Daca mai aveam vreo urma de indoiala, s-a demonstrat si oficial ca, intr-adevar, toti suntem dependenti de sex.

La aceasta concluzie au ajuns oamenii de stiinta de la Institutul National de Psihologie din Germania. Ei spun ca organismul uman produce substante proprii, care, odata utilizate, conduc la o dependenta similara celei de marijuana.

Astfel, ne dam seama si de ce unele femei sunt aproape dependente de solar, sala de fitness sau retelele sociale, activitati care, la prima vedere, par destul de banale, scrieActualno.

Se pare ca aici nu vorbim doar de vina celebrelor endorfine, numite si “moleculele fericirii”. Organismul uman este un laborator viu, care produce o serie de substante narcotice.

Oamenii de stiinta explica, astfel, de ce unora sporturile extreme li se par o adevarata atractie, iar pentru unii reprezinta o completa nebunie. Punandu-l o data la incercare, corpul produce substante datorita carora cadem intr-o euforie temporara. Aceasta stare ne va determina sa ne dorim a repeta experienta, o data, si inca o data….

In timpul unuiorgasm, lucrurile stau cam la fel, de aceea sexul poate fi considerat un drog, la fel ca narcoticele sau tigarile. Cu toate acestea, sexul ar putea fi printre putinele lucruri “ilegale” de la care omul nu s-ar putea abtine.

CategoryUncategorized
Tags
Write a comment:

*

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

© 2018 Cabinet de avocatura Mihai Rapcea

logo-footer

                

Shares