Fabulos: Cel mai mare traficant de droguri din Europa, un biet bugetar înglodat în datorii

Aceasta ar putea fi cea mai mare eroare judiciară a anului. Italienii au cerut arestarea lui Victor Iustin Rădulescu, pentru traficarea a 9 tone de cocaină, valorând 450 milioane de euro. Incredibil, constănțeanul are 56 de ani, trăiește dintr-un salariu de 1.800 de lei, are un apartament modest și nici bani să-și pună dinții nu are. Rudele și colegii de serviciu spun că toată povestea este o mare farsă.

Trafic de droguri de mare risc, operațiuni navale de mare anvergură pentru transbordarea a numai puțin de 9 tone de cocaină, șeful celei mai mari rețele internaționale de trafic de narcotice, importuri din America Latină în Europa. Sunt acuzațiile căzute pe capul unui constănțean care a fost săltat de polițiștii români și arestat apoi de judecători pentru a fi predat autorităților italiene care îl dăduseră în urmărire internațională. “Cetățeanul român Rădulescu Iustin (Justin ) Victor de 56 ani este depus în arestul poliției, sarcina noastră a fost doar să-l găsim și să respectăm solicitarea autorităților italiene”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța Gelu Manolescu.

Mare mafiot! Nici dinți în gură nu are
Povestea pare desprinsă din filme. Mircea Rădulescu, fratele inculpatului este năucit. “Victor are un salariu de bugetar 1800 de lei, are datorii, o casă modestă, are în întreținere o soție bolnavă de inimă, un fiu de 34 ani care a terminat teologia, nu a făcut in viața lui niciun rău, nu are bani, nu are mașină, abia plătește întreținerea la apartament, nici dinți în gură nu are, cine l-o fi scos mare mafiot, habar n-avem. Avem probe că în intervalul 2007-2008 nici nu a ieșit din țară, am încercat să le spun judecătorilor, e strigător la cer. Singura problemă pe care a avut-o este că se judecă cu o femeie din Spania de la care închiriase o ambarcațiune pe care trebuia să o plătească în rate dar șalupa nu avea motor și nu a primit-o niciodată. Ne vom vinde apartamentele și vom face rost de bani pentru a-i dovedi nevinovăția.”

A fost asociat cu un italian, dar au dat faliment

Pentru polițiști nu a fost greu să-l găsească pe “marele traficant”. S-au dus acasă la el, ieri după amiază, au bătut la ușă, le-a răspuns omul, era obosit de la serviciu, lucrează la Căpitănia Midia, în schimburi. Pentru că i-au văzut soția bolnavă, l-au invitat la sediul IPJ și acolo a rămas. Bărbatul și-a sunat soția și a anunțat-o că este reținut pentru trafic internațional de droguri.

Apartamentul are ușa deschisă, soția ne primește și ne invită în casa intunecată, fără gresie, faianță, fără termopane, cu ușile interioare închise cu sfoară. “Era șocat dar mi-a spus să am grijă de mine și că e o neînțelegere. Mai apoi când am văzut la toate televiziunile că bărbatul meu este cel mai mare traficant și că a fost capturat pentru 9 tone de droguri, am căzut jos. Mă gândesc că i-a furat cineva identitatea, s-a folosit de datele lui, nu mai știu. În urmă cu câțiva ani a fost asociat cu italian, unul Luigi, într-o mică firmă de shipping din Constanța dar în 2008 , ăla a dispărut fără să plătească datoriile, firma s-a închis, am auzit că italianul e acum prin Lituania, poate s-o fi folosit de actele lui și l-a transformat acum pe soțul meu în mare mafiot”, se vaită Mihaela Rădulescu.

“M-A PUFNIT RÂSUL

Italienii sunt siguri că el e omul

Surse judiciare italiene au declarat pentru EVZ că nu au niciun dubiu asupra identității românului: “A fost identificat de investigatorii noștri, Parchetul și Direcția Antidrog din Milano, asemenea investigații se fac prin cooperare internațională polițienească. Cetățeanul român are deja mandat de reținere în Italia și îl vom judeca la Milano“. Rădulescu Victor Iustin (Justin) va ajunge în câteva zile în Italia unde va fi preluat de anchetatori.

Colegii de serviciu sunt siderați: “Am pufnit în râs când am auzit. E un amărât foarte credincios, mergea toată ziua la biserică, din salariul lui își ține toată familie, fiu-su nici n-are parohie că nu s-a însurat nici la 35 de ani, omul avea numai probleme pe cap și era și bolnav. Sigur e o confuzie la mijloc”.

sursa: evz.ro

loading...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *