Rezistența anti-comunist„ de dincolo de Prut: Arcașii uitați ai lui Ștefan

In urma luarii din nou in stapanire a Basarabiei de catre Uniunea Sovietica, locuitori ingrijorati din mai multe judete ale provinciei ocupate se intalnesc pentru a-si decide soarta.

La inceputul toamnei lui 1945, in casa lui Vasile Batranac, apoi in cea a lui Victor Solovei, au loc intrevederi intre fruntasii mai multor sate din raionul Soroc, unde pun la cale organizarea unei miscari de rezistenta anticomunista, fiind lipsiti de posibilitatea refugierii in Romania.

In urma discutiilor purtate intre Vasile Batranac, Pimen Damascan, Teodosie Guzun, Nichita Bruma, Nicolae Prajina si Anton Romascan de-a lungul a cateva saptamani, se decide in luna octombrie infiintarea gruparii, cu scopul declarat de a se ridica la lupta impotriva sovieticilor.

Revolta basarabenilor impotriva carmuitorilor comunisti

Au loc pregatiri pentru mai mult de un an, iar din octombrie 1946 ei se reorganizeaza sub numele Organizatia Nationala din Basarabia “Arcasii lui Stefan”.

La acel moment, gruparea arata in felul urmator, avandu-i ca membri pe Victor Solovei, Anton Romascan, Ion Bruma, Pricopie Trofim, Nicolae Prajina, Maxim Bruma, Teodosie Guzun, Nichita Bruma si cu Vasile Batranac la conducerea gruparii, iar Pimen Damascan, ca adjunct. Pana in martie 1947, Arcasii lui Stefan numarau peste 140 de oameni.

O miscare disidenta inchegata

Organizatia era bine structurata, fiind impartita la nivelele inferioare in celule care apartineau fiecare de o anumita comuna. La randul lor, aceste celule erau subordonate unei singure sectii teritoriale.

In varful acestei piramide se afla Vasile Batranac. El le ofera luptatorilor un crez, a trasat principalele directii si teluri ale luptei anticomuniste, a stabilit regulile de conducere si organizarea miscarii, dar a intocmit si un indrumar destinat “arcasilor”.

Pe masura ce randurile lor se ingrosau au inceput sa se foloseasca de carnete de membru pentru recunosterea intre ei. In afara de inscriptia si sigiliul organizatiei, mai apareau pe acesta insemnele regale romanesti, o aducere aminte a vechii tari de care au fost dezlipiti.

Represaliile impotriva oamenilor sovieticilor au trecut pe un plan secundar, Vasile Batranac dorind mai intai sa puna o temelie solida organizatiei, inainte de a se rafui cu fortele de represiune.

El a dorit mai intai instigarea populatiei impotriva ocupantilor, pregatirea unor magazii de arme si munitii si strangerea legaturilor cu alte miscari de rezistenta din zona.

Infiintarea unui fond comun a fost o alta masura luata de el, toti membrii avand obligatia sa cotizeze o suma lunara, ca organizatia sa se poata sustina finaciar.

Sub obladuirea lui, miscarea s-a extins in peste treizeci de sate si comune, strangand sub ea simpatizanti ai luptei anticomuniste dispusi sa-i sprijine si sa-i ajute.

Gustul razbunarii aprinde spiritele

Insa, lipsa unor actiuni armate a nemultumit un numar mare de membri si au vorbit in cadrul unor intalniri despre necesitatea asasinarii unor presedinti de soviete satesti care demonstrau prea mult zel si chiar si al unui deputat al Sovietului Suprem din partea republicii moldovenesti, tocmai pentru a trimite un mesaj necrutator si cat se poate de clar agresorilor comunisti.

Din cauza acestor presiuni, pe 9 martie 1947, are loc o sedinta cu privire la inceperea acestor tipuri de represalii armate. Dupa discutii aprinse se adopta solutia de mijloc propusa de Victor Solovei.

A cerut ca aceste initiative sa fie totusi discutate in cadrul unui comitet intrunit special care urma sa hotarasca daca i se va da curs sau nu. Numai in cazul unui accept se trecea la comiterea faptei, cu mentiunea ca asasinatul trebuia sa para facut din cu totul alte motive, pentru a nu pune in pericol organizatia inca foarte vulnerabila si pentru a evita ca politia secreta sa le ia urma.

In ciuda acestui compromis, Vasile Batranac si-a continuat politica de strangere a relatiilor cu alte grupuri si a reusit sa intre in contact, pentru o viitoare colaborare, cu Vasile Baleanu, conducatorul organizatiei “Taranul Nationalist” din comuna Schineni din raionul Zgurita.

Libertatea are propriul pret

Nu era cu putinta ca aceste ispravi sa treaca neobservate de sovietici. Vasile Batranac este retinut pe 23 martie 1947, iar odata cu el o multime de probe incriminatoare pica in mainile acestora.

Dintre documentele confiscate de anchetatori, cele mai importante au fost listele cu toti membrii organizatiei. In scurt timp incep arestarile, peste o suta de persoane fiind retinute, impreuna cu toti capii gruparii.

Vasile Batranac, Victor Solovei, Nicolae Prajina, Anton Romascan, Teodosie Guzun, alaturi de inca treisprezece oameni au fost condamnati la ani grei de inchisoare.

In ciuda faptului ca organizatia era facuta bucati, multi nu au acceptat sa se predea, ci au continuat.

Speranta nu moare niciodata

O parte din cei care au scapat de arestari au devenit o problema spinoasa a politiei secrete, de cele mai multe ori incercand sa adune in jurul lor pe altii, vrand sa dea nastere unor noi miscari de rezistenta. Abia in toamna anului 1948 sunt retinuti Nicolae Cvasniuc, Alexandru Cvasniuc si Parfenie Cvasniuc, membri de vaza ai fostei grupari din Soroca.

Chiar si asa, se poate spune ca, totusi, Arcasii lui Stefan nu au reprezentat un pericol insemnat pentru regimul sovietic. Ce au reusit ei, in schimb, a fost sa aprinda speranta, sa ofere o pilda si sa lase in urma lor o mostenire care a impulsionat alti oameni sa lupte pentru propriile idealuri.

sursa: ziare.com

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *