 1999. A fost acuzat pe o lista secreta a judecatorului principal al Tribunalului Criminal international pentru Fosta iugoslavie (iCTY), ramura a Tribunalului international de la Haga, la data de 30 septembrie 1997 pentru crima de genocid, crime impotriva umanitatii si grave incalcari ale Conventiei de la Geneva din 1949 referitoare la regulile de razboi. Mandatul de arestare a fost facut public abia la 31 martie 1999, cand operatiunea NATO in Iugoslavia incepuse deja de o saptamana. Acuzatia impotriva lui Arkan a fost facuta publica de Louise Arbor, pe atunci Procurorul-Sef al ONU. Publicarea acestei acuzari a fost interpretata ca o manevra pentru a-l impiedica sa-si trimita trupele in conflictul in plina escaladare. Arkan a negat cu hotarare toate acuzatiile de crime de razboi in interviuri acordate posturilor TV CNN, BBC si altor reporteri straini care l-au interpelat in timpul bombardamentelor din Serbia. El a acuzat NATO pentru uciderea civililor in bombardamente si crearea de refugiati din toate originile etnice, si a declarat ca isi va trimite trupele doar in caz de invazie de infanterie terestra a NATO. In timpul bombardamentelor asupra Iugoslaviei, Arkan a aparut de mai multe ori ca invitat la emisiuni de stiri in tarile implicate in atac. in Marea Britanie el a fost intervievat de BBC, Sky si alte posturi, si intr-unul din interviuri a ramas celebru cu replica aproape biblica la intrebarea „De ce a anulat Milosevici autonomia albanezilor din Kosovo in urma cu cativa ani, cand tensiunile inter-etnice erau mari?” iar Arkan raspunde in engleza „Presedintele a dat, presedintele a luat, fie numele presedintelui binecuvantat”.
Scandaloasa bombardare a Ambasadei Chineze din Belgrad care a dus la uciderea, printre altii, a trei jurnalisti, si la o incordare diplomatica fara precedent intre SUA si China, se presupune a fi fost in fapt o lovitura deliberata: biroul atasatului militar chinez era folosit de Arkan pentru transmiterea de mesaje si instructiuni pentru trupele sale din Kosovo. NATO a bombardat, de asemenea, Hotelul “Yugoslavia” din Belgrad, in care Arkan avea oficial un cazinou, deoarece existau informatii ca acolo era cartierul sau general pentru operatiunile militare din Kosovo. Exista de asemenea marturii ca NATO avea comandouri pregatite sa-l rapeasca si sa-l ucida pe Arkan.
Dupa sfarsitul razboiului din Bosnia a inceput eliminarea apropiatilor lui Arkan pentru a-l slabi pe acesta si miscarea sa. Politia secreta a noii puteri a pus la cale sau a tolerat zeci de crime impotriva oamenilor sai apropiati si de incredere. Camarazii de razboi, prietenii vechi si partenerii de afaceri au fost ucisi profesionist intr-o perioada de timp scurta. Asasinatele au continuat si dupa eliminarea lui Arkan. Arkan a fost asasinat la 15 ianuarie 2000, la ora 17.05, in holul hotelului de lux “Intercontinental” din Belgrad, plin de oameni la acea ora. Numele asasinului este Dobrosav Gavrić, politist de 23 de ani care avea legaturi in lumea interlopa. Gavrić s-a apropiat calm si neobservat prin spatele victimei, care statea jos si discuta cu doi prieteni, deschizand focul de aproape asupra celor trei, cu un pistol tip CZ 99 aflat in dotarea politiei sarbe. Arkan a fost grav ranit, iar cei doi prieteni ai sai, Milenko Mandić si Dragan Garić, au fost ucisi prin impuscare de acelasi Gavrić. Asasinul a fost impuscat la randul sau de Zvonko Mateović, bodyguardul lui Arkan, care l-a ranit facandu-l sa-si piarda cunostinta, in schimbul de focuri fiind ranita grav si o femeie ce se afla in holul hotelului la acea ora fatala. Arkan a mai ramas in viata, in ciuda faptului ca a fost impuscat in cap, pana cand a fost dus intr-o masina care l-a transportat la spital. Doctorii au incercat resuscitarea pentru mai mult de o ora dar fara succes, cu toate ca semnele vitale i-au revenit pentru un moment. Moartea a fost consemnata oficial la ora 18.30 pe 15 ianuarie 2000. Sotia sa spune ca a murit in bratele ei, in masina care-i ducea la spital. Ofiterii de politie care au sosit imediat la locul crimei au refuzat sa transporte ranitul la spital sub pretextul ca nu sunt autorizati sa o faca pana la venirea ambulantei. Dupa o operatie complicata, asasinul a supravietuit, ramanand insa invalid in scaunul cu rotile datorita unei leziuni a maduvei spinale. Gavrić a pledat nevinovat la proces si nu a recunoscut ca ar fi comis tripla crima. A fost gasit vinovat si condamnat la 20 de ani de inchisoare, iar complicii sai au primit intre 3 si 15 ani detentie fiecare, in urma unui proces care a durat un an. Decizia finala a curtii a fost anulata de curand in urma unui recurs, datorita lipsei de probe si superficialitatii primului proces, fiind deschisa o noua actiune in instanta pentru acolitii lui Gavrić. Conform unor surse de incredere, uciderea lui Arkan a bine pregatita si gandita. In spatele asasinatului in stil mafiot se pare ca a fost unul politic. Grupul conspiratorilor numara multe persoane: infractori, afaceristi, politicieni si politisti, fiecare cu motivele si interesele lor. Unii dintre asociatii lui Arkan au nutrit planuri ambitioase de marire in lipsa acestuia si au participat la complot. O mare suma de bani (4,5 milioane marci germane) a fost promisa executantilor. Cand adevarul despre crima a iesit la lumina a devenit clar pentru toti ca Arkan nu a fost ucis de inamici straini, ci chiar de conationalii sai: Slobodan Milosević daduse ordin secret pentru eliminarea urgenta a lui Arkan in iunie 1999 adjunctului sau Radomir Marković. Victima castigase prea multa putere politica si devenise periculos pentru regim, mai ales dupa publicarea rechizitoriului lui Milosevici in mai 2000. Dupa capitularea Serbiei in Kosovo in fata fortelor NATO nu mai era nevoie de Arkan, devenit martor incomod al interventiilor secrete si al implicarilor lui Milosevici si a autoritatilor statului in razboiul iugoslav. Arkan stia multe despre mecanismele conflictului si autoritatile se temeau ca nu mai poate fi controlat. Radomir Marković a comandat unui om de afaceri pe nume Andrija Drašković sa recruteze asasinii si sa coordoneze operatiunea. Drašković i-a tocmit pe acolitii sai Dragan Nikolić (Gagi) si Zoran Uskoković (Skole). Nikolić l-a racolat la randul sau pe Dobrosav Gavrić si pe ruda acestuia Milan Đuričić. Acestia erau persoane care aveau increderea deplina a lui Gagi. Đuričić ii era var primar, iar Gavrić cavaler de onoare. Acolitii au planuit in secret, in apartamentul lui Gagi, organizarea si punerea in aplicare a crimei. Timp de patru luni grupul de conspiratori l-a urmarit pe Arkan, aflandu-i miscarile si locurile in care umbla si invatandu-i obiceiurile. Dupa suprimarea sa brutala, multi au tras concluzia ca „a primit ce trebuia” si ca „a murit in acelasi fel in care a trait”. Unii au spus ca ar fi preferat sa-l vada acuzat Tribunalul pentru Crime de Razboi de la Haga. Dar pentru unii sarbi el reprezinta un patriot adevarat si o legenda de razboi. In ultimii ani de viata Arkan incercase sa duca o viata normala, intorcandu-se catre familie, prieteni si afaceri, abandonand relatiile cu lumea interlopa si cu politica. Si chiar se gandise sa-si scrie memoriile, o carte numita „Eu, Arkan”. Željko Ražnatović – Arkan a fost inmormantat cu onoruri militare de catre voluntarii sai si cu un ceremonial ortodox la care au participat 20000 de sarbi, la data de 20 ianuarie 2000. Inca mai exista speculatii si dubii in Serbia despre fascinanta sa viata si intunecata mostenire lasata.

 

 

Expresii si citate consacrate ale lui Arkan:

Mai bine sa traiesti o zi ca un leu, decat o suta de ani ca un vierme.

Daca Rusia ar fi fost mai puternica, n-ar fi existat la noi din Serbia acest haos.

Este clar ca platforma politica a partidului meu este mult mai in spiritul Acordului de la Dayton, si de aceea partidul ar trebui sa primeasca sponsorizari de la OSCE.

Milošević este un adevarat lider al Sarbilor.

Nu i-am urat niciodata pe croati, doar am tras in ei. Serbia nu e Somalia. Aici nu exista siguranta, pentru ca inamicii se afla printre noi.

Sunt cu ochii pe voi, pierde-vara ce sunteti! Nu-mi plac intelectualii, reprezinta un cerc inchis.

Singurul meu comandant suprem este Patriarhul.

Serbia este incercuita de inamici. Aici nu exista linie de front; este razboiul iadului.

Da, am fost de cealalta parte a legii, dar nu o recomand nimanui, nu e o modalitate de a-ti rezolva problemele. Am spus vreodata ca am fost un baiat bun in copilarie sau ca am terminat liceul cu succes? Nu, am fost un mic drac impelitat.

„Tigrii” mei nu violeaza pe nimeni. Femeile ii iubesc.

Suntem sub embargo si sanctiuni. Motivul: am pierdut un razboi mediatic.

Daca ne-am descurcat 500 de ani sub dominatie turca, putem rezista cel putin inca 100 de ani sub sanctiuni internationale.

Trimit un mesaj croatilor si fostilor lor stapani [probabil se referea la Germania nazista, n. AM] si intregii mafii catolice: feriti-va de sarbi si de Garda Sarba de Voluntari.

Putem invinge pe oricine, chiar intreaga lume. Mi-au macelarit soldatii, cum va asteptati sa le eliberez prizonierii?

Nu sunt un om bogat, am facut bani in vremuri grele, asa ca am datorii mari acum.

Am iubit doar doua femei in viata mea, nu am fost niciodata afemeiat.

Vom ingrasa pamantul din Kosovo cu teroristi albanezi.

Musulmanii sunt niste caini turbati. Trebuie sa-i omori.

Am 9 copii. As fi nebun sa vreau razboi.

Frati sarbi, ce turma sunteti! Cand terminam cu inamicii straini ne vom intoarce la tradatorii sarbi. Nu-i vom ucide sau urmari, ii vom biciui de 50 de ori la fese pana se vor indrepta.

Intai sa-i cheme la tribunalul de la Haga pe cei care au distrus Hiroshima si Nagasaki, cei care au ucis civilii din acele orase, care au atacat Panama si Grenada, si dupa aceea pe mine.

Cand aparam casele si femeile altora ma aparam pe mine insumi.

Sunt mandru ca NATO este dusmanul meu, inseamna ca sunt un sarb pe cinste.

Nu mi-e frica de nimeni si de nimic.

*denumirea adevarata a gruparii lui Arkan, este cea de “Tigrii rosii”

Bibliografie:

http://ro.altermedia.info

sursa: dede.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *