Un neam de cre(ș)tini…

Nu sunt un împătimit al fotbalului, ba dimpotrivă. Am o aversiune față de fenomenul microbist în sine, deși îmi place să bat mingea – ori de câte ori am ocazia. Exaltarea și amploarea pe care a luat-o un simplu sport mă agasează prin monstruozitatea efectelor asupra societății, prin paradoxurile pe care le impune ca pe ceva firesc.

Fotbalul ca joc – zice-se că provine din China, unde acum două mii de ani, chinezii îș numeau cuju. În antichitatea grecească, același joc purta numele de Episkiros, fiind destinat doar copiilor. Romanii l-au preluat cu denumirea de Harpastum (devenit ulterior Calcio – de la încălțămintea jucătorilor – calceus), fiind un joc foarte popular printre soldați.

Este de înțeles deci fascinația jucătorilor și plăcerea acestora de a-și dovedi îndemânarea și măiestria cu obiectul rotund numit minge. Ce nu este de înțeles este fascinația, frenezia, pasiunile și chiar fanatismul pe care îl trezește în unii acest sport. Căci majoritatea așa-zișilor suporteri sunt departe de idealul unei vieți sportive, fotbalul fiind cam singurul sport ce promovează… berea și violența de stadion, în loc să promoveze în rândul suporterilor jocul în sine. Căci dacă faci un sondaj printre susținătorii unui club de fotbal DE CÂND NU AU MAI JUCAT FOTBAL ? răspunsul va fi șocant de dezamăgitor, în raport de răspunsurile la întrebările: DE CÂND NU AI MAI BĂUT O BERE sau DE CÂND NU TE-AI MAI BĂTUT LA IEȘIREA DE PE STADION ?

Și atunci, mă întreb eu, CINE ȘI DE CE ANUME PROMOVEAZĂ FOTBALUL ?!

Se recunoaște astăzi oficial că fotbalul este folosit de arhitecții societății multiculturaliste drept o supapă a tensiunilor sociale. Este mai puțin periculos pentru Guvernul Mondial din umbră (și reprezentanții lor vizibili – Guvernele naționale din fiecare țară) să dezlănțui furie irațională la un joc stupid, în care două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă, decât să te trezești că aceeași violență mocnită îți explodează în Piață, în Universitate și amenință să schimbe “ordinea” masonică instituită.

Fotbalul a ajuns dintr-un simplu sport, un mod de viață paradoxal, care nu mai are nici o legătură cu sportul respectiv în sine (jocul propriuzis). Microbistul devine obsedat de rezultatele meciurilor, clasamente, arbitri, campionate, scandaluri, viața sexuală a fotbaliștilor, banii câștigați din transferuri, orice mai puțin jocul în sine, îndemnul la practicarea lui ca scop al obținerii dezideratului antichității mens sana in corpore sano (minte sănătoasă în corp sănătos).

Pentru așazișii suporteri, fotbalul a devenit un soi de preocupare obsesivă, un subiect de hipnoză colectivă, în care discrepanța dintre jucători și cei din tribune este evidentă. Pe teren – trupuri sculturale, în tribune – butoaie de bere pe două picioare.

Ce mă îngrozește este faptul că activitatea unei țări întregi a fost paralizată vreme de o zi (s-a dat liber de la muncă, copii nu au mai făcut școală în ziua meciului finalei Ligii Campionilor Europeni) pentru un meci disputat de la 8 seara, fără ca nimeni să remarce aberația și anormalitatea acestui fenomen.

Rapcea Mihai

 

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *