Europenii nu mai vor UE

Un sondaj de opinie dat publicitatii, marti, la Bruxelles, arata ca sprijinul acordat de cetatenii europeni proiectului integrarii europene a scazut brusc odata cu aparitia primelor efecte ale crizei.

Sondajul a fost realizat de o organizatie nonguvernamentala de la Washington, Pew Research Centre. Cercetarea arata ca un numar tot mai crescut de cetateni ai Marii Britanii, Frantei, Spaniei, Italiei, Cehiei, Poloniei si Greciei spun ca integrarea europeana a dus la slabirea economiilor nationale, fiind tot mai sceptici ca Uniunea Europeana este un lucru bun.

Singurii care fac opinie separata sunt germanii, al caror entuziasm este in crestere, peste 65% dintre ei privind cu ochi buni Uniunea Europeana.

Cu toate acestea, majoritatea europenilor chestionati sunt in continuare in favoarea pastrarii monedei unice, euro. Spaniolii, care au trecut prin doua recesiuni economice in numai trei ani, sustin moneda europeana in proportie de 60%. Chiar si in Grecia, unde populatia a respins politicile de austeritate ale Uniunii Europene, numai 23% dintre locuitori isi doresc sa revina la moneda nationala, drahma.

“Oamenii isi dau seama ca ar fi un salt in necunoscut sa revina la vechile monede”, a declarat directorul Pew Research Centre, Bruce Stokes, citat de Reuters. Singura tara in care ar exista o dorinta mai accentuata pentru renuntarea la euro este Italia, unde 40% dintre cetateni isi doresc sa se intoarca la vechea lira.

Sondajul a fost facut cu scopul de a ajuta Guvernul Statelor Unite sa-si formuleze politicile fata de tarile europene. Au fost chestionati 1.000 de cetateni, atat ai zonei euro (Germania, Franta, Italia,Spania si Grecia), cat si din regiunea non-euro (Marea Britanie, Polonia si Cehia). Cercetarea s-a desfasurat intre mijlocul lunii martie si mijlocul lunii aprilie.

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *